Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Gheorghe Danciu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Ghiță (în realitate, Gheorghe) Danciu s-a născut la 5 mai 1960, la Baia Mare, raionul și regiunea omonime (astăzi, în județul Maramureș) și a murit la 27 noiembrie 2019, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul „Horea 1” din municipiu. A fost căsătorit și a avut două fiice. A absolvit Liceul Industrial nr. 1 (în prezent, Colegiul Tehnic „Transilvania”) din Baia Mare. A scris peste peste 50 de piese, a susținut sute de recitaluri în România și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A activat în grupul băimărean de muzică folk Orizont ’77 (1977-2019). A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1984) și „Totuși, iubirea” (1994-2010). A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este prezent pe compact-discurile „Izvor de lumină”, „Colinde”, „Folk 5×4” – volumele 1 și 2 (2007) și „Cântece de iubire” (2010). A primit mai multe premii la diferite concursuri și festivaluri de muzică folk. A fost președintele Asociației Culturale „Transilvania Folk” din Baia Mare.

Ghiță Danciu (compoziții, texte, voce și chitară) a fost un cunoscut cantautor de muzică folk care s-a remarcat prin cantabilitatea pieselor și acuratețea vocală. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 12 octombrie 2005, de la domiciliul său din Baia Mare.

• – Te salut, Ghiță Danciu!
• – Te salut și eu!
• – Cum te-ai lansat în muzica folk?
• – În 1977, am înființat, la Baia Mare, împreună cu Valentin Moldovan, grupul Orizont ’77. Pe atunci, în jurul orașului existau 11 mine de cărbune și, de fiecare dată când se deschidea un nou orizont minier, i se dădea numele anului în care era inaugurat. De acolo, ne-am inspirat și noi.
• – Când ai cântat în Cenaclul „Flacăra”?
• – În formula de grup, am debutat la Galați, în 1984, și, apoi, în același an, am mai fost prezent de trei ori la Baia Mare. Din 1994 până în 2010, am participat și la Cenaclul Totuși, iubirea.
• – Ce importanță a avut această manifestare pentru generația de atunci?
• – Din punct de vedere al mesajului, cenaclul a revoluționat întreaga țară. Adrian Păunescu a scris sute de poezii de calitate care au fost puse pe muzică, valabile și astăzi, în condițiile în care muzica ușoară, de exemplu, nu a stat niciodată prea bine la acest capitol.
• – Dar asupra artiștilor care au evoluat acolo, ce influență a avut?
• – Fiecare folkist care a cântat pe scena aceea a devenit un alt nume decât cel cu care a debutat în cenaclu. De exemplu, nici de [Ștefan] Hrușcă, nici de [Vasile] Șeicaru, nici de [Victor] Socaciu sau de Gil Ioniță nu cred că ar fi auzit aproape nimeni dacă nu ar fi trecut pe la Flacăra. Sincer să fiu, până la apariția acestui fenomen nici nu am știut ce înseamnă muzica folk.
• – Starea aceea de spirit s-a perpetuat și după desființarea cenaclului?
• – În Internet, există o cameră folk cu peste 8.000 de cântece [Om bun folk 4 noi (Om bun folk pentru noi)], înființată de un băimărean, care le transmite în Statele Unite, Canada, Germania, Italia și, în general, în țările cu comunități românești; audiența este foarte mare, ceea ce dovedește că interesul pentru acest gen muzical este la fel de viu ca atunci. În plus, folkul a revenit în forță și pe scenele autohtone, atât timp cât și eu, și colegii mei suntem invitați la tot felul de evenimente. În spectacole, tinerii cântă împreună cu noi melodiile noastre și, dacă-i întrebi de unde le știu, îți răspund că de la părinții lor, care, acum 20-30 de ani, alcătuiau publicul cenaclului. Tineretul ar dori mai multă muzică folk, dar, din păcate, ea nu este mediatizată decât de foarte puține posturi de radio și de televiziune, ceea ce e regretabil.
• – Îți mulțumesc pentru acest dialog și pentru cântecele tale.
• – Cu multă plăcere.
• Florin Bălănescu