Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.9 (153), Septembrie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

    Actrița  Sorana Țopa

Primit pentru publicare: 8 Sept. 2021
Autor: Elena PETRIMAN, Iași, membră a UZPR
Publicat: 9 Sept. 2021
© Elena Petriman,  © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

                                      Actrița  Sorana Țopa

                 Din seria personalităților ce au văzut lumina zilei pe Valea Zeletinului, am ales, pentru început, pe actrița Sorana Țopa. De ce să încep cu ea? Nu pentru că ar fi femeie și ar merita întâietate, nu pentru meritul de a fi fost o mare actriță a României, nu pentru faptul că are legături cu Burdusaci, locul meu de baștină, nici pentru că a fost și poetă, dar și scriitoare de piesă de teatru, nici pentru că ar fi frânt inimile celor doi filozofi: Mircea Eliade și Emil Cioran, ci pentru toate acestea la un loc.

S-a născut la 14 februarie 1898, în comuna Podu Turcului, din fostul ținut al Tecuciului, astăzi, comună aparținătoare de județul Bacău.

Tata- Panaite, era negustor, mama- Ioana, născută Boghiu, era casnică.

După ce moartea i-a răpit-o pe mama celor patru copii, negustorul Țopa le-a adus o altă mamă, una pe care a găsit-o în satul Burdusaci, la câțiva km de Podu Turcului: Catinca Diaconu.  Întâmplarea a făcut ca eu să aflu despre Sorana Țopa, pentru prima dată, de la bunul și regretatul meu consătean: medicul, poetul, scriitorul, eseistul, traducătorul, omul de știință C. Dimoftache Zeletin.

Prin vara anului 2010, revenind eu din scurta mea vizită la Podu Turcului, unde am descoperit o fotografie a Soranei Țopa, nu am stare până ce nu telefonez domnului C. Dimoftache Zeletin, cu scopul de a-i face cunoscute cele aflate de mine.

• Știam că Sorana Țopa e nepoata de soră a lui,, moș Diaconu” din Burdusaci. Pe

ambele lui nepoate de soră le-am cunoscut chiar aici, în București, dar pe Sorana am cunoscut-o îndeaproape, la ea în casă se organizau seri literare, era frumoasă și deșteaptă. Foarte deșteaptă. Și fascinantă, în adevăratul sens al cuvântului.

• Ce anume o făcea atât de fascinantă? Actoria?
• Sorana  s-a ridicat deasupra artei, a traversat zona sensibilității creatoare și, în

drumul ei spre spiritual, a părăsit viața artei pentru viața vieții. Ultimele ei cuvinte, înainte de a muri, au fost mai mult decât semnificative: ,, Văd lumină!”…

• Adică?
• Adică: Am pierdut lumina lumii de aici, dar mi-a rămas lumina vieții de dincolo.
• E adevărat că a fost ,,mărul discordiei” dintre Mircea Eliade și Emil Cioran?
• Discordie e cam mult spus, pentru că ea a parcurs drumul unei asceze. În evoluția

ei esteticul aproape că a inhibat eticul, iar eticul aproape că a fost copleșit de spiritual.

• Ce mai puteți spune despre Sorana Țopa?
• Numele ei de botez este Ana, numele de scenă este Sorana. Așa i s-a spus și așa a

rămas până la moarte.

• Chiar și după moarte! Am văzut că o stradă din Podu Turcului îi poartă numele.
• Nu doar o stradă, ci două străzi din Podu îi poartă numele.
  *
  Cam așa aveau loc discuțiile mele cu mult regretatul C. Dimoftache Zeletin: despre oamenii și locurile din care ne-am ridicat.

Odată stârnită curiozitatea, aveam să continui cercetările, pe cont propriu, și să aflu că Sorana Țopa a terminat școala primară  la Podu Turcului, a continuat studiile la Bârlad și București, după care   a devenit studentă  a Conservatorului din Iași, avându-l ca profesor pe State Dragomir- anii 1918-1921. După absolvirea secției de Artă Dramatică a Conservatorului și-a făcut stagiatura la Iași, sub îndrumarea actorului și fostului ei profesor, State Dragomir.  Nu a rămas mult timp neobservată, a remarcat-o Mihail Sadoveanu, care a angajat-o la Teatrul Național din Iași. Prea mult nu a zăbovit la Iași, sfârșitul anului 1926 o găsește la București, ca societară a Teatrului Național.

În 1927 primește rolul ,,domnișoarei Nastasia” din piesa cu același nume, scrisă de G.M.Zamfirescu. A fost prima actriță căreia i s-a atribuit acest rol și a fost un real succes, fiind impresionați de talentul actriței: Eugen Lovinescu, Mihail Sebastian, G.M.Zamfirescu, Nae Ionescu și încă mulți alții.

Au urmat alte roluri: Amalia din ,, Hoții”- de Schiler; Hilda – din ,, Constructorul Solness”- de H. Ibsen; Anca- din ,,Năpasta” – de I.L. Caragiale; Tofana- ,, Patima roșie”- de Mihail Sorbul; Alta- din ,, Act venețian”- de Camil Petrescu;

La scurt timp de la instalarea în București se atașează de lumea intelectuală a timpului, frecventând, inițial, cenaclul ,, Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu, iar între anii 1931-1933 este membră a cenaclului ,, Criterion”, alături de  Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Mircea Vulcănescu.

A fost iubită și apreciată nu doar de Mircea Eliade și Emil Cioran, ci și de Mihai Codreanu, Sorin Pavel, Eugen Lovinescu, Nae Ionescu, Ion Vinea, Adam Naum și chiar Marin Preda a imortalizat-o în ,, Doamna Sorana”- eroina din romanul ,, Intrusul”.

Sorana Țopa se orientează, concomitent, spre scrieri, debutând cu eseuri, poezie, articole în ,, Adevărul literar și artistic”, ,, Facla”, ,,Viața”. ,,Vremea”.

În anul 1947 se retrage de pe scenă,  nu înainte de a juca în prima ei piesă de teatru: ,, Călătorie în întuneric”- 1943- distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Național din București.

Cele trei piese : ,, Omul ascuns”, ,,Călătorie în întuneric” și ,, Neguțătorul de iluzii” – fac parte din trilogia privind ,, Ciclul vieții”.

Ciclul morții e redat în piesele ,, Appassionata”,  „ Vila tăcerii” , „Adevărata moarte” . Ultima ei piesă: ,, Noi… urmașii lui Iuda”.

Găsindu-și vocația în scris, argumentează:
,,Tot timpul am bâjbâit; am avut doar momente de intuiție artistică veritabilă”- mărturisea actrița într-un interviu acordat la 5 decembrie 1943 în ,, Vremea”.
Despre Sorana Țopa s-a exprimat eseistul, istoricul și criticul literar Ion Vartic, în cartea sa ,, Cioran naiv și sentimental”. Structurată pe nouă capitole, unul este dedicat Soranei Țopa și se intitulează: ,, Cine n-a fost subjugat de Sorana Țopa?”

Un fragment din jurnalul actriței ne dezvăluie zbaterile sufletești nu doar ale omului Sorana Țopa, ci chiar ale artistului ce încă se mai simțea, în anii 1971-1972- când nota:
3 Februarie
Am început revizuirea monologului  Actorul și sper că este ultima. M-am săturat să am astfel de preocupări așa zis literare. Deși mărturisesc cinstit că aprofundarea acestui monolog nu înseamnă o evaziune, o scufundare plăcută într-o scriitură aptă să ofere satisfacții personale. Lucrarea nu va vedea lumina zilei decât după moartea mea și chiar și atunci foarte problematică perspectivă… Aș putea afirma că, dimpotrivă, această revizuire este un prilej de meditație foarte prețioasă, deoarece prin luarea de contact cu ceea ce consider a fi un fel de mesaj- pot să urmăresc, în același timp, și procesul interior, cu reacțiile subtile față de problema cunoașterii de sine, problemă ce privește, în primul rând pe autoare.

            A încetat din viață la 1 noiembrie 1986, la București.