Ana Pauker (nume real Hannah Rabinsohn) s-a născut la 28 decembrie 1893, în satul Codăești din comuna cu același nume, județul Vaslui și a murit la 3 iunie 1960, la București, unde a fost incinerată. A fost căsătorită și a avut doi fii și trei fiice. A studiat, câte un an, Medicina la Geneva și la Moscova, abandonându-și studiile, apoi a urmat, doi ani (din trei), Școala de Cadre de Conducere a Comintern-ului (Internaționala Comunistă) „V. I. Lenin” din Moscova. În anii ’20, a fost racolată ca agent sovietic și a militat, ca reprezentantă a Partidului Comunist din România în Comitetul Executiv al Comintern-ului, pentru instaurarea comunismului în țara noastră, ca și pentru desprinderea Basarabiei românești și încorporarea acesteia în U.R.S.S. A fost condamnată, în anul 1925, la zece ani de închisoare, dar a reușit să fugă, în anul 1926, în Uniunea Sovietică. La întoarcerea în țară, în anul 1934, a fost numită prim-secretar al Comitetului Central al P.C.dR. A fost condamnată din nou, în anul 1935, la zece ani de detenție, însă a plecat, în anul 1941, la schimb cu un politician român, în U.R.S.S., unde a jucat un rol important în constituirea diviziei de prizonieri români „Tudor Vladimirescu”, conducând activitățile de „reeducare” (1943-1944). A revenit în România în anul 1944, în uniforma sovietică, odată cu intrarea în țară a Armatei Roșii. A fost membru în Adunarea Deputaţilor (1946-1948), secretar al Comitetului Central al P.C.dR., viceprim-ministru (1947-1952) – în această calitate, impunând, între altele, cedarea Insulei Șerpilor către Uniunea Sovietică –, ministru de Externe (1947-1952), deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952) și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1949-1952). După căderea în dizgrație, în anul 1953 a fost arestată și eliminată din Comitetul Central al Partidul Muncitoresc Român, iar, în 1954, și din partid. A fost decorată cu Ordinul „Polonia Restituta” în grad de Mare Cruce.

Aurel Popa a absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și a fost profesor la Liceul Ștefan cel Mare din comuna Codăești, județul Vaslui. Despre viața și activitatea Anei Pauker, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 12 noiembrie 2011, la Codăești.

– Domnule Aurel Popa, din ce familie provenea Ana Pauker?
– S-a născut într-o familie de evrei, aceștia fiind numeroși în Codăești la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului următor. Familia avea mai mulți copii; bunicul era rabin, iar tatăl, care deținea, și el, o funcție pe linie religioasă [haham], s-a mutat la București. Odată cu el, a plecat și Ana, care a mai revenit la bunici doar în vacanțe; în rest, legăturile ei cu această localitate s-au restrâns.

– Cât a stat aici?
– Până în clasa I, pe care chiar a făcut-o în comună, după care a plecat în Capitală.

– Ce puteți spune despre cariera ei ulterioară?
– A devenit un membru marcant al partidului comunist și s-a căsătorit cu Marcel Pauker, unul dintre militanții acestuia, pe care l-a cunoscut în Franța. Din acest punct de vedere, a avut o viață plină de aventuri. Soțul ei a părăsit România și a plecat în U.R.S.S., unde a fost condamnat la moarte și executat în cadrul epurărilor staliniste. După 23 august 1944, ea a avut o ascensiune remarcabilă pe linie politică, devenind unul dintre liderii partidului; la un moment dat, chiar și-a disputat cu Gheorghe Gheorghiu-Dej conducerea acestuia. A fost președinta comisiei care a alcătuit documentele prezentate la Conferința de Pace de la Paris din 1946 și, ulterior, semnate la Tratatul de Pace de la Paris din 1947. A fost prima femeie din lume care a deținut funcțiile de vicepremier și ministru de Externe.

– Ce detalii cunoașteți despre familia sa?
– Nu s-a mai căsătorit, dar a avut cinci copii: băiatul cel mare, Vlad, trăiește în Franța [decedat, între timp, în luna august 2016], cel mic, Alexandru (Sandu), care a fost înfiat [în 1951], locuiește la Brașov, fata cea mare, Tanio, a murit la vârsta de un an [în 1922], cea mijlocie, Tania, s-a stins anul acesta [la 2 martie 2011], la București, iar cea mică, Masha (Marie), rezultată dintr-o legătură extraconjugală, trăiește în Franța.

– Dar despre sfârșitul ei, ce știți?
– În încercarea de a accede la conducerea partidului și statului, a intrat în conflict direct cu Gheorghiu-Dej; cei doi au așteptat un verdict din partea lui Stalin, care a decis în favoarea lui Dej și, astfel, ea a fost trecută pe linie moartă. A mai fost revizor și traducător la Editura Politică, după care s-a îmbolnăvit de cancer mamar și a murit izolată.

– Ca istoric, cum apreciați personalitatea ei?
– A fost un personaj controversat din multe puncte de vedere. A avut ca ideal instalarea comunismului în România și și-a dorit cu orice preț să ajungă în fruntea partidului, neținând cont de regulile care trebuie respectate în orice stat de drept. De altfel, lupta pentru conducere era acerbă în partidul comunist; dacă nu reușeau să se impună pe cale legală, comuniștii se călcau în picioare unii pe alții.

– Casa în care s-a născut mai există?
– Se mai păstrează și astăzi, în prezent aparținând unei familii din comună.

– Localnicii de mândresc cu faptul că Ana Pauker s-a născut aici?
– Majoritatea cunosc acest detaliu, însă nu au foarte multe informații. Există o legendă care i-a fost atribuită, în sensul că, după 1945, s-a încercat construirea unei noi căi ferate care să lege Vasluiul de Iași pe Valea Vasluiețului, pentru a asigura o circulație mai fluentă a mărfurilor spre Moscova; proiectul a fost însă abandonat, concomitent cu ieșirea din viața politică a Anei Pauker.

Florin Bălănescu