THEODOR DAMIAN VORBIND CU LUMEA
Autor, Georgică Manole

„Trăirea în cuvânt” ( Editura „Eikon”, Cluj – Napoca, 2011), este recenta apariţie editorială în care Theodor Damian şi-a reunit toate interviurile pe care le-a acordat unor publicaţii româneşti şi americane în perioada august 1999 – decembrie 2011. Cei care i-au pus întrebările ( Dorin Ploscaru, Nicolae Petre Vrânceanu, Carmina Popescu, Augustin Ostace, Culiţă Ioan Uşurelu, Petruţ Pârvescu, Dona Săsărman, Veronica Balaj, Augustin Păunoiu, Gellu Dorian, Romulus Giorgioni, Luigi Bambulea, Mariana Terra, Gheorghe Pârja, Amelia Stănescu, Nicholas Buda, Teodora Mîndru, Monica Mureşan, Florentin Popescu sau Aurel Pop), au ştiut că a-i lua un interviu lui Theodor Damian înseamnă a ţine cont de multipla sa personalitate şi de seriozitatea cu care tratează orice segment al vieţii: familia, pastoraţia, activitatea didactică şi de editare, relaţia cu românii şi menţinerea credinţei noastre strămoşeşti. Cititorul descoperă că celui intervievat nu-i este frică de întrebări, aşa cum am putut-o constata la alţii. O şi spune: „Nu mi-e teamă de întrebări. Sunt un om care chiar atunci când nu ştiu diferite lucruri legate de conţinutul întrebării, privesc întrebarea ca prilej de discuţie, de reflecţie, de provocare şi de învăţare. Îmi plac mai mult întrebările decât răspunsurile. În cadrul cursului meu de la metropolitan College of New York am ocazia să accentuez acest lucru cu studenţii. Întrebarea are ceva din aura invenţiei. Răspunsul nu. El creşte din întrebare şi se dezvoltă pe canalul prevăzut de aceasta…”.

Răspunsurile sunt pline de consistenţa argumentării fiindcă la elaborarea lor participă „mai mulţi” Theodor Damian: teologul, filosoful, poetul, excelând prima componentă, de aceea, de câte ori are ocazia, nu ezită să explice dimensiunea sacră a cuvântului, misterul prezenţei şi prezenţa misterului în cuvânt. Theodor Damian descoperă că prin cuvânt dă lumină sieşi, dar şi altora. Iubirea pentru cuvânt e ţelul său suprem ca preot (Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”), scriitor, filosof, conducător de revistă („Lumină Lină”) şi cenaclu („Mihai Eminescu”), coordonator de activităţi într-un institut (Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă), profesor de etică (Metropolitan College din New York). Permanent are grijă să-şi nominalizeze maeştrii ( Heraclit, Blaga, Ioan Alexandru etc.) , neuitându-şi nici mentorii (mama , a cărei credinţă în Dumnezeu a făcut minuni în cazul său, M.N.Rusu, Artur Silvestri sau pe Mitropolitul cărturar Antonie Plămădeală). Theodor Damian are credinţa că Logosul este în el şi fiind în el îl trăieşte aşa cum Logosul îl trăieşte , la rându-i, pe el: „Dacă nu l-aş trăi, aş muri, pentru că în momentul în care dai afară Logosul din tine devii neant! Toţi suntem făcuţi prin cuvânt – şi îmi vine în minte acum definiţia dată omului de către Descartes şi reluată de Meister Eckhart, „omul este fenomen acustic”- în sensul că totul este purtător de logos, adică logofor. Pe lângă aceasta, omul este şi teofor, adică purtător de Dumnezeu pentru că este chipul Sfintei Treimi. Dar fiecare dintre noi reacţionează diferit la darurile Logosului, de aceea, – în cazul meu – Logosul se manifestă în producţia teologică, poetică şi filosofică”; „Cuvântul se lasă greu urgisit. Ca Hristos care, sub incredibilele torturi la care a fost supus, spre mirarea celor care voiau să scape de El foarte repede, încă se mai ridica, încă mai zvâcnea, încă îşi mai relua mersul spre Golgota, punctul culminant al destinului Său pământesc. Cuvântul se lasă greu, dar omul nu se lasă până nu-l vede distrus: conştient sau inconştient”; „Cât priveşte cuvântul, el ne vindecă de toate. Dacă nu e frică de singurătate, el ne-o înfrumuseţează. Dacă ne e frică, ne scapă de ea. Părinţii pustiei s-au retras din lume pentru a folosi (astfel reabilitând) cuvântul numai într-un singur tip de conversaţie: cea cu Dumnezeu (rugăciunea)”.

Deşi interviurile acoperă o perioadă destul de mare, 12 ani, există o consecvenţă în argumente, nimic nu se contrazice. O coerenţă dezarmantă pentru un eventual cititor chiţibuşar, semn că nimic nu este contrafăcut în ideile şi gândurile lui Theodor Damian.

Este remarcabilă modalitatea de a găsi (şi ne îndeamnă şi pe noi să găsim) acea stare de împăcare între mistică şi ştiinţă, considerând că: „…deşi sunt două domenii diferite de viaţă, ele nu sunt necesarmente incompatibile una cu cealaltă. Din nefericire, de la iluminism încoace în special, aşa au fost concepute ca fiind necomplementare şi opuse. Diferenţa nu este, în mod necesar, opoziţie. În zilele noastre se vede totuşi o remediere, mai ales în cadrul paşilor semnificativi pe care dialogul între ştiinţă şi religie îl face acum. Ştiinţa, cum se ştie, merge pe ideea de limite: experienţa de moment, faptul, dovada, în timp ce mistica merge pe ideea metafizică, pornind de la principiul – logic de altfel –că vizibilul nu e tot, ci există ceva şi dincolo; adică există creier şi neuroni, şi un întreg sistem biologic, fizic, dar există şi o conştiinţă, care nu este definită încă (cel puţin) în termeni fizici, care ţine de metafizică şi care, de altfel, reprezintă cheia întregii existenţe în univers”. Din această perspectivă, Theodor Damian consideră că „a venit vremea ca ostilităţile să fie depăşite, odată cu orice acuzaţie de aroganţă, închistare sau de altă natură”.

Răspunsurile care vizează legătura cu ţara, cu locurile natale, ni-l relevă ca pe un posesor al unui patriotism veritabil, nedisimulat, atât la nivelul teoretic cât şi practic. Nu crede că se poate vorbi de dezbinare în diaspora ( „Eu cred că românii sunt, în general, uniţi, că trăiesc întorşi cu faţa spre ţară, că se ajută reciproc – deşi e loc de mai mult -. Cât despre scriitori, e cunoscut faptul că cei mai mulţi scriu în româneşte şi, pe plan secund, scriu şi în engleză sau se traduc în engleză. Puţini sunt cei care scriu întâi şi exclusiv în engleză şi apoi se traduc în româneşte”), aşa cum consideră că imaginea noastră în lume are mai multe nivele ( „Dacă ne axăm pe aspectul politic, este una, dacă ne axăm pe nivelul cultural, este alta. Dacă ne referim la prezenţa românilor în diferite părţi ale lumii şi percepţia străinilor despre România, bazată pe prezenţa românilor în acele locuri, este alta, sunt situaţii diferite. Ne place să credem că suntem văzuţi bine, aşa cum ne place să spunem că românii sunt dezbinaţi în afară. Amândouă variantele pot fi contrazise cu destule temeiuri.”). De aceea, consideră Theodor Damian, important este cum ne definim printre străini şi cum punem problema păstrării identităţii: „Dacă scopul lui e de a se integra totalmente în noua lume şi de a o uita pe cea veche, păstrarea identităţii nu e o problemă. E o piedică. El nu are nevoie de cine a fost, ci de cine vrea să devină. Dacă însă identitatea cu care a venit în noul context îi este importantă şi definitorie, atunci va face tot posibilul s-o păstreze, s-o afirme şi să o dezvolte”.

Punctele de vedere privind dimensiunile culturii sunt prezente permanent, ele plecând de la principiul prin care „cultura implică cultul”. Interviul dat lui Luigi Bambulea, cât şi secvenţe din alte interviuri, ne obligă să recunoaştem în Theodor Damian un teoretician de forţă în demersul ontologic al actului cultural, răspunsurile sale pe această temă fiind adevărate lecţii: „Este însă foarte posibil ca şi conceptul de cultură să se schimbe, să fie înţeles altfel, să fie definit în mod diferit de generaţiile următoare. Aşa cum noi, tţi cei din civilizaţia şi galaxia Gutemberg am înţeles cultura în sensul scrisului şi cititului ( faţă de cei din preistorie, de exemplu, unde cultura putea fi înţeleasă prin intermediul noţiunilor şi practicilor de cult şi artă), la fel, generaţiile următoare ar putea să-şi definească cultura nu în sensul scrisului şi cititului, ci în sensul abilităţii de manipulare şi stăpânire a tehnologiilor care vor avea o influenţă în viaţa de zi cu zi”.

America, supusă unei analize reale, este abordată permanent din perspectiva românului, aşa cum crede că promovarea literaturii române în lume este o absolută necesitate. Crede într-o separare a literaturii de politică, vede divinitatea şi scrisul într-o permanentă complementaritate, deseori demonstrând originea divină a esteticii. Theodor Damian crede că rolul poetului în Cetate „este, în mod definitiv, profetic”, şi că în calitatea lui profetică, este conştiinţa realităţii: „Deasupra realităţii este numai Dumnezeu. Poetul locuieşte în cuvântul divin. De acolo îşi ia statutul profetic şi autoritatea. Nu ofer lumii cuvântul care nu mi s-a dat sau pe care încă nu l-am descoperit. Deci, nu din gelozie. La poet nu există gelozie. Aceasta este contrară condiţiei poetice. George Enescu definea creatorul, geniul ca fiind acel om care oferă lumii întregi ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat numai lui”, în acelaşi timp fiind convins că nu scrie pornind de la faptul că literatura este „un catharsis” (purificare), ci mai degrabă crede că este împărtăşanie.

Având siguranţa că „ poezia şi teologia sunt două feţe ale aceluiaşi destin”, consideră: 1. „poezia este într-adevăr ardere”; 2. „poezia se naşte din dor, ca şi sfinţenia care este dorul de Dumnezeu”; 3. „poezia nu se naşte la periferia fiinţei, ci la centrul ei”; 4. „poezia izvorăşte din esenţe”; 5. „nu caracterul laic face poezia”; 6. „poezia nu salvează din nimic. Ea nu poate fi comparată cu Învierea, singura sursă de salvare reală”; 7. „poezia te poate pune pe calea salvării în schimb. Atunci când este cu adevărat poezie, atunci când e profetică”; 8. „poezia este pelerinaj prin geografiile interioare”; 9. „poezia este participare totală la îngereasca doxologie a făcătorului a toate”; 10. „poezia este să scrii din partea şi din cauza pustiei” etc.

Susţinător al conceptului de redinamizare a misionarismului în lume şi adept al complementarităţii preocupărilor, Theodor Damian nu exclude nimic, ci adaugă la vocaţia sa sacerdotală care are prioritate asupra celorlalte.

„Trăirea în cuvânt” poate fi un veritabil îndrumar metodic, o adevărate carte de învăţătură. Găsim sfaturi pentru păstrarea identităţii de către cei plecaţi din ţară, metode de împăcare a unui credincios ortodox cu sloganul american bazat pe competiţie, „născut pentru a învinge”, cum trebuie procedat cu şansa ce ţi se dă, modalităţi de deschidere generală către lume etc.