Anti-DADA

La chanson  d”un dadaiste
Qui avait dada au coeur,
Ce faci tu când te îneci?
Numeri zece, două zeci,
Strigă, băiete, strigă,
Tăcerea ta mă intrigă,
Ferigă.  Te invită iar la dans,
Vive  le Senegale et France,
Între doi șoimi se-avântă care?
Un șoim cu trei-patru motoare,
Între doi câini mai tare latră
Cel care tremură, că-i javră.
Între fătuci care-i sprințară?
Niciuna. Toate te uitară.
Curtenitor rămâi și prost,
Azi nu mai ești ceea ce ai fost,
Strălucitor ești pentru orbi,
O hrană dulce pentru corbi.
****************************************
Am încercat să vorbesc cu ușa blocului,
Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă,
Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ?
Pieptul nostru poartă o inimă ?
Dar inima?  O piesă de schimb.
La Termopile au murit eroii.
De atunci noblețea a murit  definitiv.
Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul  dragei mele,
Era ca o magmă,  era.  La Pompei a murit focul.
Am încercat să-ți spun  povestea cu Prințul fericit,
Apoi am citat din Rumi,  ai tăcut ca o piatră de caldarâm,
Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude.

PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început. Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult.
Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin.
Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o.
Boris Marian