Ionuț CARAGEA

Cine este cu adevărat Irina Binder și ce scrie ea?

În anul 2014 scriam o cronică  despre romanul Fluturi – vol. I, de Irina Binder, în care prezentam cititorilor calitățile pozitive și negative ale unei cărți care reușise să ajungă în topul celor mai vândute cărți din România, fiind promovată puternic pe rețelele sociale de autoare, prin multiplele ei conturi de Facebook (când încă nu existau logaritmii de limitare a accesului la postări), de prietenii ei, dar și de o anumită categorie de cititori din mediul virtual, cititori  care rezonau cu unele fragmente din carte, în special cu unele pasaje motivaționale. 

La capitolul calități pozitive, menționam autodescrierea destul de reușită de la începutul romanului (cu toate că repetițiile, ca figuri de stil, erau destul de stângace și obositoare după citirea mai multor rânduri), iar la capitolul calități negative, lista era mult mai lungă și făceam referire la:

1. Nerespectarea regulilor versificației clasice, acolo unde erau implementate poezii în roman (demonstrând astfel o lipsă crasă de cultură poetică).
2. Numeroasele contradicții existente în pasajele în care erau descrise unele întâmplări (ceea ce demonstra că autoarea nu stăpânește deloc firul narativ) sau în pasajele în care personajul principal (numindu-se tot Irina) făcea referire la sentimentele sale, la modul în care primise educația părintească (făcându-ne să ne punem multe semne de întrebare despre caracterul acestuia).
3. Dialogurile fără profunzime, vocabularul limitat.

Concluzia mea era că acea carte era una dintre cele mai slabe din miile pe care le citisem până atunci. O carte din care nu aveai ce învăța, o carte care nu făcea apel la conștiință și înaltele valori umane. Poate că singurul mod în care atrăgea atenția era felul în care fluturele zbura din floare în floare, până când rămânea fără aripioare. 

De altfel, criticii sau scriitorii importanți care au mai făcut referire la celelalte scrieri ale Irinei Binder, au ajuns la aceeași concluzie privind calitatea lor literară, în special stilul în care erau scrise. Paul Cernat considera că, din punctul său de vedere, „ceea ce scrie Irina Binder n-are legătură cu literatura. Dar e un fenomen inevitabil” (de altfel, văzând-o pe autoare vorbind, prozatorul Radu Aldulescu a ajuns tot la aceeași concluzie), iar Mihai Iovănel, într-o recenzie pentru „Scena9“ a romanului „Străinul de lângă mine“, afirma că „O astfel de carte e compusă din următoarele ingrediente: personaje puternic idealizate, reduse în mare la calități aspiraționale; o trăncăneală nonstop pe teme motivaționale și erotice; un stil înfiorător…”.

Practic, de la Fluturi și până la cartea comentată de Iovănel, se folosea aceeași rețetă.

În fața tuturor opiniilor critice negative ale scriitorilor și criticilor literari, autoarea s-a apărat în fața publicului ei, spunând că toți cei care o critică negativ sunt, de fapt, invidioși pe succesul ei. Sau că au tras concluzii pripite, fără să îi citească operele cu atenție (chiar nu trebuie să citești o carte întreaga pentru a remarca stilul în care este scrisă). Criteriul valoric al autoarei era numărul de cărți vândute (Binder declara sfidător în Adevărul că: „Eu aștept de câțiva ani ca măcar unul dintre scriitorii care susțin că sunt mai buni ca mine să mă depășească”), de parcă aforismele lui Lucian Blaga, situate pe rafturile prăfuite din magazia librăriei Humanitas din Oradea, nu meritau să fie expuse în vitrinele din față, care erau ocupate de cărțile Irinei Binder, ca și cum Blaga ar fi mult sub nivelul lui Binder ca inteligență, stil literar, profunzime ideatică, filosofie. O bilă neagră pentru Liiceanu și compania, care erau preocupați să facă profit cu orice preț, vânzând o carte publicată de o altă editură, fără să țină cont de educația și evoluția spirituală a cititorilor, fără să țină cont de calitățile negative enumerate mai sus. Ce a simțit Liiceanu, care pretinde că este un om cult, când a citit absurditățile scriitoarei Irina Binder? Nu l-a îngrețoșat stilul? 

Ei bine, eu sunt unul dintre cei care au citit romanul Fluturi cu mare atenție, iar cronica mea a fost relevantă în acest sens, nelipsind argumentația clară. Și tocmai din cauza acestui lucru, nesuportând critica literară negativă și confundând-o cu atacul la persoană, autoarea a pus o presiune imensă pe mine, solicitându-mi să șterg acea cronică din locurile unde a fost publicată, ba chiar amenințându-mă cu darea în judecată. Nu a reușit să mă intimideze decât parțial. Am retras cronica de pe Facebook, dar aceasta a fost publicată în mai multe reviste din țară, reviste pe care, evident, cititorii Irinei Binder nu le citesc, nefiind preocupați/interesați decât de mesajele autoarei de pe rețelele de socializare și de pe blogul ei personal. Am sfârșit prin a bloca mesajele de e-mail ale autoarei, nemaivoind să am de-a face în niciun fel cu ea și nici cu amenințările sale. Cu toate că, în acel moment, o puteam acuza, foarte ușor, de hărțuire. Dar nu voiam complicații.

Anii au trecut, Irina Binder a scos mai multe cărți, ba chiar editura la care a publicat a reușit să apeleze la corectori care au eliminat numeroasele greșeli gramaticale din cărțile precedente, republicând, astfel, și romanul Fluturi, cu toate continuările sale. Însă, pe internet, pe lângă numeroasele comentarii cu privire la cărțile Irinei Binder,  au început să circule unele informații despre anumite fragmente plagiate de către aceasta din operele altor scriitori. Au fost date exemple clare, cu citate preluate identic, prin traducere, din alte limbi, sau cu citate prelucrate, modificate, reinterpretate, repovestite, o tehnică des întâlnită la plagiatul ideatic. Ba chiar au existat voci care au menționat că autoarea povestește unele secvențe din filme cunoscute, de exemplu din „Fifty Shades of Grey”. Dintre cei care au prezentat dovezile cele mai clare cu privire la acuzațiile de plagiat, s-a remarcat domnul Gabriel Cernea, acesta demarând o adevărată campanie de informare a cititorilor pe pagina sa de Facebook. Fiindcă domnul Gabriel Cernea se află pe lista mea de prieteni, am ajuns să descopăr că afirmațiile domniei sale erau justificate, numai că acestea, nefiind postate de un om cu greutate în lumea literară, erau trecute prea ușor cu vederea de cititori. Și cum însăși Irina Binder, printr-o postare publică (pe citeştecevrei.ro), solicitase să i se aducă dovezi clare cu privire la acuzațiile de plagiat (ba chiar a oferit 10 000 de lei acelora care i-ar fi adus măcar o frază care să dovedească că a plagiat), am postat pe pagina mea de Facebook toate exemplele în care se putea constata că domnul Gabriel Cernea și subsemnatul aveam dovezi clare că Irina Binder plagiase (https://www.facebook.com/IonutCarageaPoezii/posts/1151081135373779). În același timp, i-am făcut cunoscute Irinei Binder, pe pagina sa de Facebook, aceste dovezi, conform cerințelor sale. Surprinzător, aceasta le-a șters foarte repede. Am încercat să le repostez pe alte pagini de-ale ei, dar același rezultat. 

Iată doar câteva din citatele traduse mot a mot sau aproape identic din alte limbi, plus câteva citate preluate de pe alte bloguri: „Niciun om nu este atât de sărac încât să nu aibă ceva de dăruit” (Binder) – „Nobody is so poor that he has nothing to give…” (Papa Ioan Paul al II-lea); „Dacă ți s-a dat un vis, ti se vor da și șanse să îl îndeplinești” (Binder) – „If you have a dream, give it a chance to happen” (Richard Delfos); „Sunt suficient de bună ca să te iert, dar nu suficient de naivă ca să mai cred în tine” (Binder) – „I’m a good enough person to forgive you but not stupid enough to trust you again” (Anette Thomas); „Iertarea este poarta către libertate” (Binder) – „„Iertarea este cheia spre acțiune și libertate.” (Hannah Arendt); „Un om care are inima plină de iubire, nu va fi niciodată singur, sărac sau urât” (Binder) – „Start loving people from your heart, and you will never be alone.” (preluat de pe siteuri de citate motivaționale); „Fiecare dintre noi trăiește încercând să uite pe cineva” (Binder) – „We all try to forget someone” (Nitika Tayal); „Atunci când mi-e foarte dor de oamenii pe care-i iubesc, îmi amintesc că îmi bat în piept” (Binder) – „Și când îmi e dor de tine, îmi amintesc că îmi bați în piept” (blogul Devil’s diary).

Evident, acest comportament m-a determinat să apelez la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) și CopyRo (societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor), iar răspunsul acestora a fost clar. Autoarea, pentru a putea fi sancționată pentru încălcarea drepturilor de autor, trebuia să fie dată în judecată de titularii drepturilor de autor sau de către moștenitorii acestora, legislația în vigoare neoferind alte alternative. O alternativă morală ar fi fost postarea plagiatului pe plagiate.ro, portalul suspiciunilor de opere plagiate în România, dar am avut mari dubii cu privire la eficiența lui. Prin urmare, plagiatele comise de Irina Binder vor fi pedepsite numai dacă se trezesc autorii textelor originale din mormânt și o reclamă pe plagiatoare. Sau dacă o reclamă moștenitorii drepturilor de autor pe care, evident, este foarte greu să-i găsești. 

Cunoscând toate aceste portițe de scăpare, Irina Binder a contraatacat cu o postare pe Facebook, pentru a nu-și pierde cititorii și cumpărătorii. Mai întâi s-a justificat, destul de penibil, spunând că imaginile care conțin citatele plagiate provin de la cititori, uitând că, de fapt, citatele plagiate sunt publicate și în propriile sale cărți, chiar de ea însăși (că doar nu i-au scris cititorii cărțile, trimițându-i conținutul lor prin mesaje private). Apoi, m-a atacat grav la persoană, acuzându-mă de hărțuire (care, după spusele ei, durează de 10 ani), de hărțuire de minori, a declarat că sunt bolnav, că am psihoze grave, că am trimis mesaje care conțin calomnii și instigare la bullying, ură, defăimare și comportament antisocial, că folosesc conturi false, că i-am jignit părinții, că am amenințat-o  cu moartea etc. etc. etc. O postare în care s-a autovictimizat, atrăgând compasiunea a mii de persoane. Evident, în urma acestor acuzații deosebit de grave, am reclamat-o pe Irina Binder la Poliție. Toate acuzațiile ei au fost verificate și fiindcă toate acestea au fost niște minciuni grosolane, Irina Binder a fost sancționată contravențional, conform legii 61/1991, republicată. Iată unde duce mândria unei autoare care nu suportă adevărul, care nu suportă critica literară negativă, care nu suportă dovezile clare că a plagiat, care nu suportă să fie dată în vileag în fața propriilor ei cititori.

I s-a dat șansa să-și ceară scuze, a fost notificată, dar acuzațiile ei grave continuă să rămână vizibile și să influențeze negativ cititorii. Cu alte cuvinte, să-i manipuleze. Așa cum rămân și acele citate prin care autoarea s-a făcut cunoscută, nefiind vorba de munca ei, de talentul ei, ci de niște plagiate grosolane. Întrebarea care se pune este: ce impact ar mai avea cărțile Irinei Binder dacă s-ar scoate din ele toate citatele plagiate? Unii critici literari, dacă și-ar folosi priceperea și ar purica aceste cărți, ar putea să dea un răspuns foarte elocvent. Dar, cu siguranță, Irina Binder va continua să aibă acel segment de cititori care nu este interesat nici de calitatea unei opere literare și nici de plagiatele existente în ea, voind cumva să demonstreze că lupta noastră cu mediocritatea, incultura și toate aspectele lor decadente, reprezintă o cauză pierdută. Chiar așa să fie?

Ionuț Caragea, 27 septembrie 2021