ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU… THEODOR DAMIAN
Autor, Georgică MANOLE

Georgică Manole: Sunteţi preot, iar studiile teologice şi practica de zi cu zi vă recomandă ca unul dedicat ortodoxiei. Pe de altă parte, există voci care vă aşează o mare parte a creaţiei poetice sub semnul discursului optzecist. Nu trăiţi un sentiment al dedublării?

Theodor Damian: Întrebarea mi se pare interesantă şi provocatoare. Şi aşa trebuie să fie întrebările unui interviu. Răspunsul meu, scurt, este că preoţia şi literatura nu înseamnă dedublare, ci completitudine deoarece întrebarea nu ar trebui să implice un „ori, ori”, ci un „şi, şi”; cu alte cuvinte preocupările duale sau multiple din viaţa cuiva nu trebuiesc înţelese ca excluzându-se reciproc, ci în sensul completării reciproce, al complementarităţii. Şi dv. sunteţi scriitor şi cadru didactic. Sunt aceste două calităţi şi domenii necesarmente contradictorii? În nici un caz. Dimpotrivă. Atunci de ce ar fi preoţia incompatibilă cu scrisul, cu literatura? Desigur că nu există aici nici un fel de contradicţie, ci dimpotrivă, de complementaritate. Nu mai invoc nici exemplele istorice naţionale şi universale unde prelaţii Bisericii au fost totodată creatori de cultură, şi nici nu mai formulez argumente filosofice pentru a demonstra teza.
Totuşi mi se pare că răspunsul la această întrebare trebuie dat în funcţie de modul cum se înţelege conceptul de „dedublare”. Ce înseamnă dedublare? După DEX, înseamnă două aspecte deosebite în contradicţie unul cu altul, dacă vrem ruptură interioară care face ca cele două aspecte să alterneze, când unul, când altul, definind persoana şi acţiunile ei, dacă vrem, schizofrenie.
Ori, în cazul oricărei persoane cu multiple preocupări, fie că e cazul dv., al meu, sau al altcuiva, problema productivităţii pe multiple planuri nu trebuie înţeleasă ca schizofrenie, pentru că această multifuncţionalitate nu indică o ruptură interioară, o schismă (de aici, schizofrenie) ci dimpotrivă, o armonie interioară bazată pe un tip de stabilitate intelectuală şi psihologică ce face posibilă multipla angajare cu succes în acele diverse (uneori nu aşa de diverse) domenii.
Deci, răspuns la întrebare: Nu, nu trăiesc nici un fel de sentiment al dedublării.

G. M.: Credeţi în unitatea creştinilor?

Th. D.: Da, cred în unitatea creştinilor. Nu într-o unitate sărăcitoare, unde se pretinde depersonalizarea omului (sau a credinţei şi acţiunilor sale) prin participarea sau includerea sa într-un colectivism de tip gregar, ci în acea unitate care, ca în cazul persoanelor Sf. Treimi, presupune distincţia. Unitas in diversitas. Diversitatea este un dar divin, dar şi un model divin pentru viaţa omului. Nu sunt de acord cu cei care văd în diversitate un blestem. În acest caz, cred că e acolo o frică destabilizantă pe care acei oameni o simt datorită unei unilateralităţi interioare sau altui complex asemănător. Eu văd în diversitate o binecuvântare.

G.M.: În ce constă contribuţia ecumenismului la mărturia creştină în lumea actuală?

Th. D.: Contribuţia ecumenismului la mărturia creştină în lumea actuală este foarte importantă. În contextul în care alte religii, ca islamismul, se extind cu o forţă fără precedent în geografiile tipic creştine, ecumenismul înseamnă mărturia noastră comună despre Iisus Hristos cel mort şi înviat pentru mântuirea lumii. Orice mărturie are valoarea ei întrinsecă. Dar fiecare mărturie e diferită. Ca într-o simfonie unde fiecare sunet are propria sa valoare, dar împreună, în armonie, crează forţa, sublimul. Nici o mărturie creştină nu e de lepădat în contextul unei lumi care are nevoie de această mărturie.

G. M.: Ce răspuns le daţi celor care spun că cele zece porunci „le restrâng libertatea personală”?

T.H.: Cele zece porunci nu restrâng libertatea personală, ci o oferă. Dacă eu dau o lege care te obligă să nu ucizi, atunci această lege asigură libertatea tuturor celor care ar putea fi ucişi de alţii. Ucigaşul, la rândul lui poate fi ucis, de asemenea, ca atare libertatea se încheie unde unul îl ucide pe altul şi ucigaşul e ucis de un altul. Libertatea trebuie înţeleasă ca un context unde oamenii pot creşte împreună, fiecare putând să-şi urmărească propriul ţel spre fericire. Pentru aceasta însă e nevoie de legi care să reglementeze principiile armoniei sociale şi să ofere persoanei şansele de împlinire a idealurilor ei.
Libertatea nu înseamnă anarhie, haos, pentru că haosul duce la distrugere, iar distrugerea anihilează libertatea. Cu alte cuvinte, teologic vorbind, libertatea trebuie înţeleasă nu în a face rău ci în a face bine, aşa cum e definit acest bine de către o anumită comunitate, societate.
Cineva poate merge cu gândul la teoria sistemelor potrivit căreia un lucru există numai în măsura în care ordinea şi armonia există, atât la nivel interior, cât şi la nivel exterior. Când armonia şi ordinea se strică, nu mai există libertate pentru că nu mai există nimic, decât haos. Concluzia: libertatea înseamnă posibilitatea, şansa omului de a se manifesta în sfera binelui, nu în cea a răului. Mai sunt multe cărţi de vorbit aici.
Dar arunc şi un gând spre ulterioară reflecţie: iubeşte şi fă ce vrei. Cum trebuie înţeles acest imperativ?
G. M.: Istoria religiilor pune interpretarea Scripturii sub semnul a patru dimensiuni: literală, simbolică, morală şi spirituală. E suficient?

Th. D.: Nu cred în numerizarea modurilor în care trebuie înţeleasă Scriptura. Întrebarea indică patru feluri. În istoria veche a creştinismului existau nu patru ci două şcoli, sisteme, moduri de concepere a interpretării Sf. Scripturi: modelul literal al şcolii din Antiohia şi modelul alegoric al şcolii din Alexandria. Aici, iată sunt două modele numai, nu patru. În alte cazuri se prezintă şi modelul istoric, absent din lista din întrebare. Mai există modelul criticii textuale, tot nemenţionat în întrebare. Şi încă altele. Eu nu cred că trebuie să ne divizăm în funcţie de câte modele de interpretare putem concepe. Dimpotrivă, cred că în Sf. Scriptură orice text trebuie interpretat în două contexte, cel apropiat şi cel depărtat, în scopul înţelegerii adecvate a mesajului textului sacru pentru creşterea duhovnicească a credinciosului.
De fapt, dacă mă uit la întrebare mai în detaliu, pot nota că împărţirea interpretării Sf. Scripturi pe cele patru sensuri este destul de artificială pentru că, de pildă, sensul moral şi sensul spiritual, deşi distincte, ele ar putea intra logic într-o singură categorie: moral-spiritual, pentru că moralitatea este expresia spiritualităţii. Cu alte cuvinte fac ceea ce fac (moralitate) în funcţie de trăirile mele interioare ale relaţiei mele cu Dumnezeu (spiritualitate). S-ar putea face de asemenea comentarii despre interpretarea literală, ce este şi ce implică ea, la fel şi despre cea simbolică.

G. M.: Cititorul ar fi interesat să ştie cum l-aţi descoperit pe Eminescu?

Th. D.: Pe Eminescu l-am descoperit în mai multe feluri: pelerinajele la Ipoteşti, de mic copil, prin ideea de creaţie literară (în care m-am angajat de tânăr), şi prin studierea aprofundată şi interpretarea operei marelui poet.

G. M.: Copilăria e ca o lume mirifică prin faptul că are o serie de „mituri” numai ale ei, şi aş aminti grădina, casa, camera de oaspeţi, ţarina etc. Care sunt „miturile” copilăriei lui Theodor Damian?

Th. D.: La această întrebare aş putea să vă răspund printr-un text de o carte. Mă voi limita însă, nu la o descriere, ci la o superficială enumerare: mitul alergatului cu cercul (şi cu sârma), mitul colectării de tot felul de lucruri: timbre, cioburi de sticlă, bătălii cu pietre (fiecare grup avea câte o movilă de pietre în dreptul unui stâlp de telegraf şi celălalt grup, la fel, în dreptul următorului stâlp, şi apoi ochirea şi aruncarea), bătălii pe câmpul Dresleucii cu săbii confecţionate din cozi de mătură (de lemn), etc.

G.M.: Locuiţi de ani buni în New-York. Celebra scriitoare americană Susan Sontag spune despre acest megaoraş: „Pentru mine, New-York-ul e ceva ce câştigi, obţii sau alegi. (…) Ceea ce îmi place la New-York este calitatea sa de oraş-destinaţie, de oraş-lume, cu adevărat cosmopolit. New-York-ul este de fapt cel care face America posibilă”. De ce aţi ales New-York-ul şi nu alt oraş american?

Th. D.: Am ales New York-ul pentru că aici am avut şansa să obţin o bursă de studii pentru doctoratul meu american de la Fordham University, New York, şi pentru că în New York se află cea mai mare comunitate românească din SUA şi visam să-mi fac aici parohie, cenaclu, institut, ceea ce am şi făcut.

G.M.: Care este raportul scriitorului Theodor Damian, trăitor în SUA, cu spaţiul natal?

Th. D.:Raportul meu cu spaţiul natal este extrem de strâns. Cât timp mi-au trăit părinţii, indiferent unde m-am aflat, am venit anual la Botoşani. După ce au plecat la Domnul, am venit poate puţin mai rar, dar totuşi am venit chiar dacă pentru o zi sau două, să-mi văd locurile inimii, să întâlnesc câţiva oameni de suflet, să respir aerul copilăriei. Şi în luna martie – când vin în ţară – voi poposi din nou la Botoşani.

G. M.: N-ar fi corect să faci un interviu cu Theodor Damian şi să nu-l întrebi despre revista „Lumină lină”, o publicaţie de succes.

Th. D.: Revista Lumină Lină se află în al 17-lea an de apariţie. O editez trimestrial. Ea se vrea un pod de legătură peste ocean, între românii din SUA şi cei de acasă. Aştept colaborări din partea botoşănenilor! Vă adresez dv. şi colegilor dv. de la Luceafărul un an nou cu cele mai alese bucurii şi frumoase împliniri.