Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Magdalena Pușkaș; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Magdalena Pușkaș (născută Finna) a văzut pentru prima oară lumina zilei la 14 ianuarie 1961, la Reghin, raionul cu același nume, Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară (astăzi, în județul Mureș). A fost căsătorită de două ori și are un fiu. A absolvit Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității „Spiru Haret” din București. A lucrat în diverse locuri până în anul 2023, când s-a pensionat. A activat în grupurile folk Arthemis, Ecoul, Partaj și Orizont ’77. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1981-1985) și „Totuși, iubirea” (1990-2000). A susținut peste 5.000 de recitaluri și a efectuat turnee în Franța, Italia, Ungaria, Ucraina, România și Republica Moldova. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Împreună cu grupurile în care a evoluat, a editat șapte albume și a apărut pe șase compilații ale Cenaclului „Flacăra”. A primit mai multe distincții, între care Premiul al II-lea la Festivalul Național „Cântarea României” (1979), Premiul I la Festivalul „Baladele Dunării” (1981) și Marele premiu pentru debut al Cenaclului „Flacăra” (1982).

Magda Pușkaș (compoziții, texte și voce) este o cunoscută cantautoare de muzică folk, care s-a remarcat mai ales prin sensibilitatea interpretării vocale. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 10 octombrie 2005, de la domiciliul său din Reghin.

– Te salut, Magda Pușkaș!
– Te salut și eu!

– Când și în ce formule ai cântat în „Cenaclul Flacăra”?
– Am început în anul 1981, în grupul Ecoul, împreună cu Sorina Feier, pe atunci – astăzi, Sorina Bloj, care, la un moment dat, s-a îmbolnăvit și nu a mai putut veni la spectacole. Rămasă singură, am cântat individual, apoi Adrian Păunescu m-a combinat în duet cu fiica sa, Ioana, după care am cântat, din nou, solo. Având sindromul de grup, am format grupul Partaj, alături de Tatiana Stepa, ce care am evoluat până la desființarea cenaclului, în 1985 [la 15 iunie].

– Ce urme a lăsat cenaclul în cariera ta?
– Cele mai frumoase din viața mea. Și acum, noi trăim din ceea ce am primit atunci; toți cei care au fost fie și numai o lună pe scena aceea trăiesc, și astăzi, din amintiri. Cenaclul i-a ridicat pe toți și, apoi, i-a lăsat cu totul alții decât cei pe care îi preluase.

– Dar asupra generației aceleia de spectatori, ce amprentă a lăsat acest fenomen?
– În memoria lor, cenaclul a rămas un mit – la fel ca formația Phoenix – și, într-un fel, e bine să rămână așa. În alt fel, tinerii de astăzi au nevoie de creații originale, de nivelul celor de atunci; am constatat, cu stupoare, că melodiile noastre se ascultă, și acum, în Canada, America, Germania și Austria, ceea ce nu am crezut. Acum câteva săptămâni, am avut o revelație. Există o cameră folk – Om bun folk 4 noi [Om bun folk pentru noi] –, în care se găsesc numai piese de bună calitate; sunt peste 8.000 de cântece folk ce se ascultă în permanență și, în momentul în care m-am auzit acolo, am rămas stupefiată. N-am știut și n-am crezut că în această lume se ascultă atât de multă muzică folk.

– Cum ai continuat și ce faci astăzi?
– Valurile vieții m-au trimis la Baia Mare, unde m-am cuplat cu grupul folk Orizont ’77, împreună cu care cânt în diverse spectacole prin țară. În paralel, am continuat și cariera individuală – compun și înregistrez cântece, editez discuri și susțin recitaluri.

– Îți mulțumesc și te felicit pentru tot ce ai realizat.
– Și eu îți mulțumesc, dar nu e numai meritul meu.

Florin Bălănescu