Nunta tradițională la Cordăreni
Autor, Mariana Adăscăliței

Spectacol organizat și desfăşurat la Cordăreni sub genericul ,,Șezătorile de iarnă”, în timpul „câşlegilor de iarnă” atunci când, prin rânduiala rămasă prin datina neamului, se legau nunţile de peste an. Căminul din Cordăreni a fost din nou plin, ca de fiecare dată când Ansamblul ,,Cordăreanca” pune în scenă un nou spectacol.
Oameni de cinste ai satului au îmbrăcat straiul de sărbătoare și au ținut să fie părtaşi la bucuria tinerilor din sat. Dovadă că, de la staroste şi vornicei la socri şi naşi, toată suflarea satului s-a simţit participantă în vreun fel la acest spectacol. Fascinaţi de frumuseţea obiceiurilor, ce aproape dispar sau, chiar, au dispărut din ritualul nunţii, membrii mai tineri ai Ansamblului ,,Cordăreanca” au fost protagonişti, conduşi de muzica de fanfară a satului, la pregătirile de dinaintea evenimentului sau la nuntă, în hora miresei. Socrii, oameni ai locului cu tâmplele albe, dar cu sufletul tânăr, au vegheat ca evenimentul să se desfăşoare după tradiție. Mai tineri, dar cu mare dragoste pentru păstrarea obiceiurilor locului, mai ales pentru transmiterea lor, naşii (fam. Dumitraş), au întregit, alături de frumoşii miri, imaginea unei nunţi tradiţionale de altădată. La evenimentul anunţat din timp şi pregătit, odinioară, în cele mai mici detalii, erau implicaţi toţi membrii unei aşezări. De la ,,staroste”, cel ce punea cuvânt pentru viitoarea familie, care ,,ducea vorba” de la o familie la alta, pentru a se evita discuţiile contradictorii şi eventual a scurta negocierile pentru comuniunea celor doi tineri. Ca purtător de cuvânt, avea un rol deosebit şi, binenţeles, făcea parte de cele mai multe ori din membrii uneia dintre familii. Urmau apoi discuţiile directe între părţi (viitori socri), cu punerea faţă în faţă a tinerilor pentru a-şi dezvălui sentimentele în faţa părinţilor. Se discutau detaliile nunţii, se prindeau naşii, se tocmeau muzicanţii. Apoi se dădea zvonul la biserică şi anunţul oficial. O emoţie construnctivă cuprindea întreaga comunitate, care avea darul să-i înveselească, să-i motiveze. Se punea în balanţă dorinţa mirilor, ca purtători de cinste ai numelui familiilor din care proveneau, ca viitori păstrători ai tradiţiilor şi transmiterea lor la urmaşi.
Lumea virtuală în care copiii de astăzi îşi petrec timpul, fără a putea atinge s-au privi în ochi pe interlocutor, lasă multe răni deschise în sufletul lor. Copiii din Ansamblul ,,Cordăreanca”, aflaţi şi ei la vârsta întrebărilor, primesc cu entuziasm aceste evenimente. O parte din ei au unul din părinţi plecaţi, pentru a aduce,, zestrea” fiului sau ficei, nu cea din stative de odinioară,ci alta mai modernă şi mai ,,efemeră”. De cele mai multe ori lacrimile mamei şi a copilului, rămân neşterse pe obraz, prelingându-se pe tastatura insensibilă a calculatorului. Cuvântul ,,mamă” se rosteşte în aceste familii, de mult mai puţine ori, şi doar în faţa aparatelor reci de telefon sau calculator. Banii întinşi de bancomat, nu se mai cheltuie cu aceeaşi chibzuială şi răspundere, ca cei daţi direct din mâna mamei. Pentru aceşti copii şi pentru ceilalţi cu părinţii acasă, dar cu mai puţine posibiliţăţi, membrii Ansamblului ,,Cordăreanca” încearcă să transpună în spectacol vechile obiceiuri de clacă (muncă în echipă), de păstrare şi cinstire a portului nostru cu catrinţă, ie şi opinci, de umblat cu obiceiurile Anului Nou, de nunţi şi alte evenimente din comunitate, care, aşa cum se spune la ţară, ,,cu oameni se fac toate”; dacă-i nuntă să se veselească, dacă-i mort să jelescă, că şi morţii trebuie respectaţi şi cinstiţi după datină.