ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 08 Iun. 2018
Autor: General de brigadă (r.), prof. univ. dr. ing. Constantin NIȚU,
Cenaclul la distanță
Publicat: 08 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Vlahi sau valahi, deci pe români, urmașii dacilor – întâlniți și în Cehia, Slovacia sau Polonia!

 

          Analizând harta fizică, Cehă, se pot ghici ușor formele de relief și zonele care au fost intens populate. Câteva zone distincte au fost locuite în diferite perioade istorice, extinzându-se permanent. Pe aici au trecut celții, romanii, francii, germanii, slavii, multe popoare migratoare. Multe urme ale trecerii pe aici ale acestora au dispărut la venirea slavilor. Au dispărut localități antice, nerămânându-le nici numele. Descoperirile arheologice și analiza ruinelor cu mijloace moderne sunt destul de importante. Toponimele ne ajută să definim etnia celor care au locuit sau au trecut pe aici, mai ales numele râurilor și ale formelor de relief.

        Se pare că cei care au forțat celții să iasă din teritoriul de aici și care au preluat așezările lor, au fost în principal două triburi germane documentate istoric, respectiv marcomannii și g(/q)uazii, surse antice romane confirmând mutarea lor pe valea râului principal din Boemia în perioada secolului I î.Hr.

 Pentru primele patru secole d.Hr., aceste două triburi puternice au reprezentat elementul principal al limbii germane. Dar pe aici a existat chiar și o așezare, recunosc colegii cehi, dacică. Oare ce limbă vorbeau acești daci?  Că recent, Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, limba latină se trage din limba română arhaică și nu invers, cum cred lingviștii.

Sursele de după prăbușirea Imperiului Roman în a doua jumătate a secolului al V-lea d.Hr., nu prea îi interesează pe intelectualii Europei Centrale, chiar așa-numiții barbari, considerându-i astfel și pe slavii care au călcat aceste zone. Așadar, există puține informații despre mgrațiile slavilor din secolele VI-VII.

 Stratul celtic și stratul german

 Unele denumiri de ape și de terenuri, mai puțin de așezări, demonstrează existența aici a celților și germanilor. Printre vechile nume europene pentru corpurile de apă, cu originalul „apă, mlaștină”, este și numele de Morava, cu rădăcina mar- (vezi cuvântul ceh moře, în latină mare, în română tot mare, în germană Meer) a devenit al doilea membru al cuvântului compus cu ahwa  „apă, pârâu, râu”. Componenta ahwa a devenit ulterior sufixul – ava, care a format hidronimele Vltava (din germanul wilth – „sălbatic, rapid” și ahwa) și Opava (din *apa/*opa „apă”, Odra, Oder ân germană (din *uodr/*uedr „apă”), Ohře (din *Aga / *Agira / *Agara „curge impetuos, apă rapidă”), Metuje (din *medh– „central” adică, având în vedere Upa și Orlice), Úpa (din baza balto-slavonă, cf. lit. ūpe – „curs, râu”), Labe (din germanul *Alba, *albh- „alb, luminos, curat”), Jizera (din eis/-ois-/*is– „curge rapid”).

Numele derivate din această bază există în toate țările în care au trăit celții: Isar în Bavaria, Isère în Franța, Yser/ Ijzer în Franța/ Belgia etc. Există câteva nume de substrat care derivă din hidronime, adică din nume de ape: Doksy (celticul * daks/ doks, „mlaștini, mlaștină”), Duchcov (aceeași origine ca Doksy, anterior așezarea se numea Hrabišín/ din numele slavonic de persoană Hrabiša), Přimda (inițial castel, numită după râul bavarez Pfreimd, în cehă Přimda; provine din celticul *Prī-muda – „curs, afluent”), Křemže (râu, din celticul *Kremisa „lângă care crește usturoiul”).

Dar și numele de munți sunt interesante, iar așezările stabilite pe văi, pe platouri sau pe creste au împrumutat nume de la numele munților. Dăm ca exemple așezările Říp (de la germanul *rip– „munte”, „teren ridicat”) și Oškobrh (de la
cuvintele germane *aska „frasin” și berg „munte”).

 Stratul slav

 Slavii au ajuns pe teritoriul Republicii Cehe de astăzi în grupuri mici începând cu secolul al VI-lea d.Hr., în mai multe valuri de migrațiune. Au trecut prin pasurile din Carpați, prin Poarta Moraviană (Moravská brána) în Moravia, dar și dinspre sud, din regiunea sub-dunăreană.

 Triburile slave s-au stabilit în principal în terenurile joase, fertile, din zona centrală a Elbei (Labe) din vestul țării, mai jos de Vltava până la Zbraslav de astăzi, în zona Slaný și în Moravia, în lunca inundabilă a Moravei și pe afluenții râului Bečva, pe afluenții principalelor râuri, Dyje, Jihlava, Oslava, Bobrava, Litava, Svratka și Svitava, din vestul Moraviei.

Așezările au apărut progresiv pe cursurile râurilor, la început pe râurile principale, apoi și pe afluenții acestora. În general, se poate spune că procesul de colonizare în perioada slavonă de început se extindea lângă albiile râurilor, pe dealurile neîmpădurite, în zone nemlăștinoase, terenul începând să fie cultivat.

Noua populație slavonă a ocupat fostele așezări cu puțini locuitori rămași, în pecial lombarzi germani, dar pe care i-au asimilat, astfel că la începutul secolului al VII-lea așezările din Boemia, Moravia și Silezia au un caracter predominant slav (cu excepția sudului și centrului Moraviei, unde avarii nomazi au pătruns temporar).

 Până la începutul secolului al XI-lea, așezările slave din Moravia erau concentrate în principal în zonele locuite anterior de triburi non-slave, dar nu au lăsat urme în toponimie, în afară de numele mai multor râuri și munți și, posibil, numele de Znojmo (în germană Znaim) și Olomouc (în germană Olmütz, în poloneză Ołomuniec, în latină Eburum sau Olomucium). Până în secolul al XII-lea a avut loc și o recolonizare internă, adică o redislocare a unor grupuri slave, înregistrându-se o creștere semnificativă a densității și  extinderea localităților. Începând din secolul al XIII-lea s-a trecut la câștigarea de noi terenuri agricole prin despădurire și prin asanarea mlaștinilor. Dar slavii se cam fereau de zonele muntoase!

Și așa au reînceput să vină să vină „cu repetiție” germanii! Germanii au cumpărat aici terenuri și au dat oamenii și nume noi! Noul val de colonizare progresează, de exemplu, de pe teritoriul Austriei de astăzi spre vestul și sud-vestul Moraviei, apărând așezări cu nume de persoane ca de exemplu Arnolec, Herálec, Kadolec, care anterior au fost inițial Arnoldsdorf, Herihartsdorf și Kadoltsdorf, care nu însemnau altceva decât satul lui Arnold, al lui Herihart și al lui Kadolt. Pe lângă sate, au fost construite noi orașe, fie aproape de așezări mai vechi de fortărețe, fie complet noi. Fondatorul lor era, în general, conducătorul însuși, dar împreună cu regele, alți feudali, cu clericii, luându-și fiecare  „partea leului”, cam ca în principatele române.

Au fost aduși aici și mulți „meșteri” germani, mineri, constructori, comercianți, funcționari etc. Și astfel, înainte de sfârșitul secolului al XIV-lea, chiar în ajunul anului revoluției husiților, organizarea teritoriului a ajuns la vârf.

 Noul strat germanic

 Germanii și-au dat așezărilor fie nume luate din Germania, fie nume noi. Pe lângă denumirile germane ale localităților, există adesea și nume cehe, fiind prezente câteva situații de „coexistență”: a) ambele nume existente unul lângă altul, fără o legătură directă și create independent, de exemplu Jindřichův Hradec în cehă și  Neuhaus în germană, Třeboň în cehă și Wittingau în germană; b) denumirea germană este o adaptare a celei cehe, de exemplu  Chomutov în cehă și Komotau în germană; c) numele german este creat prin traducerea numelui ceh, de exemplu Most în cehă și Brüx în germană („pod”); d) denumirea germană originară este adaptată la limba cehă, de exemplu Warnsdorf în germană, și Varnsdorf în cehă, Friedland în germană și Frýdlant în cehă, Reichenberg în germană și Liberec în cehă; e) numele german este tradus în limba cehă, de exemplu Schönlinde în germană și Krásná Lípa în cehă („teiul frumos”), Gottesgab în germană Boží în cehă („divin”).

Stratul românesc sau valah

             Istoricii latini şi greci din secolele care au urmat cuceririi Daciei, solii Bizanţului la curtea regelui Attila, istoricii bizantini din vremea lui Justinian până aproape de căderea Constantinopolelui, cronicarii cruciadelor, dar şi călătorii străini, veniţi din Occident sau din Orient prin ţinuturile noastre, scriau despre valahi (vlahi, blachi etc.), considerându-i urmaşi ai dacilor, impresionaţi mai ales de portul lor, care semăna izbitor cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian din Roma.

Și iată că îi întâlnim pe vlahi sau valahi, deci pe români, urmașii dacilor, și în Cehia, Slovacia sau Polonia! Dar parcă la concurs cu colonizarea germană, colegii cehi recunosc că a avut loc și colonizarea cu valahi, cu urme în toponimia cehă. Valahii (vlahii), erau în primul rând păstori și constructori de case de lemn din Carpații României. Colegii cehi și slovaci zic că vlahii ar fi migrat spre nord în secolele al XV – XVII și s-au stabilit în Moravia de Nord-Est din Beskydy-Moravia-Silezia (Moravskoslezské Beskydy), către Podișurile Vizovice (Vizovické vrchy). Dar unii susțin că dacii au fost aici mai demult, iar alții că valahii ar fi început să plece din Câmpia Panonică de la venirea ungurilor, iar din nordul Transilvaniei după extinderea ungurilor spre est. Descendenții lor vorbesc astăzi un dialect specific din estul Moraviei, cum vom scrie în articolul următor, dar au păstrat și denumiri românești în toponime sau denumiri geografice, așa cum ar fi, de exemplu, lanțul montan Beskydy (probabil de origine tracică sau iliră, care înseamnă „creasta muntelui”) sau toponimele Grúň (pe lângă care există și vârful Příslop, nume de pas din maramureș!), Gruň, Gruník, Grunisko (din cuvântul românesc gruíu, din cuvântul latin grunium – sau luat de latini de la noi, „rât de porc”, dar în toponimie având sensul de „coastă de deal, pantă; munte, deal”;  creastă de munte defrișată pentru nevoile agriculturii montane și transformată în pășuni extinse, așa-numitele pajiști muntoase). Ba au păstrat și multe cuvinte românești obișnuite (vezi bryndza, adică brânză; toți au împrumutat numele de la noi, dar noi zicem că originea e necunoscută)!

 Toponimul Bihor şi variantele sale – Biharia/ Bi(e)har/ Biga(o)r/ Gigor/ Bychory/ Bigorre/ Bihorel/ Behaira/ Picher, întâlnite predilect în Eurasia şi Egipt, fac parte din fondul lingvistic arian/ indo-european. Locul poate zugrăvi sugestiv roirea arienilor plecaţi din zona carpato-danubiană. Marele geograf român Simion Mehedinţi (Dobrogea cincizeci de ani de viaţă românească, Bucureşti, 1928) arăta că în Străvechime elementul geografic cel mai însemnat în viaţa omului era lunca râurilor. Și uite-așa, întâlnim și în Cehia – Bychory, nume de localitate (Kolin) pe fluviul Elba, dar și în Slovacia – Bigor, în M-ţii Cerna Hora.

Și chiar în Cehia găsim un nume de la Dacia, respectiv localitatea Dačice (în germană: Datschitz), un orășel din sud-vestul Moraviei, care face parte din regiunea Boemia de Sud, la est de Ceske Budejovice, unde am vizitat un oficiu regional de cadastru.

 Etnonimul valah echivalent cu ro(u)mân are numeroase variante pe aici: Vlhost/ Vlachy/ Valaska/ Vlaca/ Vlahovica/ Vlasatice Vlachovo; Woloska(i)/ Woloszyn. Dr. Aurel V. David (Bătălia toponimică între Dacia şi România de-a lungul istoriei. rev. Dacia Magazin, nr. 101, 2014, p. 8) arată că „valahii consideraţi de vechii greci drept dioi/ divini/ pelasgi au creat un imperiu vast cu centrul politico-administrativ şi religios în zona Carpaţilor, care s-a întins peste Europa, nordul Africii şi o parte din Asia”.

În Cehia, chiar în Praga, odonimul Vlasska uliţa, chiar între Podul Carol şi Palatul Vlah. Strada începe din scuarul pieței Trziste, în apropiere de impresionantul Palat Schonborn, construit în secolul al XVII-lea și care găzduiește astăzi ambasada SUA. Este una din numeroasele străzi bilingve care încă există în Praga. Vlasska a primit acest nume pentru că vlahii locuiau acolo. Și-o revendică cu tupeu și italienii!

În oraşul Kutna Hora/ Kuttemberg (65 km SV Praga), cunoscut pentru exploatărea zăcămintelor de argint, există Palatul Vlasski (sec. XV) zidit pe locul unei construcţii anterioare (Patrimoniul Universal UNESCO, Europa Centrală şi de Nord, 1997, p.251, Edit. Schei Braşov). La SE de Praga, în bazinul superior al Elbei întâlnim oiconimul Vlašim. În Parcul Naţional transfrontalier Krkonosze/ Munţii Uriaşului din Sudeţi, între Polonia şi Cehia, pe lângă alte toponime de origine românâ (ex. Peticeşti, Javor/ Izvor) sunt etnotoponimele: Vlasške most/ Podul Valahilor, cătun; Vlasšky vrch/ Vf. Valahului, alt. 1 035 m; Vlhky dul/ Valea Valahului, alt. 1 300 m; Vlhost – deal, alt. 613,5 m, şi pădure (loc. Litice); Wlsovy vrch/ Vf. Valahulu). În Moravia de Nord există localitățile Sneznic Vlaske u Hanusovic, Valasške Mezirici, Valasška Polanka, Valasške Klobouky, Vlahovice, Valasške Krlovstvy/ Crăia Valahă, Woloszczyna Moravska/ Moravia Valahă dintre m-ţii Sudeţi şi Carpaţi la Brama Moravska/ Poarta Moravă, Vlasatice (Brno), Vlachovo Brezi. Atlasele austriece şi germane menţionează ţinutul Valahia, al cărui oraş principal era Meziriciuk Valahi/ Walahisch Mezeritsch/ Valaska Mezirici/ Valasske Mezirio („Valahii dintre râuri”).

  Dar și în Slovacia vecină întâlnim localitățile Vlachy (menționat pentru prima dată în 1262), alt. 528 m, Spisskie Vlachy (în germană Wlachi, Wlachy sau Wallendorf, în latină Villa Latina), Vlachovo, alt. 1 000 m, (menționată pentru prima dată în 1247, de care am mai scris, în ungară Oláhpatak – „Pârâul olahului <valahului>”, în germană Lambsdorf – „satul mieilor”), Valaska, Valaska Bela, Valaska Dubova, alt. 649 m, Valaska Podbrezova, Valaske Bystrice, Vlarsky Prusmyk – Vrsatec (M-ţii Tatra), Vlaca l. Giraltovice (M-ţii Beskizi), Vlašim, Vlahovo, Blahova, Rumanova.

 Nume de locuri sfinte și de locuri ale unor bătălii celebre

Toponimia cehă a fost îmbogățită cu nume biblice și cu nume de sfinți. Numeroase nume biblice provin din perioadele husiților și a reformei, adică din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Câteva nume sunt ale dealului și ale orașului Tábor (de la muntele biblic Thabor de lângă Nazaret în Palestina), al dealului Oreb (de la dealul Choréb de la poalele Sinaiului), castelul Sion (din partea Ierusalimului), lacul Jordán (de la râul din Israel) și râul Cedron (de la valea și râul Cedron).

Cehii și-au întemeiat propriile așezări, de exemplu Betlém (de la orașul Betleem de lângă Ierusalim), Damašek, (din numele ceh al capitalei siriene Damasc) și chiar Jerusalem. De inspirație străină au fost și numele unor locuri bătălii sau orașe îndepărtate, cum ar fi Budín (după castelul din Buda,
astăzi parte a capitalei ungare Budapesta), chiar Temešvár (numele maghiar pentru al Orașul Timișoara, faimos din războaiele turcești), Port Artur (după
Port Arthur, vizitat de mine în 1980, acum în conurbația Luda, renumit din războiul ruso-japonez în 1904-1905), Habeš (după vechiul cuvânt ceh pentru Etiopia modernă, după războiul din această țară din 1935 – 1936), Coreea (după războiul din Coreea din anii 1950 – 1953), Malvíny (nume luat de la
Conflictul armat britanico-argentinian pentru Insulele Falkland/ Malvinas, din 1982).

Și să nu vă mirați,  cel mai comun nume geografic ceh dintr-un toponim străin este America! Numai în Boemia există cel puțin 900 de cazuri înregistrate cu aceste nume care se referă la locuri în general îndepărtate, terenuri sălbatice de o calitate excelentă turistic sau greu de cultivat. Și să știci că fantezia cehilor a dus și la toponimul „Česká Kanada” (Canada Cehă), chipurile ca urmare a pretinsei asemănări a peisajului local cu peisajul canadian,care descrie teritoriul sudic al Republicii Cehe la granița istorică dintre Boemia și Moravia de-a lungul frontierei de stat cu Austria.

 Toponime haioase              Cehii sunt haioși la dat și actualizat, ca și noi, nume de străzi (odonime). Chiar și în Praga întâlnim  strada Na žertvách, nume macabru a cărui rădăcină este cuvântul žertva – „ardere de tot”. În acest loc, aproape de stația de metrou Palmovka, triburile slavice antice ar fi făcut sacrificii prin ardere! Având în vedere trecutul țării, nu este surprinzător faptul că există un nume de stradă legat de fostul regim comunist. Strada Dvouletky, din districtul Strašnice din Praga, este numită după plan economic de doi ani (dvouletý hospodářský plán) sau dvoletka (1947-48), iar strada Mládež este numită după fosta organizație comunistă a tineretului. Și Revoluce și Solidarity amintesc de vremurile trecute.

 Strada Na Zábradlí este probabil faimoasă pentru teatrul Divadlo Na zábradlí din Praga 1, unde a debutat Václav Havel cu piesa „The Garden Party”. Strada poartă numele unei porți care se afla în fortificația unei biserici inexistente acum, demolată la ordinele lui Carol al IV-lea.

În ceea ce privește numele districtelor, Hrdlořezy trebuie să fie una dintre cele mai puțin atrăgătoare. Numele districtului Praga 9 provine din hrdlořez, ceea ce înseamnă „cămilă”. Districtul și-a luat numele de la o poreclă din secolul al XVI-lea pentru localnici, fiind și numele unui cartier din Suchdol din Boemia de Sud, și al unui un mic oraș din apropierea orașului Mladá Boleslav.

Și Strašnice, de la marginea orașului Praga, e un nume înfricoșătr, adică „frică”. Oamenii care locuiau în această zonă erau numiți Strašen, aparent pentru a înspăimânta demonii! Și alte orașe au nume ciudate, doar prin schimbul în timp doar al unei litere, de exemplu Eš e ca și cum ai pronunța litera š.. În timp ce numele pare a fi o glumă, se pare că vine de la cuvântul german pentru frasin (Esche). Orașul din regiunea Pelhřimov poate fi confundat cu Aš. Poate că, în onoarea confuziei, există o plimbare anuală cu bicicleta de 380 km între cele două orașe.

Denumirea Křeč a unui oraș, însemnând „crampe sau spasm” mă face pe colegul Milan să se întrebe ce s-a întâmplat în acest oraș pe drumul cu bisicleta de la Eš la Aš. Pe site-ul orașului se sugerează că numele provine de la „ruperea” gâtului, de la un vechi cuvânt slav. La circa 40 km sud de Praga, există localitatea Konopiště, cu un celebru castel, vizitat de mine în secolul trecut, dar aici era și o veche cabană de vânătoare a lui Franz Ferdinand. Câmpia (konopí) era cultivată acolo unde se află astăzi castelul. Utilizările erau mult mai nevinovate. Roaba, încălțămintea și hârtia erau făcute din cânepă. Konopiště era renumită pentru recolta de cânepă (canabis). La ce foloseau semințele nu ne spune nimeni!

 Castelul din Konopiště, pe un câmp,  fostă „cânepiște”

 „Barbă udă” este traducerea lui Mokrovousy, în apropiere de Hradec Králové. Potrivit site-ului orașului, pârâul local a avut tendința de a se revărsa, astfel că oamenii erau „uzi în sat” (mokro-ve-vsi). O teorie mai amuzantă susține că localnicii beau multă bere, așa că aveau mereu barba udă, dar în Cehia, țara băutorilor de bere, numele s-ar putea acorda multor orașe.

În cartea „Proč se to tak jmenuje?” (De ce este numit așa?), se speculează asupra numelui orașului Třibřichy adică „trei burți”. Numele acestui orășel de la sud de Pardubice ar putea proveni de la trei giganți legendari care locuiau în zonă.

Originea numelui Hovězí, de lângă granița slovacă, este evidentă, nu? Creșteau vite și erau celebri prin „carne de vită” (pe stema orașului este un taur). Site-ul pentru Moravia de Sud, cu toate acestea, spune trei povești diferite. Numele orașului ar fi putut deriva din cuvântul maghiar hu care înseamnă „apă strălucitoare”, cuvântul german Hofwiese – „teren agricol”, sau de la Breithof – redus la „fermă”. Așa că și istoria glumește cu noi!

 Să fiți (prea)iubiți!

 http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro