Primit pentru publicare: 23 apr. 2017
INTERVIURI
Autor: Tudor PETCU
Publicat: 24 apr. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Despre etica autenticității sau responsabilitatea morală față de rănile istoriei

 

Istoria, așa cum s-a manifestat ea prin evenimentele care au caracterizat-o și s-au succedat, reprezintă cea mai dificilă lecție pe care o conștiință morală și spirituală o poate învăța. Dificilă pentru că a o învață presupune renunțarea la cea mai pătimașa obișnuință a omului, adică la comportamentul istoric de care nu s-a dezis niciodată.
Filosoful german Martin Heidegger spunea că ființarea ca atare este specifică fiecărei epoci istorice în parte, adică ea diferă de la o epocă istorică la alta, însă timpul ca entitate a istoriei ne-a demonstrat că în zadar a existat o evoluție a tehnologiei sau a eticii discursive adoptată de către „sculptorii și pictorii de metafore”, atâta vreme cât suferința din istorie nu va fi receptată autentic de către conștiințele posterității.
Dovezi în acest sens ne stau diferitele tensiuni politice din Europa Occidentală, amenințată de atacuri teroriste pe care parcă nimeni nu le poate controla, conflictele armate din Orientul Mijlociu și mai ales din Siria, regimul autocatic al lui Erdohan din Turcia sau încălcarea libertăților religioase din Rusia, acolo unde cultul Martorilor lui Iehova tocmai a fost scos din afara legii.
Așadar, ce ne demonstrează realitățile mai sus menționate? Iresponsabilitatea în planul moralității istorice și insist asupra unei asemenea sintagme ca om și conștiință care a beneficiat de întâlniri binecuvântate cu Istoria, mai exact cu cei ce i-au fost victime și martori. Confruntându-ma de nenumărate ori în planul cercetării mele cu mărturii relevante care scoteau în evidență efectele devastatoare ale barbariei în istorie dar și speranța pentru o lume nouă, nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea în legătură cu tragismul evenimentelor de astăzi, acesta din urmă fiind o copie fidelă a unui trecut obscur și încrâncenat pe care l-am învățat la școală sau în anii mei de educație universitară. Îngrijorarea nu mi-o exprim doar în calitate de publicist sau cercetător, ci în primul rând de om și de reprezentant al unei generații încă tânără, ce a fost educată în spiritul erei diferențelor și al toleranței față de celălalt. Însă, nu cumva am ajuns noi într-o epocă în care, după ce am confundat în mod flagrant libertatea cu anarhia, să avem toleranță față de intoleranță?
Exact, toleram intoleranța pentru că și conștiința noastră epocala manifestă aceeași indiferență față de barbarismele de lângă noi, asemenea celor precedente nouă pe care le criticam cu euforie, de parcă noi am fi deprins deja arta de a fi judecători morali sau actori ai noii lumi. Oare când ne vom asuma regretul ca formă etică a remușcării, curajul ca blândețe, responsabilitatea față de celălalt pentru a depăși cu adevărat Istoria?
Încă din titlul acestui mic manifest am ținut să pun accentul pe ideea de „etică a autenticității” prin raportare la suferința din Istorie. Multe teze filosofice contemporane, referindum-ma la gânditori precum Zygmund Bauman sau Giorgio Agamben, afirmă cu precădere că omul va dobândi adevărata etică a autenticității în momentul în care conștiința lui va aprehenda întru totul noțiunea suferinței din istorie pentru educarea noului comportament față de sine și față de lumea înconjurătoare. Abia atunci, omul va intra în noua sa dimensiune ontologică.
Până atunci ne vom întreba în permanență ce ne-a mai rămas după Auschwitz sau când va sucomba spațiul nostru vital în fața celor opt păcate ale omenirii civilizate, despre care vorbește Konrad Lorenz.
Așadar, ce este etica autenticității și cum ne poate ea ajuta să ieșim din Istorie pentru a intra în Timp? Cu alte cuvinte, cum putem noi depăși o dată pentru totdeauna suferințele din istorie? Vă las pe voi cititorii să găsiți răspunsul la această întrebare, întrucât fiecare conștiință este unică și are propria sa percepție, însă consider că toți cei care ne-am propus să slujim Binelui ar trebui să ne unim conștiințele fecunde pentru a extirpa tumoarea canceroasa a Răului și violenței din istorie. Atunci cred că se va ajunge la o etică a autenticității.
De asemenea, ca urmare a ultimelor dialoguri de care am avut parte în cercetarea mea istoriografica, îmi permit să anexez acestui mic articol și mărturiile a câtorva victime ale regimului comunist din România, pentru a înțelege cât de importantă și sacră este libertatea celuilalt.

 

Nume și prenume: Gyula Széll
Vârsta: 82
Orașul, județul: Oradea, Bihor

---

Înainte de toate, v-aş fi profund recunoscător dacă ați putea să îmi spuneți cum ați devenit Martor(ă) a(l) lui Iehova și cum v-a schimbat viața această credință.

Am primit o educație baptistă de la părinții mei. La vârsta de 12 de ani m-am botezat ca baptist. Am frecventat cu regularitate întrunirile baptiste și am colaborat la programe. Am făcut parte din grupul tinerilor numit „Tit”.

În vara anului 1947, Martorii lui Iehova au organizat un congres în Oradea. În acest scop au venit delegați din Satu Mare, Cluj și Arad. Aceștia au predicat din casă în casă în tot orașul pentru a-i invita pe oamenii interesați la congres. Cu două săptămâni înainte de congres, au pus afișe în diferite locuri din oraș. În dimineața congresului, delegații care au sosit au mers încolonați de la Gară spre locul de congres ținând în mână pancarte pe care scria: „Cristos este Rege” și „Prințul păcii domnește”. Mama a fost impresionată de această coloană de oameni cu pancarte și a exclamat: „Doamne, dacă acesta este poporul tău, ajută-mă pe mine și pe familia mea să facem parte din el”. În cursul aceleași zile, două surori au sunat la noi. Aveau cu ele o broșură: „Cei blânzi vor moșteni pământul”. Eu le-am invitat înăuntru, le-am spus că nu sunt de acord cu titlul acestei broșuri și am citat cuvinte dintr-o cântare baptistă: „Merită să depui eforturi pentru că mergem drept în cer”. Una dintre surori, pe nume Palinkas, m-a întrebat: „Aveți Biblie?”. Am spus că da. Ea a continuat: „Nu trebuie să căutați mult pentru că pe a doua pagină, în Geneza 1:28, scrie că Dumnezeu l-a creat pe om să trăiască pe pământ împreună cu urmașii săi. De asemenea, la Matei 5:5 scrie că cei blânzi vor moșteni pământul. De asemenea, în rugăciunea Tatăl nostru, din Matei 6:9, 10, cerem ca Regatul lui Dumnezeu să vină pe pământ”. Astfel am primit broșura din care am înțeles adevărul biblic. La 4 iunie 1949 ne-am botezat: toată familia împreună cu alte persoane.

Deoarece primisem o educație bună din partea părințiilor mei credincioși și eram prea tânăr să încep să practic obiceiuri rele, nu am fost nevoit să fac multe schimbări în viaţă.

Având în vedere faptul că Martorii lui Iehova au fost unul dintre cele mai persecutate culte religioase de către regimul comunist românesc, vă rog să îmi spuneți care au fost principalele cauze care au dus la persecuția de care vorbeam mai sus. Considerați că profunzimea credinței manifestată de către Martorii lui Iehova reprezenta un mare inconvenient pentru regimul comunist?

Martorii lui Iehova respectă principiile biblice, au relații pașnice cu semenii, sunt cinstiți, plătesc cu conștiinciozitate impozitele și străduiesc să fie de folos societății în care trăiesc. Totuși, au avut mult de suferit în timpul regimului comunist. Un motiv important ar fi putut fi tendința clerului ortodox de a-și consolida influența asupra guvernului. O altă cauză a persecuției a fost neutralitatea creștină, aşa cum este ea prezentată de Isus Evanghelia după Ioan, capitolul 17, versetele 15 şi 16. Noi nu mergeam la alegeri, nu ne implicam în viața politică a regimului și nu acceptam să facem armată. În ciuda pericolelor care ne stăteau în față, am fost hotărâți să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele apostolilor, capitolul 5, versetul 29).

Da. Activitatea și credința Martorilor lui Iehova erau inconveniente pentru regimului comunist. De asemenea, indiferent de tactica urmată pentru a ne racola în partid și în alte activități politice, regimul nu a reușit să ne știrbească loialitatea față de Iehova și organizația sa.

Acum v-aș ruga să îmi spuneți unde ați fost întemnițat și sub ce pretext ați fost întemnițat în perioada regimului comunist din România.

Prima întemnițare a fost la 9 mai 1959. Procesul a avut loc începând cu 9 octombrie la Tribunalul Militar din Timișoara. Împreună cu mine au fost alți 39 de acuzați. Procesul a durat două zile. Am avut avocați delegați din oficiu. Aceștia nu au avut ocazia să citească dosarul cu acuzațiile care ni se aduceau. Întrucât nici procurorul nu cunoștea conținutul dosarului, am cerut să ne reprezentăm noi pe noi înșine și să ne facem apărarea. Ne-am rugat și am simțit ajutorul lui Iehova Dumnezeu prin spiritul sfânt. Am arătat că declarațiile pe care anchetatorii Securității ne-au făcut să le scriem, le-am scris și semnat din cauza bătăilor interminabile. În plus, am arătat că în timpul anchetelor nu am avut avocați. Astfel, multe din acuzațiile care ne-au fost aduse au fost anulate și nu am mai fost sub pericolul de a fi condamnați pe viață ori la 25 de ani închisoare. Am fost condamnați în baza articolului 209, paragraful 2, aliniatul a), „Crima de uneltire împotriva orânduirii sociale săvârșită prin aceea că am făcut agitație împotriva orânduirii sociale din R.P.R.”. În final, procurorul acuzări a citit doar acuzația pregătită în scris de către ofițerii Securității. Am fost condamnat la 16 ani de muncă silnică, iar ceilalți frați de credință au primit condamnări mai mici. Detenția am făcut-o în pușcăria din Oradea. Apoi am fost readus la Securitate şi transferat în pușcăria din Jilava, începând cu 17 aprilie 1961. La 12 iunie 1962 am fost transferaţi în penitenciarul din Gherla. Am fost grațiați 1 august 1964.

A doua condamnare am avut-o la 13 mai 1982 pentru o perioadă de 20 de luni din care am executat 9 luni și 15 zile în pușcăria Satu Mare.

Cu îngăduința dumneavoastră, m-aș bucura să aflu mai multe despre experiența dumneavoastră din închisorile comuniste, dar să îmi și precizați cum s-a manifestat Dumnezeu în viața dumneavoastră în acea perioada comunistă în care ați suferit.

Începând din 1963 s-a introdus un program de reeducare pentru a ne determina să renunțăm la credință şi să acceptăm filozofia ateistă, evoluționistă, cu ajutorul informaților din revista Știință și tehnică. Cu o ocazie am fost dus la ofițerul politic care se ocupa cu programul de reeducare pentru a vedea în ce măsură a avut efect asupra mea acest program. În timpul discuției purtate cu el am cerut să analizăm obiectiv atât credința mea, cât și dogma evoluționistă pornind de la dovezi cu adevărat științifice. După ce am prezentat în amănunt dovezile pe care le învățasem din literatura biblică, el și colegii lui au observat că nu au reușit să-mi schimbe gândirea și credința. Atunci au recurs din nou la brutalități și la amenințări, spunând că sunt nebun. Totuși i-am întrebat: „Oare chiar sunt nebun dacă după 5 ani de detenție pot încă și acum să formulez și să prezint o argumentație academică și metodică pentru a-mi apăra credința?”

Regimul comunist a încercat să-i distrugă pe Martorii lui Iehova, dar Dumnezeu ne-a purtat de grijă tot timpul. Când presiunea a devenit aproape insuportabilă, Iehova Dumnezeu ne-a salvat din închisorile comuniste. În urma presiunilor internaționale, guvernul comunist ne-a grațiat. Agresorii, care ne amenințau cu ură spunând că „aici se vor putrezi oasele Martorilor împuțiți”, au fost nevoiți nu după mult timp să citească vestea eliberării noastre prin grațiere. După ce am ajuns acasă, ani în șir nu am avut loc de muncă din cauza persecuției care a continuat sub această formă. Totuși, Dumnezeu ne-a susținut și pe noi, și pe familiile noastre.

Cum ați caracteriza dumneavoastră ca Martor(ă) a(l) lui Iehova suferința din timpul regimului comunist din România și care este cea mai importantă lecție spirituală pe care ați învățat-o atunci?

Suferințele nu ne-au slăbit credința, dimpotrivă am devenit mai tari, mai rezistenți, mai învățați, mai zeloși. Am continuat fără frică predicarea, tipărirea și multiplicarea literaturii, precum și distribuirea ei. Am riscat mult deși eram tată a patru copii minori. Așa că în 1982 am fost arestat din nou și condamnat la 20 de luni. Totuși am fost bucuros pentru că prin eforturile noastre frații de credință au putut să primească hrana spirituală atât de importantă și necesară.

Am simțit personal ceea ce a scris apostolul Petru în A Doua Scrisoare, capitolul 2, versetul 9: „Înseamnă că Iehova știe să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoțiune sfântă”. Această experiență mi-a întărit și mai mult încrederea în Iehova Dumnezeu. Pentru mine sunt prețioase cuvintele din Psalmul 71, versetele 17 la 19. La fel ca psalmistul, şi eu mă rog zilnic și mă străduiesc să le vorbesc cât mai multor persoane despre iubitorul nostru Dumnezeu și Tată.

Luând în considerare atât suferința dumneavoastră din timpul regimului comunist, cât și credința Martorilor lui Iehova ca temelie a vieții dumneavoastră, v-aş ruga să îmi spuneți și care este perspectiva dumneavoastră asupra societății românești postcomuniste din punct de vedere spiritual.

Este un privilegiu foarte prețios să putem fim liberi. Mă bucur să văd cum se extinde Organizația lui Dumnezeu și la noi la Oradea. În anul 1948 când am început să studiez adevărul biblic, toți Martorii și persoanele interesate din oraș încăpeam într-o singură cameră. Acum avem două săli ale Regatului în care activează șapte congregații. În 1993 la congresul din Cluj-Napoca am văzut cu ochii mei împlinirea profeției din cartea biblică Isaia capitolul 49, versetele 20 la 22: un stadion plin de frați de credință și alte 600 de persoane care și-au simbolizat dedicarea prin botez. Una dintre ele a fost și fata mea cea mai mică care a crescut în adevăr în timpul persecuției din regimul comunist.

 

Nume și prenume: Teofil Laza
Vârsta: 79
Orașul, județul: Cluj-Napoca, Cluj

---

Înainte de toate, v-aş fi profund recunoscător dacă ați putea să îmi spuneți cum ați devenit Martor(ă) a(l) lui Iehova și cum v-a schimbat viața această credință.

La vârsta de 9 ani, părinții mei au devenit Martori ai lui Iehova, iar eu am crescut într-o familie creștină. Încă de mic am frecventat întrunirile cu regularitate, iar schimbările le-am făcut odată cu înaintarea în vârstă. Viața mea a fost schimbată în bine, am realizat aceasta când am ajuns adult, pentru că am trăit după normele înalte ale Bibliei încă „din fragedă pruncie”.

Având în vedere faptul că Martorii lui Iehova au fost unul dintre cele mai persecutate culte religioase de către regimul comunist românesc, vă rog să îmi spuneți care au fost principalele cauze care au dus la persecuția de care vorbeam mai sus. Considerați că profunzimea credinței manifestată de către Martorii lui Iehova reprezenta un mare inconvenient pentru regimul comunist?

Una dintre principalele cauze a fost, cred eu, faptul că ei doreau să aibă totul sub control, iar mentalitatea Martorilor lui Iehova îi deranja. În plus, literatura noastră era produsă în străinătate, lucru care nu le plăcea deloc, pentru că nu putea fi controlată, iar aceasta a dus la persecuții dure și întemnițări multe și de lungă durată.

Nu credința era un inconvenient, ci mai degrabă atașamentul puternic față de organizația lui Iehova și neutralitatea absolută a Martorilor.

Acum v-aș ruga să îmi spuneți unde ați fost întemnițat și sub ce pretext ați fost întemnițat în perioada regimului comunist din România.

Am fost întemnițat de două ori: prima dată, în 1957, la vârsta de 20 de ani, în Penitenciarul Cluj-Napoca. Fusesem condamnat la 5 ani de închisoare pentru insubordonare, adică refuzul de a mă instrui militar. Apoi, am fost transferat la Penitenciarul Musariu (judeţul Hunedoara), unde am muncit intr-o mină de aur pentru un an. După aceea am fost eliberat. A doua oară am fost întemnițat în anul 1959, la securitatea din ClujNapoca, unde am stat aproape un an. În 1960 am fost condamnat la 20 de ani de închisoare sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. Din această pedeapsă am executat patru ani și șase luni, în mai multe penitenciare: Cluj, Jilava, lagărul Luciu-Giurgeni și colonia Strâmba din Delta Dunării.

Cu îngăduința dumneavoastră, m-aș bucura să aflu mai multe despre experiența dumneavoastră din închisorile comuniste, dar să îmi și precizați cum s-a manifestat Dumnezeu în viața dumneavoastră în acea perioada comunistă în care ați suferit.

Experiențele prin care am trecut au fost dure și lipsite de sentiment. Oameni fără scrupule au fost folosiți pentru torturi, cum ar fi bătăi crunte și crude până la pierderea controlului asupra nevoilor fizice (eram așezat în poziție de ghemuit și bătut cu o rangă de fier în tălpile picioarelor). Între celulă și biroul de anchetă eram dus de un gardian și aveam ochelari negri pe ochi ca să nu văd absolut nimic. În Jilava m-am îmbolnăvit de pneumonie și am fost la un pas de moarte. Acolo, cu o anumită ocazie, un comandant ne-a spus: „Aici este mormântul vostru. V-am adus să vă distrug!”

Trei ani de zile nu am știut nimic despre familia mea, nu am primit nimic din partea lor, nici măcar o scrisoare. Într-o zi, am primit un pachet cu alimente de exact 5 kg. N-am putut primi o Biblie sau literatură sau măcar o bucată de hârtie scrisă. După cum am aflat mai târziu, a fost mai rău decât în lagărele germane, unde se pare că frații avuseseră mai multă libertate decât noi.

Am simțit sprijinul lui Dumnezeu prin intermediul rugăciunii, de care nu am putut di niciodată privat. De asemenea, am găsit diferite metode prin care să ne sprijinim unii pe alții: ne întruneam, studiam, iar așa ne întăream pe plan spiritual. Au fost și momente când nu aveam publicaţiile care apăreau, de aceea, le studiam pe cele vechi, pe care le mai aveam. Deși activam în ilegalitate, am simțit că Iehova ne sprijină deoarece numărul Martorilor lui Iehova a crescut chiar și în acea perioadă.

Cum ați caracteriza dumneavoastră ca Martor(ă) a(l) lui Iehova suferința din timpul regimului comunist din România și care este cea mai importantă lecție spirituală pe care ați învățat-o atunci?

Regimul comunist a fost o experiență neplăcută. El a pus multe piedici lucrării noastre, dar a și tulburat liniștea majorității oamenilor. Și-a pus amprenta asupra tuturor. În același timp, pe noi, ca Martori ai lui Iehova, ne-a şi ajutat în unele privinţe, precum: să fim mai prudenți și vigilenți – așa cum ne-a îndemnat și Domnul nostru, Isus Cristos, drept urmare lucrarea noastră neputând fi oprită – și să avem o și mai mare încredere în Iehova.

Lecția pe care am învățat-o este că activitatea Martorilor lui Iehova nu poate fi împiedicată de niciun om și de nicio guvernare, oricât de opresivă ar fi ea. De asemenea, am învățat să nu elogiez persoane, ci să-i dau glorie lui Iehova și să-mi pun toată încrederea în El și în organizația Sa.

Luând în considerare atât suferința dumneavoastră din timpul regimului comunist, cât și credința Martorilor lui Iehova ca temelie a vieții dumneavoastră, v-aş ruga să îmi spuneți și care este perspectiva dumneavoastră asupra societății românești postcomuniste din punct de vedere spiritual.

După comunism, societatea s-a schimbat destul de mult. Această schimbare este spre bine. Chiar dacă nu acceptă credința noastră, majoritatea oamenilor nu dau crezare diferitelor acuzații care ni se aduc și nu mai au tendința de a ne face rău. Avem relații bune cu vecinii şi colegii noștri și suntem priviți ca membri utili ai societății, chiar dacă ne deosebim în multe feluri de ceilalți.

 

Nume si prenume: Beniamin Rus
Vârsta: 67 de ani
Orașul, județul: Câmpia Turzii, Cluj

---

Înainte de toate, v-aş fi profund recunoscător dacă ați putea să îmi spuneți cum ați devenit Martor(ă) a(l) lui Iehova și cum v-a schimbat viața această credință.

Am crescut în familie de Martori ai lui Iehova. Încă din copilărie am învățat multe lucruri din Biblie, dar nu am luat decizia de a deveni unul. După ce am terminat serviciul militar am decis să devin un Martor al lui Iehova. După aceea, viața mea s-a schimbat deoarece am început să aplic principiile biblice în toate activitățile mele.

Având în vedere faptul că Martorii lui Iehova au fost unul dintre cele mai persecutate culte religioase de către regimul comunist românesc, vă rog să îmi spuneți care au fost principalele cauze care au dus la persecuția de care vorbeam mai sus. Considerați că profunzimea credinței manifestată de către Martorii lui Iehova reprezenta un mare inconvenient pentru regimul comunist?

Regimul comunist nu accepta neutralitatea noastră creştină, faptul că le vorbeam oamenilor despre adevărul conținut în Biblie şi faptul că nu foloseam sângele în tratamentul medical. De asemenea, nu cântam imnul, nu salutam drapelul şi nu participam la manifestații de tip comunist. Spuneau că aceasta este influență americană.

Nu cred că era un inconvenient major pentru ei, dar ei voiau să le fim întrutotul supuşi. Totuși, ceea ce făceam noi era benefic pentru oameni deoarece îi învățam ascultarea de Dumnezeu, bunătatea, pacea şi dreptatea.

Acum v-aș ruga să îmi spuneți unde ați fost întemnițat și sub ce pretext ați fost întemnițat în perioada regimului comunist din România.

Am fost întemnițat în penitenciarele din Cluj-Napoca, Focşani, Târgovişte, iar condamnarea a fost de 3 ani. Motivul a fost că nu acceptasem să particip la o concentrare militară de 30 de zile. Aveam 25 de ani.

Cu îngăduința dumneavoastră, m-aș bucura să aflu mai multe despre experiența dumneavoastră din închisorile comuniste, dar să îmi și precizați cum s-a manifestat Dumnezeu în viața dumneavoastră în acea perioada comunistă în care ați suferit.

În închisoare am avut multe discuții cu oameni care, după ce comiseseră o faptă rea, ajunseseră să înțeleagă că Dumnezeu vrea să facem lucruri bune, să fim buni şi iubitori. Mai ales după ce am ajuns la Târgovişte, cei de acolo fuseseră surprinşi că am fost condamnat pentru refuzul de a merge la concentrare.

Ajuns la Târgovişte, am fost repartizat la Inspectoratul de Miliție din oraş ca instalator. Mai aveam de ispăşit 2 ani de detenție. În prima lună de detenție, eram însoțit de un gardian înarmat oriunde mergeam. Apoi, un domn căpitan de la serviciul anchetă a făcut o adresă către Penitenciarul Mărgineni, în urma căreia am fost în regim de detenție la liber. Atunci am simțit ajutorul lui Iehova Dumnezeu.

Cum ați caracteriza dumneavoastră ca Martor(ă) a(l) lui Iehova suferința din timpul regimului comunist din România și care este cea mai importantă lecție spirituală pe care ați învățat-o atunci?

Înainte de toate, ca pe o nedreptate comisă de un regim opresiv care nu ținea seama că oamenii au nevoie de îndrumare divină şi ascultare.

Am învățat că libertatea de exprimare este cea mai importantă deoarece prin intermediul acestei libertăți putem transmite mesajul divin care doreşte ca orice fel de oameni să fie salvați. De asemenea, am învățat că, oriunde am fi, Iehova ne ajută să putem depune mărturie despre adevăr şi să sfințim numele său.

Luând în considerare atât suferința dumneavoastră din timpul regimului comunist, cât și credința Martorilor lui Iehova ca temelie a vieții dumneavoastră, v-aş ruga să îmi spuneți și care este perspectiva dumneavoastră asupra societății românești postcomuniste din punct de vedere spiritual.

Am fost foarte bucuros când organizația a obținut dreptul de a predica liber şi în România deoarece mulți oameni, care nu erau de acord cu regimul comunist, începuseră să fie receptivi la mesajul pe îl predicam. Astfel credința mi-a fost întărită și am văzut încă o dată că Iehova Dumnezeu este alături de slujitorii săi fideli şi le binecuvântează eforturile. Apoi, activitatea noastră a luat amploare.