Gheorghe Apostol s-a născut la 16 mai 1913, în comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați și a murit la 21 august 2010, la București, unde a și fost înmormântat. A absolvit Şcoala de Meserii a Atelierelor C.F.R. Galați. A fost căsătorit de trei ori și a avut două fiice și un fiu. În anul 1934, a intrat în P.C.d.R. A fost președinte al Confederației Generale a Muncii (1945-1952), membru al Comitetului Central al P.C.d.R. (1945-1948), al P.M.R. (1948-1965) și al P.C.R. (1965-1969), deputat în Marea Adunare Națională (1946-1975), membru în cinci guverne ale R.P.R. (1948-1955, 1961-1965) și în unul al R.S.R. (1965-1967), membru al Biroului Politic al Comitetului Central al P.M.R. (1948-1965) și al P.C.R. (1965-1969), prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1952-1954, 1961-1967), ministru al Agriculturii și Pădurilor (1953-1954), prim-secretar al Comitetului Central al P.M.R. (1954-1955), președinte al Consiliului General al Sindicatelor (1955-1961, 1967-1969), membru al prezidiului permanent al Comitetului Central al P.C.R. (1965-1969), președinte al Uniunii Generale a Sindicatelor (1967-1969), director general al Direcției Generale a Rezervelor de Stat (1969-1975) și ambasador al R.S.R. în Argentina (1977-1983), Uruguay (1977-1989) și Brazilia (1983-1988). A primit mai multe ordine și medalii de partid și de stat. A fost inițiatorul „Scrisorii celor șase”, care a denunţat regimul dictatorial ceauşist, difuzată de posturile de radio BBC și Europa Liberă la 11 martie 1989. A publicat volumul memorialistic „Eu și Gheorghiu-Dej” (1998).

Gheorghe Apostol a fost un cunoscut demnitar, politician, sindicalist și diplomat comunist, desemnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej ca succesor al său la conducerea partidului și a țării. Acest interviu datează din 14 noiembrie 2002.

– Bună ziua, domnule Gheorghe Apostol!
– Bună ziua!

– Sunteți ultimul dintre corifeii regimului comunist aflați în viață; când l-ați cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej?
– L-am cunoscut în 1927, la Atelierele C.F.R. din Galați; el avea funcția de electrician, iar eu eram ucenic la atelierul de turnătorie. S-a produs un scurtcircuit la atelierul meu, m-am dus la cel de electricitate și acolo l-am întâlnit pe Dej, care și-a luat halatul și scara, a venit și a rezolvat problema. Atunci l-am cunoscut pentru prima dată.

– Care au fost cele mai importante acțiuni pe care le-a întreprins Dej în perioada care a urmat?
– Gheorghiu-Dej era un om integru, un bun patriot și conducător al țării. Prin inteligența lui, a reușit să scoată România de sub tutela sovromurilor și a ocupației armate rusești în 1958. Tot el a fost principalul inițiator al materialelor prezentate la Conferința Națională din 1964 a partidului, când a fost adoptată declarația referitoare la scoaterea țării de sub tutela Uniunii Sovietice și păstrarea independenței față de Moscova.

– Cum s-a pus problema succesiunii lui Dej și cum s-a ajuns la Nicolae Ceaușescu?
– Eu îl înlocuiam pe Dej ori de câte ori pleca din țară. Membrii Biroului Politic cunoștea [sic!] poziția lui față de mine. Dej s-a exprimat în mai multe rânduri, față de mai mulți tovarăși din conducerea Biroului Politic, că, dacă se întâmplă să moară, Gheorghe Apostol să-i urmeze ca prim-secretar al Comitetului Central. Cu două zile înainte de moartea lui, am fost chemat de Ion Gheorghe Maurer și Emil Bodnăraș și s-a stabilit să mergem la Comitetul Central pentru a pune problema succesiunii mele; s-a întâmplat ca Alexandru Drăghici să spună că n-ar fi bine să se facă schimbarea înainte de moartea lui Dej, că n-ar fi de înțeles pentru opinia publică. N-am putut să iau poziție, pentru că era în joc persoana mea, și s-a amânat rezolvarea imediat după moartea lui Dej; ori atunci, Maurer a propus, surprinzător, ca Ceaușescu să fie ales prim-secretar al Comitetului Central. Nu s-a supus la vot și astfel a fost desemnat el.

– Cum l-ați caracteriza pe Nicolae Ceaușescu?
– Înainte de a intra în partid, el a reușit să ia legătura cu un membru din București al partidului și astfel a fost recrutat în U.T.C. A fost foarte activ, s-a prezentat și la procesul ceferiștilor din 1934 de la Craiova, apoi a lucrat la U.T.C. până în 1936, când a avut loc un proces în care a fost condamnat și trimis la Doftana, unde l-am cunoscut. Era un tip foarte orgolios și foarte încrezător în el; astfel, a reușit să se impună, încât Dej l-a remarcat și l-a folosit după eliberare în spiritul tineretului mobilizat împotriva nemților. Apoi, a fost promovat mai întâi la Ministerul Agriculturii, pe urmă la Ministerul Forțelor Armate și după aceea a devenit secretar al Comitetului Central, unde s-a ocupat cu problemele organizatorice și cu cele ale agriculturii. El a urmat politica Anei Pauker de forțare a țăranilor să intre în cooperative de producție; așa s-a întâmplat în satul Vadu Roșca din județul Vrancea, unde țăranii s-au opus cooperativizării și l-au trimis pe Ceaușescu la plimbare. Atunci, el a dat unui pluton de securiști care îl însoțea ordin să tragă și au fost omorâți câțiva țărani. Așa voia el să transforme în mod socialist agricultura românească.

– Cum ați caracteriza acum regimul comunist? Ce a însemnat el pentru România?
– În primul rând, nu a fost un regim comunist, ci unul democrat-socialist; Dej nu avea concepții comuniste, ci socialiste. Idealurile umaniste ale socialismului a [sic!] dominat întreaga politică a lui Dej și a partidului în timpul cât el a fost prim-secretar sau secretar general. A fost o perioadă de muncă pentru dezvoltarea economiei românești, care era într-o situație dezastruoasă după terminarea războiului. Capitaliștii sabota [sic!] redresarea economiei; Partidul Liberal și cel țărănist sabota [sic!] de asemenea acțiunea noastră. A fost nevoie să lucrăm cu metoda muncii patriotice la construcția școlilor, spitalelor și întreprinderilor; am dezvoltat în primul rând industria, care la moartea lui Dej ajunsese să concureze cu produse importante în ce privește utilajul petrolier și tractoarele românești. Asta a fost problema cea mai importantă rezolvată sub Dej, care s-a putut realiza renunțând la sovromuri și la acceptul politicii indicate de la Moscova, susținută de agenții lor din conducerea partidului: Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și, mai târziu, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu. După ce am terminat cu agentura sovietică din conducerea partidului, s-a [sic!] dezlegat căile de dezvoltare a economiei în toate direcțiile. La moartea lui Dej, România a devenit o țară independentă, suverană și democrată.

– Dar perioada actuală, cum ați caracteriza-o?
– E o situație dezastruoasă din punct de vedere economic și al spiritualității populației țării, mai grea decât a fost în timpul ocupației rusești. Este o politică care [sic!] nu corespunde intereselor naționale ale poporului român; suntem aserviți străinătății – în primul rând, Statelor Unite ale Americii. Vom deveni o colonie fără industrie și agricultură, o piață de desfacere pentru produsele țărilor occidentale și o sursă de materii prime pentru ele. Ăsta e scopul care se urmărește: România să dispară ca putere economică și social-politică care [sic!] a avut-o în timpul lui Dej și, apoi, în timpul lui Ceaușescu, cu toată politica lui antinațională și antipatriotică din ultima vreme.

– Aveți vreun reproș la adresa partidului comunist și a politicii sale?
– În ultima parte a vieții, Ceaușescu a renunțat la orice concepție socialistă despre lume, a înfometat poporul și l-a pus în situația de a se ridica împotriva lui; astfel, el a trebuit să plece din București și să se ducă la Târgoviște, unde a avut tragicul deznodământ pe care-l cunoaștem.

– Ce viitor întrevedeți acestei țări?
– Am rămas un socialist-democrat convins; peste câtva timp, viitorul României nu va fi altul decât unul social-democrat.

– Vă mulțumesc pentru aceste gânduri și destăinuiri.
– Și eu, pentru prilejul oferit de a vi le împărtăși.

Florin Bălănescu