Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto:Marius Bațu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Marius Bațu s-a născut la 30 octombrie 1959, la Constanța și a murit la 23 noiembrie 2024, la Timișoara, fiind înmormântat la Cimitirul „Anadalchioi” din orașul natal. A fost căsătorit și a avut o fiică. A fost membru al grupurilor Poesis (1977-2007), Holograf (1996-2001) și Pasărea Colibri (2001-2003), colaborând cu alți artiști și mai multe formații. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1982-1985). A susținut sute de recitaluri și a efectuat sute de turnee în țară și în străinătate. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Sub titulatura Poesis, a editat caseta audio „Cântec șoptit” (1996) și compact-discurile „Babilon” (2007) și „Creanga de aur” (2012), fiind prezent pe alte patru compact-discuri ale formației Holograf, trei compact-discuri și un digital video disc ale grupului Pasărea Colibri. A apărut pe diferite compilații, între care compact-discul „Ursul românesc” – volumul 3 (2007) al Cenaclului „Flacăra” și digital video discul „Folk You” (2007). A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk.

Marius Bațu (compoziții, voce și chitară) a fost un cunoscut cantautor de muzică folk, remarcat prin calitățile vocale și virtuozitatea instrumentală. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 17 octombrie 2005.

– Te salut, Marius Bațu!
– Și eu te salut!

– Când ai evoluat în Cenaclul „Flacăra”?
– Împreună cu Eugen Baboi, cu care alcătuiam grupul Poesis, am intrat în vara anului 1982 și am rămas până la începutul anului 1985.

– Unde și cum ați fost descoperiți?
– În vara aceea, am avut niște filmări la Constanța ale emisiunii televizate pentru tineret Club T și, apoi, altele cu Tudor Vornicu; tot atunci, am participat la emisiunea de televiziune Antena vă aparține, realizată de Adrian Păunescu, care ne-a selectat, în urma unei vizionări, la cenaclu.

– Cum ai caracteriza atmosfera de acolo?
– Spectacolele aveau loc aproape zilnic – uneori, și câte două pe zi –, iar turneele erau foarte lungi; într-o lună, aveam reprezentații în cel puțin 25 de zile, ceea ce făcea să se acumuleze multă oboseală, dar vârsta pe care o aveam atunci ne permitea să trecem peste asta. Tot timpul, era o continuă atmosferă de creație; și în autocar, și în camere, luam chitara și cântam sau experimentam noi linii melodice.

– Atunci ați scris piesele care au intrat pe primul vostru album?
– În mare parte, da; piesa care dă titlul albumului [Cântec șoptit] și ne-a făcut cunoscuți fusese compusă, însă, în 1977.

– Cum ați perceput reacțiile publicului de atunci?
– Oamenii știau la ce vin; rețeta era atât de generoasă, încât până și cel mai pretențios spectator își putea alege ceva de acolo.

– Entuziasmul era spontan sau dirijat?
– Fiecare se manifesta după propria dorință; unde le plăcea, aplaudau, iar unde nu – o făceau mai moderat sau se abțineau.

– Ce a însemnat pentru voi scena aceea?
– Ceea ce a reprezentat și pentru ceilalți care au fost acolo: pe atunci, era cea mai importantă și mai sigură rampă de lansare.

– Care ar fi răspunsul tău dacă ai primi o nouă invitație de a participa la cenaclu?
– Nu știu; nu m-am gândit niciodată și nu-mi dau seama în ce mod s-ar putea concretiza.

– Îți mulțumesc pentru tot!
– Și eu îți mulțumesc și numai bine!

Florin Bălănescu