Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Mihaela (Popescu) Țițeica; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Mihaela „Giurgiu” (la naștere, Popescu și, actualmente, Țițeica) s-a născut la 14 februarie 1963 la Giurgiu, raionul cu același nume, regiunea București (astăzi, în județul Giurgiu). Este căsătorită și are o fiică. A absolvit Facultatea de Muzică a Universității „Spiru Haret” din Capitală. Lucrează ca expert canto de muzică ușoară și populară la Școala Populară de Arte și Meserii din orașul natal. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1982-1983). A susținut peste o sută de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară, precum și pe vase de croazieră pe Dunăre. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este prezentă pe triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982) și pe compact-discul „Ca un fum de țigară, sufletul” – volumul 8 (2008) al Cenaclului „Flacăra”. A primit mai multe premii la diferite concursuri și festivaluri de muzică folk.

Mihaela „Giurgiu” (compoziții, voce și chitară) este o cunoscută cantautoare de muzică folk, care s-a remarcat prin melodicitatea pieselor și acuratețea vocală. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 10 octombrie 2005, de la domiciliul său din Giurgiu.

• – Te salut, Mihaela „Giurgiu”!
• – Te salut și eu!
• – Care este povestea identității tale din Cenaclul „Flacăra”?
• – Eu mă numesc, de fapt, Mihaela Popescu, dar, fiindcă, înainte de venirea mea, exista acolo o folkistă cu același nume din Suceava, pentru a ne deosebi, Adrian Păunescu m-a re-botezat „Giurgiu”, după numele orașului în care locuiesc.
• – Care au fost limitele cronologice ale prezenței tale pe scena aceea?
• – Am debutat în 1982, la Giurgiu, după o preselecție locală, și, apoi, am rămas până în anul următor.
• – Dintre toate amintirile tale din acea perioadă, care e cea mai de preț?
• – Au fost multe momente minunate, dar, după cum e și firesc, prima seară rămâne cea mai vie în memoria mea. Nu pot uita nici entuziasmul cu care publicul m-a primit de fiecare dată, în special reacția sa la cântecul meu cel mai reprezentativ – Teama.
• – Ce a însemnat pentru tine această manifestare?
• – Cenaclul a reprezentat cadrul de afirmare la nivel național a pieselor mele, inspirate din creația poeților [Federico] García Lorca [Teama – titlul original, Vânt de vecernie], Ana Blandiana [Descântec în ploaie], Constanța Buzea [Leac pentru îngeri], Adrian Păunescu [Ora strepezită] și alții. Acolo, mi-am format gustul pentru marea poezie și pentru valorile autentice ale muzicii folk și, tot acolo, a fost singurul loc în care m-am simțit, cu adevărat, liberă.
• – Care a fost principalul tău atu cu care te-ai impus în cenaclu?
• – Faptul că mi-a plăcut mult să cânt muzică folk, cu sinceritate și cu mesaj direct.
• – Date fiind oboseala și disciplina impusă până la severitate, nu era dificil să faci față?
• – Pentru mine, nu a fost greu, fiindcă eram mereu conștientă că numai rigoarea poate duce la succes; în absența acestui cadru, nu ar mai fi existat nici artiști autentici, nici muzică adevărată.
• – Acum, mai ești predispusă pentru o experiență similară?
• – Sufletește, da; altfel, nu.
• – Îți mulțumesc pentru amabilitatea de a purta această conversație.
• – Plăcerea a fost de partea mea.
• Florin Bălănescu