ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Mihail Sadoveanu, cetățean și scriitor al României Mari

Primit pentru publicare: 10 Sept. 2018
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 11 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

         Încă din perioada tinereții, Mihail Sadoveanu include în tematica scrierilor sale și subiecte ardelenești, pe lângă cele din Moldova, cu deosebirea că acestea nu sunt rodul observațiilor directe, ci au un caracter livresc. Ideea care îl călăuzește peste tot este cea a unității naționale, a originii comune și a dorinței de reîntregire politică.

        Scriitorul a legat prietenii de neuitat cu o serie de ardeleni și a scris despre ei cu adâncă înțelegere și cu deosebită căldură. Exemplară este prietenia lui cu Șt. O. Iosif, Ion Scurtu, Ilarie Chendi, Zaharia Bârsan, Ion Agârbiceanu și mai ales cu  ardeleanul moldovenizat, prof. univ.dr.doc. Gavril Istrate de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, originar din ținutul năsăudean. A colaborat la o serie de publicații de peste munți sau din rândul celor în redacțiile cărora activau cărturari ardeleni. Numele lui a apărut în ,,Sămănătorul” de la București, care era ardelenesc, până la o vreme, dar și în ,,Telegraful român” sau ,,Cartea românească sibiană” . A avut relații cu Astra, asociațiunea culturală din Transilvania, care și-a pus întreaga activitate în slujba împlinirii marelui ideal al Unirii.

         Sadoveanu este scriitorul în a cărui concepție ideea unității naționale ocupă un loc fundamental și care s-a găsit tot timpul în vecinătatea celor ce au militat pentru Marea Unire. El și-a dat seama de la început că prezența lui în literatura și presa de peste munți este mai mult decât necesară. Până la Marea Unire, Sadoveanu necunăscând din propria experiență Transilvania se rezumă la diverse izvoare, din care scoate din când în când o întâmplare sau își recrutează eroii pentru schițele sau nuvelele sale.    

           Urmărind conținutul mai multor cărți, observăm că Transilvania este vizată în anume episoade secundare, legate de cele mai multe ori de o alianță militară sau politică dintre moldoveni și ardeleni, de recrutarea unor meșteri de la Bistrița ori din altă parte. Scriitorul simte nevoia stabilirii unui contact direct cu oamenii și locurile din provinciile aflate sub stăpânire străină. Înainte de Marea Unire, n-a fost niciodată în Transilvania, în Maramureș ori în Banat, dar a cunoscut aceste ținuturi în mod indirect, din relatările altora. O lectură caracteristică din acest punct de vedere este cea intitulată ,,Vânători moldoveni la Brașov, acum un veac ” din volumul ,,Istorisiri de vânătoare ” inspirată din ,,Memoriile lui Niculai Șuțu ”. Cărțile cu subiecte ardelenești le-a scris în urma unei experiențe pe care scriitorul a dobândit-o cu ocazia susținerii unor cursuri de vară organizate pentru învățători la Deva, unde avea calitatea de profesor, sau atunci când, alături de Ionel Pop și Stoichiță Ieronim a fost pescar și vânător pe Valea Sebeșului. Din această perioadă datează volumele : Valea Frumoasei, Istorisiri de vânătoare, Ochi de Urs, Vechime,  Poveștile de la Bradu-Strâmb, etc. Atmosfera ardelenească este prezentă și în lecturile ,,Morminte” și ,,Memoriul lui conu Ilie” cuprinse în volumul ,,Depărtări ” și ,,Cele mai vechi amintiri ”. Prezența sa în lumea ardelenească avea să fie remarcată de Ion Agârbiceanu, care scrie în prefața volumului ,,Valea Frumoasei” astfel : ,,A dat Dumnezeu ca Sadoveanu să coboare de câțiva ani, sau să urce și în Ardealul nostru… De când am oblicit această veste, mi-am zis cu bucurie : de acum va vorbi în cărțile sale și despre frumusețile de la noi ”.

         Imediat după războiul de întregire a neamului, a publicat cartea ,,Lacrimile ieromonahului Veniamin ” în care figurează mai multe capitole referitoare la istoria Transilvaniei, cum sunt : Despre războaiele lui Traian-Împărat în Dacia, Despre ardeleni și suferințele lor, cu subcapitolele:  Când a venit în Ardeal Iosif-împărat ; Când s-au sculat moții cu Horia ; Cum a murit Horia la Bălgrad ; Când a cucerit Mihai vodă Țara Ardealului.

        Vorbind despre prietenia scriitorului  cu Gavril Istrate, trebuie să subliniez un episod pe care profesorul universitar îl amintește în scrierile sale : ,, În 1956, am fost invitat la o șezătoare literară acasă la Sadoveanu, împreună cu M. Ralea, Tudor Vianu, Alexandru Philippide și Cezar Petrescu. Am ascultat atunci în lectura autorului, patru fragmente din cartea rămasă neterminată ,, Cântecul Mioarei ”. După lectura ultimului fragment, Sadoveanu, fixându-mă cu privirea, m-a întrebat : ,,Ai văzut ? Ți-am pus Năsăudul aici. A fost o mare bucurie pentru mine , pentru că în opera lui a pomenit orașul în care mi-am făcut școala ”. Cât de mult l-a iubit, l-a admirat și l-a prețuit pe Sadoveanu, o dovedesc numeroasele studii și articole pe care Gavril Istrate i le-a dedicat  de-a lungul vremii. S-a aplecat asupra operei sale din punct de vedere lingvistic, punându-i în valoare stilul și limba folosită, caracterizată printr-o bogăție lexicală nemaicunoscută vreunui alt creator de literatură, așa cum precizează și Garabet Ibrăileanu : ,,Vocabularul folosit de el este cel mai bogat. Nici un alt scriitor nu-i poate sta alături din acest punct de vedere. În calitatea sa de mare filolog, Gavril Istrate nu ezită să spună că, prin bogăția de idei și sentimente, prin cuprinderea în preocupările scriitorului, a tuturor provinciilor românești, cu tot ce au ele mai caracteristic, prin limba comparabilă, doar cu cea din poeziile lui Eminescu, opera lui Sadoveanu este o lume de frumuseți pe care vom căuta-o zadarnic în operele altor scriitori.

        Prin cărțile sale de inspirație ardelenească, Sadoveanu s-a integrat în mod definitiv  în literatura noastră, care este una singură, provincia celor șapte cetăți și ne-a dat certitudinea că ardelenii, moldovenii și muntenii ,,toți dintr-o fântână cură ”, că nu i-au putut despărți niciodată vicisitudinile istoriei și că viitorul lor nu poate fi imaginat decât împreună. Gavril Istrate îl numește cu îndreptățită mândrie ,,cetățean și scriitor al României Mari ”.