Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ABORDAREA POVEȘTILOR LUI CREANGĂ DIN PERSPECTIVA VALORILOR ETICE ȘI MORALE

  needitat…

Nela TALABĂ

 

ABORDAREA POVEȘTILOR LUI CREANGĂ
DIN PERSPECTIVA VALORILOR ETICE ȘI MORALE

 

Ca și în basmele populare, poveștile lui Ion Creangă exprimă diverse valori etice și morale. Unele reies direct din structura de suprafață a textelor, altele trebuie căutate în straturile mai adânci ale operei. Sunt ca niște comori ascunse în măruntaiele pământului.

Specific poveștilor lui Creangă este faptul că acestea nu mai sunt structurate atât de tranșant, ca în basmele populare, pe două principii opuse: binele și răul. Există expresii ale răului absolut, și acestea sunt personajele negative care nu mai au nicio șansă de reabilitare.  Astfel sunt: lupul, baba codoașă din ”Stan Pățitul”, Spânul, baba care l-a transformat pe Făt-Frumos în porc, baba și fata ei din povestea ”Fata babei și fata moșneagului”. Ele nu evoluează, pentru că sunt lipsite de orice urmă a luminii divine. Își primesc pedeapsa cuvenită, restabilindu-se astfel un echilibru în lumea basmului. Pedeapsa este capitală: sunt ucise prin ardere, prin fărâmițarea absolută a corpului, prin răpirea de către reprezentantul Iadului și coborâte direct în Iad, prin înghițirea lor de către forțele răului (balaurii). 

Nu am inclus în lista răului absolut soacra, pentru că răul produs de ea nu este atât de mare ca al personajelor amintite mai înainte. Îi acord soacrei circumstanțe atenuante și consider că, deși se gândește doar la binele propriu, ea este expresia unei subiectivități materne exacerbate, supradimensionate, pe baza aceluiași principiu al supradimensionării și al exagerării unor trăsături pe care îl întâlnim în toată opera lui Creangă. Pe de altă parte, pedeapsa pe care o primește, cruzimea cu care este tratată de nurori, este disproporționată în raport cu faptele ei. Scena uciderii ei pune în evidență anti-valori, precum intoleranța, cruzimea, minciuna, prefăcătoria. Mai degrabă nora cea mică este un simbol al răului cu mască umană. Ca și spânul, ca și omul roș, este ”șugubață”.

Dacă exceptăm  reprezentările răului absolut, celelalte personaje, sunt construite din lumini și umbre. Depinde din ce unghi privim. Democrit spunea că: ” de unde vine tot binele de acolo pot să ne vină şi relele (…) Din bine pentru oameni pot să se nască rele, atunci când omul nu ştie cum să-l conducă.” (Filosofia greacă până la Platon, vol. II, Editura ştiinţifică şi enciclopedică,      Bucureşti,1984, p.520)

 De exemplu, Harap-Alb este aspru, la început, nu ia în seamă o bătrână care-i cere ceva, judecă după aparențe: 

”- Fecior de craiu, vede-te-aș împărat! Spune babei ce te chinuiește; că de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva!
– Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz.
– Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor.
– Ce vorbești în dodii mătușă? Tocmai de la una ca dumneata ți-ai găsit să aștept eu ajutor?…” (Ion Creangă, Povești, Povestiri, Amintiri”, de, Editura Regis, p. 53)

La fel se comportă și cu calul când îi apare într-o stare jalnică în grajd și se repede la tipsia cu jăratic. 

Harap-Alb este naiv, fiind păcălit de Spân. La fel și Dănilă Prepeleac, este naiv și fără prea multă minte. Fata împăratului din ”Povestea porcului” este influențabilă, Ivan Turbincă este dominat de patimi. Chiar și fata moșneagului din povestea ”Fata babei și fata moșneagului”, care pare întruchiparea binelui, poate fi privită dintr-un unghi diferit. În relație cu sora și mama ei vitregă pare lipsită de personalitate. Prea fac ce vor cu ea, prea este supusă și răbdătoare. Fata babei reușește să-i ia ciurul cu fusele pe care le-a tors și să și le însușească, lăudându-se că sunt ale ei. Aproape toate aceste personaje evoluează pe parcursul narațiunii, făcând ca lumina binelui să triumfe. Doar  Ivan Turbincă obține o victorie relativă.

Din valoarea generală care este binele, derivă alte valori. Una dintre ele este dreptatea. Dreptatea apare pentru personajele amintite mai sus ca o răsplată  pentru efortul depus, pentru suferința îndurată, pentru generozitate, milostenie. Sau este ca o compensare a situației precare pe care au avut-o (Dănilă Prepeleac era sărac, Stan Pățitul – orfan și singur, Ivan Turbincă – orfan, fără copilărie). În ”Capra cu trei iezi”, dreptatea pe care o face capra pentru iezii mâncați de lup este de tip ”Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (legea talionului din Vechiul Testament). În ”Soacra cu trei nurori”, dreptatea pe care și-o fac nurorile depășește cu mult limitele aceste legi, fiind un asasinat.

Dacă privim din perspectiva personajelor negative, dreptatea pentru ele funcționează în virtutea principiului bumerangului, adică ”rău faci, rău găsești”.

Din prisma principiului ”lumii pe dos”, care înseamnă și o scară a valorilor răsturnată, valorile fundamentale ale omului sunt, inițial, călcate în picioare de ființele diabolice.

Adevărul este pus în valoare prin intermediul personajelor negative. Ele disimulează, se prefac, încearcă să ascundă adevărul (Spânul, care fură și identitatea altcuiva; baba codoașă din ”Stan Pățitul”; baba  din ”Povestea porcului”); dar adevărul iese la suprafață și restabilește echilibrul.

Libertatea unor personaje este periclitată. Nurorile nu au voie să iasă din casă, Făt-frumos este supus unei vrăji și obligat să trăiască sub chipul unui porc, Harap-Alb alb este nevoit să trăiască în ipostaza de slugă. Pe de altă parte, expresia libertății absolute o găsim în zborul cosmic al calului lui Harap-Alb, în drumurile larg deschise către rai și iad ale lui Ivan Turbincă. 

Frumosul este o valoare estetică ce apare sub diverse forme și ipostaze: este dragostea și gingășia maternă exprimată de capră în cântecul pe care îl cântă iezilor, este zborul spre înalt, care atinge sublimul, este locul minunat în care locuiește Sfânta Duminică. Gesturile și comportamentul unor personaje țin tot de frumos ca valoare morală. Frumos este comportamentul fetei moșneagului, al lui Harap-Alb, chiar al celor cinci năzdrăvani din „Harap-Alb”, care ajută necondiționat. 

Valori etice și morale particulare care reies din povești sunt: altruismul, empatia, generozitatea, toleranța, hărnicia, modestia, curajul, dârzenia, ascultarea, loialitatea și supunerea,  cinstea, spiritul de sacrificiu, dragostea, răbdarea și responsabilitatea pentru propriile fapte.

Putem considera valoare și dezvoltarea sau evoluția personală. Drumurile sau încercările la care sunt supuse personajele au ca scop acest lucru. Obstacolele pe care le întâlnesc în cale, răul cu care se confruntă sunt un mod de a le stimula voința, de a-i întări, de a sublima acele valori care zac latente în străfundurile ființei lor. Un exemplu elocvent este Dănilă Prepeleac, care din starea de naivitate și prostie în care se află ajunge atât de inteligent, încât reușește să se confrunte cu reprezentanții Iadului și să-i învingă, însușindu-și comoara care-i va schimba viața. După părerea mea, comoara este un simbol, simbolul înțelepciunii, al deșteptării la realitate pentru Dănilă. Este ca un transfer de la demoni la Dănilă. De aceea par necurații atât de proști, încât nu-și dau seama că sunt păcăliți.

 O valoare particulară a operei lui Creangă este capacitatea de a trăi viața cu zâmbetul pe buze, în ciuda necazurilor. Ea este specifică poporului român, care, de-a lungul timpurilor, a turnat durerea în doine, atât de gingaș făurite și interpretate, în balade, în basme, care au întotdeauna un final fericit, în snoave, unde șugubățul Păcală întruchipează țăranul român pus pe șotii. Este jovialitatea amintită de mulți critici literari, dar în care se ascunde tristețea, ca jăraticul sub un strat gros de cenușă.

Conform principiului dualității, în basm sunt prezente și anti-valorile, ca revers al medaliei, dar care întăresc  și scot la lumină adevăratele valori. Am amintit înainte de cruzime, de minciună, de înșelătorie. Trebuie să amintim și  de încălcarea proprietății, a dreptului la viață, la propria libertate și personalitate (”Capra cu trei iezi”, Harap-Alb,   Făt – Frumos).

În concluzie,  în basmele lui Ion Creangă, lumea de întuneric și răutate coexistă cu o lume plină de viață, aflată în continuă mișcare și expansiune.Este o lume a căderii și a înălțării, o lume a luminii și a întunericului, două universuri paralele, coexistente, care interferează și se influențează una pe cealaltă.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.592 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5