Primit pentru publicare: 28 Dec. 2021
Editor: Ion Istrate
© Dan Prodan,  © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

A fost tipărit nr. XXI, 2021, al anuarului Muzeului Județean Botoșani, Acta  Moldaviae  Septentrionalis, 498 p., realizat de către Colegiul de redacţie alcătuit din d-r Dan PRODAN, d-r Răzvan CIOBANU, Eduard SETNIC. Volumul este structurat în 5 secţiuni tematice: I: Arheologie și istorie; II: Genealogie; III: Contribuții la istoria localității Botoșani; IV: Artă – etnografie – colecții; V: Note bibliografice. Editura Quadrat din Botoşani și tipografia Delta Print Line SRL din București au asigurat sprijinul editorial – tehnic pentru apariția în bune condiții tipografice a noului număr al revistei de specialitate a Muzeului botoșănean. 

Caracteristicile ”tehnice” au fost prezentate în Cuprins (în românește) – (pp. 5 – 7), Contents (în englezește) – (pp. 8 – 10), Lista colaboratorilor la AMS, XXI, 2021 (pp. 11 – 12), Abrevieri utilizate în AMS, XXI, 2021 (pp.13 – 17). 

În Secţiunea I: Arheologie și istorie, au fost incluse 5 contribuții istoriografice, care au analizat aspecte ale evoluției istorice din zona nistro – tiso – danubiano – pontică din neolitic până

mijlocul secolului al XX-lea. Astfel, Maria DIACONESCU a prezentat Vasele cucuteniene tip școală de la Vorniceni – Pod Ibăneasa, Jud. Botoșani (pp. 21 – 40), concluzionând că ”Toate aceste date prezentate ne ajută să înțelegem cum se făcea trecerea de la o generație la alta de meșteri ceramiști în cadrul culturii Cucuteni, perioadă în care producerea ceramicii a fost ridicată la stadiul de artă. Comunitatea cucuteniană de la Vorniceni a produs cu siguranță și un număr de vase pentru schimb cu așezările apropiate sau îndepărtate – avem în vedere aici cantitatea mare de ceramică descoperită. Implicarea copiilor în toate activitățile – olărit, de subzistență, în ritualuri, evidențiază conștientizarea necesității pregătirii generațiilor tinere pentru viitor, cu tot ce implică acesta. Atribuirea unor trăsături supranaturale, a unor calități deosebite, legate și de cunoștințele pe care le dețineau, îi surclasa pe meșterii olari în cadrul comunității. Totodată, dezvoltarea tehnicii de ardere, de finisare și diversificarea formelor ceramice au contribuit la dezvoltarea așezărilor, a condus la îmbunătățirea nivelului de trai, la creșterea numărului de locuitori, la schimbări în structura social-economică, la diferențierea socială în cadrul comunităților cucuteniene” – (p. 32).

Bogdan CARANFILOF a analizat Modernizarea ratată. Constantin Dobrogeanu Gherea și a doua iobăgie românească (pp. 41 – 60), încheind că ”Lucrarea Neoiobăgia, indiferent de reacțiile pe care le-a provocat, a avut un impact deosebit în epocă, chiar dacă nu era singulară. Atât înainte de 1907, dar și ulterior Răscoalei, au apărut numeroase cărți care încercau să atragă atenția asupra disfuncționalităților lumii rurale sau să propună soluții care să reducă antagonismul social persistent în mediul de la sate. Totuși, cercetarea lui Gherea s-a distins prin profunzime analitică, prin prezentarea faptică solidă, dar și prin vervă polemică, specifică de altfel marxistului român. În mod evident, lucrarea nu a fost lipsită de erori de apreciere sau aspecte metodologice eronate, la fel cum se poate dezbate originalitatea conceptului de neoiobăgie, dar în general premisele sale au fost corecte, iar tabloul pe care l-a creionat lumii rurale a fost unul în cea mai mare parte veridic. În orice caz, volumul l-a ”impus pe autor nu doar ca pe o autoritate științifică în privința chestiunii țărănești, ci și ca pe un sociolog de vârf” (Andrei State). Pe de altă parte, soluțiile teoretizate de Constantin Dobrogeanu Gherea nu se vor impune în societatea românească antebelică, în ciuda preocupării elitei politice de a găsi o rezolvare adecvată chestiunii agrare. De pildă, Partidul Național Liberal, inclusiv sub presiunea ”generoșilor”, adică a foștilor socialiști, își propusese în mod oficial realizarea unei reforme agrare ample. Cu toate acestea, va fi nevoie de traumele cumplite provocate de Primul Război Mondial, precum și de amenințarea bolșevică după Revoluția din 1917 pentru a fi pus în practică acest deziderat. Or, România se afla deja atunci într-o nouă perioadă istorică” – (p. 59). 

Pentru perioada interbelică, Alexei ȘEVCIUC a cuantificat Nivelul de trai al populației din sudul Basarabiei între anii 1918 – 1940 (pp. 61 – 74), provincie pruto – nistriană unită cu Regatul României la 27 martie / 9 aprilie 1918. În concluzie, a precizat autorul, ”putem afirma că particularitățile reformei agrare au avut consecinţe de ordin economic, socio-politic şi moral-psihologic, acestea fiind în strânsă legătură cu situația demografică a sudului Basarabiei. Întrucât la baza determinării beneficiarilor reformei au fost puşi factori de ordin social, consecinţele sociale ale reformei agrare au fost în mod cert dintre cele mai puternice. Mişcаrеа totаlă а unеi populаţii din sudul Basarabiei a fost devizată în două perioade: prima – până la 1925, care reflectă migrația dirijată; a doua – după 1925, care a fost dirijată de stat prin lege. Cа urmаrе a acestui proces, s-a conturat nivelul de trai dinspre 1930, când a fost efectuat recensământul populației. Putem confirma fаctorii dе ”аtrаcţiе” cаrе dеtеrmină аşеzаrеа migrаnţilor într-o locаlitаtе sаu rеgiunе: în primul rând disponibilitаtеа unor locuri dе muncă, fаcilităţile pеntru un vеnit mаi mаrе, condiţii fаvorаbilе pentru а obţinе o еducаţiе, motivеle confеsionаlе, războiul, tеrorismul еtc.” – (p. 73).

Opțiuni politice interne și externe românești în perioada septembrie – noiembrie 1940 (pp. 75 – 102), ale gen. Ion Antonescu au fost prezentate de Gică MANOLE, pe baza analizei documentelor oficiale românești și germane din lunile respective. Autorul a susținut că discursul lui ”Ion Antonescu către guvernul României, din 7 septembrie 1940, a fost unul atipic, nemaiîntâlnit în viața politică românească. I. Antonescu a făcut o pledoarie integrală pentru muncă, cinste, responsabilitate, toleranță, pentru nevoia de dreptate socială, pentru competență și dăruire a celor care se aflau în slujba statului român. Toate acestea, rar sau deloc întâlnite în actul guvernamental, de conducere în deceniul fărădelegii (1930 – 1940). Am în vedere, desigur, nefasta, catastrofala guvernare despotică a lui Carol II – Elena Lupescu. Aducerea la putere a lui Ion Antonescu a salvat statul român de la prăbușire totală, de la disoluție. Redresarea acestuia, în condițiile unei catastrofe naționale, ce se afla încă în desfășurare, a însemnat impunerea strictă a legii și cinstei în administrație” – (p. 93).

Referitor la opțiunea politică externă a lui I. Antonescu, G. Manole a conchis că ”Nu am nicio îndoială că aderarea României la Axă, în noiembrie 1940, la Berlin, a fost un fapt care a salvat ființa statului român. În lipsa ”sprijinului” Germaniei lui Hitler, ”sprijin” oferit la 30 august 1940 la Viena, cât și în absența semnării de către România a Pactului Tripartit, la Berlin, pe 23 noiembrie 1940, URSS nu ar fi ezitat în niciun fel să atace statul român. Numai că, dacă Stalin și-ar fi trimis armatele la Vest de Prut, în toamna anului 1940, armata română ar fi luptat cu bravură pentru apărarea ființei naționale, așa cum a și declarat Ion Antonescu într-o ședință de guvern din toamna anului 1940. URSS avea în plan să atace și să ocupe întreaga Românie, nu există nicio îndoială; cererea lui V.M. Molotov către Hitler, în cadrul vizitei oficiale a acestuia la Berlin (12-14 noiembrie 1940), prin care a solicitat un răspuns limpede dacă garanțiile date de Germania și Italia României, imediat după ce aceasta a semnat dictatul de la Viena, includ și cazul unui atac rusesc contra acesteia, dovedesc fără putință de tăgadă intențiile agresive ale URSS în acea toamnă grea, dramatică a anului 1940” – (p. 102).

 Răzvan CIOBANU a analizat Dinamica antagonismului ideologic în fascismul românesc: Legiunea „Arhanghelului Mihail” și reprezentarea comunismului interbelic (pp. 104 – 121), în cadrul unei teme despre care nu se va formula prea curând o încheiere de etapă a cercetării. Autorul a identificat trei etape conceptualo – acționalo – cronologice ale ideologiei legionare anti-comuniste. Astfel, ”În cadrele autohtone, Legiunea ”Arhanghelului Mihail” a întrezărit în ipostazele extremei stângi profilul ostil al redutabilului inamic ontologic, supradimensionat sub efectul traumei belice, planând angoasant asupra noii ordini naționale și internaționale în forma spectrului triumfului universal al bolşevismului. În prima instanță a anticomunismului legionar, eventualitatea funestă astfel semnificată a fost echivalată cu disoluţia națiunii române, de unde afirmarea reactivă, în logica cetăţii asediate, a imperativului ripostei violente împotriva revoluţionarismului stângii, prin forjarea unui impenetrabil scut naţional al devotamentului patriotic absolut, coroborat cu deplin internalizatele comandamente spirituale ale creștinismului” – (p. 121).

”Ulterior, a continuat R. Ciobanu, militantismul febril al primilor ani postbelici a fost convertit într-o ofensivă ideologică susținută, un asalt teoretic sinoptic care, descompus în principalele sale repere constitutive, a încorporat: demantelarea concepţiei marxiste ca un corp doctrinar himeric și malign; sintetizarea formelor sale distopice în contra-exemplul sovietic; poziţionarea antitetică a patrimoniului naţional şi creştin românesc în raport cu vacuitatea axiologică a comunismului internaţionalist, materialist şi ateu; identificarea singulară a forţei reprezentative ingenue a clasei muncitoare în legionarism; afirmarea, dincolo de recunoaşterea refractară a similitudinilor, a imperativului de a suprima oponentul comunist prin violenţa fascistă ş.a.m.d.” – (p. 121).

”În cele din urmă, a concluzionat istoricul, etapa ultimă a anticomunismului legionar, a infuziei politicului cu pregnante valenţe escatologice, a reprezentat un reviriment paroxistic al direcțiilor ideologice inaugurale. În orizontul tumultos al finalului epocii interbelice, vechile teze au fost resemnificate prin supralicitarea prezenţei subversive a comunismului în spaţiul românesc, prin obsedanta cuplare a motivului anticomunist cu cel antisemit, prin afirmarea vocaţiei misionare a naţiunii române situate în fruntea unei cruciade anticomuniste milenariste, respectiv prin specularea ideologică a conjuncturilor internaţionale polarizante pentru a livra un scenariu contemporan apocaliptic, înzestrat cu o funcţie pivotală între imanent şi transcendent” – (p. 121).

Secţiunea a II-a: Genealogie, reunește trei articole. În primul, Ștefan S. GOROVEI a actualizat informațiile despre Hereștii. Contribuții genealogice (pp. 125 – 137), concluzionând că, în cazul acelei familii boierești, ”Se întrevede o încrengătură destul de vastă, cu conexiuni variate, în boierimea mică şi mijlocie, în lumea negustorească şi în cea clericală (preoţească şi monahală). Se întrevede, dar încă nu se încheagă. Sunt necesare verigile care să întregească lanţul, mărturiile care să dovedească, explicit şi fără greş, apartenenţa la acelaşi trunchi, descendenţa dintr-un strămoş comun. În lipsa acestora, proclamarea înrudirii cu arhiereul (ctitorul de la Hârlău, Mihail von Herescu – compl. DP), folosirea particulei von riscă să rămână ecouri ale unei fraude legitimatoare” – (p. 134). Pe de altă parte, genealogistul ieșean a reeditat testamentul Irinei Soroceniţa, din 1813, cu rol important în clarificarea unor filiații genealogice hereștiene de la începutul secolului al XIX-lea (pp. 134 – 137). 

Iulian – Cătălin NECHIFOR a prezentat O istorie despre mărire și decădere – familia Tăutu (pp. 138 – 149), susținând că ”Istoria familiei Tăutu este de fapt istoria în miniatură a multora dintre familiile mici din nordul Moldovei, care au cunoscut gloria militară și politică la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Schimbarea ordinii politice și decăderea puterii Poloniei a determinat ca multe dintre aceste familii care și-au vărsat sângele pentru moșiile și ocinele Moldovei să iasă din scena mare a istoriei. Avansul boierimii moldovene care a înțeles mai repede puterea și dominația otomană, de regulă provenită din partea de sud a Moldovei, pătrunderea elementelor levantine, albaneze și, în final, grecești au schimbat în mod fundamental ordinea socială și așezământul țării” – (p. 147).

Nu în cele din urmă, Mihai GICOVEANU a urmărit Boierii moldoveni Zmucilă. Contribuții la cunoașterea unei familii (pp. 150 – 161), cu o evoluție de clan pe parcursul a trei generații, ”a căror nume au fost înscrise în documente întocmite pe parcursul unui secol și jumătate. Chiar dacă nu au avut un parcurs asemănător și nu au ocupat cu toții funcții înalte, ei au reprezentat o pată de culoare în istoria socială și politică din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea” (p. 150). Savin banul Zmucilă a fost ”întemeietorul” familiei, atestat documentrar cu funcție boierească în 1678, iar ultimul membru, Ilie Zmucilă,  mort prin 1770. ”Nu se știe dacă a fost căsătorit. N-a avut urmași, din moment ce spre sfârșitul veacului al XVIII-lea, Iordache Cantacuzino, nepotul său, se declara „clironom” al lui Ilie Zmucilă. Odată cu disparița sa, după doar trei generații, familia boierească Zmucilă s-a stins” – (p. 155). Anexele documentare întregesc informațiile oferite în textul Contribuției (pp. 156 – 161).

Secţiunea a III-a: Contribuții la istoria localității Botoșani, propune cititorilor 12  articole și studii referitoare la trecutul așezării, din evul mediu până în contemporaneitate, fiind cea mai substanțială parte a anuarului muzeal județean botoșănean. Astfel, Daniel BOTEZATU a oferit noi informații despre Bisericile Botoșanilor (II) – (pp. 165 – 171), fiind prezentată Biserica Uspenia. ”Putem conchide, a încheiat autorul, că Uspenia şi-a meritat renumele de biserică reprezentativă a Botoşanilor, adevărată catedrală a acestora. Aici s-au pus bazele învăţământului organizat din târg şi tot de aici s-au asigurat şi resursele financiare şi umane necesare perpetuării acestuia. Ca o fericită coincidenţă, în biserica Uspeniei a fost botezat cel mai de seamă poet pe care l-a izvodit până acum pământul românesc, Mihai Eminescu” – (p. 170). 

Nicolae IOSUB a evidențiat prezența lui Mihai Eminescu la Botoșani (pp. 172 – 209), prin: locul nașterii (casa mamei sale, Raluca, de lângă Biserica Uspenia); domiciliul între 1850 – 1855, în casa natală; elev în primele două clase primare (1856 – 1858, locuind în gazdă); elev la Gimnaziul / viitorul Liceu Laurian (ianuarie – martie 1864, locuind în gazdă); copist la Tribunalul din Botoșani (octombrie – noiembrie 1864, locuind în gazdă); secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani (noiembrie 1864 – martie 1865, locuind în gazdă); covalescent, locuind la sora sa Harieta Eminovici (aprilie 1887 – aprilie 1888), ajutat cu sume de bani de instituții publice și private din urbea natală și din țară.

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani – peste 180 de ani de activitate scenică (pp. 210 – 238), cu instituții, actori, repertorii și reprezentații între 1838 – 2020, a fost prezentat de Constantin ADAM. Venerabilul și veșnic tânătul teatru ”Merită să aibă din nou ”casa lui”, casă ce a fost un veac în slujba comunităţii prin cele 400 de premiere, circa 15.000 de reprezentaţii şi peste 3 milioane de spectatori! Aici şi-au desfăşurat activitatea, ca titulari ori în calitate de colaboratori, peste 270 de actori, regizori, scenografi, vreo 30 fiind nume de notorietate naţională şi nu numai: Grigore Vasiliu-Birlic, Ştefan Ciubotăraşu, Ion Şahighian, Emil Botta, Constantin Codrescu, Ion Olteanu, Mihai Mereuţă, Silviu Stănculescu, Viki Andronescu, Marietta Sadova, Val Mugur, Radu Panamarenco, Dan Alecsandrescu, Traian Niţescu, Radu Miron, Anca Ovanez, Teofil Vâlcu, Constantin Piliuţă, Ariana Kunner, George Doroşenco, Raluca Iorga, Ion Caramitru, Constantin Dinischiotu, Mircea Marin, Adrian Lupu, Alexa Visarion, Mihai Mălaimare, Hristofenia Cazacu, Laurian Oniga etc.” – (p. 237).

Pe de altă parte, circumscris genericului național Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere și binomului localitate natală – personalitate universală, Dan PRODAN a lămurit formele și intensitățile de manifestare ale legăturilor dintre Botoșani și Nicolae Iorga (pp. 239 – 284) în perioada 1871 – 1941: locul nașterii, copilăriei, adolescenței, ”repetatei reîntoarceri la baștină”; locul școlarității primare, gimnaziale, liceale de început (1878 – 1886); prezențe fizice, aniversare sau comemorative, în diferite categorii de activități, ale lui N. Iorga în perioada 1886 – 1941; trecutul urbei natale – subiect de cercetare istorică a fiului genial al orașului.

Gheorghe – Florin ȘTIRBĂȚ a analizat ”Oposițiunea-Unită” din Botoșani și destinul ei politic (1885-1891)(II) – (pp. 285 – 305). Concluziile autorului conturează un tablou politic în care membrii grupărilor din Botoșani au participat direct, intens, la acțiunile politice pe plan local și / sau central, în opoziție / la guvernare, un exemplu fiind Alexandru Enacovici.

Astfel, ”Întocmai precum precedentele coaliții politice din anii 1867 („de la Concordia”) și 1875 („de la Mazar-Pașa”), Opoziția-Unită a avut ca principal obiectiv „răsturnarea” guvernului și preluarea puterii prin personalitățile ei marcante. (…) Grupurile politice din Botoșani, constituite pe baza relațiilor personale, de rudenie și a intereselor comune, au urmat evoluțiilor mediului politic din Capitală, favorabile constituirii unei opoziții care să acționeze pentru înlăturarea cabinetului Ion C. Brătianu (1876-1888). Alianța încheiată între gruparea liberală din jurul lui Gheorghe Vernescu și Partidul Conservator condus de Lascăr Catargiu, baza formării Partidului Liberal-Conservator (1884), a oferit impulsul articulării opoziției, căreia se vor ralia tot mai mulți membri începând cu anul 1885. (…)

Discursul politic al opoziției s-a axat pe critica adusă politicii interne și externe a guvernului Ion C. Brătianu și pe o serie de propuneri de dezvoltare locală și regională. Tolerarea corupției funcționarilor, aservirea justiției, decăderea comerțului, lipsa investițiilor în industrie, sărăcirea populației constituiau aspectele negative ale guvernării, condamnabile în viziunea opoziției. Măsurile propuse de opoziție pentru dezvoltarea economiei vizau construcții de drumuri și căi ferate care să faciliteze transportul forței de muncă și al produselor către și dinspre proprietățile din nordul Moldovei, inclusiv din județul Botoșani. (…)

Alegerile președinților celor două Camere ale Parlamentului au oferit noi momente de confruntare între cele doi parteneri aflați la guvernare. Ulterior, raporturile dintre ei s-a deteriorat și mai mult în urma demiterii unor prefecți vernescani, prin dispoziția ministrului de Interne, Lascăr Catargiu, inclusiv a prefectului județului Botoșani, Gheorghe Cerchez, înlocuit de col. Grigore Sturdza, conservator. În zilele de 18-19 noiembrie 1891, miniștrii conservatori din guvernul Ioan Em. Florescu, demisionând, generau criza guvernamentală care va determina demisia cabinetului, cu tot regretul liberalilor vernescani. La 25 noiembrie 1891 era instalat guvernul Lascăr Catargiu, sprijinit de Partidul Conservator reunificat. Partidul Liberal-Conservator, nucleul fostei Opoziții-Unite, își înceta astfel existența”– (pp. 303 – 304). 

O instituție culturală – educativă venerabilă a municipiului și zonei, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani (1882-2020) – (pp. 306 – 341) a fost prezentată (text și fotografii color semnificative) de Iulian MOLDOVANU. Organigrama (Serviciul intern, cu departamente; Serviciul de relații cu publicul, cu departamente), Fondul de carte generoas și angajați devotați activităților specifice asigură funcționalitatea instituției și colaborarea eficientă cu cititorii și autoritățile publice locale, regionale și naționale.

Florin – Simion EGNER a descris 6 monumente sepulcrale din Cimitirul armenesc al  localității,  prin Maeştri pietrari, sculptori celebri și edificii funerare la Botoșani (1888-1908) – (pp. 342 – 366). În concluzie, ”O imagine de ansamblu a locurilor celor 6 monumente funerare arată că în Cimitirul armean din Botoșani nu se delimitează o zonă exclusivistă. Locurile de veci în cimitir fiind atribuite în ordinea înmormântărilor, între cele 6 adevărate monumente de artă plastică, construite între 1888 și 1908, sunt mai multe morminte amenajate modest sau fără ostentație. Rămâne remarcabilă perioada scurtă, de numai două decenii, în care au fost construite în Botoşani cele mai frumoase monumente de artă plastică din cimitirele orașului. Și chiar dacă ulterior rolul armenilor în Botoșani s-a diminuat continuu, ei au lăsat în urmă construcții  frumoase și durabile. Între acestea, de neuitat rămâne prospețimea acestor monumente, o pagină de excepție în cartea de vizită a Botoșanilor” – (pp. 365 – 366). 

Din galeria cu Personalități botoșănene redate în filatelie și numismatică – Ștefan Luchian (pp. 367 – 382), Ersilia IACOB a evidențiat ”pictorul florilor”, dar și al realităților sociale contradictorii, explozive de la sfârșitul secolului XIX și de la începutul celui următor. ”Ștefan Luchian, a încheiat autoarea, a încercat pe parcursul scurtei sale existenţe să construiască o operă care să corespundă structurii sale interioare. Arta sa a fost în contradicție cu manierismul, cu academismul, cu canoanele vremii, făcând din Luchian un artist revoluționar. Un pios omagiu a fost adus ”Marelui Pictor”, prin realizări tehnice deosebite, atât prin intermediul unor produse filatelice, cât și în cadrul unor emisiuni numismatice aparte” – (p. 380).

Rodica CRĂCANĂ a analizat, pe baza documentelor de la SJBTANR, Economia Botoșaniului interbelic (pp. 383 – 399). După puternicul impact al Primului Război Mondial și al Marii crize economice începute în 1929, după perioadele de redresare economică post-belică și post-criză, orașul Botoșani, oraș provincial, a dezvoltat modest, în continuare, diverse ramuri economice: industrie alimentară, ușoară, textilă, de jucării, uleiuri și vopsele, morărit, olărit, cărămizi și teracotă; prelucrătoare de lemn, fier, piei de animale, ceară; comerțul cu mărfuri; activități agricole sub-urbane; transportul mărfurilor locale – de tranzit; construcții – diferite categorii; activități bancare – financiare; servicii hoteliere; spectacole de teatru – divertisment etc. 

Mihai C.V. CORNACI a prezentat Bancnotele Armatei Roșii din 1944 pe teritoriul orașului și județului Botoșani (pp. 400 – 413), concluzionând că, ”Prin modul cum s-a organizat și realizat, emisiunea de bancnote a Comandamentului Armatei Roșii de ocupație pe teritoriul României (și, implicit, al orașului și jud. Botoșani – n.DP), toate manevrele următoare folosind aceste bilete reprezintă un ansamblu de lovituri succesive menite să destabilizeze țara, spre a fi cât mai vulnerabilă tendințelor acaparatoare ale clicii staliniste” – (p. 412).

Sub genericul național Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere, amintit deja, Violeta BUDĂI-DAMASCHIN a particularizat Premiul Național „Nicolae Iorga” Botoșani la ediția din 2021, anul aniversar – (pp. 414 – 419). În ciuda greutăților multiple, ”(…) anul 2021, când se împlinesc 20 de ani de la constituirea organizației și 150 de ani de la nașterea marelui istoric, este unul benefic pentru noi, dătător de speranță. După o întrerupere de trei ani, când totul părea pierdut, s-a reluat decernarea Premiului Național ”Nicolae Iorga” Botoșani, acordat de Primăria Botoșani și Consiliul Local, în urma unei decizii a juriului, emisă în luna mai 2021”, a afirmat autoarea (p. 416).

Nu în cele din urmă, Paul Narcis VIERU a prezentat Rețeaua de alimentare cu apă potabilă a municipiului Botoșani (pp. 420 – 433), o componentă esențială a funcționalității moderne a unui oraș – reședință de județ. Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurare a apelor uzate în municipiul Botoşani a însemnat, în 2018 – 2020, mii de noi branșamente, racorduri, prelungiri și înlocuiri de instalații și componente specifice acestor categorii de activități de aprovizionare și salubrizare (p. 432).         

Secţiunea a IV-a: Artă – Etnografie – Colecții cuprinde 6 contribuții, cu tematică diversă. Ana-Elisabeta COȘEREANU (Artiști interbelici în galeriile botoșănene – pp. 437 – 443) și Emil CARANICA (Constantin Piliuță – geniul simplității – pp. 444 – 456) au prezentat pictori botoșăneni sau cu afinități botoșănene în activități expoziționale locale: Călin (Calinic) Alupi, Paul Verona, Dem Dumitru Iordache, Eugen Ispir, Constantin Piliuţă. Daliana BEJAN (Forme de protejare a patrimoniului cultural. Studiu de caz: costumul popular – pp. 457 – 460) și Steliana BĂLTUȚĂ (Zone de influență ale ceramicii bizantine în arta populară – pp. 461 – 469) au evidențiat metode și mijloace de conservare a unor elevente ale patrimoniului cultural material românesc: costumul popular și ceramica ”bizantină” în arta țărănească. Lucian-Andrei APĂȘTINEI (Plante endemice rare și monumente ale naturii din colecția Muzeului de Științele Naturii Dorohoi – pp. 470-474) și Medeea C. HALICI (Herbarul Muzeului de Științele Naturii Dorohoi: recenzia genului Fritillaria – pp. 475-479) au descris inventare tematice reprezentative din patrimoniul secției muzeale dorohoiene. 

Ultima secţiune, a V-a: Note bibliografice, permanentă în anuar, reunește prezentările de cărți (editate în ultimii ani) ale lui Dan PRODAN  (Recenzii și note bibliografice (X) – pp. 483 – 495) și Răzvan CIOBANU (Cultură, ideologie și luciditate memorială. Recenzie: Marta Petreu, „Blaga, între legionari și comuniști”, Editura Polirom, Iași, 2021, 352 p. – pp. 496 – 498).

Pentru vol. următor al AMS, nr. XXII, 2022, Botoșani, reamintesc pentru colaboratori câteva detalii tehnice-cronologice, care, înțelese și respectate, vor facilita constructiv colaborarea acestora cu colegiile științific și de redacție și apariția nr. amintit: 

Acta Moldavie Septentrionalis, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, publică studii (20 p.), articole (15 p.), recenzii (2 p.), note bibliografice (1 p.), rapoarte şi dări de seamă privind activităţi ştiinţifice zonale, naţionale şi internaţionale. Tematica contribuţiilor publicate este diversă: istorie locală, istoria românilor, istoria relaţiilor internaţionale la nivel continental / mondial, memorialistică, cultură – artă – civilizaţie, muzeografie, restaurare – conservare, etnografie, folclor, structurată în diverse secţiuni. Autorii vor trimite contribuţiile lor tehnoredactate cu caractere Times New Roman la un rând (Single), cu marginile foii de 1 inch (Normal), cu text corp 12, note la subsol corp 10, numerotate de la 1 la n, cu hărţi, tabele, desene, planşe, fotografii etc. incluse în text sau la sfârşitul acestuia, cu explicațiile respective. Fiecare contribuţie va avea următoarea structură internă: 

–prenume – nume autor(i),
– titlul original în limba română / străină,
– 6 – 10 cuvinte-cheie în limba română,
– textul propriu-zis în limba română / străină,
– 6 – 10 cuvinte-cheie în limba străină,
– titlu-rezumat în limba străină,
– rezumat într-o limbă de circulaţie internaţională.

Orice contribuţie tematică care NU va avea structura internă precizată anterior, va fi RESPINSĂ iniţial de la publicare!

Titlurile periodicelor vor fi abreviate conform listei tematice din Anuarul Istoriografic al României, vol. V, 2015, Edititura Argonaut, Cluj – Napoca, 2019 şi din AMS, XXI, 2021, Editura Quadrat, Botoşani, 2021. Contribuţiile vor fi trimise pe adresa de e-mail a redactorilor coordonatori: prodandan@yahoo.com,  razvan55ciobanu@yahoo.com,  istorie@muzeubt.ro  până la 30 iunie a fiecărui an calendaristic, pentru a putea fi incluse în sumar şi publicate în tomul pe anul respectiv. Publicarea se va face pe baza referatelor de evaluare ştiinţifică întocmite de specialiştii din Colegiul ştiinţific şi Colegiul de redacţie al AMS. Paternitatea şi responsabilitatea ipotezelor, afirmaţiilor, concluziilor, tabelelor, fotografiilor, hărților, statisticilor, chestionarelor  etc. din contribuţiile incluse în AMS, XXII, 2022, aparţin exclusiv autorilor acestora, conform Codului Penal.

Colegiul de redacţie îşi rezervă dreptul, motivat, de a planifica apariţia contribuţiilor primite conform propriilor exigenţe şi priorităţi, de a amâna publicarea sau chiar de a respinge unele materiale primite, dacă nu îndeplinesc criteriile ştiinţifice, de tehnoredactare şi de structura internă precizate anterior. De asemenea, solicită colaboratorilor să informeze în timp util colegiul de redacţie despre orice modificare a textului şi a intenţiilor de publicare în alt periodic sau în paginile unui eventual volum tematic.