(Aguantando reproches)
He pasado que un día te creí
y aún no lo hecho.
He hecho lo que creí
pensando en ti
y nunca has vuelto.
¿Desde dónde te llamo?
¿A dónde me llevan tus reproches?
¿Dónde te has ido?
Llamada de auxilio
que resuena en el horizonte
de los amigos perdidos
y olividados en el desván
de los recuerdos ingratos.
Me he quedado sin mi amigo
y me duele la vida
de vernos y no hablarnos,
de hablarnos y no vernos.
(Susţinând reproşuri)
S-a întâmplat ca într-o zi să te cred,
dar totuşi n-am făcut-o.
Am făcut ce am crezut
gândindu-mă la tine,
dar niciodată nu te-ai întors
De unde să te chem?
Până unde ajung reproşurile?
Unde te-ai dus?
Strigătul de ajutor
răsună la orizont,
al prietenilor pierduţi,
uitaţi pe creasta
amintirilor ingrate.
Am rămas fără prietenul meu
şi mă doare viaţa
de a ne vedea fără să ne vorbim,
de a ne vorbi fără să ne vedem.
(Din vol. Trazos de tiza (Urme de cretă), Éride Ediciones, Madrid, 2015)
(Traducere din limba spaniolă, Cezar C. Viziniuck)
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania