Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Veșnicia clipei într-un report pur metaforic

Primit pentru publicare: 22 Mai 2020
Autor: Al. Florin ȚENE, președinte al Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 22 Mai  2020
© Al. Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Veșnicia clipei într-un report pur metaforic

Volumul poetei Viorica Popescu  se constituie într-un buchet de clipe surprinse de către eu în diferite ipostaze  înveșnicite într-o tricotomie în care versul unu rimează cu versul trei, uneori, armonizând muzical o imagine, chiar dacă unele micropoeme nu au nici-o rimă: „Grădini– Oameni-eresuri   /săgeți spre galaxii în visări/învie dorul să fim ca ele, mai buni.”

Cartea este armonică  în proporțiile ei metaforice și energetiste, cu înclinație spre aforism, (cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă), poezia lui Viorica Popescu  nu este monocordă ci, dimpotrivă, înclină către totalitate.Un fel de instrument muzical cu trei coarde pe care cântă un instrumentist cu mare talent. În versurile acestea suprindem imagini originale , inclasificabile sub un singur criteriu literar și care dau acea nuanță de energie de” seară caldă și senină” și de o viziune caleidoscopică.

Poeta este o autoare encomiastic și îmbătată de locuri fantastice și de întâmplări metaforice în grădini, stări sufletești, în ipostaze ambigue în grădini, ape, flori etc: “Dar auzul încă e în floare, / amintiri în stampe dansează/tăcerea-mpăcări tot doare. “

Aceste elemente nu sunt expresii particulare ci spețe, simboluri pe care eroul liric le-a încărcat cu o chintesență. Reverberațiile, practic sunt clipele surprinse, ca un aparat fotografic, a unor trăiri în grădină,  lângă flori, lână sufletul imaterial, lângă tristețea ca aburul, alături de iubirea ardentă, în istorie: “ În istoria lumii se înmulțește păcatul/Iar arca lui Noe nu-i gata, nici el nu e prea bine/și n-are perechi să le salveze de sine… “ Noi n-am dorit infernal, spune poeta, destinul este viața în ce are ea sempitern. Buciumurile sfinte sunt elementele specifice și stabilității românești, pâraiele sunt elemente ale apărării vetrei strămoșești, iată un tablou realist cu elemente suprarealiste, ce se constituie dintr-o chemare: “ – Veniți să sunăm, oameni, din buciume sfinte/să avem aliați pâraie, stânci, deșerturi sau geruri/dar neapărat copii buni, albi sau negri, și jocuri!“
Viorica Popescu în terținele sale, formă fixă de poezie, cântă sentimentele unanime, statornicia, sunetul înalt, rugăciunea, pământul, sfințenia, rareori direct, întotdeauna imnic și cu o formalistică obscură, căci poeta e simbolică și leagă alegorii peste alegorii într-o laudă a trăirilor clipei.” Să îmbunăm Pământul cu toate ale lui sfinte/să-l rugăm să ne-adopte și să ne ierte,/ greșeli îndreptând prin fapte și Rugăminte.“

Poeta abordează poezia ca un proces soteriologic,  un fel de   doctrină a mântuirii prin jertfe benevole, aceste jertfe sunt, chiar, clipele surprinse și trăite în terținele sale.Aceste geometrii, cu reverberațiile lor degaje un sentiment primaveral, o evocare a vârstei înțelepților, o elegie, un elogiu floral, în general producții inclasabile conținutistic. Eul liric e o acumulare de impresii, aproape stenografică, și din stilul sensorial, aproape sub dicteu, se naște o poezie involuntar metaforică.” – Cetate Eternă, la porțile tale Eroii de veghe/scrutează zarea cu ochii arzând din istorii de glorii/ pașii  lor de gigant obligă-n fapte de sacrificii – victorii.”

Principiul metaforic este învederat, nu tinde către claritate ci către lirica vizionară, întocmite din câțiva termeni ireductibili care își preschimbă înfățișările prin alegorii, într-o multiplicare iluzorie.

Sub acest semn baroc, și de aceea singular, stau micropoemele lui Viorica Popescu, liric al efluviilor generice și al euforiilor cu substrat ardent. Pentru sufletul de mari aurore pure cuprinse în clipe memorabile, de emoții înrourate, cu greu se poate găsi un egal.