Autor: © Nicolae IOSUB
Text și iconografie © Nicolae Iosub (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
,,Astă-zi 20 Decembrie, anul 1849, la patru ceasuri
şi cincisprezece minute evropieneşti s-au născut
fiul nostru Mihai”. (Gh. Eminovici)
Pe 15 ianuarie 2025, se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român – Mihai Eminescu – așa cum este consemnat în ,,Mitrica pentru nașteri și botezuri” pe anul 1850, aflată la Arhivele Statului din Botoșani. Mihai a fost al șaptelea copil al Ralucăi și a lui Gheorghe Eminovici, venit după două fete – Ruxandra și Maria – care a văzut lumina zilei în casa din Calea Națională nr.179, din Botoșani, vis a vis de Catedrala Uspenia, unde a și fost botezat, pe 21 ianuarie 1850.
Atâta timp, cât Mihai Eminescu a fost în viață, el știa de la părinți că se născuse pe 20 decembrie 1849, de Sf. Ignat. Aceeași dată o știau cunoscuții, colegii și prietenii săi, Titu Maiorescu consemnând în notița biografică, la volumul de Poezii, din 1897:,,În notița biografică din edițiile anterioare însemnasem ziua nașterii lui Eminescu ,,la 20 Decembrie 1849 în satul Ipotești lângă Botoșani”. Această însemnare se întemeia pe arătarea lui Eminescu însuși. D. Iacob Negruzzi păstrează un registru în care membrii societăței literare ,,Junimea” și-au înscris data și locul nașterii lor. Pe pagina 2-a a registrului, în dreptul numelui Mihail Eminescu, stă scris de propria mână a poetului: ,,Ignat”, în adevăr martiriul pe care Biserica ortodoxă îl serbează în ziua de 20 Decembrie”.
Petiţia lui Mihai Eminescu din 16 martie 1864, către ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu, pentru acordarea unei burse de studii la Gimnaziul din Botoșani (azi Liceul A.T. Laurian), inducă și ea locul nașterii:,,Având lipsă nu numai de obiectele accesorii la studiile gimnasiale, dar chiar şi de meziile de susţinere am fost constrâns de a părăsi după un interval de şase septemâni deja gimnasiul de’n oraşul naşterei mele, spre a-mi căuta în altă parte existenţa. Mihail Eminovici- Elev den clasa II gimnasială”.
Căminarul Gh. Eminovici, care trebuia să plece la Iași pentru a înainta o procură la judecătorie, aștepta cu îngrijorare nașterea celui de-al șaptelea copil, ca să poată pleca cu căruța poștei, pe ,,Drumul Mihăilenilor”, așa cum se putea circula pe acele timpuri, pe distanțe lungi. După nașterea lui Mihai, Eminovici consemnează evenimentul în Psaltirea familiei, pe care o avea asupra lui și, liniștit, pleacă la drum.
După cum afirmă Matei, fratele poetului, toţi copiii lui Eminovici au văzut şi cunoscut această Psaltire. „Într-o Psaltire veche însă, care se păstra din străbuni în casa părinţilor săi şi în care sunt scrişi consecutiv autograf de tatăl poetului naşterile tuturor copiilor săi, jos pe pagina 5-a stă scris: «Astă-zi 20 Decembrie anul 1849 la patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropineşti s’au născut fiul nostru Mihai»” (Prefaţă de Matei Eminescu la volumul de Poezii, editat de el în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, nr.195-196). Observăm că Matei precizează şi pagina şi locul unde era făcută însemnarea, dovadă că el o văzuse şi o citise de mai multe ori. Este posibil ca după moartea lui Gh. Eminovici, Psaltirea să fi ajuns la Matei, fiind căutată de preotul Dumitru Furtună, în orașul Bistrița, ultima locuință a lui Matei, însă fără succes.
Matei scrie în continuare că nu se poate pronunța definitiv în privința celor două date cunoscute, 15 ianuarie 1850, sau 20 decembrie 1849:,,Deci care din cele două date este adevărată nu o putem afirma cu certitudine, dar bănuim că mai probabilă este cea scrisă de tatăl poetului, mai întâiu că el indică și ora și minutul în care s-a născut, și apoi pentru că era un om dotat de la natură cu o așa memorie încât cunoștea mai pe toți contimporanii săi boieri și boiernași din toată Moldova”.
Chiar dacă viitorul poet s-a născut pe 20 decembrie 1849, înregistrarea în ,,Mitrica pentru nașteri și botezuri”, s-a făcut pe 15 ianuarie 1850, dată oficială de naștere, recunoscută și astăzi și a fost botezat pe 21 ianuarie 1850, la biserica Uspenia, naș de botez fiindu-i stolnicul Vasile Iurașcu. Preotul consemnează în ,,Registrul pentru naşteri şi botezuri pe anul 1850”: ,,numărul trei, din cinsprezece ghenari 1850, fiu Mihail, fiul Dl. Gheorghi Iminovici căminar şi al soţiei sale Ralu, proprietari, naş fiind stolnicul Vasile Iuraşcu; în poliţia oraşului Botoşani, data botezului fiind douăzeci şi una ghenari” şi semnăturile (Post- scriptum la volumul Poezii, Editura Librăriei Socec, octombrie, 1897, pag.270).
Acest lucru este confirmat și de secretara mănăstirii Agafton, Agafia Gherghel, membră în consiliul economic al mănăstirii, la 29 august 1891, când aceasta scrie prefectului G. Cerchez din Botoșani, la solicitarea acestuia:
Domnule Prefect,
,,1891, martie 29, Agafton
D-l poet Eminescu este născut în Botoşani; aceasta este foarte sigur, căci am întrebat pe maica Fevronia Joraşcu, care au fost de faţă, când s-au născut. Este cunoscut încă că Botezul i s-au citit de către preotul Dimitrie, de la Ospenia.
(s) Agapia Gherghel”.
În acel an, 1891, stareţa mănăstirii era maica Olimpiada Iuraşcu, sora Fevroniei și a Ralucăi şi avea tot interesul ca răspunsul dat prefectului de Botoșani să fie exact şi prompt.
Gh. Eminovici, care era un bun creştin și ţinea strict la regulele bisericești, după botez a făcut o frumoasă cumetrie, şi-a invitat toate rudele la petrecere, aşa după cum spune şi doctorul de familie, Hyneck, într-o scrisoare către Corneliu Botez, în 1909: „De aceste datini, desigur, au ţinut socoteală şi părinţii poetului, oameni cari observau strict datinile şi practicile religioase, când l-au botezat într-o sâmbătă”.
Mihai Eminescu şi-a cunoscut tot timpul data adevărată a naşterii sale (20 decembrie 1849) dar şi data oficială trecută în Mitrică (15 ianuarie 1850), singurul act oficial în care se înregistrau noii născuți. Pe 15 ianuarie, data oficială de naștere a Poetului, îl sărbătorim an de an.
Destinul lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor, i-a hărăzit o viaţă sbuciumată, cu multe realizări dar şi cu multe neîmpliniri şi lipsuri şi a fost trimis pe pământ ca să ne creeze Luceafărul, cea mai înaltă expresie a perfecţiunii artistice. Aşa cum spune scriitoarea Roza Del Conte:,,Eminescu nu e o floare rară, desfăcută parcă prin miracol dintr-o sămânţă adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: e un astru ţâşnit din adâncimile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizaţie tânără şi nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură şi de severă tradiţie. Ca şi aceea a Luceafărului său, şi lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă” (Roza Del Conte- Eminescu sau despre absolut).
Prin Eminescu, neamul românesc și-a asigurat dreptul la nemurire;,,Obscur, dar mai puţin patetic, neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la ,,nemurire”, mai ales prin creaţia lui Mihail Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot într-o zi, seca. Şi s-ar putea ca într-o zi, nu prea îndepărtată, strategia mondială să sufere asemenea modificări, încât poziţia noastră de popor de graniţă să-şi piardă însemnătatea pe care o are de un secol încoace. Toate acestea s-ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se poate întâmpla: dispariţia poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului românesc a fost ,,proiectată în eternitate” prin versurile unui poet care a suferit toată viaţa de sărăcie, uneori chiar şi de foame, şi a murit, omorât de un nebun, într-un ospiciu…Este o lecţie de modestie pe care însăşi istoria ne-o dă, nouă tuturor” (Mircea Eliade- Ziarul America, 15 ianuarie 1975).
Nicolae Iosub, ianuarie 2025, Botoșani
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania