Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

BOTEZUL POETULUI M. EMINESCU

 Primit pentru publicare: 14 Ian. 2020
Autor: Nicolae IOSUB, redactor – Revista Luceafărul
Ctitor al Muzeului Scriitorilor Botoșăneni
Publicat: 14 Ian. 2020
Actualizat: 15 Ian. 2020
© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Pe 15 ianuarie 2020, se împlinesc 170 de ani de când a venit pe lume, în casa de pe Calea Naţională nr.170 din Botoşani, Luceafărul poeziei româneşti, al şaptelea copil al familiei Eminovici, ce va fi botezat pe 21 ianuarie 1850 şi va primi numele de Mihai (după denumirea în slavoneşte- bisericeşte, a Sf. Mihail). Arhanghelii Mihail şi Gavriil au vegheat permanent viaţa şi activitatea Luceafărului poeziei româneşti, conferindu-i alese trăsături de personalitate poetului (inteligenţă, hipersensibilitate şi inconstanţă) şi este ziua când trebuie să-l omagiem în fiecare an.

Era iarna anului 1850, când familia lui Gh. Eminovici locuia în casele proprii din Botoşani, Raluca aştepta să-i vină pe lume al şaptelea copil, Gh. Eminovici se pregătea să înceapă activitatea de arendaş pe cele 1000 de hectare de la Durneşti, căuta soluţii pentru a achita ratele restante la plata moşiei Ipoteşti, pe care o cumpărase, iar cei trei feciori mai mari: Şerban, Niculae şi George, se pregăteau să înceapă cursurile pensionului de băieţi a lui Ladislav Ferderber din Botoşani, ce se vor deschide pe 10 ianuarie 1850.

Era o iarnă grea la acest început de an, temperaturile scăzuseră până la -28 de grade celsius, zăpada era mare şi troienită, aşa cum scria Gazeta de Moldavia, din 19 ianuarie 1850:,,Câmpurile sunt acoperite cu omăt într-atât că ţăranii sunt nevoiţi a părăsi săniile lor încărcate, dejugând boii şi deshămând caii, din neputinţă a le duce după ei. Dunărea deplin au îngheţat şi pretutindeni este trecătoare” (Victor Crăciun- Eminescu regăsit– Data naşterii– Ed. Semne 1998). Aglaia Drogli, într-o scrisoare către Titu Maiorescu, referindu-se la data naşterii lui Mihai, spune şi ea că fusese ,,iarnă grea”.

Eminovici, împreună cu familia sa, locuia la Botoşani, unde avea gospodărie mare; casă cu cinci camere şi bucătărie, renovate de puţină vreme, două şuri, grajd şi anexe, şi aici locuia familia în perioada de iarnă, când activitatea în agricultură era foarte redusă. Avea şi el posibilitatea de a se ocupa şi de alte afaceri, de bunul mers al crâşmelor sale din Botoşani şi Ipoteşti, rezolva o serie de litigii avute cu diferiţi parteneri de afaceri, etc.

Raluca aştepta din zi în zi să nască, maica Fevronia, sora ei călugăriţă la Agafton, era lângă ea, gata s-o ajute, ca orice moaşă pricepută, lucru ce este confirmat de secretara mă­năstirii Agafton, Agafia Gherghel membră în consiliul economic al mănăstirii, la 29 august 1891, când aceasta scrie prefectului G. Cerchez:

Domnule Prefect,
,,1891, martie 29, Agafton
 D-l poet Eminescu este născut în Botoşani; aceasta este foarte sigur, căci am întrebat pe maica Fevronia Joraşcu, care au fost de faţă, când s-au născut. Este cunoscut încă că Botezul i s-au citit de către preotul Dimitrie, de la Ospenia.
(s) Agapia Gherghel”.

În această adresă Agapia Gherghel, sau Fevronia, dau greşit numele preotului, care atunci era iconomul Ioan Stamati, Dimitrie fiind dascăl şi fiul preotului.

Gh. Eminovici trebuia să plece la Iaşi la Divanul de Apelaţie, pentru un proces cu stolnicul Bobeică, pentru o datorie neonorată şi se temea să nu piardă diligenţa Mihăileni –Iaşi, cu care urma să călătorească şi aştepta momentul naşterii ca să poată pleca în linişte.

La patru ciasuri şi cinsprezece minute, se naşte Mihai, consemnat în Psaltirea ce o avea asupra sa: «Astă-zi 20 Decembrie anul 1849 la patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropineşti s’au născut fiul nostru Mihai»”. Bucuros că a fost o naştere normală, Gh. Eminovici pleacă liniştit în aceeaşi zi la Iaşi ca să-şi rezolve problemele sale.

Noul născut, Mihai, copil zdravăn şi sănătos, a rămas să fie îngrijit de ,,dulcea mamă” şi sora ei Fevronia, ce figura în registrele mănăstirii Agafton ca fiind ,,plecată la neamuri”, femeie cu multă experienţă în aducerea pe lume a copiilor şi îngrijirea lor.

Botezul lui Mihai s-a făcut pe 21 ianuarie 1850, la Biserica Uspenia ce era gard în gard cu casa lui Eminovici, declarând naşterea pruncului ca fiind pe 15 ianuarie, naş fiindu-i stolnicul Vasile Iuraşcu, aşa cum este consemnat în ,,Registrul pentru naşteri şi botezuri pe anul 1850”: ,,numărul trei, din cinsprezece ghenari 1850, fiu Mihail, fiul Dl. Gheorghi Iminovici căminar şi al soţiei sale Ralu, proprietari, naş fiind stolnicul Vasile Iuraşcu; în poliţia oraşului Botoşani, data botezului fiind douăzeci şi una ghenari” şi semnăturile. Raluca Eminovici nu participă la botez, fiindu-i interzis de a intra în biserică înainte de a trece 40 de zile de la naştere. Semnează îm mitrica pentru naşteri şi botez Eminovici şi în locul său. Botezul se face în cristelniţa din biserică, care în prezent se află la Ipoteşti, în bisericuuţa familiei Eminovici, cu hramul Sf. Mihail şi Gavril.

Din cauza iernii grele este posibil ca botezul să fi fost făcut în casa căminarului Eminovici, lucru ce nu este documentat până în prezent, dar trebuie luat în calcul.

Acest ,,Registru pentru naşteri şi botez pe anul 1850” este trimis primăriei oraşului Botoşani, la sfârşit de an şi astăzi se află la Arhivele Statului din Botoşani, fiind considerat actul oficial de naştere al poetului Mihai Eminescu.

Destinul lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor, i-a hărăzit o viaţă sbuciumată, cu multe realizări dar şi cu multe neîmpliniri şi lipsuri şi a fost trimis pe pământ ca să ne creeze Luceafărul, cea mai înaltă expresie a perfecţiunii artistice.

Aşa cum spune Roza Del Conte:,,Eminescu nu e o floare rară, desfăcută parcă prin miracol dintr-o sămânţă adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: e un astru ţâşnit din adâncimile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizaţie tânără şi nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură şi de severă tradiţie. Ca şi aceea a Luceafărului său, şi lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă” (Roza Del Conte- Eminescu sau despre absolut).

Scriitorul Constantin Chiriţă apreciază că Mihai Eminescu este o adevărată legitimaţie pentru români şi România:,,Carpaţii s-ar putea  toci, Dunărea ar putea seca în neîndurătoarea dramă geologică a planetei, dar Eminescu şi sensul şi geniul şi puterea nu vor ştirbi niciodată, tocmai pentru a face relaţia dintre eternitate şi România.
      Da! Eminescu a devenit şi va rămâne cea mai  înaltă şi mai adevărată legitimaţie a acestei ţări şi acestui popor. În el, adică în ce ne-a lăsat el, există tot ceea ce a putut  şi tot ce va putea această ţară. Acesta e Eminescu, numele cu care noi scriitorii începem şi ne terminăm viaţa, începem şi ne terminăm cariera” (Constantin Chiriţă- Cuvânt la Zilele M. Eminescu din 13-15 iunie 1969).