VALORI FORMATIVE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. Raluca Văleanu, Școala Gimanzială „King George”, București

    Literatura română este un izvor nesecat de inspirație, un loc în care ne pierdem printre cele mai frumoase idei și ne regăsim pe noi înșine între rândurile elegante ale scriitorilor autohtoni. Zâmbim, iubim și ne formăm citind, devenind „oameni mari”. Alegem să fim inspirați și să inspirăm la rândul nostru, iar toate aceste lucruri pot fi posibile datorită celor ce au pus bazele unei culturi literare solide.

    Astfel, îl avem ca figură cetrală pe criticul Titu Maiorescu, cel ce și-a pus amprenta asupra literaturii secolului 19, atât prin cultura sa literară, cât și prin activitatea politică. Autoritar, dar și sensibil, critic, dar și permisiv, Maiorescu a descoperit și a încurajat numeroși autori, fiind mentor al multor generații de creatori de cuvinte. Printe personalitățile descoprite de critic se numără Ion Luca Cragiale, Octavian Goga sau Mihai Eminescu, toți făcând cinste poporului român.

     Mai mult decât atât, Titu Maiorescu a pus bazele reformelor ortografiei limbii române și a influențat drastic pedagogia sau critica literară. Studiul intens și precocuparea legată de evoluția tinerilor ce au studiat în străinătate l-au făcut pe Maiorescu să redacteze celebra „Teorie a formelor fără fond” ce are la bază superficialitatea celor ce au revenit în țară mânați de dorința unui progres rapid si foarte superficial, fără o bază temeinică în spate. 

    Din păcate, aceasta teorie își păstrează actualitatea și în zilele noastre, căci această dorință de schimbare într-un mod rapid și nejustificat are loc și acum. Ne dorim schimbare, însă nu contribuim cu nimic la aceasta. Avem nevoie de oameni implicați, de cultură și de nevoia de dezvoltare intelectuală, nevoie ce trebuie regăsită în noi înșine, folosindu-ne atât de modelele din străinătate, cât și de cele din România.

    Trebuie să fim formați pentru a forma la rândul nostru, să avem întipărită în minte ideea de cunoaștere, de atingere a obiectivelor și de punere în centrul educației cartea. 

    Avem nevoie de oratori, căci Maiorescu spune că „atât oratorul, cât și retorul și limbutul au darul vorbirii; dar oratorul vorbește pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi. Motivul oratorului este precizarea unei situații publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditor; mobilul retorului este dorința de a trece orator sau îngânfarea erudiției sau încântarea de sonoritatea propriilor sale cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca și el în vorbă oriunde și oricând. Pe orator îl stăpânesște scopul, pe retor-deșertăciunea, pe guraliv-mâncârimea de limbă. De aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul- numai una trecătoare, limbutul- nici una”.

     Astfel, trebuiem să învățăm să fim oratori, să formăm și să influențăm după modelul maiorescian generații viitoare, punându-ne amprenta temeinic pe educația tinerilor și pe valorile viitorului, căci doar prin cultură și inovație putem contribui la conturarea unui sistem educațional al valorilor, bazat pe etică, integritate si viziune.

• Bibliografie:
• Titu Maiorescu, „Critice”, editura Tineretului, București, 1967.
• Nicolae Manolescu, „Istoria critică a literaturii române, editura Paralela 45, București, 2008.