Tangoul Zaraza a fost scris (muzică și versuri) de compozitorul şi textierul argentinian Benjamín Alfonso Tagle Lara în anul 1929 și a fost interpretat în premieră în același an de Orchestra Francisco Canaro la Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional (Marele Concurs de Tangouri al Discului Național din Uruguay) de la Cine Teatro Cervantes din Montevideo, unde a obținut premiul al doilea.

În primii 12 ani, melodia fost înregistrată, între alții, de:
– Charlo și Orchestra Francisco Canaro (23 februarie 1929);
– Charlo și Orchestra Francisco Canaro (28 februarie 1929);
– Charlo și Orchestra Francisco Lomuto (14 aprilie 1929);
– José Razzano, pian și chitare (aprilie 1929);
– Ignacio Corsini și chitare (3 mai 1929);
– Jean Sablon și Orchestra Salvador Izarro (1929);
– Carlos Dante și Orchestra Rafael Canaro (1929);
– Carlos Dante, Rafael Canaro și Orchestra Rafael Canaro (1929);
– Carlos Dante, Rafael Canaro și Orchestra Rafael Canaro (1930);
– Emilia García, Juan Raggi și Orchestra Juan Bautista Deambroggio (Bachicha) (mai 1930);
– Emilia García, Luis Scalón și Orchestra Juan Bautista Deambroggio (Bachicha) (1930);
– Juan Raggi, Teresita Asprella și Orchestra Juan Bautista Deambroggio (Bachicha) (1930);
– Luis Scalón, Teresita Asprella și Orchestra Juan Bautista Deambroggio (Bachicha) (1930);
– Manuel Pizarro și Orchestra Manuel Pizarro (1930);
– Cor și Orchestra Salvador Pizarro (1930);
– Cor și Orchestra Salvador Pizarro (1931);
– Salvador Pizarro și Orchestra Salvador Pizarro (1931);
– Secco’s Gitanos (1937);
– Albert Harris, Wiera Gran și Orchestra Odeon, cu titlul Gdy gitara gra piosenkę (Când chitara cântă un cântec) (1930);
– Jorge Ortiz și Orchestra Rodolfo Alberto Biag(g)i (26 martie 1941).

Tangoul Zaraza a ajuns în Europa în anul 1930 prin intermediul actriţei şi cântăreței argentiniene Sofía Bozán, care l-a interpretat la Teatrul Le Palace din Paris și la Londra, concomitent cu dizeurul argentinian Carlos Gardel la Teatrul Empire din Paris. Regizorul britanic de origine maghiară Alexander Korda l-a folosit în filmul francez Rive gauche (Malul stâng) (Paramount, 1931). Probabil, pe filiera aceasta a ajuns şi la București, unde au existat două variante:
– Zaraza; text: Ion Pribeagu, interpretare: Cristian Vasile și Orchestra Dajos Béla (Odeon, Berlin, 1931);
– Și pe tine or să te doară…; text: Nicolae Kirițescu, interpretare: Manole Stroici și Orchestra Fred Bird Rhytmicans (Homocord, Berlin, 1931).

Prin anii ’70, lăutarii din județul Gorj (mai ales acordeonistul Gogu Suchici, profesor la Școala Populară de Arte Constantin Brâncuși din Târgu Jiu) cântau cea de-a doua variantă. Aceasta apare și în filmul Cuibul de viespi (RomâniaFilm, 1987), regizat de Horea Popescu, ecranizare după piesa de teatru Gaițele, de Alexandru Kirițescu.

Prin sonoritatea uşor exotică, versurile primei variante sugerează numele unei femei; în realitate, zaraza provine din preluarea identică a titlului original, în care vocabula e un cuvânt banal (în limba spaniolă, însemnând un tip de imprimeu textil originar din India). Astfel, s-a ajuns ca un termen din domeniul țesăturilor și apelativ pentru animale în spaniola argentiniană să ilustreze în limba română o frumoasă poveste de dragoste.

Florin Bălănescu