Cititorii, copiii noştri, aţi auzit de ei, dintre marile autorităţi le-a strâns cineva mâna, lor ori profesorilor, părinţilor lor?
În Istorii, comentarii, miscelanea, vol. 13, am scris despe sud-coreanul Kim Ung-Yong, pp. 434, omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă din lume, cu un IQ de 210 unităţi, în timp ce fizicianul Stephan Hawing avea 160, asiaticul Kim care, spuneam şi în Luceafărul din 12 ianuarie 2020 avea aprecieri excelente despre Mihai Eminescu al nostru.
Ei, o româncă, Timeea Petrescu, o copilă de 12 ani, născută la Craiova, are un IQ de 162 de puncte (la IQ 140 ești considerat geniu!), a fost acceptată în grupul restrâns ai celor mai deștepți oameni de pe planetă. Ştiu românii, ceva, despre cei trei liceeni români, Alexandru Radac, Daniel Marpozan și Codrin Muntean, din Sibiu, care au câștigat medalia de aur la Robotică, secțiune a Olimpiadei Geniilor, concurs organizat de către Oswego State University of New York.? Ei au creat un revoluționar robot pompier menit să salveze oamenii dintr-un incendiu fără să pună în pericol viață salvatorilor și un extrem de eficient sistem inteligent de economisire a energiei electrice în locuință.
Dar despre elevul român Norbert Kereszeny, născut la Sighetu Marmației, ați auzit ? De ce ar fi trebuit să-i știm numele, noi şi autorităţile? Fiindcă, el, un român, a intrat primul dintre 60.000 de candidați la facultatea de medicină a Universității din Milano. Dar de Mihaela Florea, Mihaela Florea în vârstă de 18 ani, din Brăila,absolventă a Colegiului Naţional „Gh.M. Murgoci”, care a câștigat Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019, secțiunea Excel, la care, cum este normal, au participat cei mai talentați informaticieni de pe planetă. V-a informat, cumva, cineva din media românească despre Ștefan Pricopie? românul absolvent al Universității Manchester, el a câștigat anul acesta, la secțiunea Economie, unul dintre cele mai prestigioase premii de pe planetă: „Global Awards” – 2020, cunoscut ca și Premiul Nobel Junior!, care i se va înmâna luni, 11 noiembrie a.c
În teza cu care Ştefan a câștigat Premiul Nobel Junior, el a tratat tematica extrem de importantă a învățământului public și a fenomenului de brain drain! Adică, a venit cu soluții inovative pentru unul dintre cele mai criticate laturi ale educației, inclusiv a celei dîn România: învățământul public. S-a apreciat că teza sa deschide noi perspective privitoare la metodele prin care poate fi adusă pe linia de plutire, prin învățământul public, educația generațiilor viitoare. „Deși este o direcție de interes maxim pentru educația românească, domeniu considerat a se afunda azi în mlaștina pestilențială a semidoctismului și măcinat de pericolul analfabetismului generalizat, nimeni de la noi nu s-a găsit interesat de ideile tânărului Pricopie”…a scris presa internaţională, care a explicat şi ce este fenomenul „brain drain”, analizat și el în teza studentului român. Fenomenul „brain drain” (în traducere directă „exodul de creiere”) reprezintă una dintre cele mai devastatoare realități cu care se confruntă România de trei lungi decenii!
Interesează pe cineva din România teza lui Ștefan Pricopie?, ne întrebăm noi. A stat vreo oficialitate de vorbă cu unul dintre geniile de mai sus, aparținând încă aceste țări, aflați pe cale de a fi absorbiți de o altă cultură? Nici unul dintre circa 30 de miniştri ai educaţiei, schimbaţi în ultimii 30 de ani, nu a avut astfel de preocupări!
Amintesc și despre Alexa Tudose, elevă în ultimul an la Colegiul Național „I.L.Caragiale” din Ploiești, o tânără despre care, de asemenea, aproape nicăieri nu s-a scris sau vorbit. Ea a cucerit, în septembrie anul trecut, medalia de aur la Balcaniada de Informatică. Este singura dată în istoria Balcaniadei când medalia de aur este atribuită unei fete. De ce mai este importantant să vorbim despre Alexa? Pentru că, asemenea altor copii supradotați de vârsta ei, nici Alexa nu va rămâne în România! Ea a decis să plece în Marea Britanie unde timp de șase ani va urma cursurile Universității din Oxfort. Se va mai întoarce? Nimeni nu poate ști azi
Am dat numai câteva exemple de tineri excepționali, culese din presa inernaţională, despre cei care citesc şi pe care, precum şi în alte domenii unde se face ceva, nimeni nu-i cunoaşte în România, pe ei şi nici pe profesorii şi părinţii lor.
Ion N. Oprea, Iaşi, 4 iunie 2020.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania