Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Fraţii Ghimnazie şi Dionisie Ignat

Din cei opt fraţi şi surori ai familiei Ignat, născuţi în Comuna Vorniceni, Judeţul Botoşani, primul Gheorghe (bătrânul Ghimnazie, 1899) şi ultimul Dimitrie (Dionisie, 1909) au devenit monahi. Copiii erau nelipsiţi de la biserică, de altfel ca şi părinţii, oameni foarte evlavioşi. Mai întâi Gheorghe a ajuns în 1922 la Schitul Măgura, de lângă Tg. Ocna, devenind monahul Ghimnazie şi apoi, după 14 ani (în 1923) şi fratele mai mic Dimitrie l-a urmat la aceeaşi mănăstire, devenind monahul Dionisie. În 1926, cei doi monahi au plecat la Muntele Athos şi au ajuns la Chilia Sfântul Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez de la Schitul Capsala (unde au găsit 18 români). Deşi, pentru o perioadă, cei doi fraţi monahi s-au despărţit, acolo unde au ajuns la diferite schituri au trecut la zidirea unor lăcaşuri de cult, muncind din greu. Au devenit ieromonah şi respectiv ierodiacon în 1929 şi respectiv în 1931. Din 1937 au ajuns la Schitul Sf. Gheorghe, la Colciu, al Mănăstirii Vatoped, unde au dus o viaţă ascetică. Atât părintele Ghimnazie, cât şi Dionisie slujeau cu râvnă, se arătau buni sfătuitori ai celor care le călcau pragul chiliilor.
După moartea părintelui Ghimnazie, în 1965, părintele Dionisie Ignat şi alţi câţiva monahi au continuat să facă cele de obşte la Colciu şi Mănăstirea Vatoped, chiar dacă nu mai vedea, devenind un preţuit părinte duhovnicesc. La Athos, bătrânul părinte Dionisie Ignat era privit ca un exponent al „vechii şcoli” de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. „Smerenia, ca o fundaţie a unei case, este cea mai puternică armă împotriva diavolului, spunea el. Răbdarea ar fi o altă virtute, care are la bază tot smerenia. Perseverenţa, iubirea de aproape, ascultarea cu dragoste ridică mult pe oricine. Mândria este cea mai primejdioasă patimă, continua nemulţumire, nerăbdarea, egoismul sunt altele. Sfaturile acestea, ca şi altele, erau date tuturor celor care îl căutau. Aşa şi părintele Dionisie, până în 2004, când s-a stins din viaţă la 95 de ani, „a ars ca o candelă”, păstrând dreapta credinţă şi a apărat, alături de ceilalţi monahi, dogmele cu preţul vieţii lor. A fost un adevărat patriarh al Athosului recunoscut de toate naţiile. Prinţul Charles al Marii Britanii, când venea în Sfântul Munte îl cerceta cu mare drag.
Prof.Gheorghe Gherman
Nu exisită mărturii sau alte dovezi care să ne arate o posibilă legătură a fraților Gheorghe (Ghimnazie,  născut în 1899) şi Dimitrie (Dionisie, născut în 1909) Ignat cu prof. Octavian Ionescu (născut în 1901), care sunt un dar divin pentru comunitatea din Vorniceni. Însă, am putea deduce că aceşti copii, din vremea aceea, se înâlneau în Biserica “Sf.Dimitru” – Biserica Nouă –  unde slujbele erau oficiate de pr.Ioan Ionescu, tatăl lui Octavian Ionescu. Vom încerca să găsim un răspuns la acestă problemă de interes pentru vorniceneni.
N.R.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5