Limba progresează printr-un proces de unificare teritorială, după cum afirmă pe bună dreptate Mioriţa Baciu Got şi nu numai, prin pierderea unor particularităţi dialectale din lexic şi din fonologie, sub influenţa limbii literare. Paralel, se asistă la o diversitate stilistică a limbii în variante stilistice, sub influenţa factorilor nivelatori ai diferenţelor dialectale, care înlesnesc şi acțiunea de proliferare a limbajului argotic.

1. Argoul – prezentare generală

În lingvistica românească, la fel ca şi în cea străină, s-au conturat de-a lungul timpului mai multe accepţii ale termenului argou. A fost definit ca ansamblu, dialect, limbaj special, lexic parazit, ramificaţie socială a limbii sau vocabular, care aparţine fie unor clase, categorii sau grupuri situate pe o treaptă inferioară în ierarhia socială, fie unei categorii de vârstă (elevi, studenţi), fie celor care practică o anumită meserie. Aceste opinii demonstrează că argoul este o realitate lingvistică dificil de definit în raport cu caracteristicile şi cu precizarea poziţiei sale în ierarhia stilistică a limbii.

Efectele termenului argotic variază după circumstanţele în care se utilizează. Interlocutorul joacă un rol esenţial în limbajul argotic, implicând dialogul viu, o rivalitate şi o luptă în exprimare. Vorbitorii urmăresc să se impresioneze reciproc, prin utilizarea unor cuvinte cu formă şi cu sens insolit, care provoacă efecte puternice. Înţelegerea semnelor utilizate constituie în argou fundamentul comunicării. Interlocutorul înţelege mesajul aşa cum l-a conceput emiţătorul şi reacţionează corespunzător codului şi corespunzător cu intenţiile transmise.

Argoul este o limbă literară, afirmă criticii de specialitate, creată prin asocieri intuitive, nu este o elaborare de tip conştientizat. Intenţia poate fi conştientă, dar nu şi procesul argotic. Argoul, ca proces, este spontal şi convenţional, dar nu şi conştient. Vorbitorul introduce în conversaţie termenii argotici în mod conştient, iar ei sunt preluaţi de locutori. Creaţia de cuvinte este, uneori, conştientă în argou, unde inovatorul creează termenii argotici cu un anumit scop, iar receptorul este conştient, la rândul său, de noutatea şi de valoarea acestora.
Termenul argotic apare ca o unitate lingvistică pluridimensională, care poate fi analizată sub aspecte variate: sens, formă, nuanţe stilistice, emoţional-expresive, etimologice, circulaţie, frecvenţă, apartenenţă la vocabularul activ sau pasiv.

Referitor la natura lui secretă, opiniile sunt variate. Unii lingvişti optează pentru caracterul secret al argoului, iar alţii îl consideră “un caz psihologic inconştient sau un limbaj mai mult sau mai puţin secret”. Argoul îşi diminuează vizibil caracterul, în condiţiile în care desfiinţarea barierelor sociale conduce la dispariţia unor grupuri şi apariţia altora. Argoul apare pe calea vorbirii într-un anumit cerc de oameni, ca o specializare a limbii înseşi în diferite domenii, având un puternic caracter social, trasătură ce-I anulează artificialitatea.

2. Argoul în lumea tinerilor

(…) Lectură completă la : https://edict.ro/limbajul-argotic-in-viata-scolarilor/