Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Zece ani fără Grigore Vieru…

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Zece ani fără Grigore Vieru…

Primit pentru publicare: 15 Ian. 2019
Autor: Ionel NOVAC
Publicat: 16 Ian. 2019
© Ionel Novac, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

„Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc…” Grigore Vieru

Când Destinul ți-a hărăzit un drum în viață, oricâte ai încerca și orice ai face, nu poți să te abați de la acesta. Așa i-a fost scris și regretatului Grigore Vieru, care, în ciuda stăruințelor și rugăminților apropiaților săi de a-și amâna întoarcerea la Chișinău, în fatidica seară de 15 ianuarie 2009, a pornit de la Cahul pe drumul înspre nemurire.

Fusese invitat să participe la o manifestare dedicată aniversării a 159 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, care urma să se desfășoare pe scena Palatului Culturii din Cahul. Stabilită inițial pentru 13 ianuarie, manifestarea a fost reprogramată pentru 15 ianuarie, deoarece Grigore Vieru avea stabilită o altă acțiune, căreia trebuia să-i dea curs. Mai mult, în discuțiile sale telefonice cu organizatorii, condiționase prezența sa de participarea poetului Viorel Dinescu de la Galați, prieten de suflet de mulți, mulți ani.

Ajuns la Cahul în după-amiaza zilei, cu o mașină condusă de directorul adjunct al Ansamblului „Joc” din Chișinău, a făcut mai întâi o scurtă vizită la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, apoi s-a odihnit preț de câteva minute în mașina cu care venise de la Chișinău. Spre deosebire de alte dăți, acum poetul părea destul de obosit și abătut, cu gândul dus la probleme numai de el știute.

La Palatul Culturii era așteptat, încă de la intrare, de câteva sute de cahuleni, nerăbdători să-l revadă pe Grigore Vieru, dar și pe „copilul său de suflet”, cântărețul Fuego, cel care a pus pe note zeci de poezii ale Maestrului. Căldura cu care fusese primit și înconjurat la sosire, manifestările de simpatie și prețuire pornite din inimile celor prezenți, au făcut ca frigul din sală să fie aproape ignorat.

Spectacolul a fost deschis de către poetul Viorel Dinescu, care i-a anunțat pe protagoniști, apoi a recitat patru dintre cele mai îndrăgite poezii ale lui Grigore Vieru: „Scrisoare din Basarabia”, „Făptura mamei”, Pădure, verde pădure” și „Nu am, moarte, cu tine nimic”. Poezii de o pătrunzătoare sensibilitate și trăire sufletească, dar parcă și prevestitoare de o neașteptată tragedie.

În acest răstimp, poetul, așezat în rândul întâi, îmbrăcat cu haina groasă care îl apăra cât de cât de frigul din sală, scosese o foaie de hârtie din buzunar și începuse a nota ceva. După câteva minute o întoarse pe cealaltă parte, mai adăugă câteva rânduri, apoi a mai scos una și și-a continuat însemnările. Însemnări pe care le-a terminat chiar în momentul în care Viorel Dinescu îl invita să urce pe scenă.

Firav, obosit și istovit, Grigore Vieru și-a așezat haina groasă pe scaunul de pe care se ridicase și, ajutat de amfitrionul manifestării, a urcat treptele scenei și a salutat publicul. Imediat, pe scenă și-a făcut apariția și Fuego și, în scurt timp, de pe foile scoase la vedere de poet, încep să cânte împreună un colind. Colind așternut pe hârtie cu doar câteva minute în urmă!

Din nefericire, acesta avea să fie ultima sa creație poetică. Realizată aici, la Cahul, orașul căruia îi închinase cele mai frumoase versuri, care aveau să fie puse pe note și să devină Imnul localității la aniversarea a 150 de ani de la atestare. Un motiv în plus pentru ca, în memoria cahulenilor, imaginea luminoasă a poetului Grigore Vieru să fie păstrată mereu la loc de cinste!

Pentru frumusețea colindului și amintirea celor cărora le-a fost adresat, îl vom transcrie, luându-ne îngăduința, dacă ne este permisă, de a-l intitula „Colind la Cahul”:

Am venit să colindăm,
Pe Hristos Să-l Lăudăm,
Să ne-audă sus din Cer,
Să se bucure și El.

Chișinăul îi frumos,
Mult îi place lui Hristos.
Lui Hristos i-ar fi plăcut,
Să fi fost la noi născut.

Colindăm cu geana udă,
Eminescu să ne-audă.
Colindăm cu flori de leac,
Să ne-audă și Sulac.

Colindăm colindu-întregu´,
Să ne-audă și Fuego.
Și-n sclipirile luminii,
Să ne-audă toţi creștinii.

Dar colindul nu-i destul,
De n-am zis și de Cahul.
Cum e graiul și cântare´,
Sunt în cinstea cea mai mare.

Colindăm și pe Galaţi,Â
Că-i aproape, nu uitaţi;
Pe Dinescu Viorel,
Că mi-i tare drag și el!

La mulţi ani cu sănătate,
În căsuţă cu de toate!
La mulţi ani cu multă pace,
Precum Domnului îi place!

Cei doi au fost îndelung aplaudați, după care poetul, obosit de cele aproape 20 de minute de cântat și recitat din volumul „Taina care mă apără”, lansat nu demult la Iaşi, coboară obosit de pe scenă și își reia locul pe scaun, lângă prietenul său gălățean. Recitase cu greu și poemul-testament „Legământ”, compus la numai 29 de ani şi dedicat Poetului Poeţilor, Mihai Eminescu. Iar peste numai câteva ore avea să i se întâmple exact ceea ce a scris în „Legământul” cu Eminescu…

Spectacolul a continuat cu cântecele lui Fuego, pe versurile lui Grigore Vieru. „Nu eu trebuie să ies în față, e spectacolul lui Fuego”, îi spusese acesta puțin mai devreme poetului Viorel Dinescu.

La sfârșitul spectacolului, lui Grigore Vieru, Fuego și Viorel Dinescu le sunt înmânate, din partea organizatorilor, diplome omagiale și câte un buchet de flori, iar protopopul de Cahul oferă primilor doi câte o icoană. Urmează alte felicitări, fotografii cu Grigore Vieru, apoi sunt invitați la recepția organizată, într-un cadru retrâns, la un restaurant din apropiere.

Trecuse binișor de orele 20,00, iar afară întunericul pusese stăpânire peste întreg orașul când, invitați și gazde lalolaltă, ajung la locul recepției. Care nu avea să fie un festin, cum unii rău intenționați s-au exprimat ceva mai târziu, ci mai mult o discuție amicală, axată pe ultimele evenimente din Basarabia și, mai ales, pe teme de literatură. Supărat că nu este lăsat în pace să scrie, Grigore Vieru a invocat numele unor „lepădături” și a două publicații de la Chișinău care îl atacau frecvent în paginile lor. Mai mult, un nepot al său a fost agresat în oraș doar pentru că este „nepotul lui Vieru”…

Întreaga seară Grigore Vieru a părut destul de obosit, apatic, trist și a mâncat foarte puțin. Nici el, nici șoferul nu au băut decât apă. La un moment dat, văzând niște felii de pâine neagră, s-a aplecat la urechea prietenului Dinescu și i-a spus în șoaptă: „Știi, Viorel, pâine de asta mâncam eu la măicuța acasă, la Pererâta, asta e pâine de care numai măicuța mea știa să facă; e dulce și parcă ține și de foame. Ia și tu și gustă și ai să-mi dai dreptate. Și încă ceva, aș vrea să vorbești tu cu cei de la bucătărie, fiindcă vreau să duc acasă vreo două-trei felii și să-i arat Raisei ce pâine făcea măicuța mea. E pâinea cu care am crescut, ia vezi ce gustoasă e!...”.

Premoniție a ceea ce avea să urmeze? Amintirea pâinii frământate de mama Eudochia, amintirea mamei în sine, cea care decedase în anul 1981, spune multe…  „În ziua când a murit mama, mie mi se părea că a murit întregul univers. Tocmai atunci mi-am dat seama că sunt și eu muritor și am rămas orfan. În ziua aceea am hotărât să-mi dorm somnul de veci alături de ea. Mi-am pus chiar o piatră de mormânt alături de piatra ei funerară. Iată epitaful pentru mama: Pierzând-o pe mama, îți rămâne Patria. Dar nu mai ești copil. Iată și epitaful pentru mine: Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi... La sfințirea pietrelor funerare venise la cimitir tot satul, ca la comedie…”, avea să mărturisească ulterior poetul.

Viorel Dinescu a coborât la magazinul de la parterul restaurantului, a cumpărat două pâini și i le-a oferit poetului, punându-i-le într-o sacoșă. La vederea pâinii, Grigore Vieru s-a bucurat ca un copil…

Făcându-se ora 23,00, acesta a dat semnalul plecării. Până la Chișinău avea drum lung, carosabilul era umed, iar ceața din ce în ce mai deasă. Viorel Dinescu încearcă să-l convingă să renunțe la plecarea la Chișinău și îl roagă să meargă cu el la Galați, este mult mai aproape de Cahul și poate rămâne câteva zile acolo. Nu era pentru prima oară când Grigore Vieru ar fi stat, ca de fiecare dată când ajungea la Galați, la prietenul său. Actualul primar al orașului, Nicolae Dandiș, pe atunci director al Centrului Pro Europa din Cahul, îi sugerează să rămână peste noapte la Cahul, având rezervată o cameră la hotel.

Dar toate rugămințile sunt refuzate categoric de poet: „Viorel, nu se poate, am niște probleme de rezolvat la Chișinău, trebuie să plec” (Viorel Dinescu); „Grigore Vieru îi promisese doamnei Raisa că se va întoarce la Chișinău în aceeași seară, nu-și luase nici toate medicamentele la dânsul” (Nicoale Dandiș). Care o fi fost adevăratul motiv, nu vom mai putea afla vreodată…

S-au despărțit în fața restaurantului, nu înainte de a mai face câteva fotografii și a-și lua la revedere. Fuego și grupul de colindători plecaseră cu câteva minute mai devreme spre România. „La mulţi ani, cu mai multă sănătate, cu mai multă pace, cum lui Hristos îi place!”. Au fost ultimele urări ale lui Grigore Vieru, adresate prietenilor săi, înainte de a urca în mașina care urma să îl readucă la Chișinău.

Dar care nu va mai ajunge întreagă la destinație. Puțin după ora unu, în satul Dănceni, la doar nouă kilometri de Chișinău, din cauza ceţii, a gheţuşului format pe autostradă şi a vitezei sporite, șoferul pierde controlul volanului și se tamponează în temelia de beton a panoului de publicitate, amplasat la începutul gazonului care desparte sensurile de circulaţie. Grigore Vieru, care se afla pe bancheta din faţă a maşinii, a suferit mai multe traumatisme grave și a fost internat la Spitalul Municipal de Urgenţă din Chişinău. În ciuda eforturilor deosebite depuse de echipa de medici, după două zile inima acestuia încetează să mai bată…

Grigore Vieru a fost înmormântat la 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în Cimitirul Central din strada Armeană, în apropierea mormintelor soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 fusese declarată zi de doliu naţional. La înmormîntare au asistat cîteva zeci de mii de oameni, iar bulevardul pe unde a trecut cortegiul funerar, în drum spre cimitir, a fost potopit de flori.

„Basarabenii l-au condus pe ultimul drum pe autorul Podului peste lacrimi, scandând sau intonând în şoaptă versurile transmise la radio, versuri pe care mulţi dintre ei le ştiau pe dinafară. Moartea lui Grigore Vieru a redeşteptat speranţa în inimile oamenilor, le-a trezit în suflet gândul că istoria poate avea pentru ei şi un alt curs decât cel pe care-l are. Auzit dincolo de Styx, cuvântul său poate căpăta în imaginarul colectiv ecouri nebănuite. În viaţă fiind, poetul avea şi slăbiciuni. Odată trecut în eternitate, devine intangibil” (Nichita Danilov).
***
Destinul poetului Grigore Vieru a fost strâns legat de municipiul Cahul. Aici a poposit de câteva ori, Cahulului i-a dedicat cea mai frumoasă poezie, care a devenit Imnul municipiului, la Cahul a avut ultima sa apariție publică, aici a dat naștere ultimei sale creații („Colind la Cahul”) și tot de aici a pornit în drumul său spre eternitate.

Dar ce i-au dat cahulenii în schimb? Biblioteca pentru copii din Cahul îi poartă numele, celui mai mare parc al municipiului i-au atribuit denumirea de Parcul Central „Grigore Vieru”. Iar la cinci ani de la trecerea poetului la cele veșnice, aici i-au înălțat un bust, care se dorește a fi punctul de bază al unui proiect de realizare a unei alei a personalităților. La fiecare sărbătorire a Zilei Culturii Naționale, a Zilei Limbii Române (care în R. Moldova coincide cu Ziua Limbii Noastre), dar și a zilei de naștere a poetului, la bustul său sunt depuse coroane de flori, iar la instituțiile din municipiu sunt organizate ample manifestări cultural-artistice și științifice. E mult? E puțin? Parafrazându-l, am putea spune: „Vieru să ne judece!”.

Bibliografie:
1.Gheorghe Baciu, Viziuni asupra vieții și morții poeților martiri Eminescu, Mateevici, Vieru, Chișinău, 2014;
2.Nichita Danilov, Câteva gânduri despre Grigore Vieru, în „România literară”, nr. 5, 2009;
3.Viorel Dinescu, Ultima întâlnire cu Grigore Vieru, în „Cahulul literar și artistic”, serie nouă, anul I, nr. 2, octombrie 2014;
4. https://www.youtube.com/watch?v=gr_wKAB5CwI
5. Fotografii din arhiva Viorel Dinescu și Ionel Novac.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5