Datorită complexităţii sale, în studiul comunicării de masă apar multe direcţii de cercetare, în cadrul cărora atenţia este centrată fie pe elementele componente (studiul instituţiilor media, al proceselor de colectare, prelucrare/producere şi difuzare, al publicului/audienţei, abordarea lingvistică şi semiotică, abordarea socio-psihologică), fie pe funcţiile comunicării de masă (abordarea funcţionalistă), fie pe efectele comunicării de masă (studiul impactului media).
La aceste direcţii se adaugă abordarea istorică, care în condiţiile complexităţii domeniului nu apare deloc ca un proces facil. Istoria comunicării de masa menţine concepte specifice cunoaşterii istorice, precum fapt istoric, eveniment.
Pentru a fi considerat fapt istoric, o primă condiţie ar fi ca faptul respectiv „să se fi întâmplat cu adevărat” (P. Veyne, 1999, p 12). Se constată că procesul de selecţie a faptelor istorice nu este unul obiectiv: „pot fi numite fapte istorice anumite manifestări ale vieţii indivizilor şi a societăţii, care sunt alese dintr-o mulţime de manifestări de acelaşi gen pe baza relaţiilor lor de cauză-efect şi a acţiunii lor în cadrul unei totalităţi mai ample. Criteriul alegerii îl constituie aici semnificaţia, importanţa evenimentului sau procesului dat sau a produselor acestora. Se presupune, deci, un sistem de referinţă determinat, în cadrul căruia şi în funcţiune de care se operează valorizarea şi deci selectarea; se presupune totodată existenţa unui subiect care întreprinde aceste operaţii” (A. Schaff, 1982, p. 244) Acelaşi eveniment poate fi sau nu considerat fapt istoric, în funcţie de demersul istoric realizat (istorie politică, culturală, a comunicării de masă) sau a timpului considerat: geografic, social sau individual (F. Braudel, 2008, p. 15).
Conceptul de eveniment este definit ca diferenţa ce rupe rutina: „un eveniment se desprinde pe un fond de uniformitate; este o diferenţă, un lucru pe care nu-l putem cunoaşte a priori: istoria este fiica memoriei” (P. Veyne, 1999, p 12). Raymond Aron foloseşte iniţial termenul de eveniment cu sensul de „întâlnire sau accident”, pentru a-l defini apoi ca „datul primar: ceea ce nu este dar se petrece, traversează existenţa la limita insesizabilului ce separă două momente” şi face distincţia între evenimentul din natură şi evenimentul uman (R. Aron, 1997, pp. 57-58). (…). Lectură completă la adresa: https://edict.ro/abordarea-istorica-a-comunicarii-de-masa/
espre jurnalism la modul serios: ştirile din perspectivă academică, Iaşi, Polirom