Din cei opt fraţi şi surori ai familiei Ignat, născuţi în Comuna Vorniceni, Judeţul Botoşani, primul Gheorghe (bătrânul Ghimnazie, 1899) şi ultimul Dimitrie (Dionisie, 1909) au devenit monahi. Copiii erau nelipsiţi de la biserică, de altfel ca şi părinţii, oameni foarte evlavioşi. Mai întâi Gheorghe a ajuns în 1922 la Schitul Măgura, de lângă Tg. Ocna, devenind monahul Ghimnazie şi apoi, după 14 ani (în 1923) şi fratele mai mic Dimitrie l-a urmat la aceeaşi mănăstire, devenind monahul Dionisie. În 1926, cei doi monahi au plecat la Muntele Athos şi au ajuns la Chilia Sfântul Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez de la Schitul Capsala (unde au găsit 18 români). Deşi, pentru o perioadă, cei doi fraţi monahi s-au despărţit, acolo unde au ajuns la diferite schituri au trecut la zidirea unor lăcaşuri de cult, muncind din greu. Au devenit ieromonah şi respectiv ierodiacon în 1929 şi respectiv în 1931. Din 1937 au ajuns la Schitul Sf. Gheorghe, la Colciu, al Mănăstirii Vatoped, unde au dus o viaţă ascetică. Atât părintele Ghimnazie, cât şi Dionisie slujeau cu râvnă, se arătau buni sfătuitori ai celor care le călcau pragul chiliilor.

După moartea părintelui Ghimnazie, în 1965, părintele Dionisie Ignat şi alţi câţiva monahi au continuat să facă cele de obşte la Colciu şi Mănăstirea Vatoped, chiar dacă nu mai vedea, devenind un preţuit părinte duhovnicesc. La Athos, bătrânul părinte Dionisie Ignat era privit ca un exponent al „vechii şcoli” de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. „Smerenia, ca o fundaţie a unei case, este cea mai puternică armă împotriva diavolului, spunea el. Răbdarea ar fi o altă virtute, care are la bază tot smerenia. Perseverenţa, iubirea de aproape, ascultarea cu dragoste ridică mult pe oricine. Mândria este cea mai primejdioasă patimă, continua nemulţumire, nerăbdarea, egoismul sunt altele. Sfaturile acestea, ca şi altele, erau date tuturor celor care îl căutau. Aşa şi părintele Dionisie, până în 2004, când s-a stins din viaţă la 95 de ani, „a ars ca o candelă”, păstrând dreapta credinţă şi a apărat, alături de ceilalţi monahi, dogmele cu preţul vieţii lor. A fost un adevărat patriarh al Athosului recunoscut de toate naţiile. Prinţul Charles al Marii Britanii, când venea în Sfântul Munte îl cerceta cu mare drag.

N.R.