ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 09 Ian. 2018
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, Master I – Interdisciplinar, redactor șef adj. al Rev. Luceafărul
Publicat: 10 Ian. 2018
Editor: Ion ISTRATE 

Muzeul românesc şi rolul acestuia în societate

Muzeul Colecţiilor de Artă din cadrul MNAR, Bucureşti

Muzeul ca instituţie culturală are o evoluţie dintre cele mai spectaculoase, ţinând cont de transformările sociale din toate domeniile de-a lungul timpului. Muzeul a fost şi va rămâne o instituţie cu finalitate complexă în competiţia de a câştiga vizitatori, nu se poate mai limita la exercitarea funcţiilor sale clasice, trebuie să se adapteze cerinţelor publicului şi să facă faţă concurenţei. Această instituţie culturală funcţionează prin trei parametrii: colecţia, muzeul şi publicul, iar funcţiile sale de bază sunt funcţia de cercetare, cu un caracter aplicativ când urmăreşte selectarea, coservarea şi valorificarea bunurilor muzeale, funcţia de conservare şi restaurare şi cea de punere în valoare a patrimoniului. Deplasarea centrului de greutate de la funcţia cultural-educativă la cea de centru de activitate culturală şi socială, are efecte ce se resimt în toate compartimentele culturii. La Atelierul de Lucru al Forumului Muzeului European desfăşurat în 1997 în Italia, viitorul muzeului era considerat a fi cel de spaţiu pedagogic pus în slujba publicului, un mediu de comunicare interumană.

Epoca modernă din istoria muzeului debutează odată cu editarea primului tratat de specialitate: Museographia. Pe bazele puse anterior, se dezvoltă în secolul XVIII numeroase muzee ce aveau să supravieţuiască până azi. Muzeul modern se formează în prelungirea instituţiilor din perioada precedentă. Muzeul contemporan încearcă să comunice cu publicul la un alt nivel, rolul său fiind mai ales cel educaţional, fiind o instituţie în acţiune care promovează identitatea locală.

Evoluţia muzeului românesc

Muzeele româneşti s-au dezvoltat din micile colecţii particulare. Deşi modeste, primele muzee din Transilvania datează din secolul XVIII şi află la Sibiu, Aiud şi Odorhei. Cel mai vechi muzeu din ţară este Muzeul Brukenthal, un frumos monument baroc din Sibiu. Baronul Samuel von Brukenthal este primul colecţionar modern important din S-E european şi unul dintre cei mai pasionaţi colecţionari din spaţiul românesc. Colecţiile sale de artă au fost deschise publicului începând cu 1790, cu 3 ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre.  Ideea unui muzeu de tablouri apare în 1845 din iniţiativa pictorului Gheorghe Panaitescu Bardasare şi a lui Mihail Kogălniceanu. După Unire se inaugurează la Iaşi prima Universitate şi prima Pinacotecă din ţară. Donaţiile lui C.D. Stahi către Pinacotecă şi către Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi au îmbogăţit patrimoniul celor două prestigioase instituţii. Evenimentele din 1989 au adus schimbări importante şi în cazul muzeelor. Încep să apară şi muzee private, cum este cazul Castelului Bran.

Muzeul este un templu în care timpul pare suspendat, afirma Germain Bazin. Vechiul concept potrivit căruia muzeul se reduce la un spaţiu sau la un depozit este azi de mult depăşit. În anumite contexte, muzeul e un spaţiu al întoarcerilor în timp. Până la forma organizată într-un sistem a unor obiecte variate ca material, origine şi conţinut, muzeul a străbătut – de la grecii antici până în present – diferite etape legate de evoluţia economică, socială şi spirituală a omenirii. Dacă în trecut era loc de studiu sau templu al muzelor, contemporaneitatea cere muzeului să devină un loc al discursului.

Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti – un muzeu aparte

Parte din Muzeului Național de Artă al României, cu sediul în fostul Palat Romanit, Muzeul Colecţiilor de Artă s-a dezvoltat datorită celor 44 de colecţii pe care le deţine din anul 1927, donate statului român de către familiile: Hurmuz Aznavorian, Dumitru și Maria Ștefănescu, Josefina și Eugen Taru, Emanoil Romulus Anca și Ortansa Dinulescu Anca, Mircea Petrescu și Artemiza Petrescu, Sică Alexandrescu, Clara și Anatol E. Baconsky, Sorin Schachter, Céline Emilian Marcu Beza – Hortensia și Vasile Beza, Alexandra și Barbu Slătineanu, iar acestea sunt doar câteva nume pentru că lista continuă. Din 2003 sunt expuse permanent 14 dintre cele 44 de colecţii, amenajate în 66 de săli, într-un cadru muzeal modern. Muzeul Colecţiilor de Artă, unic în peisajul cultural românesc, reuneşte în spaţiile unei clădiri de patrimoniu o serie de colecţii valoroase de obiecte de artă dintre cele mai diferite, artă românească, europeană şi orientală, donate de-a lungul timpului de diverşi colecţionari, personalităţi ale vieţii culturale româneşti.[1]
Muzeul Colecţiilor de Artă oferă o perspectivă inedită asupra societății românești de la începutul secolului XX și până aproape de zilele noastre. Colecțiile expuse reunesc o mare varietate de lucrări care reflectă gustul și puterea de cumpărare a colecționarilor, preferința lor pentru valori consacrate ale artei românești sau pentru diferiți artiști contemporani lor, în timp ce colecțiile monografice ale unor artiști evocă preocupările lor plastice. Muzeul este amenajat astfel încât să sugereze configuraţia originară și atmosfera specifică fiecărei colecţii.[2]
Cladirea muzeului are o istorie proprie. Construcţia sa a început în 1812, iar în timp a devenit un reper important al începuturilor arhitecturii moderne din Bucureşti cu atât mai mult cu cât cutremurul din 1802 a distrus o mare parte din clădirile de acest tip. La începutul secolului XIX, în timpul lui Grigore Ghica (1822-1828), edificiul devine reşedinţa lui Grigore Romanit, mare vistiernic al domnitorului. Astfel, clădirea devine Palatul Romanit, fiind reprezentat azi de partea centrală a muzeului, corpurile laterale fiind adăugate dupa Unirea Principatelor, pe la 1884. În timpul lui Alexandru Ghica (1834-1842) edificiul adăpostea Cancelaria Domnească, iar apoi Curtea Administrativă a Ţării Româneşti. Iar din 1978, palatul este inaugurat ca Muzeu al Colecţiilor de Artă. Palatul a fost supus de-a lungul timpului unor transformări masive, rămânând însă un martor al vieţii politice, sociale şi culturale a Capitalei.[3]
În intervalul 1986 – 2009, muzeul a funcţionat doar parțial întrucât în spaţiile sale au fost executate ample lucrări de restaurare care au alternat cu lungi perioade de stagnare. În 2009, porţile muzeului s-au închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare, finanţate prin împrumutul oferit României de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în vederea reabilitării monumentelor istorice reprezentative.
În cele din urmă, Muzeul Colecțiilor de Artă a fost redeschis în totalitate pentru public în iunie 2013, după aproape 40 de ani, iar la eveniment au participat prinţul Charles, dar şi ambasadori, directori ai altor muzee din Bucureşti, politicieni şi ziarişti.[4]
Pe lângă obiectele de artă veche românească precum icoane, ceramică veche picată, impresionează mulţimea tablourilor celebre semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Pătraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Gheaţă, a avangardistului Marcel Iancu sau a modernistei Lucia Demetriade Bălăcescu, care asigură oricărui vizitator o iniţiere în arta secolului XX şi oferă o lecţie de artă comparată. Diversitatea stilurilor şi perioadelor din care provin operele aduse laolaltă facilitează şi îndeamnă publicul la analiză şi analogii. Mobilierul, cristalurile, oglinzile şi vazele vechi aranjate de-a lungul pereţilor pe care stau expuse operele, dau încăperilor un aer de saloane aristocrate.[5] Aici se găsesc şi lucrări ale unor artişti cunoscuţi din şcoala franceză, olandeză şi italiană, precum Camille Pissarro, Vincent van Gogh, Bernardo Strozzi.
La subsolul muzeului, în cele trei încăperi boltite, funcţionează un Lapidar ce conţine o colecţie de elemente de piatră sculptată din secolele XVII-XIX, din patrimoniul secţiei de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă.[6] Piesele au aparţinut iniţial unor monumente de arhitectură veche românească, dispărute odată cu sistematizările de la finele secolului al XIX-lea și apoi din anii 1977-1987. Pietre de mormânt, pisanii, ancadramente de uşi şi ferestre, coloane monumentale, capitele, ilustrează meşteşugul şi măiestria meşterilor pietrari din Ţara Românească în timpul lui Neagoe Basarab, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Alexandru şi Constantin Mavrocordat. Ele recreează imaginea unui Ev mediu românesc, în care decorarea monumentelor religioase şi civile constituia terenul lor de manifestare, dogma religioasă ortodoxă interzicând reprezentarea chipului cioplit și statuara tridimensională.[7]

Pe scurt, despre colecţiile expuse

Colecţiile expuse astăzi sunt: Colecţia Garabet Avachian, ce cuprinde 1.103 obiecte de artă, este dominată de opera lui Theodor Palady şi mai cuprinde icoane pe sticlă din sec. XVIII si XIX, tablouri aparţinând lui Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Iser, Tonitza, Abcar Baltazar, Ghiaţă şi Ciucurencu; Colecţia Fraţii Beatrice şi Hrandt Avakian, care cuprinde artă orientală acatuită din bijuterii, miniatură de lemn şi fildeş, broderie, cristal de Boemia şi pictură – aparţinând lui Beatrice Avakian şi mici statuete din bronz, piese arheologice, sticlărie romană textile sau ceramică – aparţinând lui Hrandt Avakian, fratele lui Beatrice; colecţia mai cuprinde şi tablourile realizate de Hrandt Avakian.

Colecţia Avocatului Hurmuz Aznavorian, donaţie a Rodicăi Aznavorian Sfinţescu şi a lui Claudiu Sfinţescu, cuprinde peste 300 de lucrări; Colecţia Clara şi Anatol E. Baconsky, donaţie către stat ce cuprinde 21 de lucrări ce cuprind pictură, grafică şi icoane pe sticlă, din partea Letiţiei Amarascu, sora Clarei Baconsky; Colecţia de artă orientală Marcu Beza, donaţie a Hortensiei şi a lui Vasile G. Beza, cuprinde piese ce reprezintă o arie geografică întinsă, de la Orientul Apropiat şi până în Japonia, piesa de rezistenţă fiind aşa-numita cameră arabă, unde exponatele textile ocupă un loc aparte. Marcu Beza a reuşit să adune de-a lungul vieţii 373 de obiecte de artă.

Colecţia Céline Emilian, donată statului în anul 1983, este alcatuită din 44 de lucrări ale sculptoriţei Céline Emilian. Alături de tablouri mai pot fi admirate şi doua busturi, al arhitectului Ion Ludosanu şi al inginerului George Mavrocordat. Colecţia Elena, Maria şi Dr. Iosif N. Dona ilustrează cele mai importante evoluţii şi tendinţe din arta autohtonă. Aceasta cuprinde lucrări ale unor pictori, cum ar fi Nicolae Grigorescu, Theodor Palady, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza sau a unor cunoscuţi sculptori – Vladimir Hegel, Oscar  Han, Miliţa Petraşcu. Colecţia Dr. Sandu Lieblich a fost donată muzeului în anii 1979 şi 1982 de către Aurel Lieblich, fratele lui Sandu, este alcatuită din 50 de obiecte de artă, picturi şi grafică românească, iar piesele de rezistenţă sunt reprezentate de lucrările lui Marcel Iancu: 2 tablouri în ulei şi 5 de grafică. acestora li se adaugă lucrări de Iosif Iezer, Gheorghe Pătraşcu, Nicolae Tonitza, M. H. Maxy şi Nina Arbore. Colecţia Dr. Mircea Petrescu şi Prof Artemiza Petrescu, formată din două secţiuni – pictură şi stampe. Colecţia Sică Alexandrescu cuprinde 4 tablouri donate de Aurelia Alexandrescu, soţia artistului şi multe lucrări de referinţă în arta românească precum Borcanul cu pensule – Gheorghe Pătraşcu, Nud văzut din spate – Nicolae Tonitza, Natura statică cu amenone – Theodor Paladdy, Arlechin şi dansatoare – Iosif Iser.

Colecţia de artă comparată Alexandra şi Barbu Slătineanu cuprinde 400 de obiecte aparţinând spaţiului românesc, occidental şi oriental care au fost donate muzeului în anul 1979. Colecţia familiilor Dumitru şi Maria Ştefănescu-Colonel Gheorghe Preda cuprinde piese ale artiştilor din a doua jumătate a sec. al XIX: Sava Henţia, Constantin Lecca, Gheorghe Tăttărescu, Nicolae Grigorescu. Colecţia Josefina şi Eugen Taru cuprinde 152 de lucrări dintre care 38 semnate de Eugen Taru şi este alcătuită din lucrări de pictură şi grafică ale artiştilor români, icoane pe lemn şi sticlă, obiecte de artă din Extremul Orient.

Cele trei corpuri ale clădirii adăpostesc lucrări de artă modernă românească, de artă veche şi populară românească, piese de mobilier, lucrări de pictură, grafică, sculptură aparţinând unor artişti reprezentativi pentru secolul XX și artă decorativă de proveniență occidentală sau orientală. Arta orientală e prezentă prin statuete tibetane din bronz şi bronz aurit, cloisonné-uri, precum şi piese din lemn şi fildeş datând din secolele XVIII-XIX.

Patrimoniul de artă decorativă al colecţiilor reuneşte preţioase piese europene: porţelan, sticla de Boemia, mobilier, alături de obiecte de artă veche egipteană, covoare turceşti şi de Transilvania din secolele XVII-XIX sau ceramică persană din aceeaşi perioadă. Unele colecţii se remarcă prin tematica foarte clar definită: colecţia Simu – artă românească şi franceză; colecţia Slătineanu – artă populară; colecţia Béatrice şi Hrandt Avachian – artă decorativă şi orientală; colecţia Marcu Beza – arta Orientului Apropiat. Altele au un caracter monografic, printre acestea numărându-se colecţia Iosif Iser, colecţia Corneliu Baba, colecţia Lucia Demetriade Bălăcescu. Expunerea colecţiilor ţine seama de specificul patrimoniului, urmărind o prezentare coerentă atât sub raport cronologic, cât şi sub raportul filiaţiilor stilistice. Muzeul Colecţiilor de Artă, cu varietatea care-l caracterizează, oferă o perspectivă aparte asupra societății românești de la începutul secolului XX și până aproape de zilele noastre.

[1] http://www.rfi.ro/eveniment-70676-colec-ia-prof-garabet-avachian-la-muzeul-colec-iilor-de-art
[2] http://www.mnar.arts.ro/muzeul-colectiilor-de-arta
[3] https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/29/la-pas-prin-bucuresti-muzeul-colectiilor-de-arta-12-09-18
[4] https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/29/la-pas-prin-bucuresti-muzeul-colectiilor-de-arta-12-09-18
[5] http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Muzeul-Colectiilor-de-Arta-un-loc-de-colectie-art0339456253/
[6] https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/29/la-pas-prin-bucuresti-muzeul-colectiilor-de-arta-12-09-18
[7] http://www.mnar.arts.ro/muzeul-colectiilor-de-arta