Vorniceni-Botoșani locul de naștere a unui sfânt român de pe Muntele Athos – Cuviosul DIONISIE ATHONITUL la care s-a mărturisit prințul  Charles, actualul rege al Marii Britanii

Nu despre sfântul DIONISIE ATHONITUL, ctitorul Mânăstirii DIONISIANA, născut în 1316 în Korio din Kastorola, viețuitor în Athos, a cărui pomenire o cinstim în fiecare an pe 25 iunie, am să vorbesc, ci despre Cuviosul DIONISIE care provine dintr-o familie de moldoveni credincioși – a lui Ioan Ignat – din Vorniceni-Botoșani, cu 8 frați și surori în bătătura casei lor. Primul născut  a fost fiul său Ghimnazie, în 1899, cu numele de botez Gheorghe, iar ultimul, în 1909 părintele Dionisie, cu numele de botez Dimitrie.

•            La nici doi ani de la venirea pe lume a lui Dionisie tatăl lor le-a murit, așa că Gheorghe le-a fost și frate mai mare, le-a ținut loc și de tată, inclusiv lui Dionisie. Datorie frumoasă, dar grea pentru  Gheorghe, că tatăl lor fusese un om cu viață duhovnicească adâncă, adică fusese mare iubitor de biserică și rugăciuni. Căt privește, mama lor, Casandra, s-a implicat cu răspundere în creșterea copiilor, dintre care Gheorghe avea 12 ani,  Dimitrie doi ani, așa că lacrimile mamei și rugăciunile tatălui, venite  din lumea  de Dincolo, i-au ajutat pe cei doi băieți, să-și facă din slujirea lui Dumnezeu, drumul vieții lor.
•               Fratele cel mare, atașat  de viața  celor din Schitul Măgura, de la Târgu Ocna a deprins traiul în rugăciune și nevoință, ca a bătrânilor duhovnici. Își alina durerea cufundându-se în citirea vieților sfinților și în rugăciuni, mânca pe apucate și muncea pe rupte, acolo unde era pus, prin aceasta găsind un reazem în Cer pentru greutățile pământului. A închinoviat la Schitul Măgura după ce și-a făcut armata, când, a fost tuns călugăr la doar un an după ce venise la mânăstire. A primit, cum am spus, numele de Ghimnazie, iar după doi ani, darul diaconiei.
•               Viața duhovniciască a lui Ghimnazie, încet-încet, a rodit și în inima și mintea mezinului Dimitrie care,  la numai paisprezece ani i-a călcat  pe urme fratelui lui, a venit și el la Măgura, unde, trei ani mai tîrziu, au plecat împreună spre Muntele Sfânt, despre care auziseră că viața e grea, nevoințele mari, dar rugăciunea puternică, lucru care s-a adeverit, dovada – nu s-au mai întors.
•            Dimitrie avea șaptesprezece ani când a pășit pentru prima dată în Sfântul Munte, împreună cu fratele său Ghimnazie au bătut la porțile Schitului Românesc Prodromu, fără a-i primi. La început,  cei doi frați au fost niște pribegi în Athos, până ce Ghimnazie s-a hotărît să cumpere  o chilie părăsită și părăginită de lângă Mânăstirea Pantocrator – Chilia Buneivestiri. Un an mai apoi, fratele cel mare avea să-i fie naș de călugărie lui DIONISIE: la tunderea în monahism, Dimitrie a primit numele de DIONISIE, ca care a rămas să fie cunoscut în tot Muntele Athos.Bani n-au avut, dar trei ani au muncit ca argați la Mânăstirea Iviron, pentru doar 20 de drahme pe zi, ca să achite împumutul.
•             „Era foarte greu de trăit. Era tare greu să te ții de programul zilnic de slujbe și să mai faci și altceva pe lângă aceasta. Dar,  în acest timp, m-am simțit mai aproape de Dumnezeu decât oricând altcândva, căci era atât de greu și trebuia să ne încredințăm atât de mult voii Lui. Acuma  avem înlesniri  foarte, foarte mari, dar bucuria aceea duhovnicească adevărată, cum o aveam atuncea  când eram săraci și prăpădiți, și cu greutate  căpătam pâinea cea de toate zilele, acum bucuria aceea n-o mai avem”, își amintea părintele DIONISIE.
•             Ghimnazie și Dionisie se află acum la Chilia Sfântului Gheorghe de la Colciu,un mic schit aflat în subordinea Mânăstirii Vatoped. Au venit aici în 1937 cu un stareț român de viață sfântă, iscusit în lucrarea rugăciunii inimii –părintele Ghedeon – care le este și povățuitor. Împreună muncesc pentru a reface chilia, îngrijesc  de livada de măslini, lămâi și portocali, plantând o grădină pe panta repede a muntelui, din care-și agonisesc  puțina hrană zilnică.
•          Ghimnazie, fratele cel mare, a plecat la Domnul în 1965, când a plecat și  bătrânul Ghedeon , părintele DIONISIE avea 70 de ani, dar sufletul îi era mai proaspăt decât al multor tineri. În anii 90, când obștea de la Vatoped și-a sporit efectivul, părintele Dionisie trecuse de 80 de ani, din care peste 60 îi petrecuse doar în sfântul Munte Athos. Era ca un stâlp de lumină. Așa a  ajuns să-și cunoască adâncurile inimii,  căutat de tot mai multă lume. Despre părintele Dionisie , părintele Efrem,  starețul de astăzi al Mânăstiri Vatoped spune: „Rar  mi-a fost dat să văd un om mai nobil ca părintele Dionisie. Toate în ființa sa respirau smerita-cugetare: chipul luminos, zâmbetul cald, vorbă blândă și sfătoasă, delicatețea, hazul și simplitatea, felul în care își ascundea  nevoința și  lucrarea călugărească, într-un cuvânt, noblețea sa  duhovnicească. Părintele odihnea pe oricine îi bătea la ușa chiliei – români, greci, ruși, bulgari sau oameni veniți din cele mai neașteptate colțuri ale lumii, mireni sau călugări, toți primeau răspunsuri la întrebări esențiale, erau sfătuiți, ajutați să-și cunoască adîncurile inimii, își găseau liniștea…”.
•           Așa maestos cum este descris, cei care îl vizitau la Colciu, abia atunci aflau că  părintele Dionisie era mai puternic  lăuntric, decât fusese vreodată, deși Domnul îi  luase vederea, ca să-i sporească lumina din inimă, că zicea el, „Toate bolile sunt rele, dar când n-are omul ochi, e ca mort. Dar dacă  așa o binecuvântat Dumnezeu, eu îi mulțumesc zi și noapte. M-am rugat  Maicii Domnului să-mi dea un dar: să nu mai cârtesc cu orbirea, și s-a milostivit spre mine. Acum  mi-a dat să înțeleg că, așa cum sunt, îmi este de folos. Și acum   sunt în pace. Mi-a fost  și-mi este de folos să fiu așa”.
•             Pacea și liniștea pe care o găsise părintele DIONISIE făcuseră că tot mai multă lume să-l caute, încît, mai marii Schitului când au  încercat să stăvilească vizitele, înconjurând  locul cu un gard, treaba a fost fără de folos, pelerinii continuau să vină, sărind peste gard ca să ajungă la bătrân, printre ei s-a numărat, cum s-a artat,  și prințul Charles al Marii Britanii, azi rege, care, atras de iubirea monahului, i-a devenit ucenic. Așa, asaltat de pelerini, așa i s-au scurs părintelui DIONISIE  ultimii ani de viață, într-o revărsare de  iubire pentru oameni: „fraților, păziți dragostea, că dragostea este de la Dumnezeu”, le spunea el oamenilor care veneau să-l vadă.
•              Când părintele Dionisie  a trecut la Domnul, pe 11 mai, în anul 2004, mirenii și mulți călugări  athoniți, au fost încredințați că au pierdut un sfânt pe pământ, peste  bătrânul duhovnic care fusese Dionisie de la Colciu, trecuseră 95 de primăveri, din care 78 petrecute la Sfântul Munte. „a stat cu răbdare și dor de isihie într-o încăpere smerită, de numai  cinci metri pătrați, peste 70 de ani”, spunea părintele Efrem, starețul  mânăstirii Vatoped. În toamna anului 2022, cel care îl cunoscuse și servise pe Hristos , părintele Dionisie Ignat  din Vorniceni-Botoșani-România, din Muntele Athos,  duhovnicul a mii-mii de călugări și mireni, printre ei și actualul  rege Charlos al III-lea al Marii Britanii, cu proprietăți în România,  a fost propus pentru canonizare.

Pe 17 noiembrie, un sobor de monahi i-a dezgropat sfintele moaște, a anunțat sursa noastră, revista  FORMULA AS nr.1553, ianuarie 2023, pentru conformitate, Ion N. Oprea, postat în Antologii, Istorii…, 4 februarie 2023.