Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Nicolae Brăescu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Nicolae Brăescu s-a născut la 6 martie 1880, în satul Burdusaci, comuna Răchitoasa, plasa Podu Turcului, județul Tecuci (astăzi, în județul Bacău) și a murit la 23 februarie 1960, la București, unde a și fost înmormântat. A fost un apreciat tenor liric, dotat cu voce catifelată, timbrată, puternică și însuflețită în toate registrele, simț muzical de excepție, interpretare plină de dramatism și temperament muzical deosebit. A fost căsătorit. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Capitală și Conservatorul de Muzică și Declamațiune (în prezent, Universitatea Națională de Muzică) din același oraș. A susținut numeroase spectacole și recitaluri și a efectuat turnee în țară și în Italia. A sprijinit apariția revistei studențești „Tribuna”, înființată, la București, de prozatorul Virgil Caraivan (1903). A apărut în filmul „Nepoții gornistului” (1953).

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre viața și activitatea lui Nicolae Brăescu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 31 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, care a fost ascendența lui Nicolae Brăescu?

– Părinții lui erau Niculache (mort pe când el avea opt ani) și Maria Brăescu. Bunicii dinspre tată fuseseră Semion (postelnic) și Bălașa Brăescu, iar cei materni – Petre (preot) și Catrina Spiridon. A avut doi frați – Dumitru, notar la Podu Turcului, și Alexandru, medic psihiatru și profesor la Facultatea de Medicină [astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa] din Iași, creator al învățământului superior de psihiatrie din Moldova și ctitorul spitalului ieșean Socola, și o soră – Profira (căsătorită Dimoftache), decedată de tânără.

– Ce studii a făcut?

– A terminat școala primară din satul natal, după care fratele său l-a ajutat să urmeze cursul inferior la Liceul Gheorghe Roșca Codreanu din Bârlad. A funcționat, o vreme, ca pedagog la o școală din Tecuci, apoi a continuat cursul superior la Liceul Petru Rareș din Piatra Neamț, pe care l-a absolvit în 1901. Deși vocea sa îl recomanda pentru studii muzicale, a preferat, din considerente financiare, să intre, în același an, la Facultatea de Drept din București, pe care a terminat-o în 1905. Tot atunci, s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Capitală, fiind repartizat la clasa de cânt și operă a baritonului Dimitrie Popovici-Bayreuth, instituție pe care a absolvit-o în 1909. La examenul final, calitățile i-au fost remarcate de cântăreața și pianista Clotilda Averescu, soția generalului [ulterior, mareșalul] Alexandru Averescu.

– Cum a evoluat cariera sa muzicală?

– În 1908 și 1909, a efectuat turnee prin țară, în cadrul cărora a cântat, între alte orașe, la București, Bârlad și Piatra Neamț. La începutul anului 1910, a susținut, alături de nume sonore ale scenei lirice românești, o serie de recitaluri menite să-i faciliteze strângerea de fonduri pentru a studia în Italia. În vara aceluiași an, a început studii de canto la Milano, unde a rămas câțiva ani, angajându-se ca prim-solist în corul domului local. În cursul anului, a participat, împreună cu artiști ai Teatrului Scala din Milano, la un turneu prin orașele italiene Genova, Parma, Veneția și altele. La un moment dat, o companie de operă din Anglia i-a oferit un angajament, însă, chiar înainte de a pleca, a fost anunțat din țară că a fost numit în magistratură.

– În ce a constat activitatea sa profesională?

– Din 1918, a fost judecător la Tribunalul din Piatra Neamț, din 1919 – judecător la Tribunalul din Brăila, unde, în paralel, era solist în Corul Armonia, din 1929 – consilier la Curtea de Apel din Galați, oraș în care și-a continuat activitatea muzicală, iar, din 1939 – procuror la Înalta Curte de Casație din Capitală, de unde s-a pensionat în 1942. În 1919, s-a căsătorit cu pianista Georgeta Pruncu, care l-a acompaniat adeseori și i-a fost alături 41 de ani.

– Cum și-a petrecut ultimii ani ai vieții?

– A mai cântat și după ieșirea la pensie, dar numai acasă, în familiile prietenilor din București, Piatra Neamț și Cârstănești [sat în comuna Oteșani, județul Vâlcea] sau în localitatea natală, unde obișnuia să revină în timpul verii. A întreținut o bogată corespondență, fiind un admirabil epistolier, iar scrisorile lui – adevărate modele ale genului. A murit în mod tragic, în urma unui accident de tramvai.

Florin Bălănescu