Boris MARIAN

Zoo
Zoo-o, ce este cu lumea animală?
Vai, ce iubesc animalele, spuse o cucoană
Consumată în urmă cu un an de un somn uriaș
Din Amazonia-amazing. Supărătoare veste,
La fel cum ai scrie o mie de poeme și nimeni
Nu le citește. Mai scrii o mie, la fel.
Te împuști, glonțul trece pe lângă tine,
Se înfige în fundul lui Svejk, apoi revine
În țeava pistolului.  Am vrut să scriu – pistilului.
Așa ne învăța profa de biologie. Doamne,
Ce piept avea femeia aceea, ce piept și ce voce.
Acum o fi  într-un cemitir din Berceni, din Pucheni.
Soare și Oțel,lumină și tărie. O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows?
Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.
Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată.
Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
Nicio convertire nu este completă, orice convertire  ascunde o altă armă.
Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea.
Ultima dorință a celui care moare ar fi viața.
Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.
Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.
Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi  o minciună.
Vopsitul țesăturilor era o ocupație umilă și utilă.
Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.
Nu cunosc păcat mai mare decât ura  de sine sau de alții.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești.
Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi?
Cum treci tăcut-o prin mine, pisică-femeie, sâni de crizanteme,
Mușchi crescuți la subțiori, ce sunt  fărâmele de cer, se surpă cerul?
Rădăcinile șuieră în vânt, pomană odioasă, apoi vii și trecem împreună
Peste podul tenebrelor.
BMM

E transparent

E transparentul soare în ochii obosiți,
Balastul zilei noastre îl presărăm cu zimți,
Cad fructele în poala iubitei, le culeg,
Iubita mă dezmiardă un an, un ceas întreg.
Mă simt ca ursul alb învăluit în nori,
De parcă m-am născut de zeci de mii de ori,
Cu Dumnezeu alături, cu Paradisu-n minți,
Sărut în neștiință sfârcurii tari, fierbinți.
Visasem , oare, iarna cum cobora-n câmpii?
Mă sărutai o dată, de două ori pe zi,
Cum lunecam pe alba făptură, încântat,
O clipă tot orașul cu noi s-a scufundat.
BMM
Cărări întunecate

Cărări întunecate pe care  le-om străbate,
Noi nu suntem făpturi obișnuite, frate,
Suntem nebunii veseli născuți în iad , durere,
De-aceea scriem versuri, un sfat sau o părere,
Să râdă  vesel   bunul amic și critic, tată,
Că el le știe toate, împușcă rața moartă,
Noi , însetați de viață , sorbim din iazul morții,
Iubim fantome, nimfe, jucăm de-a ostrogoții.
Cunoaștem norii, zorii și-am inventat tiparul,
Computerul ascultă ce șuieră țiparul,
În ochi avem lumină, în piept un fel de inimi,
Așa cum le cunoaște  vraciul  din Capetown , Jimmy,
Spre seară mai venim să tamburim o leacă,
Iubito, vino iară, să vezi cât o să-ți placă.
BMM

***

Tologea a existat în regimul bombonist,
amar, aurar, far cu felinare stinse,
transcendental gândind, totuși, a existat,
un mic rahat de câine, poți semna cu sfârcul?
Inclusiv bărbații, deși intrarea …
Tromboane găsești pe toate maidanele și piețele oficiale,
cică s-a împușcat borcul, care borc? Așa vorbește el.
Iremediabil e întunericul, nu v-ați prins?
Scoate , bă, bricheta, nu aia, ailaltă, cu piatră.
Adevărul e mare, lumina e mică, Costică,
dă cu lampa în hoți, vezi, ăla era doar șobolan,
avea și medalii, tăiase frunze și iarbă pentru domnul comandant,
mare mahăr, a fost și la Canalul  Missipipi -Nil,
ce știți voi, puradeilor, născuți și căliți în furtună?
Oțelul este acum mai moale decât jucăria copiilor,
de-aș fi eu tatăl popoarelor, aș intertzice noaptea,
să nu mai scrie toți idioții poezii, cu nu face bine.
Adio, hăi.
BMM

Execuția

Încolonați, disciplinați, soldații mergeau către viață.
Comandantul fără sex strigă – STAI.
Soldatul X să iasă din coloană.
A făcut bancuri porcoase în timpul marșului.
Va fi executat. Cine se oferă?
Unii zâmbeau, alții tăceau.
Ieși o mogâldeață, ridică arma și trase.
Coloana își continuă drumul.
Pe zăpadă rămase o pată kaki
și o dâră subțire de sânge.
Nici un comentariu. Mergeau spre viață. Care?
Nimeni nu întreba nimic.