Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU … IONUŢ BERCARU

Publicat de Georgică Manole, 13 febr.2014

ZECE  ÎNTREBĂRI  PENTRU … IONUŢ  BERCARU

„Eu sunt un om al locului, sunt mândru de rădăcinile mele şi, în acelaşi timp, mi-ar fi greu fără ele”

Georgică Manole: Sunteţi profesor de istorie recunoscut în ţară pentru analizele făcute etapei totalitare de tip stalinist din România. Care au fost resorturile interioare care v-au condus către acest demers?

Bercaru, Ionuţ  Bercaru: Domnule Manole, este prea mult spus că sunt recunoscut în ţară. Este adevărat faptul cã o parte din lucrările mele sunt cunoscute unor mici grupuri de … iniţiaţi din centrele universitare Bucureşti, Iaşi sau din zonele Timişoara, Botoşani, Câmpina, Brebu, Focşani, Râmnicu Sãrat unde am susţinut prelegeri la diferite simpozioane sau am publicat diferite lucrãri.

Eu sunt un om al locului, sunt mândru de rãdãcinile mele şi, în acelaşi timp, mi-ar fi greu fãrã ele. Fie cã am scris despre ctitoriile brâncoveneşti de pe valea Recea, fie despre monumentele din zonã închinate eroilor, fie despre artefacte inedite, am    fãcut-o din dragoste pentru acestã zonã şi pentru oamenii de aici.

Trecutul stalinist are urme vii, mai ales în mentalitatea colectivă. Tinerii, cu puţine excepţii, nu mai sunt însã interesaţi de subiect, de dezbateri, procese, etc…. Am considerat cã este firesc sã încerc sã le desluşesc, într-un stil clar şi concis, un pic mai îndepãrtat de mãrturiile pãtimaşe ale supravieţuitorilor terorii staliniste de la noi, ce a însemnat acest regim şi ce urme a lãsat.

 

  1. G.    M.: Închisoarea de la Râmnicu -Sărat  a fost o „rotiţă” principală în cadrul

 sistemului totalitar de tip stalinist din România. Ce metode aplicate aici au făcut-o la fel de oribilă (sau chiar mai înfiorătoare) decât cea de la Piteşti?

      I. B.: A fost o „rotiţã” pentru cã era foarte micã, 35 de celule, fiind construitã pentru nevoile unei zone lipsite de mari tulburãri, cu o infracţionalitate preponderent ruralã şi relativ izolatã de marile centre urbane. Ea a corespuns astfel nevoilor de insuflare a terorii în 1907 sau în timpul dictaturii carliste şi, mai ales, în perioada stalinistã.

A fost „principalã” pentru cã „ Râmnicu Sãrat era nu numai cea mai durã puşcãrie, dar şi un fel de închisoare experimentalã, liceu de aplicaţie pentru viitoarele cadre …pentru menţinerea ordinii aplicau ca metodã de disciplinã bãtaia. Intrau în celulã cinci – şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi bãteau toţi deţinuţii pe rând, fãrã nici o justificare, pânã cãdeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstã şi starea sãnãtãţii, erau bãtuţi metodic” ( Corneliu Coposu).

În acest spaţiu, unde gardienii comandaţi de Alexandru Vişinescu purtau „ papuci de pâslã, ca sã nu se simtã, ca sã poatã supraveghea interiorul celulelor fãrã sã fie auziţi”

( Augustin Vişa) au fost aduşi spre lichidare liderii rezistenţei de la Aiud.

” Dacã nu are faima Aiudului este pentru cã este infinit prea micã, a purtat pe conştiinţã un numãr mic de deţinuţi, dar care au fost trimişi acolo, pentru a nu se mai întoarce niciodatã. Fiincã nu este totuna sã mori cu 4-5 într-o celulã, ori sã mori singur dupã 6 ani …A fost drumul fãrã întoarcere, închisoarea fãrã speranţã, şi numai un miracol, neprevãzut de comunişti, ne-a scos de acolo pe cei ce am rãmas.”( Ion Ovidiu Borcea).

Ca şi la Piteşti sau oriunde în ţarã şi la Râmnicu Sãrat „ se murea de foame, de frig, de terorizare şi din lipsã de tratament medical” (Ion Ovidiu Borcea). Ceea ce o fãcea mai sinistrã pentru deţinuţi, mulţi veniţi din alte centre de „reeducare” era liniştea mormântalã în care se executa totul, linişte supravegheatã de gardieni cu papuci de pâslã şi lipsiţi de scaune pentru a nu se aşeza în timpul gãrzilor.

 

  1. G.    M.: Alexandru Vişinescu este torţionarul care a fost  şi la Râmnicu-Sărat şi

 care este foarte mediatizat în ultima perioadă. Ce v-au declarat martorii, foşti deţinuţi politici, despre metodele acestuia?

      I. B.: Dupã încercãrile seniorului Corneliu Coposu de a da jos praful istoriei de pe închisoarea de la Râmnicu Sãrat, acesta a rãmas în uitare, transformatã în parte în depozit de materiale de construcţie. Existã un grup de inimoşi ce organizeazã anual un simpozion la Râmnicu Sãrat şi cam atât. Mulţi dintre cei de astãzi nici nu mai cunosc ce tragedii ascund zidurile groase din cãramidã din zona gãrii oraşului.

În al treisprezecelea ceas s-a produs evenimentul mediatic al deschiderii urmãririi penale pentru foştii torţionari Vişinescu şi Ficior. Spun eveniment mediatic pentru cã acesta este senzaţia mea, scopul în sine nefiind condamnarea unui regim şi ale unor crime ci revenirea în prim-plan ale unor instituţii şi personaje. Cred cã “Memorialul Durerii” realizat de distinsa doamnã Lucia Hossu Longin a fãcut mai multe decât acest posibil proces tardiv.

Despre vinovãtia lui Vişinescu cutremurãtoare este mãrturia lui Ion Ovidiu Borcea:  „…Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua sã rãmânã un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumãrate rânduri a protestat fãcând sã rãsune tot celularul. Ofiţerul politic – Lupu – şi comandantul Vişinescu l-au bãtut în permanenţã, i-au creat condiţii sã se îmbolnãveascã şi nu i-au dat îngrijire medicalã. Intrau şi aruncau cu gãleata cu apã pe el, în plinã iarnã. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase gãuri pe care le fãcusem cu o sârmã în uşã … Dacã n-aş fi fost de faţã aceastã mãrturie n-ar exista. Acum când sunt în lumea liberã, am datoria sã anunţ acest asasinat pe care l-a sãvârşit comandantul Vişinescu. Strigãtele : „ Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mã omoarã!”,  au rãsunat în tot celularul. Aceastã crimã nu poate fi uitatã.”

 

  1. G.    M.: Ce personalităţi au fost victime ale sistemului de teroare penitenciară dat

de închisoarea Râmnicu-Sărat?

      I. B.: Pentru cei din zonã, Râmnicu Sãrat a fost o închisoare de tranziţie, pentru anchetã. Aici au fost aduşi din ţarã, mai ales de la Aiud, personalitãti de prim rang ale regimului antecomunist, din care cele mai cunoscute au fost Ion Mihalache, ucis în închisoare,  Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, unii dintre supravieţuitori, foarte tineri la vremea aceea. Alãturi de aceştia sunt de menţionat o sumã de miniştri, funcţionari superiori, foşti ofiţeri, preoţi, avocaţi, profesori, elevi … Alexandru Neagu – fost ministru de finanţe, Nicolae Dragomir – general de brigadã, profesor universitar, Horia Mãcellariu – contraamiral, Alexandru Todea – episcop greco-catolic, Nicolae Avramescu – avocat din Bucureşti,Victor Anca – avocat din Bucureşti, fost subsecretar de stat PNŢ, Jenicã Arnãutu – locotenent, deblocat în 1946, implicat în lupta armatã anticomunistã, Ion Bãrbuş – preşedintele Tineretului Universitar PNŢ, Ion Ovidiu Borcea – elev, participant la manifestaţia din 8.11.1945, Emil Marin Boşca – fost judecãtor, ziarist, condamnat pe viaţã în procesul Sumanele Negre, Alexandru Bratu – avocat, membru PNŢ, Vasilicã Munteanu – ziarist din Braşov, Ion Puiu – inginer, conferenţiar universitar, Octavian Rãdulescu – fost membru în CA al CEC, Augustin Vişa – preşedintele Tineretului Naţional Ţãrãnesc.

 

  1. G.    M.: „Dark Age”, o sintagmă preluată din istoriografia anglo-saxonă pe care,

printr-o translaţie, aţi transferat-o istoriei noastre, beneficiind de o denumire inspirată: „mileniul întunecat”. A fost benefic acest „mileniu” pentru devenirea poporului român?

 I. B.: Ambele sintagme sunt prezenţe comune în limbajul istoricilor, fiecare din ele având partizani şi opozanţi. Ideea principalã este aceea de lipsã a surselor istorice scrise, opozanţii aducând mereu drept contraargumente noi şi noi izvoare descoperite … fapt benefic pentru interpretarea istoriei, în general. Este evidentã însã ruptura dintre antichitatea greco-romanã şi perioada marilor invazii, în privinţa volumului şi a calitãţii surselor scrise şi a civilizaţiei, în general.

Dacã pentru spaţiul occidental „dark age” se reduce la câteva secole, sã spunem între sec. V- cãderea Romei şi anul 800, anul încoronãrii primului împãrat occidental germanic, Carol I al francilor, pentru spaţiul oriental din afara limesului bizantin, pentru noi în special, putem vorbi de un „mileniu întunecat” perioada dintre retragerea aurelianã şi întemeierea statelor medievale româneşti, având exclusiv surse scrise externe.

Nu ştiu dacã acest mileniu a fost „benefic”, cert este cã a fost perioada de copilãrie, adolescentã şi maturizare a poporului român, dacã considerãm cucerirea romanã drept o „gestaţie” – iertate sã ne fie comparaţiile dacã supãrã pe cineva …

Ceea ce am încercat eu sã fac a fost sã aduc argumente suplimentare la o idee clar demonstratã de istoriografia noastrã: continuitatea de locuire în acelaşi areal a unor comunitãţi umane de sorginte romanizatã, puternic influenţate de noii stãpânitori, în special de cãtre slavi şi cumani, cu care au format un amalgam …

 

  1. G.    M.: Cunosc bine zona Recea-Râmna, unde au acţionat grupuri de rezistenţă

 anticomunistă.  Vorbiţi-ne despre „Grupul Motnău”… 

        I. B.: Satul Motnãu din comuna Dumitreşti, fostul judeţ Râmnicu Sãrat este situat pe pârâul omonim, afluent al Râmnicului Sãrat, prelungindu-se spre NE pânã pe valea Râmnei. Aici s-a întors în 1948 din prizonieratul sovietic cu gândul luptei anticomuniste, Gheorghe Militaru, învãtãtor, inspector şcolar, politician liberal, ofiţer regal rezervist. El a pus bazele unui grup înarmat de rezistenţã anticomunistã numit „Sfântul Mihail”şi cunoscut în lumea cercetãtorilor fenomenului drept grupul „Motnãu”, dupã satul unde îşi avea baza.

 

  1. G.    M.: … şi despre „Grupul Militaru–Strâmbei–Isofăchescu.

I. B.: Descâlcind treptat evenimentele petrecute în viata acestui grup de rezistenţã

armatã anticomunistã, mi s-a pãrut mai îndicat sa-l denumesc „Grupul Militaru–Strâmbei–Isofăchescu”.

Grupurile de cest tip sunt cunoscute dupã numele conducãtorilor (vezi Arsenescu –Arnãutoiu din Fãgãraş, Victor Lupşa din Vrancea, Vasile Dunca din Maramureş), dar acesta nu este un argument viabil.

Gheorghe Militaru a iniţiat un grup, condus alãturi de colonelul „deblocat” Ion Strâmbei din Dumitreşti şi de fostul sãu camarad de lagãr, învãtãtorul Victor Isofãchescu din Bordeşti care lucra la şcoala din Buda. Grupul avea o razã de acţiune şi susţinãtori într-o zonã întinsã, cuprinzând zone din judeţele de azi Buzãu, Covasna şi Vrancea, cu circa 60 de membri şi simpatizanţi identificati de noi şi probabil alte zeci necunoscuţi.

Au început lupta dupã modelul cunoscut, ascunzãtori, depozite de armament şi muniţie, alimente, iscoade, oameni de legãturã, încercarea de coordonare cu ceilalţi luptãtori … În 1949 Gheorghe Militaru a fost prins în ascunzãtoarea de la Dinu Bentea din Motnãu . Isofãchescu şi Strâmbei au continuat lupta şi s-au afiliat la grupul “Vlad Ţepeş II” condus de Victor Lupşa, plãnuind rebeliunea din 23 iunie 1950. Trãdaţi ( supravieţuitorii de la Motnãu îl acuzã pe Lupşa!), luptãtorii sunt împuşcaţi sau arestati unul dupã altul.

Din acest grup au cazut rãpuşi de gloanţe în luptele din pãduri fraţii Cucu din Motnãu, Grigore, Neagu, Constantin, în 1950. În 1952, colonelul Strâmbei a fost executat la Pentenciarul Galaţi. Ceilalţi au primit condamnãri de 10-20 de ani de muncã silnicã în penitenciarele şi lagãrele de la Aiud, Baia Sprie, Botoşani (aici a murit Lãptucã Stan din Motnãu), Caransebeş, Cavnic, Galaţi, Jilava, Peninsula, Periprava, Râmnicu Sãrat …mulţi dintre ei nemaiapucând ziua amnistiei generale din 1964 : Roşu Nicolae, Alexandu Dinulescu, Constantin Capriţopol, Gheorghe Dumitrescu, Cucu Ion, Militaru Dumitru, Lãptucã Stan.

 

  1. G.    M.: În cadrul proiectului EACEA, aţi participat cu o prelegere la Sesiunea de

 comunicări ştiinţifice de la Dumbrăviţa (Timiş). Care sunt ideile tari ale acestei prelegeri?

 I. B.: Agenţia Executivã pentru Educaţie, Audiovizual şi Culturã, agenţie a UE cu sediul la Bruxelles, prin proiectul „Europa pentru cetãţeni”, secţiunea „Memorie Europeanã Activã” a finanţat cu cca. 40.000 de Euro proiectul „Learning from the  past, creating a better future” al primãriei şi şcolii gimnaziale din Dumbrãviţa-Timiş ce a avut parteneri din Szentes-Ungaria, Amstetten-Austria, Galaţi şi Bordeşti-unde sunt profesor de istorie.Avãnd ca scop pãstrarea vie a amintirii victimelor nazismului şi comunismului pentru generatiile actuale, proiectul a avut ca principale activitãţi organizarea unei sesiuni de comunicãri la Dumbrãviţa, vizitarea închisorilor şi a memorialelor de la Aiud, Gherla, Sighetul Marmaţiei şi al lagarului de concentare nazist de la Amstetten.

Prelegerea mea „Teroare şi opresiune la Curbura Carpaţilor” a avut ca ţel evidenţierea faptului cã rezistenţa anticomunistã şi teroarea stalinistã au avut puncte fierbinţi în toatã ţara. Este aşadar de datoria noastrã sã le popularizãm pentru a desena un portret cât mai complet al perioadei, din care pe lângã Aiud, Gherla, Sighet ori Piteşti nu poate lipsi Râmnicu Sãrat, aşa cum pe lângã „Arsenescu-Arnãutoiu” nu poate lipsi „Militaru-Strâmbei-Isofãchescu”.

  1. G.    M.: Ce părere aveţi despre manualele de istorie?

         I. B.: Eu nu vreau sã judec manualele pentru cã stiu cã autorilor asta li s-a cerut şi nu prea ai ce sã le reproşezi. Faptul cã ele nu corespund uneori unor cerinţe ale învãtãmântului modern, este vina sistemului. În esenţã, este vorba de prea multã informaţie şi prea puţinã interacţiune şi interdisciplinaritate. Profesorul, de orice materie, are însã astãzi la îndemânã mijloacele necesare de a realiza orele cum doreşte. Mie îmi este complet indiferent ce editurã sau autor are manualul elevului.

 

  1. G.    M.: Ce carte aveţi acum în lucru şi dacă ne  puteţi devoala ceva din conţinutul

 ei?

     I. B.: Momentan, rãspund „comenzilor” unor prieteni, pentru buna desfãşurare a unor evenimente de impact naţional: o prezentare a mãnãstirii „ Adormirea Maicii Domnului” de la Bordeşti, ctitorie brâncoveneascã şi pentru cã anul 2014 este Anul Brâncoveanu,  Patriarhia doreşte sã se implice în resfinţirea bisericii dupã renovare; un scurt istoric al învãtãmântului vrâncean pentru douã olimpiade naţionale ce se vor desfãşura aici, „ + – Poezie” şi „Ştiinţele pãmântului”.

Îmi doresc sã termin o ediţie completã şi adãugitã a cãrţii „ Recea-Râmna. O istorie neştiutã a continuitãtii”, sã finalizez articolul „ Dacii vãzuţi de Suetonius” şi sã încep lucrul la o sintezã de amploare despre posesiunile domnitorilor români în Transilvania.

Sper ca într-un viitor nu foarte îndepãrtat sã mă pot întoarce la o pasiune dragã, care mi-a adus mari satisfacţii, teatrul istoric pentru copii.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5