Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Zilele Culturii Naționale. “Lirica eminesciană – sursă perpetuă de inspiraţie în arta plastică”

Un important eveniment cultural, intitulat “Lirica eminesciană – sursă perpetuă de inspiraţie în arta plastică” şi dedicat Zilei Culturii Naţionale, va avea loc, în perioada 14-17 ianuarie a.c., în rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Manifestarea, care se încadrează în seria celor care vor avea loc în acest lăcaş reprezentativ pentru cultura română, şi care va începe luni, la ora 14.00, este organizată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Asociaţia RoBizArt.

În rotunda muzeului, sculptorul Ioan Ladea, precum şi pictorii Mihai Cârstea, Dan Munteanu, Nelu Predoi, Trifan Sorin Ienulescu şi Răzvan Paul Mihăescu îşi vor prezenta lucrările inspirate de Poetul Naţional în încercarea de a omagia opera acestuia şi de a aduce în faţa publicului consumator de artă dialogul intercultural cu multiplele lui posibilităţi, atât literare, cât şi plastice. Artiştii vor să pună în evidenţă faptul că universalitatea tematicilor abordate transcede atât mijloacele de exprimare artistică, cât şi timpul şi spaţiul.

În cadrul aceluiaşi eveniment cultural, reputatul bibliofil Ion C. Rogojan va pune la dispoziţia vizitatorilor, mai multe cărţi rare, manuscrise, tablouri, litografii şi obiecte legate de marele poet roman şi de epoca în care acesta a trăit şi creat.

În data de 16 ianuarie, începând cu ora 18.00, în cadrul manifestării va avea loc un simpozion dedicate importanţei covârşitoare a operei lui Eminescu în literatura română. Cu acest prilej, vor lua cuvântul criticul şi istoricul literar Lucian Chişu – director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, dr. Ioan Cristescu – directorul Muzeului Naţional al Filateliei şi profesorul universitar Silviu Angelescu. În continuare, elevi ai Liceului Teoretic “Benjamin Franklin” din Bucureşti vor susţie un recital de poezie.

Este al treilea an când românii îl sărbătoresc pe poetul Mihai Eminescu prin organizarea, la 15 ianuarie, a Zilei Culturii Naţionale. Decretul prezidenţial pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania