Ion C. Brătianu s-a născut la 2 iunie 1821, la Pitești, Țara Românească și a murit la 16 mai 1891, în satul Florica, comuna omonimă (astăzi, orașul Ștefănești), județul Argeș, România, fiind înmormântat în capela familiei din aceeași localitate. A fost un important politician și un cunoscut scriitor și publicist. A fost căsătorit și a avut cinci fiice și trei fii. A absolvit Școala Politehnică din Paris. A fost membru și primul președinte al Partidului Național Liberal, precum și mason cu gradul de maestru în cadrul Lojii „Steaua Dunării”, pe care a fondat-o. A participat la Revoluția Română de la 1848 și la Unirea Principatelor Române din anul 1859, fiind unul dintre liderii Monstruoasei Coaliții, care a decis demiterea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și alegerea, în locul său, a Prințului Carol I al României. A fost ministru al Apărării Naționale (de șapte ori), ministru al Afacerilor Externe (un mandat), ministru de Finanțe (de șapte ori) și prim-ministru (două mandate). Este autorul mai multor pamflete politice în limba franceză. A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1888). A început construcția Domeniului „Florica” (conacul fiind astăzi muzeu național) din satul și comuna cu același nume, județul Argeș (1858). În diverse orașe ale țării, mai multe instituții, bulevarde, străzi, piețe și parcuri îi poartă numele și sunt amplasate busturi, statui și monumente ale sale. Poșta Română a tipărit diverse emisiuni filatelice cu chipul său, iar Banca Națională a României a emis mai multe medalii, bancnote și monede cu efigia lui.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).
Despre atentatele asupra prim-ministrului Ion C. Brătianu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 16 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, vă rog să descrieți tentativele de asasinat împotriva lui Ion C. Brătianu; să le luăm pe rând.
– În lunga sa guvernare de 12 ani, premierul s-a putut considera un om norocos, pentru că asupra lui s-au încercat patru atentate, toate în București. Primul dintre ele a avut loc în seara zilei de 6 iulie 1877. Singur, fără pază, se înapoia acasă de la Palatul Cotroceni într-o birjă. Dintr-o dată, caii au luat-o într-o goană nebună, de nepotolit, răsturnând trăsura. Aruncat pe trotuar, „A rămas jos ca mort, rece și fără puls, vreo trei sferturi de oră.” Nu s-a aflat niciodată cine și ce a aruncat asupra cailor care s-au smucit și au gonit înnebuniți.

– Al doilea atentat.
– Acesta s-a petrecut la 2 decembrie 1880, în timp ce prim-ministrul tocmai ieșise de la cameră; singur, se îndrepta spre casă, când, pe neașteptate, un individ i-a înfipt un cuțit în piept. Din fericire, lama n-a putut străpunge hainele groase, de iarnă. Agresorul a încercat o nouă lovitură, dar un deputat a sărit în ajutor și l-a doborât la pământ cu o lovitură în cap. Autorul atacului era un profesor din Târgoviște, pe nume Ion Pietraru, care voise să răzbune o mai veche altercație cu Brătianu.

– Următoarea tentativă.
– Al treilea atentat a avut loc în luna mai 1886, „pe când se întorcea de la Senat și era să-i cadă în cap o cărămidă de pe o casă”. Cel care a provocat incidentul nu a fost depistat niciodată.

– A patra încercare.
– Aceasta s-a petrecut după câteva luni, mai precis la 4 septembrie 1886. În micul târg, pe atunci, Râmnicu Sărat, trăia un mărunt negustor, numit Stoica Alexandrescu. Deosebit de cheltuitor și fără poftă de muncă, el devenise falit de două ori. În schimb, era invidios pe succesele colegilor sau prietenilor. De aceea, voia să facă o ispravă de răsunet care să atragă atenția asupra lui și cea mai nimerită i s-a părut uciderea prim-ministrului Ion C. Brătianu. Tot scriau ziarele că stă în calea dezvoltării economice a țării… Și-a cumpărat un pistol și, împreună cu prietenul său Iordache Tănase, zis Muscalu, s-a stabilit în Capitală. Prima lui tentativă de asasinat, chiar în biroul premierului, a dat greș. Și-a schimbat planul, urmărind zilnic drumul și orele de deplasare ale lui Brătianu. La 4 septembrie 1886, era pregătit pentru a-l împușca. Ceasul arăta ora 18,30; se înserase. Prim-ministrul ieși de la Ministerul de Interne însoțit de Constantin F. Robescu, fost director general al Poștelor și Telegrafului. Discutând, au luat-o pe Strada Vămii (care trecea prin locul unde se află astăzi Piața Universității), pentru a ajunge în Strada Colței. Dintr-o săritură, în fața premierului a apărut un individ cu un pistol în mână, care, de la doar câțiva metri, a apăsat pe trăgaci. Pistolul, însă, nu a luat foc și cei doi au rămas ca de piatră. Agresorul a tras a doua oară, dar asupra lui s-a aruncat sergentul Constantin Ioniță, care avea misiunea de a-l păzi pe Brătianu. Glonțul a fost deviat și a lovit catarama de oțel a lui Robescu (căruia, din acest motiv, i se va spune, ulterior, „Cataramă”), fără a răni pe cineva. Atentatorul a fost arestat și la interogatoriu s-a aflat că fusese plătit de un comisar din Râmnicu Sărat. Cercetările au început imediat. Luat din scurt, Alexandrescu a mărturisit că a primit de la deputatul Iosif Oroveanu 5.000 de lei, pe care îi ținea acasă, într-o ladă. Autoritățile s-au deplasat la domiciliul său, dar au găsit lada deschisă și goală. Oroveanu a fost arestat fără întârziere, dar nu a recunoscut legăturile cu asasinul; a plâns și… a fost eliberat, pentru că agresorul își retrăsese declarațiile. Au mai fost arestați, printre alții, agentul agricol Pompiliu Stănescu și Iordache Tănase. La 17 decembrie 1886, a început procesul. Numărul martorilor apărării a ajuns la 160, iar cei ai acuzării erau doar 58. Printre avocații apărării, s-au aflat personalități ale timpului, precum Titu Maiorescu și Ion N. Lahovari. După șapte zile, curtea a pronunțat sentințele: 20 de ani de muncă silnică pentru Stoica Alexandrescu și un an de închisoare corecțională pentru Iordache Tănase, plus 4.000 de lei plătiți de aceștia drept cheltuieli de judecată. Cazul s-a încheiat simplu, în conformitate cu legea; totuși, la mai bine de un secol de la atentat, asupra acestuia încă mai există multe semne de întrebare…

Florin Bălănescu