• IOAN  VASIU: – Îți mai amintești când și unde ai debutat, ca jurnalist ?
• CIPRIAN  MĂRINUȚ:  – Sigur că da, așa ceva nu se uită niciodată. Articolul  meu de debut  a apărut  în chiar primul număr al publicației  Oglinda, în luna martie a anului 1995. Oglinda era o publicație bisăptămânală, cu apariții în zilele de marți și vineri, creată la Deva, la inițiativa jurnalistului Mircea Lepădatu. Unul dintre scopurile publicației era de a aduce ceva nou, modern și inovator pe piața presei hunedorene dominată la acea vreme de Cuvântul liber, cotidian care era continuatorul fostului ziar Drumul Socialismului. Aveam, aproape 21 de ani și eram student, iar ideea inițială a primului meu articol a fost schimbată radical după discuții cu redactorul șef, Mircea Lepădatu. Cu elan tineresc, dar fără experiență, eu sărisem critic la gâtul inspectorilor de la Protecția Consumatorilor pe motiv că înrăutățesc blocajul financiar din economia de tranziție de la acea vreme, prin scoaterea de la vânzare a unor produse pentru banalul motiv de a nu avea etichete corespunzătoare. După îndelungi discuții cu Mircea Lepădatu am convenit ca articolul să puncteze vigilența inspectorilor și să arate că uneori chiar și respectarea legii încurcă ițele unei economii în plină schimbare și fără un program clar de dezvoltare. Am avut apoi, pentru câteva luni, o rubrică permanentă cu știri bazate pe informații de la Protecția Consumatorilor,am scris și articole inspirate din activitatea celor de la Garda Financiară, precum și materiale sociale sau de politică locală. Dar visul meu jurnalistic s-a împlinit ceva mai târziu. Cândva, în luna aprilie, cel care se ocupa de rubrica de sport  a plecat în străinătate, iar Mircea Lepădatu a întrebat la una dintre ședințele de redacție dacă este cineva interesat să îi preia atribuțiile. Evident că m-am oferit voluntar și am convenit ca în paralel cu rubricile mele curente să mă ocup de pagina de sport care apărea în fiecare zi de marți. Așa am devenit și jurnalist sportiv, autor al unei întregi pagini dededicate sportului în ediția care apărea marțea și a unei nou înființate rubrici în ediția de vineri, în cea mai tinerească publicație a acelei vremi din presa hunedoreană. Spun cea mai tinerească pentru că în afara redactorului șef Mircea Lepădatu,toți reporterii și angajații eram foarte tineri, majoritatea sub 25 de ani. 
•   I.V.: – La care publicații ai lucrat în decursul anilor?
• C.M.:- Activitatea mea la Oglinda a continuat până în septembrie 1998, cu o pauză de un an între februarie 1997 și februarie 1998, timp în care mi-am satisfăcut stagiul militar. La plecarea în armată, am abandonat facultatea de drept la care eram student, iar cei de la Oglinda au angajat alt reporter sportiv. În martie 1998, când am revenit la redacție, am fost primit cu brațele deschise, dar nu pentru rubrica de sport. Mircea Lepădatu mi-a spus că ar fi mai bine pentru mine să scriu social, politic și orice altceva vreau, să nu mă limitez la sport, pentru că eu am condei și potențial mult mai mare decât pentru un simplu redactor sportiv. Iubeam să fiu jurnalist… așa că am acceptat reprofilarea, deși nu eram tocmai fericit să mă ocup doar de alte subiecte în detrimentul sportului. Această mini-nefericire a mea provocată de interdicția de a scrie despre sport a dus în cele din urmă la despărțirea de Oglinda. Cândva în vara anului 1998, m-am întâlnit pe stradă cu Sabin Cerbu, șeful rubricii sport de la Cuvântul liber, pe care îl cunoscusem la diverse evenimente sportive și care îmi aprecia articolele, iar el s-a arătat mirat de faptul că nu mai scriu despre sport. Când i-am spus că îmi doresc să scriu despre sport, dar am fost reprofilat, dl. Cerbu a replicat că este oricând un loc la Cuvântul liber pentru mine. Și, după discuții cu Mircea Lepădatu, despre posibilitatea de a scrie sport la Oglinda, și alte discuții cu cei de la Cuvântul liber despre o ofertă, am ajuns în septembrie 1998, ca tânăr reporter, în redacția ziarului Cuvântul liber. A fost un mare pas înainte pentru mine, profesional și financiar, pentru că am început să lucrez la un cotidian, cu alt ritm și alte reguli decât  la  bisăptămânal, și să am  salariu cu mult mai bun față de cât aveam la Oglinda. La Cuvântul liber, m-am maturizat ca jurnalist  sportiv, deși și aici mi s-a cerut să scriu la rubrica social. Mi s-a dus vestea în țară și am ajuns să colaborez cu publicațiile sportive din București, Pro Sport, Gazeta Sporturilor și Sport XXI, precum și cu radioul și televiziunile din Deva. Tot cei de la Cuvântul  liber m-au bătut la cap să mă întorc la facultate, iar în 2003, după opt ani de activitate în presă, am absolvit Facultatea de Jurnalistică  a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la care am fost admis în anul 1999.
•  I.V.: – Câți ani ai cumulat în domeniul presei ?
• C.M.: – În total, am lucrat în presă 21 de ani, din 1995 până în 2016, când am plecat din țară. Am continuat ca redactor la Cuvântul liber până în decembrie 2004, când ziarul a fost vândut unei companii din Austria care cumpărase în România mai multe ziare în Arad, Timișoara, Oradea și Reșița, sub umbrela trustului Informmedia.  Am lucrat pentru austriecii de la Informmedia ca editor al website-ului www.huon.ro și ca șef al departamentului sport  la Jurnal de Hunedoara. A fost o experiență interesantă, cu ceea ce s-a vrut un mod modern de a face presă, dar care m-a cam dezamăgit. Nemulțimirile mele au dus la numeroase neînțelegeri  editoriale cu diverși editori de la Timișoara și Arad, și pentru că nu am vrut să dansez cum cântau cei de la conducerea trustului, în decembrie 2007, am fost concediat. Tot în decembrie 2007, am primit o ofertă de la Antena 1 Deva, cu care deja colaboram  la diverse emisiuni, și am lucrat pentru câteva luni în televiziune și la publicația asociată trustului lor de presă, Ghimpele de Hunedoara. Munca în televiziune e fascinantă, dar cere  sacrificii   mai   mari decât presa scrisă. Iar turele de noapte în care prin rotație fiecare redactor trebuia să fie disponibil pentru a merge la evenimente precum accidente, incendii, crime ori alte cele, mi-e nu mi-au plăcut foarte mult. Astfel că, am renunțat la jobul de redactor TV, și am lucrat o scurtă perioadă la publicația Accent  Media, unde am realizat un supliment  sportiv de 8 pagini în fiecare săptămână. Apoi, în august 2008, am acceptat oferta celor de la Mesagerul Hunedorean, unde director era Mircea Lepădatu, cel care mi-a dat prima șansă de a fi jurnalist, iar redactor șef era fosta colegă de la Oglinda, Sorina Popa. Cei doi plecaseră de la cotidianul Trustului Media Pro, Hunedoreanul, după neînțelegeri editoriale cu cei de la București, și puseseră bazele Mesageului Hunedorean pentru a face presă așa cum credeau ei că ar trebui să se facă. Am lucrat, împreună cu ei, la acest important cotidian al județului ca autor al paginii  locale de sport și editor al celei naționale până în Iunie 2016, când am plecat din România.
• În anul 2003 am fondat împreună cu un coleg de la Cuvântul liber, primul website dedicat exclusiv sportului din județul Hunedoara, www.sporthunedorean.ro. Publicația la care eu mă ocupam de partea editorială, iar partenerul de management și web-editing, a fost creată cu speranța de a oferi o variantă modernă de jurnalism, cu informații, statistici și articole despre activitatea sportivă din județul Hunedoara publicate la foarte scurt timp după încheierea unui eveniment sportiv. Din păcate, www.sporthunedorean.ro a avut o viață scurtă, atât din cauza dificultății de a obține venituri din mediul online la acea vreme, cât și din motive de organizare. Pentru că visul unui site dedicat sportului m-a urmărit de-a lungul timpului, în 2014 am lansat propriul meu website sportiv, www.siteuldesport.ro. Nu am dorit să fac din acest website o afacere, ci a fost mai mult o manifestare a pasiunii mele pentru sport și o platformă unde am publicat articole despre evenimente locale și naționale la care am participat. Din păcate, și acest proiect a fost abandonat în 2016, când am plecat din România. 
• I.V.: – Alături de care jurnaliști importanți ai activat și de la care ai învățat tainele gazetăriei?
• C.M.: – Evident primul nume pe care trebuie să îl menționez aici este cel al lui Mircea Lepădatu. El este cel care mi-a dat o șansă să scriu la Oglinda, când eram încă student, și el este cel care mi-a fost profesor, mentor și chiar prieten, la fel cum a fost pentru numeroși alți tineri care și-au început activitatea în presa hunedoreană la mijlocul anilor 90 și imediat după anul 2000. Am învățat de la Mircea Lepădatu atât cum să scriu știri, articole, reportaje sau editoriale, cât și cum să relaționez cu oamenii ca să le câștig încrederea pentru a fi surse active și corecte pentru munca mea jurnalistică. O contribuție majoră la dezvoltarea mea ca jurnalist sportiv a avut Sabin Cerbu în perioada în care am lucrat la Cuvântul liber. Cu un stil diferit comparativ față de cel al lui Mircea Lepădatu, Sabin Cerbu m-a învățat lecții importante despre cum să interacționez cu sportivii, antrenorii, conducătorii de club sau arbitrii. El este cel care s-a luptat cu mine pentru a-mi tempera elanul critic și m-a ghidat să privesc lucrurile în ansamblu. De multe ori, când discutam despre cum să abordez un articol sau altul, el îmi reamintea că… mingea e rotundă, iar în sport și în competiții situațiile se pot schimba cu ușurință de la o etapă la alta, de la un sezon la altul, și că o remarcă pozitivă e la fel de importantă ca și una critică. Pe lângă cei doi am mai furat meserie de la fiecare jurnalist cu care am interacționat. Am să-i menționez pe cei din vechea gardă de la Cuvântul liber, precum Tiberiu Istrate, Ion Cioclei și Dumitru Gheonea, dar și pe cei din presa centrală cu care fie am colaborat,  fie doar le-am citit articolele, precum Cătălin Tolontan sau Ovidiu Ioanițoaia.
•   I.V.: –  La un moment dat ai plecat din România. De ce și unde ești acum ?
• C.M.: – Am plecat din România în Iunie 2016, după ce soția mea a câștigat la loteria vizelor și am primit statutul de rezidenți permanenți în Statele Unite ale Americii. Ca oricare dintre cei peste cinci milioane de români care au părăsit țara, și noi am plecat cu speranța unei vieți mai bune. Fiind vorba de America noi ne gândeam să trăim visul american. Suntem de peste nouă ani în America, suntem deja cetățeni americani, trăim în multe feluri visul american, dar aproape în fiecare zi ne gândim dacă emigrarea a fost o decizie bună sau nu, pentru că nicăieri nu e ca acasă.
• I.V.:  – Cu ce te ocupi acum ?
• C.M.: – Încă înainte de a pleca din România am început să lucrez ca profesor de educație fizică și sport. Din 2012, după ce am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport de la Universitatea Babeș- Bolyai, și până în 2016 am lucrat ca profesor în paralel cu activitatea din presă. Acum, în Statele Unite, activez ca profesor de educație fizică și sport la British International School of Boston, în statul Massachusetts. Boston este o metropolă cunoscută în întreaga lume pentru că găzduiește universități de top precum Harvard sau MIT. Contractul meu aici se va încheia în luna august, dată de la care am deja un alt contract la o școală publică din statul Maine.  Înainte de a fi profesor, până mi-am echivalat diplomele din România, am lucrat ca antrenor de fotbal sau alte sporturi, ca asistent  de profesor și alte câteva joburi temporare. Îmi place atât munca de profesor, cât și cea de antrenor, dar îmi e foarte dor de presă și de scris.  

                        Interviu  de Ioan Vasiu /UZPR