Publicat de Prof. Traian Nistiriuc-Ivanciu, Câmpulung-Moldovenesc

Luând în considerare principiul conform căruia singurătatea ar putea fi percepută doar din exterior ( o viziune distantă, generalizatoare) şi din interior (asumată, particularizată), se impune ca primă şi importantă-observaţia că volumul de eseuri Singurătate de Ion N. Oprea (Editura PIM,Iaşi, 2013) convinge prin aceea că surprinde prin trăire dramatică personalizata-starea respectivă în care ne implică, fără menajamente, destinul nostru precar.

Spun „destinul nostru”, deoarece la majoritatea relatărilor m-am simţit interiorizat de autenticitatea sentimentelor evidenţiate cu simplitate dezarmantă sau complicare a limbajului expresiv, autorii articolelor din urmă căutând şi reuşind o cale de comunicare direct proporţională cu nivelul de pregătire şi de talent.

Autorul antologiei, pentru necunoscători: un prestigios şi prodigios om de cultură (vezi, de acelaşi autor, începând cu pagina 315, încă 24 de pagini de titluri de lucrări din domenii diferite) în cartea de faţă strânge un mănunchi de păreri ale unor persoane mai mult sau mai puţin  cunoscute, din toate zonele ţării, cele mai multe contemporane cu noi – cititorii.

Singulare – dar nimerite a ţine loc de motto şi de introducere – mărturiile dramatice ale celebrului premiant Nobel, columbianul Gabriel Garcia Marquez, mărurisiri sincere şi cutremurătoare despre singurătatea proprie în faţa unei boli necruţătoare. Se degajă din acest emoţionante rânduri o iubire copleşitoare de oameni, o valorificare la cote de nebănuit a darului suprem făcut omului de către Dumnezeu – viaţa.

Urmează interesante intervenţii în „scuturarea” de sensuri a noţiunii de „singurătate”. La mult cunoscuţii G. Bacovia, D. Berindei, D. C. Dulcan, Monseniorul Ghika, I. Dichiseanu, M. Ploaie, Marius Tucă, Ion Grigoroiu se adaugă importante contribuţii ale unor nume mai puţin vehiculate în câmpul cultural al momentului (în special, din zona Moldovei), care lărgesc şi fixează propriile păreri cu ale unor personalităţi din trecut: Eminescu, Alecsandri, G. Topârceanu, I. Cleopa, L. Blaga, N. Stănescu, A. Păunescu ş.a.

Remarcăm din eseurile publicate în această incitantă carte cele două faţete opuse ale singurătăţii: latura optimistă, creatoare – prilej de retragere în sine şi de „ascultare” a eului – şi cea pesimistă, sumbră, sterilă, de înstrăinare faţă de ceilalţi şi de celelalte , de viaţă în general. Chiar  copertele ilustrate (I şi IV) ne sugerează aceste două dimensiuni  antagonice: prima – închidere în sine, detaşare de încă posibilele  bucurii, în aşteptarea plecării din această lume a suferinţei  şi a iluziilor spulberate.

Multe pot fi reţinute din această antologie, însă, presat de spaţiu, m-am mărginit doar la câţiva autori şi câteva aspecte ce mi s-au părut mai importante, cel puţin pentru mine.

Astfel, actorului I. Dichiseanu îi este dor de vremurile „când oamenii mai preţuiau poeziile , manierele elegante, gesturile delicate…”, iar academicianului Dan Berindei România de azi i se pare tristă, urmare „a răsturnării ierarhiei valorilor, a pierderii conştiinţei naţionale şi a patriotismului”. Pentru profesorul Mihai Bejenaru termenul de „singurătate” are

„conotaţii deprimante”,  cea cauzată de condamnarea nedreaptă la detenţie grea fiind cea mai umilitoare şi mai crudă dintre toate.  Acelaşi face o clasificare a oamenilor, după cum reacţionează la singurătate: „cei slabi şi imaturi cedează, clachează, se pierd în pustiul sufletesc”; mediocrii „o scaldă”, caută vadul – fără a risca înecul; cei puternici o transformă „într-un izvor de apă vie, creator de valori demne de luat în seamă”.

Generalul (r) dr. Gh. Creţu analizează, într-o intervenţie doctă, lămuritoare, trei aspecte ale fenomenului: 1. singurătatea „nu este niciodată absolută, ci relativă”; 2. singurătatea, o „consecinţă a înstrăinării fiinţei umane”; 3. singurătatea o „consecinţă a derapajelor din domeniul politic, economic şi social”.

Doamna dr. Teona Scopos consideră că „singurătatea e pustiul din tine” – peferând singurătatea „de una singură, decât în doi…”

Din interviul  cu actriţa Maria Ploaie aflăm că „şi acum se văd consecinţele faptului că elita românească a fost exterminată în închisori”.

Având ca temelie texte ale Sfintei Scripturi, profesorul Gheorghe Clapa realizează un convingător studiu despre tema propusă de inspiratorul antologiei, adăugând noi perspective singurătăţii: cauze, oglindire în Biblie, mijloace de a învinge, când devine o povară sau e benefică, izolarea prin singurătate, boli ale acesteia şi tratamentul lor etc.

Despre gustul amar al singurătăţii ne relatează economistul Ioan Grămadă, raportând cu iscusinţă situaţii din viaţă reală la înţelepciunea echilibrată a citatelor din autori celebri. Găsim  în rândurile domniei sale utile sfaturi gospodăreşti pentru a învinge în lupta cu acest flagel, prezent implacabil, într-o măsură mai mare sau mai mică, într-o formă sau alta, în viaţa fiecăruia dintre noi.

Impresionează în mod plăcut frumuseţea sufletească şi morală a autorilor textelor, găseşti în prezenţa acestora în carte înţelegere şi compătimire – balsamuri vindecătoare pentru oameni în suferinţă.

Iar pe alcătuitorul acestei utile antologii,  care am vrea să intre şi în discuţia psihologilor, dar şi a conducătorilor care oficiază singurătatea – unităţi militare, casele de adulţi şi bătrâni dar şi în penitenciare -,   îl asigurăm – noi, beneficiarii imediaţi ai trudei domniei sale, cititorii – că speranţele exprimate pe ultima copertă n-au fost şi nu sunt zadarnice. Aceasta pentru că: avem în faţă o carte care ne ajută să acceptăm , să ne asumăm cu înţelepciune şi seninătate, argumentat, starea de singurătate în care ne împinge destinul colectiv sau personal; este o carte în care găsim sprijin moral şi echilibru sufletesc în momente grele şi de restrişte; este o carte prin care aflăm că singurătatea mea şi a ta se află în armonie cu singurătatea celorlalţi; că nu suntem singuri în universul implacabil al SINGURĂTĂŢII!