Vin momente în viața copilului-elev când este evaluat. La ore, se știu modalitățile de evaluare. Dar în viață? Mai importantă este abilitatea de a expune cunoștințele, în baza capacităților de analiză și de sinteză formate în școală. Lucrul cu cartea este de neînlocuit pe parcursul școlarizării. De multe ori uităm pasul enorm pe care îl face copilul de la recunoașterea scrisului până la recrearea unei lumi după lectura cărților. Iată de ce e necesar să-l apropiem pe copil, în mod conștient, de universul cărților. El trebuie să simtă bucuria lecturii, fiecare carte fiind „o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți”, așa cum spunea Mihail Sadoveanu, în fapt, o făgăduință.
Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele vizuale in difuzarea culturii, cartea a rămas și va rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire.

Se poate stârni curiozitatea copilului printr-o vizită la bibliotecă, care să deschidă calea spre lumea cărților. Vom ști că am reușit dacă școlarul se va bucura la primirea în dar a unei cărți, în loc de jucării. În acest sens, activitatea învățătorului îmbracă cel puțin două aspecte, după cum este formată clasa. Elevii care știu de Creangă, Slavici, Ispirescu, frații Grimm ș.a., au fost invitați să împărtășească celorlalți bucuria pe care au simțit-o alături de eroii poveștilor. Ei se simt astfel povestitori. Pe de altă parte ceilalți devin curioși și dornici să pătrundă și ei în această lume mirifică.

Fiecare literat, gânditor al vremurilor trecute și de astăzi, definește și arată cu multă prisosința influența pe care cartea o exercită asupra educării omului: „Frumoasa si de folos zăbavă”, de Miron Costin, „Urna sacră în care zace gata să învie sufletul poporului”, de Mihail Sadoveanu… La Alexandru Vlahuță devine o chemare dramatică, un fel de S.O.S al sufletului, un pamflet la Caragiale, iar în rândurile poporului, care îi înțelege necesitatea practică și socială, devine axioma „ai carte, ai parte”.

Literatura nu are o simplă valoare documentară, ci dezvăluind sentimentele și gândurile oamenilor, reacțiile lor sufletești în cele mai variate situații, ea are o mare importanța social-educativă. Lectura cărții oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacțiile ce le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecție, de meditație, ea îndeamnă la introspecție, angajează valori formativ-educative, care își pun amprenta pe întregul comportament al cititorului.

Textele literare au ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul pentru carte, să le satisfacă dorința de a cunoaște viața, oamenii și faptele lor. Lectura contribuie într-o măsură însemnată la îmbogățirea cunoștințelor elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat și colorat, la dezvoltarea dragostei fața de patrie, la educarea sentimentelor estetice. Prin literatură, elevii sunt conduși să-și formeze capacitatea de surprindere, de a descoperi conținuturi și forme ale realității exprimate într-o multitudine de modalități, să-și extindă aria cunoașterii.

În acest sens, în cadrul orelor de lectură și literatură pentru copii am utilizat diferite variante de exerciții, sintetizate în cele ce urmează:
a) Observarea unui desen, a unei ilustrații, a unei planșe oferă calea de elaborare a unor răspunsuri la întrebările legate de conținutul lecturii respective.
b) Selectarea unor ilustrații ce reprezintă momente din lumea poveștilor, cu ajutorul cărora ei pot găsi și relata firul logic al întâmplării.
c) Provocarea unui dialog între elevi prin punerea de întrebări reciproce.
d) Efectuarea jocurilor de rol constituie un procedeu accesibil și plăcut, ce stimulează capacitatea de comunicare reciprocă a elevilor.
e) Dramatizarea unor texte literare.
f) Exerciții de îmbogățire și nuanțare a vocabularului, acestea presupun înțelegerea cuvintelor, explicarea lor, folosirea lor în alte contexte.
g) Exerciții de creație, începând cu completarea unor povestiri cu început dat, ori cu final dat, până la crearea unor texte, așa zise „libere”, ca în final elevii să creeze ghicitori, poezii, povestiri.
h) Memorarea unor poezii și apoi recitarea lor, comentarea unor expresii sau grupuri de cuvinte.

Formele de îndrumare și trezire a interesului pentru lectură sunt multiple, diverse și variate, în funcție de inventivitatea învățătorului, particularitățile specifice colectivului de elevi, situația materială și interesul familiilor acestora, baza materială a școlii, biblioteca etc. Atât învățătorul, cât și părinții trebuie să întrețină și să dezvolte motivația elevului pentru lectură.

Important este în primul rând ca elevul să înțeleagă bine ceea ce citește, apoi să fie în măsură să analizeze, să deosebească ceea ce este bun, util, instructiv, educativ, de ceea ce este rău, inutil, dăunător și în sfârșit să-și poată formula clar o opinie despre cartea citită.
Fără aceasta, lectura unei cărți poate oferi câteva clipe de desfătare, de folosire plăcută a timpului, de alungarea plictisului, dar fără un profit prea mare moral sau intelectual. Ideal ar fi ca pasiunea pentru lectură să se împletească armonios cu pasiunea pentru studiu.

Desigur, sunt multe de adăugat în ceea ce privește lectura, ca mijloc de educare a școlarilor, dar aș încheia prin a arăta ca noi, învățătorii avem dificila misiune de a-l apropia pe copil de carte, de a-l convinge că cititul nu trebuie înlocuit cu nici o altă formă, mijloc de informare, indiferent de evoluția societății, de cuceririle științifice.

Făcând referire la educația copiilor, învățatul Democrit afirma „că acesta este un lucru gingaș. Când duce la rezultate bune, ea n-a fost decât luptă și grijă; când nu reușește, durerea nu mai cunoaște margini”.

Bibliografie
Ioan Şerdean, Didactica limbii române în școala primară, Editura Teora, București 1998.
Silvia Nuță, Metodica predării limbii române în școala primară, vol I, Editura Aramis, București, 2000.

Text original: https://edict.ro/lectura-mijloc-de-educare-a-scolarului-mic/