Alexandru (Alecu) Donici s-a născut la 19 ianuarie 1806, în satul Bezin (astăzi, Donici), raionul Orhei, Principatul Moldovei și a murit la 21 ianuarie 1865, la Piatra Neamț, Principatele Unite, unde a fost înmormântat. A fost un cunoscut lingvist, fabulist, poet, prozator, publicist și traducător român din Basarabia. A fost căsătorit de două ori, din prima căsătorie având două fiice, iar din a doua – zece copii. A absolvit Liceul de Cadeți nr. 1 din Sankt Petersburg (Rusia) cu gradul de sublocotenent. A fost președinte al Divanului de Întărituri al Moldovei, membru al Divanului Obștesc al Moldovei, deputat pentru Adunarea Electivă a Moldovei, agă și vornic. În România și în Republica Moldova, au fost amplasate busturi ale sale, mai multe străzi, biblioteci, licee, grădinițe de copii, școli primare și gimnaziale îi poartă numele și au fost emise timbre, plicuri speciale și monede cu chipul lui. În conacul familiei din satul Donici, funcționează casa-muzeu cu numele său.

Ana Berezanțev s-a născut la 7 noiembrie 1963, în satul Clișova, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este căsătorită și are un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău – secția Limba și literatura română. Din anul 2018, este muzeograf în cadrul Casei-muzeu Alexandru Donici din satul Donici, filială a Muzeului Național de Literatură Mihail Kogălniceanu din Chișinău.
Despre viața și activitatea marelui fabulist, precum și despre casa care îi poartă numele, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 28 octombrie 2023, la Donici, cu suportul tehnic al Emiliei Ghețu, jurnalist la Radio Moldova din Chișinău.

– Doamnă Ana Berezanțev, punctați, vă rog, biografia scriitorului.
– Alexandru Donici a fost primul dintre cei patru copii (ceilalți fiind Petru, Gheorghe și Andrei) ai lui Dimitrie și Elena Donici, care se trăgeau dintr-o viță de boieri cunoscută din secolul al XVI-lea. Toți frații au primit cele dintâi cunoștințe acasă, de la un învățător particular, studiind, între altele, limba franceză și pianul. La vârsta de 12 ani, Alexandru a fost trimis pentru studii militare la Sankt Petersburg, pe care le-a absolvit după șase ani. Apoi, a fost înrolat în corpul de infanterie Ekaterinburg din armata rusă, cantonat în sudul Basarabiei, unde a urmat școala de iuncheri. După un an, a fost eliberat din serviciul militar pentru că îi murise tatăl, la 46 de ani, și era nevoie de el acasă. S-a angajat în administrația civilă a Basarabiei, lucrând, o vreme, ca funcționar, după care s-a reprofilat ca jurist. A urmat această carieră toată viața – mai întâi, la Chișinău (din 1826), apoi la Iași (din 1835, când s-a căsătorit cu Maria Rosetti-Bălănescu, însă aceasta a murit după numai patru ani) și Piatra Neamț (din 1842, după ce s-a recăsătorit, în același an, la Iași, cu Profira Krupenski). În anul 1860, s-a îmbolnăvit și, la o distanță de cinci ani, după ce a călătorit la Paris pentru a-și îngriji sănătatea, s-a stins din viață.

– Ce puteți spune despre activitatea sa literară?
– În cei nouă ani în care a trăit la Chișinău, a scris multe dintre fabulele sale originale, a tradus din opera fabulistului rus Ivan Andreevici Krîlov și poeme ale lui Aleksandr Sergheevici Pușkin și Mihail Iurievici Lermontov. Cei șapte ani petrecuți la Iași au fost cei mai prolifici din viața sa, pentru că acolo a editat volumul Fabule, a publicat în periodice ca Albina românească, Dacia literară și Propășirea, a tradus satire și alte poezii ale lui Antioh Dimitrievici Cantemir [fiul lui Dimitrie Cantemir], colaborând cu Vasile Alecsandri, Constantin [Costache] Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Asachi și alți scriitori. În ultimii 18 ani, petrecuți la Piatra Neamț, a publicat un nou volum, intitulat tot Fabule, precum și alte creații în diverse periodice, a tradus proză de Alexander Veltman și a întreprins o călătorie la București, unde l-a cunoscut pe poetul și fabulistul Grigore Alexandrescu.

– Care este istoria conacului?
– Clădirea, care cuprinde opt camere, două holuri și un cerdac, a fost construită în anul 1765 de bunicul marelui fabulist, Constantin Donici; în anul 1800, aici deja trăiau părinții poetului. În urma plecării la Iași a celorlalți frați, la conac a rămas cel mai mic dintre ei, Andrei [Andronache]. După moartea sa, conacul a fost preluat și îngrijit de boieri care nu aveau legături de rudenie cu familia Donici, până în cea de-a doua jumătate a deceniului al cincilea al secolului trecut, când domeniul a intrat în posesia statului. Între anii 1950 și 1971, în clădire a funcționat școala din sat, după care edificiul a fost restaurat și a devenit casă-muzeu în anul 1976. Conacul adăpostește volume, publicații, documente, manuscrise, fotografii, tablouri, mobilier, un ceas de epocă, o pianină, icoane, un șemineu, covoare, lămpi de gaz, sfeșnice, un candelabru, arborele genealogic al familiei și o armă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, singurul obiect personal al poetului păstrat până astăzi.

– Ce cuprindea domeniul familiei?
– Moșia lui Constantin Donici îngloba două sate: Bezin (datând din anul 1436, care s-a mai chemat Stanca și a fost redenumit Donici în anul 1966) și Camincea, dar nu toate pământurile erau proprietatea sa, fiindcă unele aparțineau răzeșilor. Lângă conac, este situată biserica din piatră, construită de Andrei Donici pe locul alteia din lemn, ridicată de Dimitrie și Elena Donici și atestată din anul 1820, precum și clopotnița, zidită tot de el, în anul 1895. Sub clopotniță, se află cavoul familiei, unde sunt înmormântați Andrei, părinții săi, a doua lui soție, Anastasia, și fiul său Nicolae. În curte, se mai păstrează beciul de sub cerdac, parcul cu arbori bătrâni, un foișor înconjurat de vegetație, un mic lac și Izvorul Stanca, din care iazul se alimentează cu apă, toate suferind modificări de-a lungul timpului. În fața conacului, este amplasat bustul poetului, inaugurat în anul 1969.

Florin Bălănescu