Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Vasile Lechinţan, istoric din Cluj-Napoca. Ce am avut, ce am pierdut: „iţi vine să plângi citind marile  publicaţii interbelice…”

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Vasile Lechinţan, istoric din Cluj-Napoca

Ce am avut, ce am pierdut: „iţi vine să plângi citind marile  publicaţii interbelice…”

 

Primit pentru publicare: 21 Nov. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 21 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Ce au câştigat românii transilvăneni în special, prin Marea Unire 2018 ? o spune Vasile Lechinţan din Cluj-Napoca.  …„Cu toţii am câştigat o uriaşă eliberare a românilor transilvăneni de sub jugul etnic al statului maghiar, care submina şi otrăvea cu şovinism orice pas al lor spre libertate, demnitate şi afirmare socială şi naţională. Recunosc  acest fapt de opresiune statală fără limite chiar şi istorici maghiari serioşi şi fenomenul stârnea revolta chiar şi a marilor oameni de cultură ai Europei civilizate. Am câştigat apoi o Românie, în perioada interbelică, de o frumuseţe de-a dreptul miraculoasă, pe picior de egalitate cu marile state civilizate ale Europei. N-a curs lapte şi miere atunci peste tot, din punct de vedere material, dar  s-au afirmat nişte valori uluitoare pe plan spiritual, şi aceste valori susţineau viaţa de stat, nicidecum nonvalorile. Iţi vine să plângi citind marile publicaţii interbelice: câtă demnitate şi normalitate degajă, cât de ocrotit te simţeai într-o astfel de ţară, unde trăiau şi scriau, preocupaţi de binele naţional, un Cioran,un Eliade, un Lucian Blaga, un Iorga, Camil Petrescu, Rebreanu, Nae Ionescu, Agârbiceanu, Nichifor Crainic, Onisifor Ghibu, Stelian Popescu, Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan şi alţii, ca să exemplific doar cu câţiva dintre „directorii de opinie” din presa vremii. Am câştigat o Românie normală, cu politicieni valoroşi: iuliu Maniu, I.I.C. Brătianu,  Nicolae Titulescu, Alexandru Vaida Voevod, I.G. Duca, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Armand Călinescu, Pan Halippa, Ion Nistor, Constantin Argentoianu şi mulţi alţii. Am câştigat marile universităţi de la Cluj, Cernăuţi, Chişinău, care era şi timpul să se transforme în focar de cultură românească. Am câştigat o Cultură, în perioada interbelică, demnă de cea a naţiunilor civilizate ale Europei. Am câştigat accederea românilor în oraşe, faptă firească, europeană, care secol după secol a fost interzis. Fenomenul acesta a fost un act de dreptate istorică, aşa cum a fost şi accederea maghiarilor în Budapesta (în Buda erau, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, 76% germani!), cu deosebirea că maghiarii din România şi-au menţínut naţíonalitatea pe când germanii din Budapesta au dispărut total prin maghiarizare”, susţine istoricul Vasile Lechinţan într-o convorbire  avută cu Ion Longin Popescu, ca Abecedar la Marea Unire, publicată în revista Formula As., Noiembrie 2018.

Iar la o următoare întrebare,  ce am pierdut de la Marea Unire, încoace, în secolul pe care îl aniversăm, ni se precizează: „In afara  teritoriilor pierdute, am pierdut o Românie adevărată, România inerbelică. Acest tragic fapt s-a petrecut din cauza  comunismului care a secat ţara de normalitate, de personalităţi, de continuitate socială şi politică. De aproape 30 de ani, tot încercăm  să ne recuperăm din mers acea Românie pierdută. I-am pierdut apoi pe marii oameni politici şi de cultură interbelici, făuritori ai Marii Uniri, întemniţaţi la Sighet, Aiud şi prin alte închisori de ştergere a identităţii naţionale, dictate de „aliatul” sovietic. S-a stins pe veci  lumina în celulele lor. Am pierdut ocazia de a ne forma, în cei 50 de ani de comunism, personalităţi politice veritabile. Din această cauză e plină astăzi România de imitatori politici, cu o constituţie politică (şi intelectuală) atât de şubredă, pe care-i manevrează orice şiret ajuns în vârful piramidei. E o mare  frustrare a românilor că, în plină democraţie, să vadă că nu pot accede oamenii merituoşi la conducerea politică a ţării. I-am pierdut pe oamenii cu har în posturi de stat şi am „câştigat” aproape numai „funcţionari”. Am pierdut încrederea în clasa politică şi implicit în stima de sine. Am pierdut comuniunea cu fraţii români din Basarabia, pentru reunire. Rezistenţa anti-românească de peste Prut este alimentată de Rusia (cu Armata a IV-a de ocupaţie, în Transnistria), care încă ne inflenţează negativ istoria şi destinul naţional. Dar am pierdut şi averi uriaşe. Fundaţia Gojdu şi tezaurul  României de la Moscova reprezintă o traumă continuă pentru români. Am pierdut continuitatea în respectul pentru proprietate, care înseamnă continuitate în cărţile funciare întocmite, de fapt reînnoite, în 1939. Astăzi, înregistrarea proprietăţii în cărţi funciare este aproape nulă. Am pierdut practica de constituire a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi din senatori şi din deputaţi de drept, care erau rectori de universităţi şi mari oameni de cultură. Astăzi, Parlamentul este format doar din „aleşi”, puşi în faţă pe liste de partid, la mica înţelegere. Lipsa de personalităţi din parlament este dezolantă;  de aceea, în popor instituţia Parlamentului este pe treptele cele de mai jos ale încrederii. Am pierdut şi caracterul de normalitate a vieţii Justiţiei”.

Festivalul Internaţional de literatură şi traducere , Filit, Iaşi, 2014

Sub bagheta revistei de cultură contemporană TIMPUL – serie nouă –  cu Daniel Şandru, moderator, în aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu”din Iaşi, în cadrul activităţii FILIT, scriitori cu experienţă, – Carmen Muşat, redactorul-şef al revistei Observator Cultural, Alexandru Lăzescu, conducătorul Ziarului de Iaşi, Marius  Chivu, scriitor şi publicist, George Bondor, lector universitar ieşean şi Daniel Cristea-Enache, critic literar şi publicist – au discutat despre Jurnalismul cultural în epoca new-media a momentului.

Am participat la manifestare.

Cu mai multe cărţi publicate, încă de pe atunci îmbrăţişam ceea ce spune mai sus Vasile  Lechinţan: „Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene -1870-2003”, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2oo4, reeditare, revăzută şi adăugită la PIM, Iaşi, 2009; „Bucovina în presa vremii, Cernăuţi, 1811-2004” şi „Bucovina pământ românesc, presa din Rădăuţi”, 2005, ambele la editura  Edict, Iaşi, reeditate la Pim,2008; „Cu capul pe umărul meu… Jurnalistică împreună cu cititorii”, editura TipoMoldova, 2005; apoi încă alte volume despre presa de la Vaslui, Huşi, Dorohoi şi Bârlad care atestă durabilitatea cuvintelor şi măiestria publicisticii…

Concluziile discuţiilor publiciştilor invitaţi la FILIT?  Că presa, cultura în general, televiziunea, nu mai sunt tribunele de  formare şi educare, ci doar de informare, de dezvăluire, că jurnalismul s-a deprofesionalizat…

Dacă ar fi chiar aşa,”în general”,  mi-am zis, în România momentului n-ar vieţui atâtea şi atâtea publicaţii, unele chiar foarte bine, din cele din urmă făcând parte  şi Formula As, Luceafărul, Lohanul, Secolum, Elanul, Academia bărlădeană – la care scriu şi eu – şi m-am adresat oamenilor presei : „stimaţi conducători  de reviste literare şi cititori de literatură, revista culturală, ziarul, pe care le editaţi sau citiţi, formează sau nu oamenii, vă ajută cu ceva? Eu când le citesc mă bucur şi mă simt crescând, măcar sentimental, cultural!”

Unor asemenea întrebări, adresate presei şi membrilor Cenaclului literar la distanţă ni s-a răspuns cu argumente şi aşa s-a născut volumul în aproape 400 de pagini care, într-un fel, sintetizează răspunsul pe care îl aşteptam: „Revistele? Luminoase, instructive şi educative…”, antologie, coordonator Ion N. Oprea  

Rubrică nouă: Veşti bune despre România

Că revistele sunt aşa cum apreciază cititori – şi aşa pot fi şi ziarele vremii – avem dovada tot de la revista citată, Formula As.: în ultimul timp la „Periscop” au început să apară tot felul de ştiri luminoase, cum ar fi dezvoltarea învăţământului particular dual, şcoală profesională-practică în producţie-angajare la locul de muncă; Transport cu vaporaşul pe Bega la Timişoara, Mica Unire: Moldova şi România, aceeaşi îmbrăcămine la Olimpiadă; Bani europeni pentru Castrul roman din Ovidiu; Tagro, un nou tractor 100% românesc!, dă Doamne şi alte  „Veşti bune despre România! Astfel de informaţii, cum spuneam, şi în ziarele locale şi centrale, unde, din cauza Copyright, cu protecţia datelor personale, şoferul beat şi fără carnet de conducere te omoară pe trecerea de pitoni dar presa nu-i dezvăluie identitatea penru că…

                                   Ion N. Oprea, 20 noiembrie 2018

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5