Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

 80  DE  ANI  DE  LA  DICTATUL  DE  LA  VIENA – 30 AUGUST  1940 (I).  LUNA  AUGUST  1940  –  AGONIA  ȘI  PRĂBUȘIREA  ROMÂNIEI  MARI

    Prof. Ioan GRĂDINARU

  80  DE  ANI  DE  LA  DICTATUL  DE  LA  VIENA – 30 AUGUST  1940 (I).  LUNA  AUGUST  1940  –  AGONIA  ȘI  PRĂBUȘIREA  ROMÂNIEI  MARI

                                Cedarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei în iunie 1940 a zguduit opinia publică și a atras în mod dramatic România în vârtejul care a dărâmat sistemul de pace instituit la Versailes.În vara anului 1940, nici o graniță nu mai era sigură, odată scoasă sabia războiului, evenimentele nu mai puteau fi oprite.Iar acum, pericolul  venea din Germanian , noul centru de putere al Europei față de care România încerca o apropiere ,  nu dinspre Rusia bolșevică.

             Transilvania a fost în toată perioada interbelică ținta propagandei revizioniste maghiare care , încurajată de anexările teritoriale  din Slovacia și Rutenia Subcarpatică, considera că a sosit momentul revanșei istorice, iar arbitrajul de la Viena i-a dat în mare măsură satisfacția și a aruncat România în disperare. Ungaria a început să culeagă roadele politicii sale revizioniste . Programul de contestare și modificare a unor tratate al guvernului de la Budapesta, care în toată perioada interbelică a stat sub sloganul , ,Nem!  Nem ! Soha !”(Nu! Nu ! Niciodată ! ), a început să funcționeze exemplar încă din toamna anului  1938, odată cu dezmembrarea Cehoslovaciei.

              În privința României, cele mai multe voci din Ungaria se pronunțau pentru o intervenție militară imediată și ocuparea Transilvaniei.  De altfel, la 6-7 ianuarie 1940, contele Istvan Csaky, ministrul de externe al Ungariei, dezvăluia în cadrul unei întâlniri cu G. Ciano, ministrul de externe al Italiei, planurile Ungariei față de România. Existau  două variante: prima maximală,  lua în calcul anexarea a 78.000 km pătrați, cu o populație de 4,2 milioane de locuitori (37% maghiari, 50 % români și 10 % germane ) ; cea de-a doua, minimală , prevedea anexarea a 50. 000 km pătrați, cu o populație de 2,7 milioane, cu procente aproape egale de populație românească și maghiară.Totodată, contele Istvan Csaky l-a informt pe Ciano că guvernul ungar își va păstra neutralitatea în cazul unui război sovieto- roman și ar  interveni numai în următoarele situații : 1. ,, masacrarea “ minorității maghiare ; 2. izbucnirea unei  ,, revoluții bolșevice „ în România și  3. cedarea , fără luptă, de teritorii către Uniunea Sovietică și Bulgaria.

                 În 26 – 28  iunie 1940  s-a  produs tocmai această ultimă situație , ceea ce a stârnit la Budapesta o adevărată isterie belicoasă. Războiul împotriva României trebuia să pornească imediat .Consiliul de Miniștri de la Budapesta a declarat la momentul respectiv că „ nu admite nici o discriminare  și că România, dacă consimte la cererile sovietice, trebuie constrânsă să satisfacă și pretențiile teritoriale ungare “. 

                    Planurile maghiare însă au fost primite cu reținere la Berlin,izbucnirea unui război între cele două țări ar fi dus la distrugerea resurselor petrolifere din România de care Germania avea atât de multă nevoie . Încorporarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică a creat o problemă de securitate pentru Germania, care nu trebuia sporită de un război  româno-ungar Tensiunea a crescut considerabil către sfârșitul lunii august 1940. România părea în pragul de a fi atacată atât la est, unde erau concentrate trupe masive sovietice, cât și la vest, unde erau masate  24 de divizii ungare, cărora li se opuneau cele 8-10 divizii românești. 

                      În august 1940, Hitler a luat în calcul un atac prin surprindere a Armatei Roșii  asupra regiunii petrolifere din România,  motiv  pentru care a decis luarea unor măsuri militare care să-l asigure împotriva unei surprize și a ordonat pregătiri pentru ocuparea perimetrului Ploiești. Totodată , a impus deschiderea negocierilor româno-ungare , iar rezolvarea problemelor litigioase dintre cele două țări era, de asemenea, parte a strategiei de securitate a resurselor economice ale României.

                     O primă rundă de discuții româno-ungare a avut loc la Turnu Severin.Delegația ungară a cerut cedarea unui teritoriu de 69.000 km pătrați cu 3,9 milioane de locuitori ( dintre care 2,2 milioane erau români ).Ungaria urma să ocupe Aradul, Alba Iulia și Brașovul.România păstra Blajul , Mediașul și Sighișoara. Delegația română a refuzat însă să cedeze un teritoriu locuit în majoritate de populație românească. Guvernul de la București a propus organizarea unui schimb de populație și rectificări minore  de graniță, soluții care nu au fost acceptate de oficialii unguri. Tratativele de la Turnu Severin au intrat în impas, fiind evident că nici una din părți nu va  face vreo concesie. Războiul părea să fie singura soluție pentru rezolvarea situației Conflictul, însă, nu era agreat de germani, așa că Hitler a intervenit prompt  și cele două părți au fost chemate la Viena.

                     La discuțiile de la Viena, părțile maghiară și română și-au prezentat, fiecare, propria versiune a raporturilor etnice din teritoriul aflat în discuție. Partea română și-a bazat argumentația pe recesământul din 1930, care lua ca reper naționalitatea. Cifrele indicau o majoritate românească, de peste 50%, cu o proporție însemnată de evrei și germani ( concentrați mai ales în zona Bistriței ). Partea maghiară a păstrat metodologia antebelică,care folosea ca reper limba maternă și care dădea o majoritate netă maghiară. Se favoriza Budapesta prin includerea șvabilor sătmăreni, de origine germană, și a majorității evreilor în rândul  vorbitorilor de limbă maghiară.

                        Filmul  evenimentelor de la Viena a depășit cu mult așteptările oricum pesimiste  ale delegației române conduse de Mihai Manoilescu, care deținea funcția de Ministru de Externe în guvernul condus de Ion Gigurtu. Germanii au optat inițial pentru două scenarii: primul prevedea desprinderea de România numai a acelor regiuni care nu făceau parte din Transilvania propriu-zisă și care erau locuite în majoritate de populație maghiară. Această variantă i s-a părut lui Joachim von Ribbentrop , ministru de externe al Germaniei, prea mică  și a inclus și Clujul, căruia i s-a adăugat și intrândul secuiesc ;cea de-a doua variantă , prevedea cedarea unei fâșii relativ înguste din nordul Transilvaniei, la care se adăuga și intrândul secuiesc. Atunci când i-au fost prezentate variantele, hărțile, Hitler a combinat cele două propuneri, astfel că teritoriul care urma să fie cedat Ungariei a devenit mult mai mare. Singura concesie care a mai putut fi făcută părții române a fost includerea orașului Turda în teritoriul care urma să rămână României.

               Miniștrii de externe ai Germaniei și Italiei, s-au străduit să convingă cele două delegații să semneze harta propusă de Hitler. Dacă delegația ungară a acceptat fără nici o ezitare, cea română a avut nevoie de consultări cu regele, care la rândul său  a convocat Consiliul de Coroană. La miezul nopții de 29/ 30 august , venea de la București acordul regelui pentru cedarea teritoriului. Carol al II-lea  considera că acceptarea acestui arbitraj era singura soluție pentru garantarea teritoriului României.

                În timp ce Paul Otto Schmidt se pregătea să citească textul ,, arbitrajului “, Mihai Manoilescu a cerut cuvântul pentru a prezenta o declarație de protest, dar Ioachim von Ribbentrop i-a spus că va vorbi la sfârșit.

                    Mihai Manoilescu, ministrul de externe al României prezintă in lucrarea  ,, Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940 ” Editura Enciclopedică,1991, următoarele mărturii  :  ,,…Veni apoi momentul culminant. Pe masă stătea împăturită harta, ca o sentință de moarte. Paul Otto Schmidt , a venit lângă mine, m-a ajutat să o desfac. Am observat întâi că este o hartă românească. Am desfăcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a făcut să nu înțeleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei căutau tăietura de la granița de vest pe care cu toții o așteptam. Mi-am dat seama însă că este altceva. Am urmărit cu ochii granița care pornea de la Oradea, către răsărit, alunecând sub linia ferată și am înțeles că cuprindea și Clujul … Am început să nu mai văd. Când mi-am dat seama că granița coboară în jos ca să cuprindă secuimea, am mai avut în disperarea mea, un singur gând : Brașovul !O  mică ușurare:Brașovul rămânea la noi .

          Când am privit în toată grozăvia împărțirea Transilvaniei, am înțeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc  cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut negru, ca un nor galben cenușiu, din cenușiu , negru…În clipa aceea mi-am pierdut cunoștința “.

            Mihai Manoilescu și-a revenit după ce i s-a adus un pahar cu apă.Când i s-a prezentat actul pentru a semna , a scos stiloul cu cerneală verde și a semnat fără să citească..Profitând de starea în care se afla, Ribbentrop nu i-a mai dat cuvântul.

                                  La 30 august 1940,  s-a semnat textul arbitrajului , prin care  România a pierdut un teritoriu de 43.492 km pătrați, cu 2.667.007 de locuitori, 50,1% fiind români.

               Arbitrajul de la Viena, în realitate un dictat, nu a ținut cont de argumentele etnice sau istorice, ci numai de interesele strategice ale Reichului.

               În finalul acestui articol dureros și trist se pune următoarea întrebare :De ce Germania a dezavantajat România în relația directă cu Ungaria ? .

               Germania era interesată ca în România să fie stabilitate social-politică, dar mai ales economică, avea mari interese în România, fără petrolul românesc mașina de război germană nu putea funcționa la capacitate maximă.Drept argument, Hitler pentru a nu avea surprize din partea Rusiei, cum a avut cu Bucovina în luna  iunie , și-a luat măsuri ferme pentru apărarea zonei petrolifere Ploiești.

                 Să zicem, că făceau parte din aceeași tabără războinică, revizionistă , dar parcă prea multă prietenie a manifestat Germania față de Ungaria, i-a permis prea multe revizuiri teritoriale. Cu siguranță Germania voia ca poporul român să aibă o atitudine binevoitoare, prietenească față de ea, și nu ostilă, muncitorul  român era cel care extrăgea și prelucra petrolul,  care era atât de necesar armatei germane.De ce România a fost clar dezavantajată, executată în relația cu Ungaria,  iarăși ca în urmă cu 20 de ani .

                  Ce interese avea Germania în Ungaria, era doar o țară mică cu resurse economice limitate. Pun aceeași întrebare ca altădată: Ce are ea și nu am eu, ce a putut ea oferi Germaniei hitleriste și nu a putut oferi România ? Ce are ea și nu am eu,nu am găsit răspuns.

                  În concluzie,trebuie să reținem, că în momentele cruciale ale istoriei naționale  poporul român a fost pus în multe situații dezavantajoase , de inferioritate față de alte popoare, dar mai ales față de marile puteri. Tocmai această situație critică, care a dezavantajat, executat România a făcut ca ÎNCEPÂND CU 30 AUGUST 1940  ROMÂNIA MARE SĂ ÎNCETEZE A MAI EXISTA,  ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA, ÎN VECII VECILOR !

              CEA MAI FRUMOASĂ REALIZARE A POPORULUI ROMÂN, ROMÂNIA  MARE, A EXISTAT TIMP DE 22 DE ANI, UN ADEVĂRAT MIRACOL  …… DAR S-A PRĂBUȘIT ȘI NU VA MAI FI NICIODATĂ, ÎN VECII VECILOR. AMIN !

  



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5