Primit pentru publicare: 20 iul.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 21 iul.2015

VIAȚA DE APOI A CĂRȚILOR – Jurnal  (5) – de MARIN IFRIM

Ioan Stoica Stoicescu, un cetățean care își onorează orașul natal

Am în faţă o carte cât povestea unui om adevărat, o persoană fascinantă prin sobrietatea vieţii sale, prin modestie şi onestitate. E vorba de volumul „Labirint buzoian” (Ed. „Alpha MDN”, Buzău, 2014, 203 pag.), al lui Ioan Stoicescu Stoica. Oricât de neutru aş vrea să fiu faţă de această carte şi faţă de autor, recunosc, îmi este aproape imposibil. Nu e vorba despre o simplă carte şi nici despre un autor  oarecare. Ioan Stoicescu Stoica e născut în Buzău. Îmi pare nespus de rău că nu am absolut nici un fel de date despre domnia sa. Ştiu doar că, după absolvirea facultăţii, a lucrat, până la pensionare, ca inginer la secţia mecano-energetică a fostei Intreprinderi de Prelucrare a Maselor Plastice Buzău, actualmente „Romcarbon”. A copilărit cu marele poet Ion Nicolescu, preţuindu-l pe acesta până dincolo de nemurire. Am discutat amândoi despre poet şi despre literatură în general de sute de ori, cu reală plăcere, căci ne cunoaştem încă din anul 1976 ! Un om care, dincolo de acumulările profesionale fireşti, a avut grijă să-şi mobileze intelectul cu o cultură caleidoscopică impresionantă, de unde, până la urmă, şi pasiunea sa pentru scris. Ioan Stoicescu Stoica e buzoian get-beget şi îşi iubeşte oraşul natal ca nimeni altul, dovadă fiind şi cartea de faţă. O carte cu trasee labirintice, cum inspirat spune chiar titlul acesteia, în care, cu o nostalgie discretă, rafinată, autorul pătrunde ca într-o mină zidită în propriul său suflet, o mină închisă din motive strategice însă burduşită cu aurul afectivităţii specific umane. În comparaţie cu zecile de monografii apărute după 1989, referitoare la municipiul Buzău, la celelalte oraşe şi comune ale judeţului Buzău, cartea inginerului Ioan Stoicescu Stoica e net superioară. E firesc să fie aşa. În scrisul altor autori de profil lesne se poate observa alura de mercenari. Aici nu e cazul. Dedesubtul, în miezul şi deasupra propoziţiilor, în orice cuvânt, tronează pulberea auriferă a unui duh blând al locurilor de odinioară şi de acum. De fapt, în prefaţa cărţii, autorul ne oferă un fel de „instrucţiuni” de decriptare a ”metaforei labirintului” , acesta fiind locul în care se poate observa că el deja are în vârful degetelor legendarul „fir al Ariadnei”. Aproape toate textele au fost publicate în presa locală sau limitrofă: „Muntenia”, „Viaţa Buzăului”, „Opinia”, „Vocea Buzăului”, „Jurnalul de Vrancea” (online). Nici comparaţia cărţii cu un muzeu unic nu cred că e deplasată. Din păcate, din motive financiare, acest excelent demers editorial s-a limitat doar la câteva zeci de exemplare.