Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Valeriu Râpeanu (1931 – 2022). In Memoriam!

    Valeriu Râpeanu s-a născut la la 28 septembrie 1931, în satul Ploieştiori, com. Blejoi, jud. Prahova. Părinții săi, Gheorghe şi Anastasia (născută Stănescu) Râpeanu, au fost învățători la școala primară din localitatea natală, fiind și primii dascăli ai copilului curios și studios Valeriu. A urmat clasele gimnaziale și liceale la Liceul „Sf. Petru si Pavel” din Ploieşti (1942 – l950), ulterior cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universității din Bucureşti (1950 – l954). Şi-a susţinut doctoratul în filologie la Universitatea din București, în 1999, specializarea literatură universală şi comparată, cu teza “Nicolae Iorga – exeget al literaturii universale”, coordonator științific prof. dr. Dan Grigorescu.

    După absolvirea studiilor universitare, a fost angajat redactor la Gazeta literară (1954 – l959, al cărei director era Zaharia Stancu), ulterior la Luceafărul (1959 – l962, redactor – șef al Secțiunii Literatură), apoi redactor – şef adjunct la Scînteia (1962 – l969) din București. A fost promovat vicepreşedinte al Comitetului de Radio şi Televiziune (1970 – l972). Aflându-se la conducerea Radio – Televiziunii Române, Valeriu Râpeanu s-a ocupat de teatrul de televiziune, de emisiunile muzicale, la care a invitat mari şefi de orchestră, precum Igor Marchevik. De asemenea, a introdus un ciclu de filme artistice, numit „Mari capodopere ale literaturii universale în mari ecranizări”. Senior – editor la Curierul Național (din 1995). 

    A devenit director al Editurii Eminescu (1972 – 1990) din București, în cadrul căreia a iniţiat câteva colecţii de prestigiu: “Biblioteca de filozofie a culturii româneşti” (inaugurată în 1980 cu volumul istoricului Gheorghe I. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești), “Thalia”, “Biblioteca Eminescu”, ”Scriitori români”, cuprinzând nume şi opere fundamentale ale filosofiei, istoriografiei, sociologiei, artei teatrale şi muzicale româneşti (Victor Papacostea, Gheorghe Zane, Mihail Berza, I.C. Filliti, Radu Rosetti, Ioan Lupaș etc.). Ca editor, a structurat noi colecţii, de istorie, filosofia culturii, teatrologie, în care au apărut volume importante de N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, N. Bagdasar, Alice Voinescu ş.a. A îngrijit ediţii din opertele lui Al. Vlahuţă şi Felix Aderca.

    În paralel, în învăţământul universitar a predat istoria literaturii române ca lector la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” (1966 – 1969), la Facultatea de Limba şi Literatura Română (1969 – 1970) și la Institutul de Limbi Străine din București, iar în perioada 1991 – 2011 a ocupat postul de conferenţiar, apoi şef de catedră la Facultatea de Filozofie – Jurnalistică de la Universitatea “Spiru Haret” din capitală.

    Opera complexă, multi-sectorială, a lui Valeriu Râpeanu poate fi structurată pe mai multe direcții prioritare de activitate, interconectate între ele: istoria literaturii române și universale; critică literară cu tematică românească și universală; interferențe culturale – spirituale diverse; inter-conexiuni și concordanțe cultură – literatură – istorie – artă; ediții critice de texte, cu studiu introductiv, note, comentarii, post-față: N. Iorga, Gh.I. Brătianu, Victor Papacostea, Gheorghe Zane, Mihail Berza, I.C. Filliti, Radu Rosetti, Ioan Lupaș etc.; teatrologie – dramaturgie românească / franceză din secolul al XX-lea; presă – ziaristică românească din perioada 1850 – 1940. 

    Tânărul redactor a debutat cu un articol în Gazeta literară (1954). A publicat primul său  volum, mini-monografia George Mihail Zamfirescu (1958), urmat de o altă monografie: Alexandru Vlahuţă şi epoca sa (1966). Ulterior, a publicat eseuri (Noi şi cei dinaintea noastră, 1966; Interferenţe spirituale, 1970; Pe drumul tradiţiei, 1973; Interpretări şi înţelesuri, 1975; Cultură şi istorie, vol. I – IIl, 1979 – l989; Tărâmul unde nu ajungi niciodată, 1982; Memoria şi feţele timpului, 1983; Scriitori dintre cele două războaie mondiale, 1986) şi note de călătorie (Călător pe două continente, 1970).

    Valeriu Râpeanu a îngrijit antologiile: Dramaturgia română contemporană, vol. I – II (1964), O antologie a dramaturgiei româneşti 1944 – l977, vol. I – II (1978), Teatru de G.M. Zamfirescu (1957), Teatru de Ion Luca (1963). A prefaţat volumele unor autori români şi străini  traduşi în româneşte, precum: Aurel Baranga, N. Barbu, Pierre de Boisdeffre, Ion Brad, Panait Cerna, Petru Comarnescu, Cella Delavrancea, Nicolae Deleanu, Bülent Ecevit, Yves Gandon, Virgil Gheorghiu, Rene Huyghe, N. Iorga, Al. Kirițescu, Fr. Mauriac, Marcel Mihailovici, Fănuș Neagu, G.C. Nicolescu, I. Peltz, Victor Ion Popa, C. Rădulescu-Motru, Paul Surer, Alexandru Șahighian, T. Teodorescu-Braniște, C. Țoiu, Al. Vlahuţă, Gh. Zamfir, G. M. Zamfirescu. 

    O primă temă de cercetare a tânărului critic și istoric literar, anunțată încă de mini-monografia George Mihail  Zamfirescu (1958), a fost teatrul românesc interbelic şi contemporan şi lumea lui. Astfel, vocaţia ideatică, respingerea modului speculativ – digresiv de exprimare, problematizarea continuă şi riguroasă, demonstrarea obiectivă a tezei de cercetare devin caracteristici ale atitudinii și conduitei științifice – analitice ale autorului. Argumentația rațională, judecata realistă, cu accente de duritate, paralelele între personaje și fapte sunt alte caracteristici ale stilului Valeriu Râpeanu. Autorul a identificat și a analizat alte teme – cheie ale literaturii române: distincția și contradicția centru – periferie / mahala, psihologia evolutivă și inter-acțională a unor personaje interbelice, decriptarea repertoriului teatral interbelic, teatrul de la cumpăna secolelor XIX – XX ca sursă pentru cel interbelic s.a. (expuse în vol. Interpretări și înțelesuri – 1975 și în monografia Alexandru Vlahuță și epoca sa, 1966). 

    Monografist în continuă formare, Valeriu Râpeanu a promovat vederea panoramică, analiza componentelor ansamblului, revalorizarea trecutulul istoric, rolul personalității în contextul timpului său, antiteza erou pozitiv – erou negativ, personajul în fluxul evenimentelor, Biograf în devenire, Valeriu Râpeanu a respins prezentările și interpretările romanțate, atitudinile  simpatetice, a promovat un stil realist și sobru de expunere, în limitele adevărului dovedit și construit cu ajutorul izvoarelor istorice din arhive, muzee, biblioteci, depozite de documente etc. 

    Volumul Noi și cei dinaintea noastră (1966), inaugurează seria cărților compozite, rezultat al scrisului ocazional, de conjunctură: prefețe, recenzii, note de călătorie, actualizări ale unor studii anterioare, articole doctrinare etc. Urmează volumul Interferențe spirituale (1970), din care se evidențiază studiul despre Primul război mondial și sensul lui în cultură noastră, complexă analiză a stării de spirit generată de momentul exemplar, secular, 1918, reliefată edificator prin contrast cu 1877 – 1878. De asemenea, studiul O privire asupra teatrului francez contemporan, cu evidențierea valorilor specifice seculare, cu unele surse de inspirație pentru producțiile teatrale din varii țări europene; cu sublinierea tensiunilor politico – ideologice și estetice subsecvente, care au explodat în 1968; cu specificarea confruntărilor între generații, pe care teatrul francez le explicitează. Critica teatrală continuă în volumele Pe drumul tradiției (1973),  Interpretări și înțelesuri (1975), Cultură și istorie, I (1979), care aduc noi contribuții la o sociologie a teatrului românesc și universal. 

    Pe de altă parte, volumul Pe drumul tradiției a inaugurat seria analizelor structurale care au anunțat temerara și minuțioasa activitate de editare a scrierilor lui Nicolae Iorga. Pornind de la autobiografia iorghistă Orizonturile mele. O viaţă de om așa cum a fost, lucrarea lui V. Râpeanu devine o micromonografie complexă, contribuind la îmbogățirea bibliografiei istoricului, savantului şi literatului născut la Botoșani.

    Memorialistica complexă și bogată în informații, concepția politico – ideologică, rolul în îndrumarea mișcării sămănătoriste de la începutul secolului XX, idealul uman – cultural ale lui Iorga sunt subiecte incluse în vol. Interpretări și înțelesuri, Cultură și istorie, I – II (1981). În deceniile în care se desfășura activitatea complexă de recuperare și de reinterpretare a lui N. Iorga pentru istoriografia și cultura română comunistă, Valeriu Râpeanu a scris pagini de referință despre istoricul și omul Nicolae Iorga, în a cărui concepție complexă a urmărit cauzele,   motivația și evoluția opțiunilor istoriografice, politice, ideologice, naționale, culturale, civice etc., utilizând cu luciditate istorismul în critică. Personalitatea lui N. Iorga a fost obiectiv și realist conturată în liniile generale și particulare, Valeriu Râpeanu dovedind profesionalism introspectiv în descifrarea matricei psihologice, ideologice, naționale, științifice, politice, culturale, a marelui savant.

    În aceeași cheie de conduită a cercetării științifice, a interpretării multi-sectoriale și a recuperării personalităților autohtone ale deceniilor III – V ale secolului trecut pentru știința și cultura românească ale anilor 1980 – 1990, chiar împotriva curentului oficial al sistemului politic al timpului, fără inhibiție și limitări, s-a înscris și studiul referitor la Gheorghe I. Brătianu, din vol. de autor Cultură și istorie, II, 1981. V. Râpeanu a reinterpretat, printr-o minuțioasă analiză a izvoarelor istorice existente, omul politic și istoricul Gheorghe I. Brătianu, în contextul timpului și în posteritate, evidențiind întâietatea savantului român în înțelegerea dialecticii istorie – tradiție, în abordarea unor teme inedite de cercetare științifică, în raport cu preocupările istoriografice similare ale unor istorici occidentali contemporani lui (idei reluate și dezvoltate în vol. Gheorghe I. Brătianu, 1980 – 1989, București, 2019). 

    Spiritul interogativ al criticului muzical – artistic Valeriu Râpeanu s-a manifestat și în muzică și artele plastice, dovedind atracția deschiderilor specialistului și pentru domenii conexe literaturii și istoriografiei. Astfel, volumele de autor Călător pe două continente (1970) și Tărâmul unde nu ajungi niciodată (1982) reunesc itinerarii turistice și livrești în același timp și spațiu, parcurse personal și percepute direct, de la ”sursă”, singura în măsură să ofere adevărata dimensiune și amplitudine a fenomenului și obiectului cultural – artistic vizat. Valeriu Râpeanu, înzestrat cu un bagaj informațional enorm, de factură clasicistă, atent și lucid, a prezentat degajat și sugestiv personalități de prim rang din literatura și arta contemporană universală, puțin sau deloc cunoscute cititorilor români, datorită și ecranării informaționale impuse de sistemul comunist. Relație de călătorie sau exegeză critică, textul dezvoltă austeritatea și precizia limbajului, ordonarea ideatică și limpezimea cuvântului, într-o conduită academică specifică autorului rafinat. 

    În micromonografia Scriitori dintre cele două războaie. De la Nicolae Iorga la…, apărută în 1986, Valeriu Râpeanu narează despre Iorga memorialistul, despre istoricul literar, nu în ultimul rând, despre istoricul evului mediu. Alte figuri ale literaturii române cărora le acordă o atenţie deosebită au fost: Liviu Rebreanu, Hortesia Papadat – Bengescu, Camil Petrescu și Mihail Sadoveanu. Edificator pentru metodologia criticului este studiul despre N. Iorga din lucrarea N. Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu. Cartea cuprinde impresii despre N. Iorga sau Iorga văzut prin prisma istorisirilor lui Mircea Eliade şi Nae Ionescu. Societatea Românească  la 1877. Memorii ale unor luptători, este o antologie, republicată după un secol, în 1977, cu studiu introductiv, note şi comentarii. Această lucrare a fost considerată ca singura sursă istorică folosită de Duiliu Zamfirescu pentru redactarea romanului său În război, București, 1902.

    Valeriu Râpeanu a scris diferite lucrări despre marele istoric Nicolae Iorga și a reeditat diverse opere ale acestuia. Astfel, în 2010, a lansat prima ediţie critică, cu note şi comentarii, a volumului restitutiv – comemorativ Oameni cari au fost. Pentru această carte, prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu a primit Marele Premiu al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani”, patronată de scriitorul Dinu Săraru. S-a adăugat autobiografia Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost” (1984). În 1976 a publicat ediţia comentată a conferinţelor radiofonice susţinute de Nicolae Iorga, iar, în 2001, a revenit cu volumul Sfaturi pe întunerec, care conţine textele emisiunilor radiofonice la care a participat N. Iorga la Radiodifuziune între anii 1931 – 1940. Alte studii și cărți despre personalitatea complexă născută la Botoșani, cu valoare și finalitate recuperatorie – reinterpretativă: Pe urmele tradiţiei (1973, reeditat în 1994); Cultură şi istorie. I. Studii, 1979; II. N. Iorga, Gh. I. Brătianu, 1981; III. N. Iorga, I. Gh. Duca, 1989; IV. Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu. Polemici, controverse, elogii, 1993; N. Iorga, La vie de l’histoire et l’histoire  d’une vie, 1989; Nicolae Iorga. Opera, omul, prietenii, 1992; N. Iorga, 1994; N. Iorga, 1940 – 1947, I – II, 2001 – 2002; Nicolae Iorga: O nouă epocă de cultură (2007). 

    A colaborat cu cronici, eseuri, articole teatrale, în paginile unor reviste și ziare, literare,   istorice, sociologice sau de informare, cotidiene sau periodice, atât din ţară cât şi din străinătate:  ”Quaderni della Casa Romena di Venezia” – Veneția (art. ”Nicolas Iorga dans le context culturel des années vingt du vingtième siècle”, I, 2001, pp. 122 – 127); ”Cuadernos Hispano – americanos” – Madrid (art. ”Meditacion sobre la dramaturgia rumana contemporanea”, junio 1982, n-o 384, pp. 591 – 614); ”Make und Kothurn” – Viena; ”Rivista di Etnografia” – Neapole (art. ”Un’espressione dell’anima romena: la pittura delle icone su vetro”, XXI, 1967, pp. 71 – 83); ”Balkan Studies” – Salonic (art. ”Confluence spirituelles helléno – roumaines à partir de la deuxième moitié du XX-e siècle”, XVII, 2, 1976, pp. 297 – 312; ”Art et société en Roumanie entre les deux guerres mondiales”, XXII, 1981, pp. 59 – 71); ”Curierul Naţional” – București, ”România Literară” – București, ”Revista româno – americană” – București etc.). 

    În paralel cu activitatea publicistică, V. Râpeanu a colaborat la mai multe emisiuni de radio şi televiziune. A participat la conferințe, colocvii şi reuniuni ştiinţifice din ţară şi de peste hotare (Torino, Atena, Salonic, Avignon, Budapesta, Nisa, Milano, Roma, Veneția, Paris etc.) cu teme referitoare la epoci ale culturii şi personalităţi ale vieţii spirituale româneşti și universale (M. Eminescu, G. Enescu, N. Iorga, Gh. I. Brătianu, C. Brâncuşi, Mircea Eliade, Nae Ionescu, George Mihail Zamfirescu, Alexandru Vlahuță, I.Gh. Duca ş.a.).

    A fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1981), Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor (1981), Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru (1987), Premiul Naţional de Istorie ”Nicolae Iorga”, acordat de Primăria Municipiului Botoşani (2003). Membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari, al Comitetului Național al Asociației Internaționale de Studii Sud – Est Europene (secretar – adjunct în 1984), al Clubului istoricilor „Nicolae Iorga” (înfiinţat la 28 octombrie 2000, la Vălenii de Munte), al Consiliului Artistic al Teatrului Național din București (2001- 2005). În ianuarie 2018, Valeriu Râpeanu s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, omagiate la Ateneul Român de Ziua Culturii Naţionale.

    A susţinut intervenţii în cadrul unor evenimente şi manifestări culturale precum: sesiunea comemorativă dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea academicianului Emil Condurachi (1912 – 1987), desfăşurată la 10 ianuarie 2012 în Aula Academiei Române; „Devoţiune şi acuitate exegetică”, un eveniment dedicat în egală măsură lui Mihai Eminescu şi acad. Zoe Dumitrescu – Buşulenga, desfăşurat la 11 ianuarie 2013, la Biblioteca Naţională a României; evocarea cu tema „Perpessicius (1891 – 1971)” – (29 martie 2016), la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă; dezbaterea „Îngheţul şi dezgheţul ideologic în obsedantul deceniu” – a doua conferinţă din seria „Patrimoniu”, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (24 mai 2016); dezbatere dedicată împlinirii a 145 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, organizată la 14 iunie 2016 de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă.

    Cea dintâi zi la Capşa (1954) şi întâlnirea cu Ion Barbu, învăluit în aburul cafelelor şi cufundat în manuscrise, reprezintă o altă amintire pe care Valeriu Râpeanu nu o poate uita, după cele despre Nicolae Iorga (iulie 1940) și Gheorghe I. Brătianu (ianuarie 1944), o impresie plăcută şi în acelaşi timp încărcată de nostalgie. Ele au reprezentat începutul contactului  nemijlocit cu lumea literară – științifică din care avea să facă parte el însuşi. Era perioada debutului său la revista „Gazeta literară”.

    Studiul vieții și operei lui Valeriu Râpeanu este facilitat de contribuția Bio-bibliografia Valeriu Râpeanu, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2008, elaborată de Kristinca Alina Cătunescu, în cadrul compartimentului „Metodică – bibliografie” al Bibliotecii Județene „N. Iorga” Prahova, cota II 64698, instrument de lucru util literaţilor şi tuturor celor interesaţi de personalitatea multi-valentă prahoveană – națională și implicaţi în studierea și dezvoltarea fenomenului cultural în ansamblul lui.

    Valeriu Râpeanu a inclus în personalitatea sa mai multe valențe creative: eseist, critic şi istoric literar erudit, deschizător de drum în aceste domenii, editor, exeget, personalitate culturală de anvergură, cercetător, biograf, profesor, jurnalist aflat în slujba lectorilor săi, care poate fi lesne inclus în categoria personalităților cuvântului și condeiului, imaginii și sunetului.

    Activitatea sa este impresionantă: 13 volume monografice, 9 volume de studii şi eseuri, 4 lucrări de memorialistică şi publicistică, 29 de ediţii critice, 64 de lucrări prefaţate sau cu studii introductive ori cu o postfaţă, peste 250 de studii şi articole în publicaţii interne şi externe, 35 de menţionări în volume a activităţii sale şi alte peste 100 de referinţe în presă, peste 20 de interviuri, 7 premii literare, colaborări la peste 30 de ziare şi reviste interne şi externe etc. Din 1958 a fost membru al Uniunii Scriitorilor.

    L-am cunoscut personal pe maestrul Valeriu Râpeanu. Întâlnirea mea cu personalitatea bucureșteană a cunoscut mai multe etape. În prima, l-am conștientizat pe activul literat ca editor acribic al unor opere fundamentale ale lui N. Iorga (Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, 1976) sau Gheorghe I. Brătianu (Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, 1980, paradigmatică prin simbolistică și curajul restituției). Apoi, prin alte contribuții, citite în primii mei ani de activitate didactică și de stagiatură la doctorat. În 2003, după instituirea Premiului Naţional de Istorie ”Nicolae Iorga”, acordat anual de Primăria Municipiului Botoşani, Valeriu Râpeanu a fost primul beneficiar al acestei onorante distincții, ”nu pentru o singură, valoroasă contribuţie, ci pentru o activitate mai îndelungată, consacrată scrisului şi acţiunii publice a lui Nicolae Iorga” (Violeta  Budăi – Damaschin, ”Premiul Național ”Nicolae  Iorga”  Botoșani, la  ediția  din  2021, anul aniversar”, în AMS, XXI, 2021, Botoșani, p. 415). fiind de față la acordarea prestigiosului omagiu.  

    În această a doua etapă ne-am cunoscut personal, am discutat în acele zile despre subiectul comun: Nicolae Iorga, mai ales că și eu elaborasem și publicasem câteva articole despre Marele botoșănean, pe care contribuții, am constatat cu uimire și satisfacție, Valeriu Râpeanu le cunoștea și le citise deja. Ulterior, în a treia etapă, am dezvoltat o comunicare materializată în schimb de idei și de cărți, colaborarea maestrului la anuarul Muzeului Județean Botoșani, Acta Moldaviae Septentrionalis (AMS), la care revistă eu eram redactor responsabil, și întâlniri la Târgurile de carte din București, unde și-a lansat unele cărți, în diferite ediții, pe care, primite cu autografe onorante, le-am recenzat în paginile revistei Luceafărul din Botoșani. 

    Valeriu Râpeanu a publicat trei articole în AMS. În primul, ”Nicolae Iorga: o monumen tală operă de moralist și de artist” (în AMS, XII, 2013, pp.  295 – 305), autorul a formulat concluzii referitoare la spiritul de evocator – comemorator al personalităților românești și europene ale timpului (sfârșitul secolului al XIX-lea – primele patru decenii al celui următor), cu ocazia re-editării din 2012 a cărții Oameni cari au fost, prima ediţie critică integrală. În a doua contribuție, ”Acum când privesc în urmă…” (I), (în AMS, XIV – XV, 2015 – 2016, pp. 384 – 400), a evocat amintiri din perioada 1940 – 1945, subliniind participarea, împreună cu părinții săi, la cursurile de vară de la Vălenii de Munte din iulie – august 1940, unde l-a audiat pe Nicolae Iorga. Apoi, participarea la conferința susținută de un alt mare istoric român, Gheorghe I. Brătianu, la Liceul „Sf. Petru si Pavel” din Ploieşti, la 30 ianuarie 1944. Cei doi istorici români și cele două întâlniri cu ei l-au impresionat profund și decisiv pe copilul și adolescentul Valeriu Râpeanu, avid de cunoaștere și de cultură. Și în acele întâlniri trebuie căutată originea și motivația activității de recuperare a celor doi istorici români pentru istoriografia și cultura națională și de re-editare a operelor fundamentale ale acestora. 

    Nu în cele din urmă, în al treilea articol, ”Un  Martir  al  luptei  pentru  Independenţa  Naţională:  Gheorghe  I.  Brătianu.  File  din  istoria  unei  ediţii” (în AMS, XVIII, 2019, pp. 323 – 342), V. Râpeanu a prezentat un mare istoric român și una din cărțile sale fundamentale, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, re-editată în 1980. ”Cu credința că paginile despre Gheorghe I. Brătianu, scrise și publicate în deceniul 1980 – 1989, a concluzionat V. Râpeanu, constituie dovada curajului intelectualilor, care prin fapta şi scrisul lor au înţeles să restituie culturii noastre una din valorile ei perene, am alcătuit antologia noastră. Tot ce au scris în acest deceniu istorici, oameni de cultură, reprezintă o respingere categorică a imaginii false, denaturate a lui Gheorghe I. Brătianu, conturată cu obstinaţie după 23 august 1944. Alături de paginile tipărite în memorabilul volum Confluenţe istoriografice româneşti şi europene. 90 de ani de la naşterea istoricului Gheorghe I. Brătianu, textele antologiei noastre conturează portretul unui istoric care, prin scrierile sale, prin demersul său ca profesor, conducător de instituţii şi publicaţii, a deschis noi orizonturi acestei ştiinţe devenind un model. Acela al unui intelectual patriot, pentru care, aşa cum am arătat, ideea unităţii naţionale, a independenţei ţării sale, a drepturilor pe care le avem asupra pământurilor ce au format România Mare, a fost afirmată şi demonstrată ştiinţific mai presus de conjuncturi, de veleităţi şi orgolii personale” (p. 335).

    Valeriu Râpeanu a încetat din viaţă duminică, 12 iunie 2022, la vârsta de 90 de ani și 9 luni, sincer regretat de către cei care l-au cunoscut și au colaborat într-un proiect. 

    SIT TIBI TERRA LEVIS, MAGISTER EMERITUS!

    Surse:
    – Cătunescu, Kristinca Alina,  Bio-bibliografia Valeriu Râpeanu, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2008;
    Dicționar Enciclopedic, vol. VI, R – Ș, București, Editura Enciclopedică. 2006,  sub voce;
    Dicţionarul General al Literaturii Române, București, Editura Univers Enciclopedic, 2006, 2020, sub voce;
    – Dicţionarul Scriitorilor Români , București, Editura Albatros, 2002, sub voce;
    Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc, vol. IV, O – R, coordonatori: Victor Spinei, Dorina N. Rusu, Suceava, Editura Karl A. Romstorfer a Muzeului Național al Bucovinei, 2021, sub voce;
    – Hangiu, I., Dicționarul presei literare românești, 1790 – 1990, ediția a II-a revăzută și completată, Editura Fundației Culturale Române, București, 1996, passim;
    – Literatura română. Dicționar cronologic, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979. passim;
    – Sasu, A., Dicționarul biografic al literaturii române, vol. II, M – Z, București, Editura Univers Enciclopedic, 2006, sub voce;
    Wikipedia, sub voce, fotografii, accesată la 15.06.2022;
    www.radioromaniacultural.ro  , accesată la 15.06.2022;
    www.referatele.com  , accesată la 15.06.2022.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5