Ziua Națională a Portului Tradițional din România – 8 mai, la Casa cu amintiri din Subcetate

Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 8 mai 2022, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional, la 22 aprilie 2015, Legea 102/2015 fiind publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015. Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.

Portul popular românesc din zona Mureşului Superior (Subcetate, Sărmaş, Gălăuţaş şi Topliţa) şi a localităţilor din apropiere (Corbu, Bilbor şi Tulgheş)

Alături de limbă şi de obiceiuri, portul este un element de referinţă în definirea unui popor. Portul popular românesc este un element important al manifestărilor noastre etno-artistice, un element important al culturii noastre materiale şi spirituale, oglindind deopotrivă continuitatea şi vechimea noastră pe aceste meleaguri.

Portul românesc s-a născut pe străvechea vatră a civilizaţiei dacice, păstrând elementele fundamentale ale portului dacilor imortalizaţi pe metopele de pe monumentul de la Adamclisi şi pe Coloana lui Traian de la Roma. Asemănarea dintre costumul dacic şi iliric, pe de o parte, şi cel românesc, pe de altă parte, este o dovadă că geneza poporului nostru este traco-iliră.[i] Structura fundamentală şi liniile de croi ale costumului dacic le găsim de-a lungul şi de-a latul ţării, implicit în zona noastră.

Prin trăsăturile sale fundamentale, portul popular românesc exprimă însăşi firea poporului, este expresia temperamentului său clasic. Portul popular a suferit de-a lungul timpului o continuă schimbare, dar structura, liniile simple de croi şi sobrietatea costumului dacic au rămas aceleaşi; trecerea timpului l-a făcut doar mai somptuos, mai plin de culoare şi mai graţios. Costumul popular traditional a supravietuit în zona Topliţei, la fel ca în toată Transilvania până în anii 1960-1965, însă bătrânii satului l-au purtat şi după aceea.

Portul tradiţional din zona Mureşului Superior (Subcetate, Sărmaş, Gălăuţaş şi Topliţa) şi a localităţilor din apropiere (Corbu, Bilbor şi Tulgheş) păstrează trăsăturile fundamentale ale portului românesc de pe întregul areal românesc. Pe lângă aspectul arhaic al straielor purtate de românii de pe aceste meleaguri, remarcăm şi terminologia străveche referitoare la port, respectiv cuvinte ca: „brineaţă”, „cioareci”, „băgătură”, „năframă”, „prigitoare”, „şâre”, „straie”- cu etimologie necunoscută ; „brinel”, „barbor”, „lunceţ”, „bartă”, „în costişate”, frâmbi”, „încreţală”, „spătuială”, „a spătui” – regionalisme nemenţionate de DLRM; „brâu”, „altiţă”, „gurzar” (reg.), „îngurzitură”, „pănură” (reg.), „teară”, „stative”, „nividitură”, „a nividi”, „cuşmă”, „a îmbrobodi” – cuvinte pentru care acelaşi dicţionar ne propune o comparaţie cu cuvinte din alte limbi vorbite în spaţiul sud-est european.

Se disting două categorii de port popular: de lucru şi „de mândrit”/ de sărbătoare. Diferenţele nu sunt de ordin structural, ci sunt determinate de calitatea materiilor folosite, de calitatea şi cantitatea decorului, de ornamentică şi cromatică. De remarcat este că decorul nu lipseşte nici de pe costumul de lucru, doar că este mult simplificat.

Elementele fundamentale ale portului femeiesc sunt cămaşa şi prigitoarea. În vechile fotografii se poate vedea că femeile purtau pe cap „chindeu”/ ştergarul de cap, înlocuit apoi cu năframa.

Componenţa costumului bărbătesc este mai simplă, aceeaşi ca în toată ţara. Bărbaţii purtau cămaşă lungă, încinsă la mijloc cu brâu/curea, iţari sau cioareci.

Atât femeile cât şi bărbaţii îmbrăcau haine groase, confecţionate din pănură (sumane, laibere), cojoace lungi/scurte sau bundiţe.

Lâna, cânepa, inul şi bumbacul sunt materialele din care se confecţiona costumul tradiţional. Din pânza ţesută în două iţe, care permitea executarea cusăturii pe fir, se confecţionau cămăşile femeieşti şi bărbăteşti. Prigitorile şi pănura pentru iţari, cioareci şi sumane se ţeseau în patru iţe.

Croiul portului popular din zonă este în general la fel cu cel al portului românesc de pretutindeni: un croi simplu, fără răscroituri, pe latul şi pe lăţimea ţesăturii. Acest croi vechi şi simplu al cămăşii femeieşti, din patru-şase laţi pentru mâneci şi stani, fără nici un fel de răscroială, permite ornamentarea armonioasă a pieselor, ca şi încreţirea bogată la gât, respectiv a mânecilor în fodori, încreţire decorată apoi pe muchii cu „lunceţ”.

În ceea ce priveşte ornamentaţia vechilor costume populare româneşti, implicit a celor din zona Topliţei, aceasta este armonioasă, discretă şi de efect. Costumele populare româneşti sunt împodobite prin două procedee tehnice: prin ţesătură, cu cele două tehnici de ornamentare ale sale: alesătura şi nividitura, şi prin cusătură şi broderie. Prin ţesătură se ornamentează cele mai multe piese ale costumului: prigitoarea, brâul, brineţele, ştergarul de cap şi, mai recent, cămăşile cu ornamentaţia aleasă în război.

Stilul popular al ornamentelor întâlnite pe cămaşa femeiască nu are egal. Motivele geometrice sau florale inspirate din mediul înconjurător sunt esenţializate prin linii simple. Un gust superior se observă în dezvoltarea şi alternarea echilibrată a câmpurilor ornamentale faţă de albul pânzei. Aceeaşi armonie este prezentă şi în ceea ce priveşte cromatica portului nostru popular în ansamblul său, dar şi în ceea ce priveşte decorarea casei ţărăneşti.

Motivele decorative, atât ale ţesăturilor cât şi ale cusăturilor sunt pregnant geometrice, dispuse după regulile repetiţiei, alternanţei şi simetriei. În privinţa motivelor florale inspirate din natură se disting două straturi: unul tradiţional, uşor de remarcat prin motive mult stilizate, şi un strat mai recent, reprezentat prin motive ce redau mai realist şi mai colorat modelele din natură.

Atât costumul femeiesc, cu cămaşa amplă, cu prigitoarea care înveleşte corpul de la talie în jos şi cu mijlocul încins cu brâu şi brineaţă, cât şi costumul popular bărbătesc, fundamental alb, cu cămaşa cu mâneci şi poale lungi şi largi, încinsă cu brâu sau curea, au o structură sculpturală, punând în evidenţă liniile principale ale corpului, prin simplitatea compoziţiei şi a croiului.

Portul popular românesc din zona Topliţei, ca parte componentă a portului românesc în ansamblul său, păstrează aceleaşi culori fundamentale: alb, negru şi roşu-vişiniu, culori de o mare nobleţe şi distincţie, în armonie cu tente de galben, verde şi albastru, care conferă expresivitate şi vioiciune întregului.

Prin armonia şi echilibrul între util şi frumos, trăsături ale artei clasice în general, costumul românesc ocupă un loc aparte în galeria costumelor populare ale lumii şi exprimă gust artistic şi rafinament, într-un limbaj propriu: croi, puncte delicate de cusătură, cromatică şi motive ornamentale.

Costumele populare româneşti din această zonă etnografică, ca parte componentă a portului naţional românesc, sunt creaţii autentice cu certă valoare artistică şi istorică.

Prof. Doina Ana DOBREANU

(Fragment din cartea CUSĂTURI ARTISTICE DIN SUBCETATE – Harghita, 2008, PP. 12-14, autor DOINA DOBREANU)
 Foto, arhiva personală DOINA DOBREANU