Primit pentru publicare: 25 iul.2015
Autor: Niculae-Virgil SANDU
Publicat: 26 iul.2015

18 august, Ziua aniversară a savantului Mihai Ciucă

Alături ele multe alte localităţi din Români a şi oraşul Săveni se poate mândri cu una dintre cele mai proeminente personalităţi ale ştiinţei și învăţământului medical românesc.

Academicianul Mihai Ciucă, născut în data de 18 august I883, în târgul Săveni din fostul judeţ Dorohoi unde, sub îndrumarea părinţilor săi, învăţători la acea vreme în Săveni, a urmat şcoala primara şi continuând apoi cursurile Liceului AT.La urian din Botoşani. În anul 1901 se înscrie la Facultatea de medicină din Bacurești. Chiar din primii ani de studii s-a dedicat cu pasiune si deosebit interes cercetării în domeniul medical pe profilul microbiologiei şi parazitologiei umane. Sub atenta îndrumare a Prof. Dr. Ion Cantacuzino în anul 1907, și-a susţinut tezele de doctorat sub titlu ,,Influenţa nipotermiei şi hipertermiei asupra infecţiilor experimentale” şi, drept urmare, Dr. Mihai Ciucă a devenit unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai Prof. Ion Cantacuzino, consacrându-se  activităţii de cercetare, îndeosebi asupra cazuisticii gravelor boli care avoluau la acea vreme în ţara dar și în afară, Dr. Mihai Ciucă nu putea ocoli implicarea sa si în activitatea practică asupra măsurilor de combatere și profilaxie a maladiilor care făceau ravagii în rândurile populaţiei în acel început se secol XX din ţara noastra, cum erau, de exemplu, holera, febra tifoidă, tifosul exantematic, difteria, poliomielita, scarlatina, tuberculoza etc etc. In frunte cu savantul Ion Cantacuzino, Dr. Mihai Ciucă si alţi colaboratori au realizat în ţară în anul1913 ,,O experienţă epidemiologică unică în lume prin vaccinarea antiholerică în plin focar de boală”. In 1914 – 1915 Dr. Mihai Ciucă se află pentru o perioadă la Paris pentru aprofundarea unor studii.

In timpul războiului din 1917-1918, Dr. Mihai Ciucă, având grad de colonel, se află în fruntea activităţi1or de organizare şi conducere a unor spitale de boli infecţioase din ,,Iaşi, Dorohoi, Adjud, Berești ș.a. Ca o recunoaştere a meritelor activităţii sale pe tărâm ştiinţific dar nu mai puţin şi din punct de vedere social, în anul 1920 Dr. Mihai Ciucă a fost cooptat în calitate de membru în delegaţia României participantă la încheierea Tratatului de Pace de la Trianon, unde şi-a pus semnătura sa alături de cea a profesorului Ion Cantacuzino. În anii 1921-1922, Dr. Mihai Ciucă se află din nou pentru studii la Paris şi Bruxelles alături de mari savanţi ai lumii. A urmat apoi o perioadă de aproape 10 ani de activitate prodigioasă la Iaşi în calitate de profesor de igienă, unde își aduce un important aport la înființarea Institutului de Igiena din Iaşi, dovedindu-se un excepţional organizator al activităţii din domeniul sănătăţii publice. Concomitent, însă, pe lângă această bogată, activitate amintită doar pe scurt, Dr. Mihai Ciucă a desfăşurat, cu predilecţie, şi o intensă activitate, o adevărată lupta împotriva malariei, o boală cu implicaţii medicale şi social de o amploare greu de imaginat.

Malaria, cunoscută popular cu denumirea de ,,friguri” este cauzată de un parazit care se localizează la nivelul splinei și se hrăneşte cu globulele roșii din sânge până la epuizarea organismului gazdă, netratat duce la exitus. Parazitul este transmis de la omul bolnav la omul sănătos prin înțepăturile unei anumite specii de ţânţari: Anofel. Cu toate eforturile depuse până atunci pe plan mondial, în anul 1945, se înregistrau peste 10 (zece) milioane de bolnavi de malarie. In România interbelică se înregistrau anual 1000 de cazuri noi de malarie la suta de mii de locuitori, astfel că, în anul 1930, existau 250.000 de cazuri de malarie, iar în anul 1948 se ajunsese la 35o.000 de cazuri ale acestei maladii.

Intre anii 1928-1938, Dr. Mihai Ciucă, cunoscut pe plan mondial ca un specialist de elită în domeniu, s-a aflat în fruntea unor expediţii multinaționale girate de Comitetul de Igienă al Societăţii Naţiunilor, implicat în adevărate campanii cum au fost de exemplu în India (1929 -1930), China (1931-1932), Indonezia (1932), în Australia, Rusia, Turcia etc.

In anul 1939, Dr,Minai Ciucă a fost ales membru al Academiei Române.

Timp de aproape trei decenii (în anii 1930 – 1950), Acad Mihai Ciucă și-a consacrat cea mai mare parte din activitatea sa ştiinţifică, mobilizându-și toate forţele sale creatoare teoretice şi practice în direcţia combaterii malariei în România.

Dupa cel de al doilea război mondial, în anii 1949-1951, în cadrul noilor structuri pe linia asigurării sănătăţii publice în România, s-au înfiinţat noi unităţi de speciali tete și în domeniul  medicinii profilactice. Printre acestea s-au numărat Staţiile de malarie şi parazitologie medicală, Centrele sanitaro-antiepidemice, Laboratoarele de igienă etc. O astfel ne unitate sanitara, în speţă Staţia de malarie și parazitologie medicală a fost înfiinţata și la Săveni din fostul judeţ Dorohoi, justificată prin morbiditatea extrem de crescută prin malarie și alte parazitoze umane din această zonă a Moldovei, de pe valea Prutului, Bașeului, Jijiei etc. Această unitate, cu o „existentă efemeră” a funcţionat timp de aproape 15 ani , până la începutul anilor 6o când, graţie noilor metode și mijloace terapeutice și definitorii în combaterea ţânţarilor, în România malaria a fost eradicată, înfiinţarea acestei unităţi  sanitare la Săveni a însemnat poate cel mai important obiectiv realizat din iniţiativa și la cererea expresă a medicului si omului de ştiinţa Academician Mihai Ciucă, constituind o contribuţie personală și în beneficiul populaţiei de pe meleagurile sale natale. De subliniat că reușita luptei împotriva malariei fost condiţionată de distrugerea ţânţarului Anofel – vector al parazitului declanşator al bolii, implicând pe langă utilizarea unor insecticide de contact (DDT sau KCH) și executarea unor importante lucrări publice (desecări, asanări ale unor bălţi etc). Funcţional, staţiilor ne malarie și parazitologie medicală le reveneau doua importante obiective: 1/Campaniile de dezanofelizare care se desfășurau în sezonul cald (lunile mai – august) în localităţile şi în zonele cu multe bălţi și mlaştini, constând în operaţiuni de pulverizări cu insecticide în gospodăriile populaţiei (în case și adăposturi de animale); 2/In afara sezonului cald, activitatea staţiei era axată pe desfăşurarea campaniilor de combatere a helminteaze1or (depistarea şi tratamentul parazitozelor intestinale, îndeosebi la copii), de combatere a pediculozei de corp prin care se transmite tifosul exantematic şi investigaţii pe teren pentru depistarea unor noi cazuri de malarie prin prelevarea de frotiuri de sânge etc. Conducerea staţiei de malarie de la Săveni a fost asigurată atât de către medici, cum au fost Dr.Opriş, Dr. Mocanu și Dr.Caras, dar și de către biologi speclalizați in domeniu (entomologi medicali) cum au fost Cormaniuc, Voiculeseu și Covataru. Acesta din urmă este „ctitorul” Parcului din oraşul Săveni,  realizat pe terenul fostului târg de vite.

Timp de aproape două decenii (în anii 4o – 5o) Acad. Mihai Ciucă a îndeplinit o alta înaltă funcţie de răspundere în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în calitate de „Expert OMS în combaterea paludismului” pe plan mondial, pentru care în anul 1966 i-a fost conferit din partea OMS marele premiu cu distincţia „Darling”, distincţie care se adaugă altor distincţii cum ar fi: „Legiunea de Onoare” din partea Franței, „Universalis Meritis” etc . Academicianul  Mihai Ciucă a realizat şi peste 300 de lucrări ştiinţifice.

In afara unor documente de arhivă sau a unor fonduri documentare, evocarea de faţă a unor secvenţe din activitatea savantului Mihai Ciucă eate realizată de către un martor activ al perioadei anilor 40 – 5o când Acad. Mihai  Ciucă era în plină glorie. ,,Martor activ” însemnând o mică piesă din marele angrenaj creat de către Acad. Mihai Ciucă prin care şi-a văzut şi trăit realizarea visului său încă din timpul vieţii: Eradicarea malariei în România la începutul anilor ‘6o.

Acad. Mihai Ciucă s-a stins din viață la 20 februarie 1969.

Bibliografie:

1/ Petre Tăutu, ,,Ion Cantacuzino”,  Ed. Tineretului, București, 11965;
2/ C.J. Bercuș, ,,Pagini din trecutul mediccinei”, Ed. Medicală, București, 1970;
3/ Valeriu Bologa și colab., ,,Istoria medicinii românești”, Ed. Medicală, București, 1972;
4/ Radu Iftimovici, „Istoria medicinii” Ed. ALL, Buc. 1994;
5/ Alex. Manoliu și colab. ,,Mari naturaliști și medicii botoşăneni’”Ed. Corsau, Iași, 1997.

Niculae-Virgil Sandu
Botoșani, 25 iulie 2015