Serghei Lazo s-a născut la 7 martie 1894, în satul Piatra, ținutul Orhei, gubernia Basarabia, Imperiul Rus (astăzi, în comuna omonimă, raionul Orhei, Republica Moldova) și a murit în luna mai 1920, în stația Muravyov-Amursky, districtul urban Dalnerechensk, Extremul Orient, Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (în prezent, în regiunea Primorsky, Rusia). A fost un militant comunist, partizan și revoluționar din perioada Războiului Civil Rus (1917-1921). În anul 1917, a trecut de partea bolșevicilor, devenind membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (din 1918) și al Partidului Socialist-Revoluționar de Stânga. A condus mișcarea comunistă din Extremul Orient rus, unde a fost capturat și executat de japonezi. A absolvit Școala Militară „Alekseev” din Moscova, Institutul Tehnologic de Stat din Sankt Petersburg și Universitatea de Stat din Moscova. Între anii 1944 și 1991, orașul basarabean Sângerei s-a numit Lazovsk, iar, în epoca sovietică, mai multe întreprinderi industriale, colhozuri, sovhozuri și străzi din Basarabia, precum și Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău i-au purtat numele. În sectorul Botanica din municipiu, există un monument dedicat lui, construit în anii sovietici și situat în părculețul omonim de pe strada Sarmizegetusa, unde se găsește și un scuar cu numele său. În orașul Sângerei, se află un bust al lui, iar mai multe localități și două raioane din Rusia îi poartă numele. În casa părintească din satul Piatra, funcționează un muzeu memorial deschis în cinstea sa (din 1974).

Alexandra Havriniuc s-a născut la 6 octombrie 1965, în satul Corjăuți, raionul Briceni, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). A fost căsătorită și are o fiică și doi fii. A absolvit Școala Pedagogică (în prezent, Colegiul Gheorghe Asachi) din orașul Lipcani, raionul Briceni. Este ghid al Muzeului Conacul familiei „Serghei Lazo” din satul Piatra (din anul 2019). Despre conacul și viața familiei Lazo, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 29 iunie 2024, la muzeu.

– Vorbiți, vă rog, despre membrii familiei Lazo.
– Soții Matilda și Ioan Lazo, care au construit conacul, au avut un singur fiu, Gheorghe, moștenitorul acestuia. El s-a căsătorit cu Elena Crușevan, dintr-o familie nobilă, originară din satul Ezăreni, raionul Sângerei, județul Bălți, cu care a avut o fiică și trei fii: Serghei, Boris și Stepan. Boris a trăit 63 de ani, fiica s-a stins în primul an de viață, Serghei a murit la 26 de ani, ca erou bolșevic în războiul civil, iar Stepan a decedat la 17 ani, în urma unui cutremur de pământ, pe când era elev la gimnaziu; n-a murit pe loc, dar a făcut un hematom care s-a agravat, provocându-i moartea. Serghei a avut o fiică, Ada, al cărei unic urmaș a fost o fiică, tot Ada, iar ultima a avut un fiu, Serghei, ce trăiește în Israel. Boris, care, în 1940, s-a refugiat la București, unde a fost ministru al Justiției și a murit în 1958, a avut un fiu, Chiril, și două fiice, Elena și Irina.

– Care este istoria conacului?
– Acesta a fost ridicat, între 1862 și 1865, de Matilda și Ioan Lazo, care au construit și Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din sat, în curtea căreia sunt înmormântați. Moștenitorul conacului, Gheorghe Lazo, l-a vândut, în 1906, și s-a mutat, împreună cu familia lui, la moșia din Ezăreni a soției sale și, ulterior, la Chișinău. Apoi, acest edificiu a fost revândut de mai multe ori, trecând prin mâinile mai multor proprietari – Focșteanu, Buzu și alții – până în 1940, când a fost naționalizat și folosit, până în 1966, ca sediu de școală. În 1974, a devenit muzeu memorial consacrat eroului Războiului Civil din Rusia, Serghei Lazo, după care a fost reorganizat, în 1993, în Muzeul Conacul familiei „Serghei Lazo”. Este înregistrat ca monument de arhitectură și istorie, cu semnificație națională și ocrotit de stat.

– Descrieți interiorul clădirii.
– Conacul are patru camere, dispuse circular în jurul holului principal. Prima încăpere este salonul boierilor, unde aceștia discutau presa din țară și din străinătate, la care erau abonați, și unde primeau oaspeții. Aici, pot fi văzute fotografii de familie și ale unor personalități care au venit în vizită, un pian nemțesc, la care cânta Elena Lazo, fotoliul ei preferat, confecționat dintr-o specie de palmier numită ratan, o lampă de gaz și un șemineu din porțelan alb, construit odată cu casa. Urmează sufrageria, unde se prelungeau conversațiile cu oaspeții, în care se află mobilă, veselă și un ceas de epocă, un bufet cu tacâmuri, vase, un samovar și o râșniță manuală de cafea ce au aparținut boierilor, două candelabre pentru lumânări de ceară, câteva tablouri ale familiei, două portrete ale lui Alecu Russo și Alexandru Donici, cu care se înrudeau, alte fotografii, precum și ușile originale. Următoarea încăpere este cabinetul de lucru, cu birourile și scaunele celor doi soți, pe care se găsesc călimări, sugative, fotografii de familie, o scrumieră și cărți în limba rusă – ei vorbeau, la perfecție, limbile română, rusă și franceză. Alte exponate sunt o umbrelă a lui Gheorghe, o basma neagră a Elenei – o femeie cu un caracter de fier, care a trăit 62 de ani și și-a pierdut soțul, mort în urma unei depresii prelungite, și pe toți cei patru copii –, o parte din bibliotecă și un sunduc [cufăr] de călătorie care le-au aparținut; tot din acea perioadă sunt și covoarele, un costum bărbătesc, o rochie de epocă, o lampă cu gaz, un pat găsit în podul casei, un aparat de fotografiat cu trepied și un patefon ale familiei, o mandolină la care cânta Elena și o a doua sobă din porțelan alb. Ultima cameră era „de umbră”, destinată pentru odihnă.

– Ce se afla în curte și ce a mai supraviețuit?

– Pe timpuri, ograda era mult mai mare – avea cinci hectare de parc, față de un hectar, cât a mai rămas astăzi, ce se întindeau până la [râul] Răut, care, și el, aparținea boierilor; în perimetrul ei, se găseau o moară, o prisacă, grajduri, hambare, trei fântâni, din care s-a mai păstrat una, și trei beciuri, din care mai există unul; toți copacii au fost sădiți ulterior, iar bustul lui Serghei Lazo a fost amplasat în 1974, la inaugurarea muzeului, când el ar fi împlinit 80 de ani.

Florin Bălănescu