Primit pentru publicare: 24 iun.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 24 iun.2015

VIAŢA DE APOI A CĂRŢILOR (JURNAL) (2)

3. Gabrila Zăvălaş: „Galaxia Gutenberg are tubul de oxigen la buze”

Pe doamna Gabriela Zavalaş am cunoscut-o la începutul acestui an, la Centru Cultural Piteşti, cu ocazia unei manifestări moderate de scriitoarea şi traducătoarea Marilena Lică-Maşala. Recent, am primit de la domnia sa ediţia a doua a volumului  „Angoasă dulce-amară”, apărut la Editura „Semne” din Bucureşti. O carte de aproape 180 de pagini, cu eseuri, povestiri şi evocări intercalate după un bioritm specific temperamentului rebel al autoarei. Drept dovadă a teribilismului simulat, faţă de anumiţi critici literari, ca o frondă a unui elev bine dotat, în faţa unui profesor mediocru, sunt şi titlurile cărţilor sale anterioare, care mai de care mai ieşit din matca derizoriului: „Flacăra violet-albastră”, „Efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă”, „De ce iubim bărbaţii” (două ediţii) şi „Sunt obscură, dar mă tratez”. Textele par vorbite, au multă spontaneitate, umor,sarcasm şi autoironie. Par vorbite de un străin care stăpâneşte limba română în proporţie de 90 la sută,restul venind dinspre matca sa originală, un procent infim, care dă savoare expresiilor antiliterare, uneori sintaxa metamorfozându-se în fel şi chip, după voinţa anarhică a autoarei. Chiar şi când vorbeşte de lucruri ceva mai triste, autoarea bine dispune printr-un torent retoric specific actorilor profesionişti. După lansarea unei cărţi, a unui scriitor cu 11 volume publicate, văzând numărul restrâns de public, Gabriela Zăvălaş conchide: „Galaxia Gutenberg are tubul de oxigen la buze”. („Lansare cu parfum de ONU”, pag. 88). Ca o curiozitate, cartea Gabrielei Zăvălaş nu poate fi citită decât puţin câte puţin,pe bucăţi, pentru că, observ acum, la finalul unei lecturi îndelungate, începută pe 7 aprilie şi terminată azi, 19 iunie 2015, de la un text la altul, chiar şi unui cititor rutinat,îi trebuie un pic de relaxare şi detaşare faţă de această moară textualistă de măcinat cuvinte şi stări emoţionale cu două tăişuri!

4. Ioan Liviu Otânceală, „Baştanii”-   Un roman real inspirat din ficţiune!…

Pentru „Baştanii”, romanul fostului redactor la PRO TV Buzău  Ion Liviu Otânceală, plecat de vreo 15 ani în Spania, am făcut comandă direct la Editura „eLiteratura” din Bucureşti. Nu mică mi-a fost surpriza când am primit o carte de aproape 450 de pagini, „o ficţiune” , cum lesne lasă să se înţeleagă autorul, printr-un citat din „Călătorie la capătul nopţii” de Louis Ferdinand Celine: „E un roman, nimic altceva decât o istorie închipuită. E destul să închizi ochii”. E greu „să închizi ochii”, când, de la un capăt la altul, al romanului, îţi defilează prin faţa ochilor câteva sute de pagini de „ficţiune”, referitoare la paraşutismul cazon de elită, scrise articulat, într-un limbaj caracteristic „breslei”, inclusiv sub aspectul recuzitei licenţioase. Paradoxal e faptul că, cunoscându-l bine pe Liviu Otânceală, îl cred în stare de a scrie un astfel de roman hipnotic. La final, autorul face două precizări: cartea a fost încheiată la data de „1o August 2014, Tortosa, Spania”  şi a fost scrisă „In memoriam Lt. col.(r) Spiridon Scântei (Taştanu). Nu am găsit nici o precizare referitoare la data începerii acestui proiect epic extrem de solid.  Ca să n-o mai lungesc, „Baştanii” ar putea fi, după părerea mea, unul dintre cele mai interesante romane de profil apărute, după 1989, în literatura română. Prin această carte, ca scriitor, Ion Liviu Otânceală poate fi apropiat fără nici o ezitare de cunoscutul romancier contemporan de succes Radu Teodoru. Cartea se găseşte în principalele librării din Bucureşti. Titlu cărţii este o trimitere directă la generalul Grigore Baştan, cel mai cunoscut paraşutist român contemporan, inventator al paraşutei BG7M (paraşuta principală Baştan Grigore 7 Militară) şi BG3M (paraşuta de rezervă Baştan Grigore 3 Militară) – ambele aflate în dotarea trupelor de paraşutişti din România.

Marin Ifrim