Primit pentru publicare: 26 iul. 2017
Autor: prof. Vasile GĂUREAN
Publicat: 28 iul. 2017
Editor: Ion ISTRATE
Volumul de poezie cu titlul „Un poet priveşte Crucea” este expresia literară a unui scriitor profund credincios, nu doar prin cuvântul poetic, ci cu fapta. În segmentul acesta putem aminti şi scriitori români evlavioşi. Pe masa lui Tudor Arghezi sau Liviu Rebreanu, stătea permanment Sfânta Scriptură, Ion Marin Sadoveanu săruta cu evlavie fiecare lumânare pe care avea s-o aprindă etc. Nu mai vorbim de Vasile Voiculescu, Gala Galaction, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Zorica Laţcu, Traian Dors, Costache Ioanid… Să revenim însă.
Pe Paul Claudel, criticul literar Octavian Dărmănescu îl numeşte „un Dante al catolicismului”..
Păcat mare că e foarte dificil de tradus din franceză în sonorităţile crapatine. Doar proza îl face accesibil ca sens. HRISTOS este una cu Sfânta Cruce , identificându-se cu ea. Cutremurătoare este mărturia Mântuitorului în aşteptarea Crucii Golgotei :”EU pentru aceasta am venit .” Dumnezeu vine să elibereze omul din temniţa păcatelor şi morţii, să făurească un pod peste prăpastia morală ce desparte umanitatea de voia lui Dumnezeu.
„Văd aşadar în faţa mea – spune Paul Claudel- înfăptuindu–se făgăduinţa Evangheliei :=Când Mă voi înălţa, voi trage toate lucrurile la Mine=(Ioan,12.32)…Făptura este chemată să se desprindă de masa ei fizică, de materie.”
„Am văzut în Asia –continuă Paul Claudel – idolii inerţi, acei Buddha compacţi, turtiţi ca nişte limacşi, cu toată lungimea lor pe pământ, ori ca în Ceylon sau în China, aşezaţi, cu ochii închişi, amesteccaţi cu propria lor greutate, dar Dumnezeul căruia ne închinăm noi nu e numai în picioare, ci e înălţat, fiecare fibră a trupului Său fiind în lucrarea mântuirii noastre.”(pag,2O6)
Poetul mărturiseşte Crucea ca fiind ”Dumnezeu în lucrare…Crucea este extensia în cele patru puncte cardinale, cu rădăcinile în cer.” Chiar şi adversariii săi recunosc în poet un titan al secolului al XX-lea. Lecţia pe care acesta o dă este credinţa sa neclintită şi o literatură bazată pe valorile creştine. Una din dimensiunile sale este ecumenicitatea. Intr-o implorare a sa, Paul Claudel se roagă pentru protestanţi :
„O, Dumnezeul meu, până acum te-am rugat pentru cei născuţi orbi , dar acum ce să spun, ce să fac pentru aceşti orbi de bunăvoie care, liberi fiind să vadă, îşi ţin pleoapele strânse cu toată stăruinţa conştiinţei lor pervertite? Vai, atâţia ani am trăit în mijlocul lor! Cine să străbată până la sufletul lor, cine să străpungă această crustă sălbatică ce răsfrânge umbră, melancolie, trufie, răceală sinistră, nesiguranţă . Despre ei spune cu milă Sfânta Fecioară, arătându –i:” Nu mai au vin. ”
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania