Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

137 de ani de la nașterea ziaristului și scriitorului Cezar PETRESCU prietenul lui Gib I. Mihăescu

Primit pentru publicare: 29 Nov. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 29 Nov. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Cezar Petrescu, viitorul scriitor precoce, s-a născut la  1 dec. 1882, în cornuna. Hodora-Cotnari, jud. Iasi.
A fost fiul lui Dimitrie D. Petrescu, doctorr în stiinte agricole de la Paris, prof. la școala de horticultură din Roman, și al Olgăi (născută Comonița), descendentă a unei vechi familii de boieri din ținutul Neamț.

Primii doi ani de studii le-a făcut  acasă  între anii 1899-1901, urmatorii doi îi face la Roman (1901-1903). Liceul îl urmează la Iasi, apoi la Roman unde a dat bacalaureatul în anul   1911. Încă din timpul liceului începe să scrie fără să publice.Urmeaza Facultatea de Drept a Universității din Bucuresti, obținand licența in 1915. Debutează cu nuvela “Scrisori” în revista “Sămănătorul” în anul 1907. Colaboreaza la “Facla”, “Opinia”, “Versuri si proza”, “Cronica”, “Chemarea” s. a. In timpul primului razboi mondial, este reformat,apoi fiind functionar. În decembrie. 1918 se mută la București, unde intră în ziaristică: codirector la revista. social-politica “Hiena “(1919), redactor la “Adevărul”, “Dimineața”, “Bucovina”, Țară nouă, apoi s-a mutat la Cluj, împreună cu Gib I. Mihăescu unde  lucrează la ziarul “Vointa” (1920) si ]ntemeiaza impreuna cu Gib I. Mihaescu si Adrian Maniu, revista “Gandirea” (1921). Debut editorial cu “Scrisorile unui răzes” (1922), având drept model „scrisorile” lui A. Daudet și fiind, structural și stilistic, textele unui neosămănătorism programatic. A continuat să scrie proză scurtă (nuvele, povestiri): Drumul cu plopi (1924), Omul din vis (1925), Omul care și-a găsit umbra (1928), Aranca, stima lacurilor (1929), paralel cu munca la primul său roman,” Întunecare”. Bolnav, revine la Bucure;ti (1923), intră în redacția cotidianului lui N. Iorga, “Neamul românesc”, părăsește cercul “Gândirii” în anul, 1925 și fondeaza ziarele “Cuvantul” si “Curentul” (1928). Apariția romanului”Întunecare” (1927-1928), amplă frescă socială a primei conflagrații și a anilor `20, cu profundă dezamăgire a „jurămintelor trădate”, îi aduce consacrarea. Publică numeroase alte romane, organizate într-o vasta „cronica romaneasca a veacului XX”, ale carei secțiuni și motivații de concepție le expune în prefața. la “Plecat fără adresă” (1932), “Calea Victoriei” (1930), “La Paradis general” (1930), “Comoara regelui Dromichet” (1931),” Baletul mechanic” (1931), ‘Oraș patriarchal” (1933), “Aurul negru” (1934),”Cheia visurilor” (1935, 1907 ,1935-1943); “Duminica orbului “(1935), “Ochii strigoiului” (1942), “Carlton” (1944), “Adapostul Sobolia” (1945), “Razboiul lui Ion Săracu” (1946), “Tapirul” (1946-1947) s. a. A dat o ampla reconstituire biografica (romanțată) a vieții lui Eminescu în trilogia” Luceafarul”, “Nirvana,” “Carmen saeculare” (1935-1938). Autor al catorva cărti pentru copii, cu o mare audiență, devenite „clasice”: “Pif Paf Puf “(1930), “Fram, ursul polar” (1932). Primește Premiul National pentru proză (1931).Este secretar general în Ministerul Artelor (1936). Apoi devine director al ziarului oficios România (1938), al revistei. “România literară” (ambele suprimate în 1940). Și-a cumpărat casă la Bușteni unde este acum muzeul Cezar Petrescu, pe care am vizitat-o cu ani în urmă. In hol mobilierul este format din fotolii, canapele, măsuțe, iar pe pereti sunt tablouri în acuarelă. Ne atrag atenția statuile lui Cloșca și Crișan realizate tot de O. Han, daruite scriitorului. De o parte și de alta a holului se găsesc, simetric, câte două camere, care în timpul vieții scriitorului aveau destinații diferite: dormitorul mamei și cel al soției, în dreapta, sufrageria și biroul de primire, în stânga.

In încaperile din dreapta sunt expuse fotografii de familie, caietul de elev, file din jurnalul personal, volume cu dedicațiile primite, lucrări, tiparite și manuscrise. In încăperile din dreapta sunt expuse fotografii de familie, caietul de elev, file din jurnalul personal, volume cu dedicațiile primite, lucrări, tipărite și manuscrise.

Camerele din stânga-sufrageria și biroul de primire-sunt mobilate corespunzator: masa și scaune, biblioteca-studiou, rafturi cu ceramică, vaze servicii de masă și de cafea, tablouri, etc.

Incăperile de la etaj sunt amenajate ca în ultimul an al vieții lui Cezar Petrescu. In camera de lucru sunt biroul cu două corpuri, pe care se află o mapă cu un manuscris, tocuri, creioane, etc., un dulap, o etajeră, o măsuță cu serviciu de cafea, servieta, batista și pălăria scriitorului din fetru. In camera alăturată – cabinetul de presă. Biblioteca se află în prelungirea holului, de care este desparțită printr-o ușă de fier forjat. Cele doua rânduri de dulapuri cu cărți ocupa doi pereți mari. Din această cameră se intră într-o verandă îngustă și lungă, cu vedere spre valea Prahovei, în care se află un birou mic din lemn de brad, o măsuță, fotolii de pai, tablouri, etc. Tot la etaj era și dormitorul scriitorului.

Întâlnindu-se într-o seară la Capșa cu Geo Bogza și Eugen Jebeleanu, care se plângeau că nu au bani, că poezia nu îi ajută în acest sens, Cezar Petrescu le plătește consumația, spunându-le: Măi băieți, scrieți ca mine un roman pe săptămână și atunci veți avea ce să mâncați și să vă cumpărați o vilă la Bușteni.

Dupa al doilea razboi mondial, este primit   membru al Academiei. (1955), scrie câteva proze convenționale, încercând o adaptare a viziunii sale istorice la noile realităti:”Doctorul Negrea” (1949), “Vino și vezi” (1954), “Ai noștri ca brazii” (1955),”Oameni de ieri, oameni de azi, oameni de maine” (1955) etc, sub nivelul literaturii sale anterioare. încearca o racordare a „cronicii” sale epice cu „rădacinile altui veac” într-o serie de fragmente romanești axate pe momente din secolul al XlX-lea: “Ajun de revolutie 1848” (1954), “Vladim sau Drumul pierdut” (postum 1962), unde regăsim timbrul propriu scrisului său. înainte de moarte, și-a revăzut întreaga creație nuvelistică: “Cele dintai povestiri” (1958), “Drumul cu plopi” (1961). Aceste din urmă cărți au fost impuse de regimul comunist-criminal.Câteva interesante reflecții de creatie, însemnări de laborator etc. în “Scriitorul și epoca sa” (1956), “Mărturiile unui scriitor” (1957). A tradus, și a  colaborat., sau a „stilizat” traduceri din Balzac, Șolohov, Fadeev, Ajaev, Gladkov, Gorki, A. M. Tolstoi si Lev N. Tolstoi. Traducerile din scriitorii ruși și sovietici au fost impuse de programele edituri Cartea Rusă și de Ministerul Propagandei.Literatura lui Petrescu a fost  foarte gustată în epocă, având un imens succes de public, cu toate rezervele formulate de critica de autoritate, ambiția sa cuprindea într-o ampla frescă epică momentele nodale ale istoriei societății românești de-a lungul unui întreg secol (de la 1848 până după 1934), din perspectivă critică a unei pozitii patri-arhaiste, ostilă capitalismului, cu argumente ideologice conservatoare, urmărind ravagiile unui sistem economico-social asupra destinelor individuale („inadaptabilul”) și colective (clasele, geografia „provinciei”, și a capitalei) într-o tonalitate sceptică, decepționată, sumbră, cu o reală percepție premonitorie a unui sfârșit de epocă.

Obsesia fundamentală a literaturii lui PETRESCU este ideea unui destin tragic, marcând – sub raport individual și colectiv – lumea romanească a veacului XX, surprinsă în momente de răscruce. Scriitorul crede într-o „fatalitate” ce apăsa asupra noastră, născută din conjugarea factorilor istorici, geografici, social-politici generatori ai unui echilibru instabil, între Orient și Occident, trecut și prezent, sat și oraș, patriarhalitate și civilizație tehnică etc. Sentimentul unei instabilități se conjuga cu paseismul și cu retorica unei deziluzii în promisiunile (eșuate) ale „fericirii planetare” anunțate, in pragul veacului, de marile progrese ale știintei și tehnicii. De altă parte, presentimentul unei destrămări generale, vizând toate straturile societății, anunța un viitor de prăbușiri apocaliptice. Cariera prodigioasă a gazetarului il familiarizează pe PETRESCU cu cele mai diverse medii, de la formele de existentă ale țărănimii (Apostol, 1907) la mutațiile spectaculoase ale procesului industrializării capitaliste (Comoara regelui Dromichet, Aurul negru), la straturile vieții „târgurilor unde se moare” (Oraș patriarhal. La Paradis general) ori ale orașului tentacular, cu lumea interlopa, a „faptelor diverse” (evocată încă din nuvele) și a mediilor potentaților politici, intelectualilor, boemei artistice etc. (Calea Victoriei, Duminica orbului. Cheia visurilor, Carlton). Concluzia radiografiei întreprinse pe orizontală (ca o „geografie” a lumii contemporane, în topografia sat-oraș-capitală) și pe verticală (în sondajul istoric: „rădăcinile” dramei căutate în veacul trecut, antagonismul tolstoian „război și pace”, coborârea în psihologia abisală: „fantasticul interior”) o „identitate în deznădejde” a grupurilor sociale în conflict, lipsa soluțiilor într-o lume amenințată cu iminenta prăbușire. Minată de contradicții insolubile, aglutinând forme rezistente de feudalism și patriarhalitate cu rapide (și inaderențe) prefaceri tehnice, sociale, politice – societatea contemporană poartă însemnele miticului animal evocat de Rabelais, Katoblepas, care se autodevora grotesc-tragic. Exista in primele proze ale lui PETRESCU o surprindere a derivei lumii rurale, comuna deocamdata cu atmosfera romantismului minor caracteristic literaturii inceputului de secol (M. Sadoveanu, Al. Bratescu-Voinesti, Em. Gar-leanu, Sandu-Aldea, I. A. Bassarabescu s. a.), cu o asociere a unui pesimism conventional, identificat nu in procesul amplu, cat in faptul marunt, banal ori senzational (Scrisorile unui razes, Drumul cu plopi, Omul din vis, Carnet de vara etc). Ulterior, PETRESCU a vazut aici o „lichidare” progresiva a atitudinilor samanatoriste, o desfacere de plasa ideologica a unui curent care-si pusese amprenta nu numai asupra creatiei lui, ci si a „generatiei” antebelice. Cu intunecare, primul sau roman-fresca, intervine in optica operei (razboiul) si in consecintele asupra individului reprezentativ pentru o sensibilitate si un comportament: „invinsul”. Plonjarea in fantastic (Aranca, stima lacurilor, Simfonia fantastica, Baletul mecanic) si in socialul imediat (Calea Victoriei, Comoara regelui Dromichet, Aurul negru) il conduce pe prozator catre descifrarea unui nex al alienarii, din perspectiva caruia se cladeste viziunea ciclica a „cronicii” epice din 1932.

In prefata la Plecat fara adresa, ideile receptate anterior din lectura lui N. Iorga, a lui C. Stere (filtrare a lecturii scriitorilor rusi si topos al „omului de prisos”) se combina cu explicatiile recente ale lui N. Berdiaev din Un nou ev mediu (1924). Antagonismele de clasa (mereu prezente) sunt amplificate insa prin conflictul declansat intre doua tipuri de civilizatie (patriarhala si capitalista; traditionala si moderna), intre doua moduri cardinale de existenta (oriental – occidental) si intre aparenta si esenta, legate si de pozitia geografica si de „rascruce” a lumilor, tipica istoriei nationale. Aceste „dualisme” ar conferi lumii romanesti „identitatea in deznadejde” a tuturor categoriilor aflate in campul de observatie, „apologie a invinsilor”, mai precis a victimelor miturilor modeme, fantasmelor, fictiunilor masinii, progresului etc., toate generatoare de dezechilibru, incertitudine, singuratate, „inversunat sa puna stapanire pe planeta, sa-si creeze o fericire planetara, de animal planetar, omul a pierdut sensul cosmic al vietii”; omul „interior” a fost abandonat unei totale solitudini, fericirea promisa de profetii capitalismului s-a dovedit simpla iluzie. In locul implinirilor sociale si morale, asistam la o degringolada venala, corupta, sterila, macabra anuntand apropierea unor dezastre de apocalipsa (Ochii strigoiului, Carlton, Adapostul Sobolia). Epuizarea rapida a energiilor, nesiguranta interioara, dezechilibrul psihic devin consecintele in plan individual ale procesului istoric: „Niciodata omul n-a fost mai nefericit decat astazi, fiindca niciodata nu s-a gasit mai inalt suspendat in vid, fara reazem interior intr-o societate in lichidare, care se autodevora.” (Prefata la Plecat fara adresa). Esential, asadar, proza lui PETRESCU ridica problemele acute ale epocii in consonanta cu proza europeana contemporana: prelungirea tehnicii naturaliste (preferinta acordata atmosferei asupra intrigii, pictura a „mediului” actionand eroziv asupra personajelor), coincidenta de viziune cu proza lui Thomas si Heinrich Mann, cu Jules Romains, G. Duhamel, Musil sau Friedo Lampe, prin comuna idee a unei civilizatii bolnave si a sensibilitatii sale. Univers populat de „oameni fara calitati”, sentiment al unui „unanimism” de semn negativ, lume de frustrati, cavaleri de industrie, boemi, ratati superiori (indeosebi artisti), arivisti, decrepiti, decavati, anarhisti, fauna ambigua, recrutata din intreaga scara sociala, de la declasati si lumpeni pana la aristocratia de sange (ori a banului) si la exponentii puterii politice. Cu toata aceasta diversitate balzaciana, tipologia prozei lui PETRESCU ramane, paradoxal, monocorda, reductibila la figura, singura plauzibila, a „invinsului”, continuand, in alt peisaj istoric, drama lui Dan al lui Vlahuta ori a lui Andrei Rizescu, eroul lui Bratescu-Voinesti. De la Radu Comsa (cap de serie, erou construit cu o mai aplicata arta a desenului psihologic) pana la Bogdan Cernegura (din Ochii strigoiului), personajele predilecte ale scriitorului sunt animate de acelasi numitor comun al mentalitatii, reactiilor, gesticii si destinului. Experienta iterativa a eroilor lui Rea „dezradacinatului” si „inadaptabilului” sortit esecurilor, infrangerilor, ratarii sau gestului disperat. Accentul fantastic ori senzational din unele romane nu face decat sa sublimeze impactul cu o realitate inaderenta, caracterul conventional al intrigii fiind aici inca mai evident. Scriitorul ramane mai personal in evocarea epica lenta, lipsita de spectaculos, a existentelor crepusculare, impregnate de atmosfera decadenta, nu strain aici de situl unei „art nouveau” atunci la moda. Informat si deschis experientelor estetice PETRESCU era de altfel la curent cu miscarea mondiala a prozei interbelice, cautand, cu ostentatie uneori, sa se „puna de acord” cu tehnicile ei modeme: montajul epic influentat de cel cinematografic, sectiunea transversala intr-o realitate temporala ori spatiala, alternanta simbolica a planurilor, rapida (cateodata simultana) schimbare a cadrelor etc., inclusiv ideea-pilot a „romanului marelui oras” (introdusa de Manhattan Transfer al lui Dos Passos, 1925, si de Berlin Alexan-der Platz al lui Doblin, 1929), preluate cu destul fler scriitoricesc de PETRESCU in Cheia visurilor, Duminica orbului, Calea Victoriei, Carlton. Aceasta tehnica narativa vizibil moderna se afla insa intr-o permanenta inadecvare cu stilul stufos, „sadovenian”, al prozei cezarpetresciene mereu trasa indarat spre ritmurile verbale lenese ale povestirii traditionale. Observatia realista, acida, nervoasa a gazetarului e „tradusa” intr-un discurs pletoric, arborescent, asociativ si livresc cu ostentatie, pricina a desuetudinii acestei proze, altfel atat de receptiva la problematica epocii si la chestiunile de estetica a romanului nou. PETRESCU e unul dintre putinii prozatori romani prin excelenta citadin, evoluand fara prejudecati si stinghereli in mediile cele mai felurite, create de diversificarea societatii noastre postbelice; el sesizeaza cu acuitatea observatorului cu indelunga experienta o fenomenologie caracteristica simptomele si diagnoza maladiilor ce macina lumea sa, chiar daca solutiile lipsesc ori se limiteaza la paleative morale. PETRESCU e, prin fibra intima a talentului sau, un reporter avid de actualitate, ancorat in prezentul miscator si cu greu sesizabil fara prejudecata „perspectivei”, dispus sa investigheze tot ce-i cade sub ochi. Daca prejudecata calofila n-ar fi alterat stilistica discursului, el ar fi putut depasi, prin idei si organica viziune asupra lumii, cat si printr-o arhitectura epica impresionanta, pe marii sai contemporani, pe care i-a concurat, de altfel, in cea mai larga si populara audienta de public. Posteritatea, in acord cu sentintele criticii interbelice, a corectat sensibil relieful scriitorului. PETRESCU este un caz interesant de creator divergent, la care ideile si proiectele, mult mai interesante, o iau inaintea realizării estetice, aceasta mânată de multiple carențe.

OPERA

Scrisorile unui razes, Bucuresti, 1922 (ed. II, 1929; ed. definitiva, 1941); Drumul cu plopi, Bucuresti, 1924 (ed. definitiva, 1942); Omul din vis, Craiova, 1925 (ed. definitiva, 1945); intunecare, I, Bucuresti, 1927; II, Craiova, 1928 (ed. II, Bucuresti, 1929; ed. definitiva, 1943); Carnet de vara, Craiova, 1928; Omul care si-a gasit umbra, Bucuresti, 1928; Aranca, stima lacurilor, Bucuresti, 1929 (ed. definitiva, 1943); Simfonia fantastica, Bucuresti, 1929 (ed. definitiva, 1944); Calea Victoriei, Bucuresti, 1930 (ed. definitiva, 1943); Flori de gheata, Bucuresti, 1930; La Paradis general, Bucuresti, 1930 (ed. definitiva, 1942; reed. 1970); Pif Paf Puf Bucuresti, 1930; Cain si Abel, Bucuresti, [1930]; Comoara regelui Dromichet, Bucuresti, 1931 (ed. definitiva, 1943); Baletul mecanic, I-IL, Bucuresti, 1931 (reed., 1975); Kremlin, Bucuresti, 1931; Plecat fara adresa, 1900, Bucuresti, 1932 (ed. II refacuta, cu un cuvant inainte in doua versiuni ale autorului si o prefata deM. Gafita, Bucuresti, 1973); Fram, ursul polar, roman pentru copii, ilustratii de N. N. Tonitza, Bucuresti, 1932; Oras patriarhal, I-II, Bucuresti, 1933; Apostol, Bucuresti, 1933 (ed. definitiva, 1944); Miss Romania, I Nepoata hatmanului Toma; II Floarea de agave, Bucuresti, 1933; Aurul negru, Bucuresti, 1934 (ed. definitiva, 1943); Aurul negru. Comoara regelui Dromichet, Bucuresti, 1949 (alte ed. 1956; 1961; 1974); Greta Garbo, desene de N. N. Tonitza, Bucuresti, 1934; Cheia visurilor, Bucuresti, 1935; Duminica orbului, Bucuresti, 1935 (ed. definitiva, 1946, reed., 1975); Luceafarul, Bucuresti, 1935; Nirvana, Bucuresti, 1936; Romanul lui Eminescu, I-II, Bucuresti, 1938; 1907, I-II, Bucuresti, 1937-1938; III, Bucuresti, 1943 (reed., 1957); Iliuta copilul, Bucuresti, 1939; Ochii strigoiului, I-III, Bucuresti, 1942; Carlton, Bucuresti, 1944 (ed. II, 1946); Adapostul Sobolia, Bucuresti, 1945; Omul de zapada, Bucuresti, 1945; Razboiul lui Ion Saracu, Bucuresti, 1946; Tapirul, I-II, Bucuresti, 1946-1947; Doctorul Negrea, nuvela, Bucuresti, 1949; Neghinita, Bucuresti, 1949; Doua inimi tinere, Bucuresti, 1951; Nepotii gornistului, scenariu cinematografic (in colab. cu M. Novicov), Bucuresti, 1952; Despre scris si scriitor, eseuri, Bucuresti, 1953; Nepoata lui mos Costachi, Bucuresti, 1953; Ajun de revolutie 1848, Bucuresti, 1954; Vino si vezi, nuvele, Bucuresti, 1954; Parjolul, piesa in 3 acte, 7 tablouri, (in colab. cu Dinu Bondi), Bucuresti, 1954; Ai nostri ca brazii, nuvela, Bucuresti, 1955; Oameni de ieri, oameni de azi, oameni de maine, Bucuresti, 1955; Scriitorul si epoca sa, Bucuresti, 1956; Marturiile unui scriitor, Bucuresti, 1957; insemnari de calator, reflectii de scriitor, Bucuresti, 1958; Cele dintai povestiri, Bucuresti, 1958; Drumul cu plopi, Bucuresti, 1961; Vladim sau Drumul pierdut, Bucuresti, 1962; Evocari si aspecte literare, ed. ingrijita si pref. de Mircea Popa, Timisoara. 1974; Nuvele, Bucuresti, 1978; Intunecare, postfata si tabel cronologic de M. Gafita, Bucuresti, 1980; Naluca, Bucuresti, 1981; Calea Victoriei, ed. si repere istorico-literare de A. Rusu, Bucuresti. 1982; Oras patriarhal, Bucuresti, 1982. Apostol, postfata de I. Vlad, ed. de C. Popescu, Cluj-Napoca, 1984; Romanul lui Eminescu, I-III, ed. ingrijita, note si postfata de V. Cutitaru, Iasi, 1984; Aurul negru, ed. de C. Popescu, Cluj-Napoca, 1984; Calea Victoriei, ed. de C. Popescu, Bucuresti, 1985; Corespondenta lui Cezar Petrescu, ed. ingrijita, cu o introducere, note si indici de St. Iones-cu, Cluj-Napoca, 1986; Proza fantastica, postfata de C. Ciopraga, Iasi, 1986; Somnul, nuvela, ed. ingrijita, pref. si note de M. Dascal, Bucuresti, 1988; Adapostul Sobo-lia, roman, ed. ingrijita si pref. de M. Dascal, cu o postfata de Perpessicius, Bucuresti, 1989; Omul din vis, nuvele, ed. ingrijita, antologie si repere istorico-literare de M. Dascal, Bucuresti, 1989; Calea Victoriei, ed. ingrijita, tabel cronologic si referinte critice de Doina Babeu, Timisoara, 1989; Fram, ursul polar, Chisinau, 1990. Greta Garbo, pref. de PETRESCU Seicaru, ed. ingrijita si postfata de T. Nedelcea, Craiova, 1992; intunecare, I-II, de C. Popescu, Bucuresti, 1992; Omul de zapada, Cluj-Napoca, 1994; Intunecarei, ed., pref. si curriculum vitae de T. Vargolici, Bucuresti, 1995; Duminica orbului, pref., curriculum vitae si bibliografie de Laina Dumitres-cu, Bucuresti, 1997. Traduceri: Const. Sedyh, Dauria, in colab. cu A. Ivanovschi, Bucuresti, 1951; S. Sydyk-bekov, Oameni de azi, in colab. cu VI. Volschi, Bucuresti, 1951; F. G. Gladkov, Volnita, in colab. cu A. Ivanovschi, Bucuresti, 1952; M. Gorki, Nuvele, in colab. cu Elena Constantinescu, Bucuresti, 1952; Vera Inber, Povestiri despre copii Bucuresti, 1952; N. Marenkov, Semnul prieteniei. Bucuresti, 1952; Balzac, Mos Goriot, Bucuresti, 1955 (alte ed., 1959; 1964; 1972); H. Sienkiewicz, Pentru paine, in colab. cu T. Holban, Bucuresti, 1955; M. Gorki, Mama, in colab. cu N. D. Gane, Bucuresti, 1955 (alteed. 1956; 1959; 1961; 1964); Balzac, Opere, II Eugenie Grandet, Bucuresti, 1956; M. Gorki, La stapan, in colab. cu Ada Steinberg, Bucuresti, 1956 (ed. II, 1960); idem, Universitatile mele, in colab. cu Ada Steinberg, Bucuresti, 1956 (ed. II, 1960); idem, Opere, VIII. Nuvele, in colab. cu Irina Leca si Elena Constantinescu, Bucuresti, 1957; F. V. Gladkov, Anul crancen, in colab. cu A. Ivanovschi, Bucuresti, 1957; M. Solohov, Povestiri de pe Don, in colab. cu A. Ivanovschi, Bucuresti, 1957 (alteed., 1959; 1963; 1972); Balzac, Opere, III. In cautarea absolutului. Mos Goriot. Melmoth imparat, Bucuresti, 1957; L. N. Tolstoi, Opere, XII. Nuvele si povestiri, in colab. cu S. Recevski, Bucuresti. 1958; Balzac, Eugenie Grandet, Bucuresti,
1959 (alte ed. 1960; 1972); M. Gorki, Opere, XIV. Nuvele. Schite. Amintiri. Povestiri. Versuri, in colab. cu A. Barbu, Bucuresti, 1959; H. Sienkiewicz, Nuvele, in colab. cu T. Holban, Bucuresti, 1960; M. Solohov, Donul linistit, I-II, in colab. cu A. Ivanovschi, ed. IV, Bucuresti,
1960 (alte ed., 1963; 1986); L. N. Tolstoi, Sonata Kreutzer si alte povestiri, in colab. cu S. Racevski, Stefana Velisar Teodoreanu etc, Bucuresti, 1971 (alta ed. 1991); M. Gorki, Copilaria, in colab. cu Ada Steinberg, Bucuresti, 1981 (alteed. 1988; 1994).

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria, IV; PETRESCU Constantinescu, Opere si autori, 1928; idem, Critice, 1933; S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 10, 1934; Perpessicius, Mentiuni, II, III, IV; G. Cali-nescu, Istoria; T. Vianu, Arta; O. Papadima, Creatorii si lumea lor, 1934; H. Stancu, Cezar Petrescu, 1958; M. Gafita, Cezar Petrescu, 1963; Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura, I; I. Balu, Cezar Petrescu, 1972; I. Maxim, in Familia, nr. 3-4, 1973; D. Micu, in Limba si literatura, voi. 2, 1973; Al. Oprea, in Steaua, nr. 19, 1973; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 29, 1974; Al. George, in Romania literara, nr. 31, 1977; N. Manoles-cu, in Steaua, nr. 8, 1979; I. Apetroaie, in Ateneu, nr. 1, 1981; C. Cublesan, in Romania literara, nr. 50, 1982; Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica, 1983; V. Rapeanu, Scriitori; A. Sasu – Mariana Vartic, Romanul romanesc, II; H. Candroveanu, Literatura; A. Cosma, Romanul, I; Sultana Craia, Fetele Orasului, 1988; Al. Piru, Critici; V. Barna, in Romania literara, nr. 41, 1997; Gh. Grigurcu, ibidem, nr. 38, 1999.