Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

A fi sau a nu fi… profesor

Diana Maria
16 Mai 2023

Val de hate pe rețelele sociale la adresa profesorilor în contextul unei anunțate posibile greve generale.
Nicicând profesorul nu a fost mai expus, nicicând oprobriul comunității nu a fost mai vizibil.

Însă, ar fi bine dacă am înțelege cu toții că impresia unor oameni despre alți oameni are o valoare limitată de adevăr. Gândurile oamenilor sunt, într-adevar, reale, dar asta nu înseamnă că sunt și adevărate.

Școala românească a devenit o scenă de teatru,  unde actorii (profesori, elevi, părinți) par marionete dintr-o reprezentație tristă ce se derulează după scenariile „împăunate” ale unor personaje care spun o poveste despre mândrie, lingușeală, minciună si adevăr.

Era digitală, social media, dar și principii de educație și parenting „furate” și  așa-zise valori promovate de mediocri au lăsat cale liberă tuturor (cu sau fără competențe în evaluarea actului didactic sau al actorilor implicați, profesorii) să emită păreri (că altfel nu știu să le numesc fără să jignesc pe nimeni) și să arunce cu noroi în tot ce înseamnă școală și educație.

E trist și se simte neputința dascălilor care iubesc copiii și iubesc ceea ce fac. Se întrevede și renunțarea.  Da, vor renunța și ei pentru că școala nu mai e un basm valoros, plin de învățăminte, în care binele, adevărul și dreptatea înving. Școala e doar o scenă pentru reprezentațiile mediocre ale unor comentatori de pe Facebook deveniți experți în orice…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania